Sport
Federaţia Română de Atletism sprijină proiectul reabilitării Stadionului de Atletism
• ieri, Florin Florea, şeful forului de la Bucureşti, a venit la Brăila • acesta a ajuns la baza sportivă împreună cu un consilier pe probleme tehnice din Federaţie şi a dat verdictul: baza poate fi reabilitată pentru competiţii internaţionale • la acest eveniment au fost prezenţi reprezentanţi de la Asociaţia Brăileană pentru Educaţie Civică, antrenori şi directorii celor două mari cluburi brăilene, CSM şi LPS
Iniţiativa voluntarilor brăileni de a reabilita Stadionul de Atletism, care ajunsese ca o junglă din cauza faptului că Ministerul Tineretului şi Sportului l-a lăsat în paragină, din lipsă de fonduri, a intrat în cea de a doua etapă. Cei care au trudit ca să cureţe pista de atletism, l-au invitat marţi, 4 septembrie, la baza sportivă din parcul Monument pe preşedintele Federaţiei Române de Atletism, Florin Florea. Iar din discuţiile care au avut loc cu acest prilej se poate considera că, de data aceasta, proiectul reabilitării acestei baze sportive, va avea succes. Toţi au vorbit cu entuziasm, dar la obiect, iar evenimentul nu a mai avut o tentă de campanie electorală.
După ce au igienizat Stadionul de Atletism, cei de la Asociaţia Brăileană pentru Educaţie Civică au mers la Bucureşti şi l-au invitat personal la Brăila pe şeful Federaţiei Române de Atletism, Florin Florea, iar acesta a sosit la baza sportivă din Parcul Monument, marţi la prânz.
“Ne-am apucat acum două luni de treabă şi în această perioadă am reuşit să curăţăm pista de atletism de vegetaţie. După aceea am luat legătura cu preşedintele forului de la Bucureşti şi l-am invitat la Brăila pentru a discuta detalii tehnice. Florin Florea a dat curs invitaţiei, a venit şi cu un consultant tehnic de la Federaţie şi lucrurile merg pe calea cea bună. Specialistul care a construit şi stadionul de atletism din Piteşti a spus că totul este în regulă, că pe acest teren se poate construi o bază sportivă pentru toţi brăilenii, nu numai pentru sportul de performanţă, dar o bază pe care să se poată desfăşura concursuri internaţionale de atletism”, a fost comunicatul emis de Asociaţia Brăileană pentru Educaţie Civică.
La întâlnirea cu şeful forului de la Bucureşti au venit o parte dintre antrenorii brăileni care, de-a lungul timpului, au lansat în marea performanţă atleţi care au cucerit medalii la europene şi mondiale, Mihail Dumitru antrenorul care a scos primul campion modial din atletismul românesc, pe Ionuţ Pungă, dar şi pe Adelina Gavrilă, Irina Roată, Anilena Anton, Nicu Roată, Nicolae Iorga. A fost prezentă Anamaria Ioniţă şi, nu în ultimul rând, directorul CSM Brăila, Dumitru Blănaru şi directorul adjunct de la Liceul cu Progam Sportiv, Aurel Duret.
“Am venit la Brăila să văd această bază sportivă şi am rămas plăcut surprins că majoritatea antrenorilor din acest domeniu sportiv, şefii celor două mari cluburi, CSM şi LPS, au ţinut să participe la acest eveniment organizat de voluntarii care au scos la lumină pista de atletism. Eu consider că această iniţiativă poate fi încununată de succes. Eu am spus întotdeauna că înainte de a investi în sportul de performanţă trebuie să ne asigurăm infrastructura. Iar singura soluţie de reuşită o reprezintă trecerea Stadionului de Atletism la autorităţile locale, în cazul de faţă la Primăria Brăila. Am amintiri plăcute de la Brăila de pe acest stadion, unde acum 35 de ani, am concurat şi firesc, mă voi alătura acţiunilor pe care le vor derula voluntarii şi antrenorii de atletism. Voi pleca o săptămână din ţară, iar când voi reveni împreună cu iniţiatorii acestui proiect vom merge la MTS. Sunt convins că vom avea sorţi de îzbândă”, ne-a declarar Florin Florea, preşedintele Federaţiei Române de Atletism.
Şi cei prezenţi la acest eveniment au considerat că acesta poate fi un proiect realizabil.”Ideea este foarte bună, trebuie să devenim vocali, altfel nu facem nimic. A fost nevoie de cineva care să declanşeze acest acest proiect, acum noi trebuie să luăm atitudine ca să-l ducem la capăt. Eu voi participa la toate acţiunile viitoare, vom demara şi o campanie de strângere de semnături pentru construirea acestui Stadion de Atletism”, a punctat profesoara Irina Roată.
“Este o acţiune lăudabilă că preşedintele FR Atletism a fost invitat la Brăila, ca şi cea de voluntariat de a se face o igienizare generală a Stadionului de Atletism, acţiune care s-a derulat cu acordul conducerii CSM Brăila. Voluntarii au tras un semnal de alarmă, iar Federaţia Română de Atletism a venit lângă noi să ne susţină demersurile. Eu sunt convins că atunci când se va face descentralizarea, autorităţile locale ne vor ajuta ca aceast stadion să fie redat circuitului sportiv”, a precizat cu acest prilej Dumitru Blănaru, directorul CSM Brăila.
