Social Media

Cultură

Festivalul Internațional de Jazz „Johnny Răducanu” . Trei zile speciale dedicate iubitorilor de jazz

Timp de citire: 4 minute

* dotat cu premii de 13.000 de euro, Fesitivalul Internațional de Jazz „Johnny Răducanu” se va desfășura pe scena Casei Tineretului, în perioada 29-31 octombrie * iubitorii de jazz pot achiziționa biletele de la sediul Centrului de Creație Brăila, din Piața Traian nr. 2 – organizatorul festivalului
 
Iubitorii de jazz din Brăila își mai pot achiziționa bilete pentru cea de a VIII-a Ediție a Festivalului Internațional de Jazz „Johnny Răducanu”, care se va desfășura pe scena Casei Tineretului, în perioada 29-31 octombrie a.c.
Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Brăila, Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila (CJCPCT – Centrul de Creație) și Primăriei Municipiului Brăila – organizatorii festivalului, evenimentul va debuta vineri, 29 octombrie, ora 19.00, la Casa Tineretului, când este programată festivitatea de deschidere a celei de-a VIII-a Ediții a Festivalului Internațional de Jazz „Johnny Răducanu”. În aceeași seară, vor evolua șapte concurenți înscriși la festival, după care are loc Concertul Proiect muzical „Joy of Life” (Vlad Popescu, Petrică Andrei și Adrian Flautistu).
Sâmbătă, 30 octombrie, de la ora 19.00, vor evolua alți șapte concurenți selectați de către juriul festivalului, după care are loc Concertul Proiect muzical susținut de Ana Cristina Leonte și Alex Arcuș. În aceeași seară, este programat Concertul Proiect muzical susținut de „Pandemika Gamme” (Cornel Cristei și invitații săi).
Gala Laureaților Festivalului Internațional de Jazz „Johnny Răducanu” va avea loc duminică, 31 octombrie, de la ora 19.00. Tot atunci, este programat Concertul Michael Crețu și Concertul Proiect muzical TRIO Nicolas Simion.
Acompaniază Andrei Tudor Band (Andrei Tudor – bandleader, Sebastian Burneci – trompetă, Laurențiu Zmău – percuție, Adrian Flautistu – bass/contrabas și Liviu Negru – chitară). Biletele pentru festivalul de jazz sunt puse în vânzare la sediul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila (CJCPCT – Centrul de Creație), din Piața Traian nr. 2.   
Remintim că Festivalul Internațional de Jazz „Johnny Răducanu” – Ediția a VIII-a este dotat cu premii totale de 13.000 de euro: Trofeul „Johnny Răducanu” (4.000 de euro), Premiul pentru cea mai bună formație (3.000 euro), Premiul pentru cel mai bun solist instrumentist (1.500 euro), Premiul pentru cel mai bun solist vocal (1.500 euro), Premiul pentru cel mai promițător tânăr interpret (1.500 euro) și Premiul pentru cea mai bună compoziție (1.500 euro).
Descendent al unei vechi familii de lăutari din Brăila, contrabasist, pianist, compozitor, aranjator și lider de formație, cel mai iubit exponent al jazz-ului românesc din toate timpurile – apreciat în țară și în străinătate – Johnny Răducanu a fost supranumit „Mr. Jazz of Romania” de către marele jazzolog american Leonard Feather.
Pe numele său adevărat Răducanu Crețu, Johnny Răducanu s-a născut pe 1 decembrie 1931 la Brăila, într-o familie de romi cu tradiții muzicale de peste 300 de ani, de pe vremea lăutarului Petrea Crețu Solcanul. Mama lui Johnny cânta la pian. La rândul său, tatăl lui Johnny, Costică Crețu, cânta la contrabas și însoțise trupa de operă Leonard în mai multe turnee.
Johnny Răducanu își face studiile primare la Brăila, iar pe cele muzicale de pian le începe la vârsta de 5 ani, sub îndrumarea prof. Giuseppina Papanti, în cadrul Societăți Filarmonice „Lyra” Brăila. În anii celui de-al Doilea Război Mondial, pentru a-și ajuta familia, Johnny Răducanu a cântat la acordeon, la petrecerile organizate de ofițeri. A studiat, apoi, la Școala de Muzică din Cluj, pe care a absolvit-o în 1953 (clasa de contrabas) și la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, din București (1953-1956). În anul 1953, Maria Tănase îl ia pe Johnny în formația ei, în calitate de contrabasist. În acea perioadă, artistul cânta în mai multe cluburi din Mamaia, iar în perioada 1957-1971 a făcut parte din orchestra Casei de discuri „Electrecord”. A întreprins turnee în Europa și în Statele Unite și a fost membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (din anul 1971). În anul 1976, i-a fost conferită Diploma de merit de către Departamentul cultural al Statelor Unite, iar în anul 1987 a devenit membru de onoare al Academiei „Louis Armstrong” din New Orleans. În anul 1997, a primit titlul de Cetățean de Onoare al Brăilei, iar în anul 2008 Diploma de membru de onoare al Societății Filarmonice „Lyra” Brăila și medalia jubiliară „Lyra 125”. Johnny Răducanu a trecut la cele veșnice la 19 septembrie 2011.

