Social Media

Cultură

Final de stagiune la Teatrul ”Maria Filotti”. Nu rataţi ultimul weekend de spectacole!

Timp de citire: 7 minute

* weekendul acesta se vor juca cele trei premiere din această stagiune: vineri – ”Viţelul de aur”, sâmbătă – ”Un cuplu ciudat”, duminică – ”Steaua fără nume” * bilete pot fi achiziţionate la Agenţia teatrală sau online
 
 
 
Iubitorii de teatru sunt aşteptaţi weekendul acesta la Teatrul ”Maria Filotti”, acesta fiind şi ultimul weekend cu spectacole din această stagiune. Trei piese extraordinare, cele trei premiere din această stagiune, pot fi văzute vineri, sâmbătă şi duminică, iar biletele pot fi achiziţionate de la Agenţia teatrală sau online.
Astfel, vineri, 25 iunie, brăilenii sunt invitaţi la spectacolul ”Viţelul de aur”, de Ilf si Petrov, dramatizare Eugen Gyemant, regia Radu Iacoban. Apoi, sâmbătă, 26 iunie, se va juca piesa ”Un cuplu ciudat”, regia Dan Mirea, iar duminică, 27 iunie, spectacolul ”Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, regia Cristian Ban. Toate piesele sunt programate la ora 18.00, la Sala Mare.
Regizorul Radu Iacoban: ”Am ales o poveste despre un erou a cărui unică şi tragică vină este aceea că s-a născut în ţara greşită”
Asta afirmă regizorul Radu Iacoban despre spectacolul ”Viţelul de aur”, o poveste ce merită trăită în sala de teatru. ”Rusia din “Viţelul de aur” se descotorosea de ţarism, spiritualitate, idealuri deşarte şi îmbracă hainele ponosite şi practice ale comunismului. Pentru inadaptatul Ostap Bender, eroul naiv al poveştii noastre, această schimbare este absolut inacceptabilă. Avem de-a face cu o aventură iniţiată de un individ ale cărui idealuri se sparg de orizontul arid şi inexpugnabil al unei societăţi care devine pe nesimţite din ce în ce mai docilă şi îndobitocită. Adică, mai simplu, o comedie cu dimensiuni tragice”, mai spune regizorul Radu Iacoban.
Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Nicholas Caţianis JR., Narcisa Novac, Ciprian Braşoveanu, Liviu Pintileasa, Vlad Volf, Ciprian Chiricheş şi Adrian Ştefan, acesta din urmă acordând un interviu cotidianului nostru.
– Înainte de a vorbi despre spectacolul din weekend, am dori să ne spui dacă tu ai ales această meserie sau meseria te-a ales pe tine?
Adrian Ştefan: Consider că ne-am ales reciproc, eu având ”norocul” să mă plictisesc la 13 ani, încercând diverse sporturi în care nu mă regăseam şi Liviu Pintileasa (proaspăt venit în teatru) făcuse o trupă de teatru pentru tineri amatori… E şi uite aşa mi-am dat mâna cu teatrul şi teatrul a dat mâna cu mine şi după un an în care am lucrat cu Liviu, a ajuns în Brăila regizorul Radu Afrim, am fost chemat la casting (spectacolul ”Plaja”), l-am luat şi uite aşa a început aventura în această lume magică.
– Ce ţi se pare cel mai frumos la meseria ta? Ai schimba ceva?
Adrian Ştefan: Mi se pare foarte tare în această meserie faptul că nu ai cum să te plictiseşti, programul nu e fix, provocările vin în fiecare zi, nu are cum să intervină rutină, plus că mai ales în ultimii ani concurenţa te ţine treaz mereu (nu am descoperit reţeţa pentru întinerire). Și da, aş schimba răutatea gratuită a oamenilor din acest domeniu, i-aş face mai buni, mai zen, mai umani!
”Teatrul ”Maria Filotti” este şi va fi unul din cele mai bune teatre din ţară”
– Povesteşte-ne despre personajul pe care îl interpretezi în spectacolul „Viţelul de aur”.
