Social Media

Cultură

Fost candidat la Primăria Brăila, personaj de poveste în cartea unui jurnalist

Timp de citire: 4 minute

• jurnalist cu vastă experienţă şi scriitor consacrat, Alina Elena Miron şi-a lansat cartea la “Foişorul” din Grădina Publică • “Sper ca povestea lui Arhitescu să fie bine primită de istorie. Prezentul işi spune, deja, părerea”, a spus Alina • “Este o carte-document despre oraşul nostru natal”, a afirmat Camelia Ion-Radu, jurnalist, profesor şi diplomat, care şi-a lansat, de curând, primul volum de poezii, “Expiraţie”
 
Duminică, 20 septembrie, jurnalistul -scriitor Alina Elena Miron, colega noastră de redacţie de la fostul Monitorul de Brăila, şi-a lansat cartea “Arhitescu şi oraşul-păianjen. O poveste ireverenţioasă despre independenţi, politicieni şi alegeri locale”. Nu oriunde, ci în vechea Grădină Publică, la Foişor – Pavilionul de muzică de odinioară. I-au fost alături colegi de breaslă şi prieteni.
“Unii sunt buni să îşi facă imagine. Eu nu. Eu mă bag acolo unde e mai complicat, cred în valori care astăzi sunt uşor desuete, cu o naivitate şi un idealism pe care nu ştiu dacă s-ar cuveni să le mai îmbrac, după atâtea experienţe. Doar sarcasmul şi (auto)ironia mă mai salvează de la dramă. Cad nu în picioare, ci pe spate, dar măcar printre flori, semnez cărţi la care am muncit cu minte de jurnalist şi inima de scriitor, mă mir la aplauze şi zâmbesc când nu ştiu cum să arăt că palmele mele sunt la fel de deschise ca şi vorbele. Le mulţumesc celor care astăzi au venit la Foişor, în Grădina Mare a Brăilei, la «prelansarea» cărţii mele, şi au fost curioşi să citească întâmplările unei alte veri fierbinţi a oraşului, de acum patru ani. Sper ca povestea lui Arhitescu să fie bine primită de istorie. Prezentul işi spune, deja, părerea”, a spus autoarea volumului.
Apărută în Editura RAO, cartea Alinei Miron este o carte-document, o istorisire adevărată aşternută pe hârtie de şeful de campanie al candidatului independent (în 2016) la funcţia de primar al Brăilei, Marian Ion. “Am scris-o crezând cu tărie că un arhitect cu experienţă în administraţia publică poate fi una dintre cele mai bune alegeri pentru a conduce un oraş”, punctează Alina Miron în Nota din partea autorului.
“Vă invit să citiţi această carte pentru că este o piesă rară (câte cărţi de genul acesta au fost scrise în România post-decembristă? Cred că le numeri pe degetele de la o mână), o carte-document despre oraşul nostru natal, foarte bine scrisă, are umor, suspans şi te provoacă să vezi lucrurile dincolo de aparenţele unei intrigi electorale. De ce Brăila e acum printre ultimele judeţe în topul economic naţional, de ce pare încremenită în timp, când alte oraşe evoluează, se dezvoltă, se schimbă. De ce îşi devorează sau alungă fiii? De ce alegem şi cum alegem? Chiar dacă am plecat, iubim acest oraş şi suferim când vedem că nu îşi poate atinge potenţialul. O recomand pentru că este despre bărbatul pe care îl iubesc şi pentru că este scrisă de o femeie inteligentă şi puternică, pe care o admir şi care îmi e foarte dragă. Ştiu, sunt subiectivă. Toţi suntem”, este îndemnul lansat de Camelia Ion-Radu, jurnalist şi diplomat, fostă colegă de redacţie, care şi-a lansat, zilele trecute, primul volum de versuri, “Expiraţie”, la Editura Letras.
Alina Elena Miron lucrează în media de 24 de ani. A fost, pe rând, culegător, redactor, prezentator de emisiune radio, secretar de redacţie la o revistă bine vândută, redactor şef şi manager de proiecte. Până în 2020, avea deja patru cărţi publicate şi încă două romane terminate.
 

Cultură

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

• expoziția poate fi vizitată în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00 • proiectul expozițional este realizat de Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine, în colaborare cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”

Publicat

în

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, din Galați, a găzduit marți, 10 noiembrie 2026, vernisajul expoziției „Principii și principesele României”. Proiectul expozițional este organizat de Muzeul Eparhial din Galați, în parteneriat cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, iar expoziția poate fi vizitată, de brăileni și gălățeni deopotrivă, în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00.