Cultură

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

• expoziția poate fi vizitată în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00 • proiectul expozițional este realizat de Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine, în colaborare cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”

Publicat

în

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, din Galați, a găzduit marți, 10 noiembrie 2026, vernisajul expoziției „Principii și principesele României”. Proiectul expozițional este organizat de Muzeul Eparhial din Galați, în parteneriat cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, iar expoziția poate fi vizitată, de brăileni și gălățeni deopotrivă, în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00.

La manifestarea culturală desfășurată în Salonul Oficial al Muzeului Eparhial au fost prezenți: Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de oameni de cultură, artiști, profesori, clerici, numeroși elevi și studenți.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, pr. Rareș Bucur, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat manifestarea și a adresat un cuvânt de apreciere pentru organizarea acestei expoziții de excepție, subliniind faptul că evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Eparhiei Dunării de Jos.

Părintele Arhiepiscop Casian a mai arătat că această expoziție – realizată de Muzeul Pelișor, în colaborare cu Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine – ilustrează modul în care Monarhia Română a promovat arta, educația copiilor și păstrarea tradițiilor naționale, considerându-le adevărate „perle ale coroanei” și un model demn de urmat pentru tânăra generație.

„În cadrul sărbătorilor închinate Apostolului cel dintâi chemat, Sfântul Andrei, un loc aparte îl ocupă manifestările artistice, spirituale și culturale, cu atât mai mult cu cât această capelă se bucură de patronajul ceresc al celui mai mare iubitor de cultură dintre voievozii noștri, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu. În egală măsură, Suveranii României – Regele Carol I, Regele Ferdinand, Regina Elisabeta și Regina Maria – și-au dăltuit frumusețea sufletească în specificul românesc al artei. Însă arta cea mai frumoasă o arată această expoziție de la Muzeul Peleş: «perlele coroanei» pentru regi au fost copiii lor, iar creșterea, educația, împurpurarea și înveșmântarea lor în ținuta românească pot constitui un imbold şi un îndemn pentru educația de astăzi, în duhul modernităţii şi al tradiţiei ca la Casa Regală. Este o expoziție dedicată, în special, tinerilor și copiilor. Să dea Dumnezeu să rodească această inițiativă!”, a precizat ierarhul Dunării de Jos.

Expoziția este dedicată Principesei Maria (1870-1874), unica fiică a cuplului regal Carol I și Elisabeta, precum și copiilor Regelui Ferdinand I și ai Reginei Maria: Principesele Elisabeta (1894-1956), Maria (1900-1961) și Ileana (1909-1991), alături de Principii Nicolae (1903-1978) și Mircea (1913-1916).

Potrivit organizatorilor, expoziția surprinde modul în care vlăstarele regale au fost educate de guvernante și profesori de elită ai vremii, pregătindu-se pentru rolul istoric pe care aveau să și-l asume la maturitate, în special după trecerea la cele veșnice a Regelui Ferdinand I, în anul 1927.

„Publicul prezent a admirat panourile cu reproduceri foto din viața privată și publică a principilor și principeselor României – de la instantanee din copilărie și adolescență, până la portrete oficiale care au imortalizat momente cruciale din istoria națională”, a mai transmis, într-un comunicat, pr. Rareș Bucur.

Citește articolul complet

Cultură

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

• conferința „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” va avea loc vineri, 13 noiembrie, de la ora 9:00, în Sala ProArte a Centrului de Creație • invitați: prof. univ. dr. Elena Enache și masterand Robert Bratosin

Publicat

în

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Municipiului Brăila – în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” și Penitenciarul Brăila – organizează vineri, 13 noiembrie 2026,  începând cu ora 9:00, Conferința tematică intitulată „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” – un eveniment dedicat dezbaterii provocărilor cu care ne confruntăm în contextul actual.

Discuția va fi moderată de managerul CJCPCT Brăila, Petronela Alina Sulicu, alături de  invitata specială, prof. univ.dr. Elena Enache și de masterand Robert Bratosin, care vor oferi perspective academice și practice asupra modului în care tehnologia, inteligența artificială, ne modelează gândirea și obiceiurile.

„Într-o eră în care inteligența artificială influențează tot mai mult activitățile zilnice, educația și piața muncii, conferința își propune să exploreze echilibrul dintre eficiența tehnologică și riscul dependenței digitale. Evenimentul are un format interactiv și incluziv, reunind în aceeași sală membrii Uniunii Județene „Solidaritatea” a Pensionarilor și persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila. Această inițiativă urmărește facilitarea dialogului deschis și a integrării sociale prin intermediul educației și al dezbaterilor pe teme contemporane”, precizează organizatorii conferinței de vineri, 13 noeimbrie. Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook:Centrul.de.Creatie.Braila, iar accesul va fi liber, în limita locurilor disponibile.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