Adrian Ştefan: În ”Vitelul de Aur”, în primul rând, nu trebuia să joc eu, un nou coleg trebuia să fie ”Ptiburducov” (Adelin Ilie) dar fiindcă s-a îmbolnăvit l-am înlocuit. Experienţa a fost una foarte tare, eu am mai lucrat cu Radu Iacoban şi la spectacolul ”Cântăreaţa Cheală” tot în Brăila. Este un super om, un actor EXCELENT şi un regizor mega inteligent, mereu cu „temele făcute”, mereu prezent, care trăieşte cu tine fiecare replică, care ştie exact ce să-ţi spună când eşti în impas atunci când dai viaţă personajului, aptitudine rară la regizori deoarece aceştia, privind lucrurile per ansamblu, nu ştiu să-ţi identifice acel impas, dar el fiind un actor foarte bun ştie să-ţi confere siguranţa şi încrederea în tine de care ai nevoie. La repetiţii ne-am distrat teribil, nu am un rol cărnos (în acest spectacol mai multe, de mică intensitate), dar în acest spectacol, după părerea mea, veţi vedea un Liviu Pintileasa (mentorul meu) GENIAL, iar un Ciprian Chiricheş EXTRAORDINAR de comic, haios, talentat. Nu îmi place să vorbesc prea mult despre mine, îmi place ca lumea să vină la teatru, să vadă ce fac şi să spună ”DA, e foarte bun!” saaaau ”NU, pe acest actor nu aş vrea să-l mai văd!”. Eu sunt mulţumit cu ambele păreri.
– Atunci când interprezi un personaj, contează să ai lucruri în comun cu acesta?
Adrian Ştefan: Cu părere de rău trebuie să spun că în ultimii ani actorii nu mai sunt aleşi pentru resursele pe care le au (capacitatea de a crea un personaj, nu de a semăna cu acesta, termenul fiind contre-emploi ), ci s-a ajuns la alegerea lor pe emploi, fiindcă totul e în viteză, tot trebuie făcut rapid (înainte pentru un spectacol se repeta 2-3 luni, acum maxim 2 luni ). Dar revenind la lucruri mai bune, atunci când fac un personaj încerc să-l „trag spre mine”, să mă identific cu el, să înţeleg cum gândeşte, ce relaţii are cu celelalte personaje (extra-text), dar dacă chiar am ceva în comun cu el, acela este un as din mânecă, care face lucrurile mai uşoare şi care îmi dă o lejeritate în interpretare. Dar nu se întâmplă asta prea des. La ce personaje am creat/dat viaţă în ultimii ani, aş fi un mare dubios dacă aş avea lucruri în comun cu acestea, chiar şi mie mi-ar fi un pic frică de mine, haha.
– Ai un mesaj pentru cei care poate încă nu au văzut spectacolul?
Adrian Ştefan: Dacă din Brăila oamenii care vin la teatru, care sunt foarte mulţi şi le mulţumim pentru susţinere, încă nu au văzut ”Viţelul de Aur”, în regia talentatului, inteligentului Radu Iacoban, asistentă fiindu-i talentata, tânăra actriţă Blanca Doba, cu o scenografie excepţional făcută de Tudor Prodan, cu nişte lumini superbe, numai bune de scos actorii în evidenţă, pe care le-a facut Light Design-erul de talie naţională, ba chiar internaţională Bogdan Gheorghiu, lumini care nu ar mai fi atât de strălucitoare, regia nu ar mai fi atât de genială, iar actorii nu s-ar mai mişca atât de graţios fără melodiile foarte bine alese de solista trupei ”AIDA ȘI NOI”, sound design-eriţa Aida Sosic, toţi aceştia fiind coordonaţi tehnic de ”omul bun la toate”, ”pansamentul pentru rană”, omul care întotdeauna ne-a înţeles, ajutat şi a rezolvat tot ce înseamnă tehnic (care nu se vede niciodată fizic dar este prezent peste tot), Remi Bisa, şi nu în ultimul rând în care veţi vedea nişte actori mega antrenaţi, talentaţi, tineri, frumoşi etc., atunci … n-am cuvinte! Haha!
– Gânduri la final de stagiune?
Adrian Ştefan: Of… Sunt trist că încheiem! A fost un an special, în care am căzut, m-am ridicat, m-am şters de praf şi mi-am dat seama că merită să ”mă bat” în continuare, cu provocări multe, cu momente frumoase dar şi foarte multe mai puţin frumoase. În fine, cum am mai spus, un an special dar mă consolez cu faptul că avem vacanţă doar în luna iulie pentru că din august noul director Radu Nichifor vă pregăteşte nişte surprize foarte mari, de bun augur pentru Brăila şi pentru publicul brăilean (nu vă pot divulga mai multe) şi tot atunci începem noi repetiţii, noi aventuri, noi provocări de care cu siguranţă că vă veţi bucura şi care vă vor dovedi, din nou, că Teatrul ”Maria Filotti” este şi va fi unul din cele mai bune teatre din ţară. Nu îmi rămâne să vă spun decât HAI LA TEATRU!
 