La manifestarea culturală desfășurată în Salonul Oficial al Muzeului Eparhial au fost prezenți: Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de oameni de cultură, artiști, profesori, clerici, numeroși elevi și studenți.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, pr. Rareș Bucur, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat manifestarea și a adresat un cuvânt de apreciere pentru organizarea acestei expoziții de excepție, subliniind faptul că evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Eparhiei Dunării de Jos.

Părintele Arhiepiscop Casian a mai arătat că această expoziție – realizată de Muzeul Pelișor, în colaborare cu Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine – ilustrează modul în care Monarhia Română a promovat arta, educația copiilor și păstrarea tradițiilor naționale, considerându-le adevărate „perle ale coroanei” și un model demn de urmat pentru tânăra generație.

„În cadrul sărbătorilor închinate Apostolului cel dintâi chemat, Sfântul Andrei, un loc aparte îl ocupă manifestările artistice, spirituale și culturale, cu atât mai mult cu cât această capelă se bucură de patronajul ceresc al celui mai mare iubitor de cultură dintre voievozii noștri, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu. În egală măsură, Suveranii României – Regele Carol I, Regele Ferdinand, Regina Elisabeta și Regina Maria – și-au dăltuit frumusețea sufletească în specificul românesc al artei. Însă arta cea mai frumoasă o arată această expoziție de la Muzeul Peleş: «perlele coroanei» pentru regi au fost copiii lor, iar creșterea, educația, împurpurarea și înveșmântarea lor în ținuta românească pot constitui un imbold şi un îndemn pentru educația de astăzi, în duhul modernităţii şi al tradiţiei ca la Casa Regală. Este o expoziție dedicată, în special, tinerilor și copiilor. Să dea Dumnezeu să rodească această inițiativă!”, a precizat ierarhul Dunării de Jos.

Expoziția este dedicată Principesei Maria (1870-1874), unica fiică a cuplului regal Carol I și Elisabeta, precum și copiilor Regelui Ferdinand I și ai Reginei Maria: Principesele Elisabeta (1894-1956), Maria (1900-1961) și Ileana (1909-1991), alături de Principii Nicolae (1903-1978) și Mircea (1913-1916).

Potrivit organizatorilor, expoziția surprinde modul în care vlăstarele regale au fost educate de guvernante și profesori de elită ai vremii, pregătindu-se pentru rolul istoric pe care aveau să și-l asume la maturitate, în special după trecerea la cele veșnice a Regelui Ferdinand I, în anul 1927.

„Publicul prezent a admirat panourile cu reproduceri foto din viața privată și publică a principilor și principeselor României – de la instantanee din copilărie și adolescență, până la portrete oficiale care au imortalizat momente cruciale din istoria națională”, a mai transmis, într-un comunicat, pr. Rareș Bucur.

Citește articolul complet

Cultură

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

• conferința „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” va avea loc vineri, 13 noiembrie, de la ora 9:00, în Sala ProArte a Centrului de Creație • invitați: prof. univ. dr. Elena Enache și masterand Robert Bratosin

Publicat

în

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Municipiului Brăila – în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” și Penitenciarul Brăila – organizează vineri, 13 noiembrie 2026,  începând cu ora 9:00, Conferința tematică intitulată „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” – un eveniment dedicat dezbaterii provocărilor cu care ne confruntăm în contextul actual.

Discuția va fi moderată de managerul CJCPCT Brăila, Petronela Alina Sulicu, alături de  invitata specială, prof. univ.dr. Elena Enache și de masterand Robert Bratosin, care vor oferi perspective academice și practice asupra modului în care tehnologia, inteligența artificială, ne modelează gândirea și obiceiurile.

„Într-o eră în care inteligența artificială influențează tot mai mult activitățile zilnice, educația și piața muncii, conferința își propune să exploreze echilibrul dintre eficiența tehnologică și riscul dependenței digitale. Evenimentul are un format interactiv și incluziv, reunind în aceeași sală membrii Uniunii Județene „Solidaritatea” a Pensionarilor și persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila. Această inițiativă urmărește facilitarea dialogului deschis și a integrării sociale prin intermediul educației și al dezbaterilor pe teme contemporane”, precizează organizatorii conferinței de vineri, 13 noeimbrie. Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook:Centrul.de.Creatie.Braila, iar accesul va fi liber, în limita locurilor disponibile.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