 
 
 
 
 
 

Cultură

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

• expoziția poate fi vizitată în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00 • proiectul expozițional este realizat de Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine, în colaborare cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”

Publicat

în

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, din Galați, a găzduit marți, 10 noiembrie 2026, vernisajul expoziției „Principii și principesele României”. Proiectul expozițional este organizat de Muzeul Eparhial din Galați, în parteneriat cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, iar expoziția poate fi vizitată, de brăileni și gălățeni deopotrivă, în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00.

La manifestarea culturală desfășurată în Salonul Oficial al Muzeului Eparhial au fost prezenți: Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de oameni de cultură, artiști, profesori, clerici, numeroși elevi și studenți.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, pr. Rareș Bucur, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat manifestarea și a adresat un cuvânt de apreciere pentru organizarea acestei expoziții de excepție, subliniind faptul că evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Eparhiei Dunării de Jos.

Părintele Arhiepiscop Casian a mai arătat că această expoziție – realizată de Muzeul Pelișor, în colaborare cu Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine – ilustrează modul în care Monarhia Română a promovat arta, educația copiilor și păstrarea tradițiilor naționale, considerându-le adevărate „perle ale coroanei” și un model demn de urmat pentru tânăra generație.

„În cadrul sărbătorilor închinate Apostolului cel dintâi chemat, Sfântul Andrei, un loc aparte îl ocupă manifestările artistice, spirituale și culturale, cu atât mai mult cu cât această capelă se bucură de patronajul ceresc al celui mai mare iubitor de cultură dintre voievozii noștri, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu. În egală măsură, Suveranii României – Regele Carol I, Regele Ferdinand, Regina Elisabeta și Regina Maria – și-au dăltuit frumusețea sufletească în specificul românesc al artei. Însă arta cea mai frumoasă o arată această expoziție de la Muzeul Peleş: «perlele coroanei» pentru regi au fost copiii lor, iar creșterea, educația, împurpurarea și înveșmântarea lor în ținuta românească pot constitui un imbold şi un îndemn pentru educația de astăzi, în duhul modernităţii şi al tradiţiei ca la Casa Regală. Este o expoziție dedicată, în special, tinerilor și copiilor. Să dea Dumnezeu să rodească această inițiativă!”, a precizat ierarhul Dunării de Jos.

Expoziția este dedicată Principesei Maria (1870-1874), unica fiică a cuplului regal Carol I și Elisabeta, precum și copiilor Regelui Ferdinand I și ai Reginei Maria: Principesele Elisabeta (1894-1956), Maria (1900-1961) și Ileana (1909-1991), alături de Principii Nicolae (1903-1978) și Mircea (1913-1916).

Potrivit organizatorilor, expoziția surprinde modul în care vlăstarele regale au fost educate de guvernante și profesori de elită ai vremii, pregătindu-se pentru rolul istoric pe care aveau să și-l asume la maturitate, în special după trecerea la cele veșnice a Regelui Ferdinand I, în anul 1927.

„Publicul prezent a admirat panourile cu reproduceri foto din viața privată și publică a principilor și principeselor României – de la instantanee din copilărie și adolescență, până la portrete oficiale care au imortalizat momente cruciale din istoria națională”, a mai transmis, într-un comunicat, pr. Rareș Bucur.

Citește articolul complet

Cultură

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

• conferința „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” va avea loc vineri, 13 noiembrie, de la ora 9:00, în Sala ProArte a Centrului de Creație • invitați: prof. univ. dr. Elena Enache și masterand Robert Bratosin

Publicat

în

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Municipiului Brăila – în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” și Penitenciarul Brăila – organizează vineri, 13 noiembrie 2026,  începând cu ora 9:00, Conferința tematică intitulată „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” – un eveniment dedicat dezbaterii provocărilor cu care ne confruntăm în contextul actual.

Discuția va fi moderată de managerul CJCPCT Brăila, Petronela Alina Sulicu, alături de  invitata specială, prof. univ.dr. Elena Enache și de masterand Robert Bratosin, care vor oferi perspective academice și practice asupra modului în care tehnologia, inteligența artificială, ne modelează gândirea și obiceiurile.

„Într-o eră în care inteligența artificială influențează tot mai mult activitățile zilnice, educația și piața muncii, conferința își propune să exploreze echilibrul dintre eficiența tehnologică și riscul dependenței digitale. Evenimentul are un format interactiv și incluziv, reunind în aceeași sală membrii Uniunii Județene „Solidaritatea” a Pensionarilor și persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila. Această inițiativă urmărește facilitarea dialogului deschis și a integrării sociale prin intermediul educației și al dezbaterilor pe teme contemporane”, precizează organizatorii conferinței de vineri, 13 noeimbrie. Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook:Centrul.de.Creatie.Braila, iar accesul va fi liber, în limita locurilor disponibile.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