70 de voluntari au scos la lumină pista Stadionului de Atletism
Vă reamintim că Stadionul de Atletism din Parcul Monument, care era, până în urmă cu câteva săptămâni, invadat de vegetaţie, într-o asemenea măsură încât nu mai puteai pătrunde în incinta lui decât cu ajutorul unei macete, acum arată altfel. Nu mai este ca o junglă. Iar situaţia s-a schimbat abia după ce un grup de voluntari a trudit şase weekend-uri la rând pentru a îndepărta o parte dintre tufişurile, bălăriile şi copacii crescuţi care prinseseră rădăcini peste tot locul. Acţiunea de ecologizare a început pe 8 iulie, la iniţiativa fostei Asociaţii “Brăila 2021”, cea care s-a ocupat de promovarea oraşului nostru în competiţia pentru desemnarea viitoarei capitale europene a culturii. În prezent, asociaţia respectivă trece printr-un proces de transformare, urmând să se numească Asociaţia Brăileană pentru Educaţie Civică. Membrii săi încearcă în continuare să pună în practică diverse proiecte pentru ridicarea nivelului comunităţii brăilene, din punct de vedere cultural, sportiv, social şi economic. Scoaterea la lumină a Stadionului de Atletism, din jungla care îl acaparase complet, a reprezentat un astfel de proiect, în care s-au implicat în total circa 70 de voluntari, de toate vârstele, de la copii de şcoală generală până la pensionari.
Acţiunea de voluntariat a beneficiat şi de sprijinul autorităţilor locale. Serviciul Seroplant din cadrul Primăriei Brăila a răspuns cu promptitudine, atunci când voluntarii au solicitat ajutor pentru ridicarea tonelor de resturi vegetale scoase din incinta stadionului.
În acest moment pista de atletism este vizibilă, însă restul stadionului a rămas invadat de vegetaţie. O curăţare completă a acestuia este practic peste puterile voluntarilor, fără un sprijin logistic corespunzător, cu utilajele necesare unei astfel de operaţiuni.
Arte marțiale
Ștefan Vrânceanu, campion mondial la Milano
• în promoția Petrosyan Mania, brăilenul l-a pus la podea pe italianul Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare • Vrânceanu se antrenează la clubul ”Doru Team”, care a mai dat un campion mondial, pe Valentin Mavrodin
Doru Team Brăila este clubul unde munca și cunoștințele de zeci de ani bat orice piedici. Cel mai titrat club brăilean de kickboxing a reușit o performanță istorică pe 7 noiembrie 2026. În această zi, în palmaresul clubului brăilean de kickboxing Doru Team și în cel al sportului românesc s-a scris o nouă pagină glorioasă: Ștefan Vrânceanu a devenit campion mondial la Milano, în cadrul galei Petrosyan Mania.
Sportivul brăilean, pregătit de sensei Dorel Beșleagă, l-a învins pe italianul Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare. Înaintea meciului cu Vrânceanu, italianul era considerat cel mai bun produs al academiei fraților Petrosyan, fiind considerat de către specialiștii italieni din domeniu drept cel mai bun kickboxer din istorie.
După acest meci, Ștefan Vrânceanu devine noul campion mondial. Titlul ajunge la Brăila, unde este legitimat sportivul, mai precis la CS Doru Team Brăila, club afiliat Federației Române de Budokai și IBK Kyokushin All-Round Fighting. Vrânceanu este posesor al centurii negre 1 Dan. Noul campion mondial practică acest sport de la vârsta de 7 ani, acesta având 19 ani în prezent.







TKO, în repriza a cincea
”Sâmbătă, 7 noiembrie, Ștefan a urcat în ring la Milano, în main event-ul galei Petrosyan Mania, împotriva italianului Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare.
”Au fost 5 reprize de câte 3 minute, o luptă grea, în care Ștefan a demonstrat caracter, determinare și valoare. În repriza a 5-a, a venit momentul decisiv, în care Vrânceanu i-a aplicat un mawashi geri geodan (high kick) și italianul a fost numărat pentru prima oară. După acest moment, Ștefan a insistat cu brațele, pentru că era luat în brațe ori de câte ori încerca să facă orice, și a reușit să-i aplice niște croșee adversarului, care a fost numărat a doua oară. După numărătoare, arbitrul a oprit meciul pentru că italianul se clătina grav, iar încă o lovitură era fatală. Victorie prin abandon. Centura mondială la 65 kg vine acasă, la Brăila, este a doua centură în decurs de o lună și 4 zile”, ne-a declarat sensei Dorel Beșleagă.
Sursa citată l-a elogiat în continuare pe elevul său pentru prestația de la Milano.
”Ștefan Vrânceanu vine pe un val de victorii prin KO. În data de 2 octombrie, la Tulcea, în Gala EFC, gala vestitului luptător constănțean Alex Filip, a câștigat piramida categoriei 67 kg după două victorii, amândouă terminate cu KO”, a continuat reputatul antrenor brăilean.
Bucurie în tabăra brăileană după succesul răsunător din Italia
”Bucuria mea după victoria lui Ștefan în meciul de la Milano a fost foarte mare, pentru că a fost la ei acasă și de obicei dacă nu câștigi prin KO nu ai cum să câștigi altfel…
Acest câștig nu este întâmplător, pentru că sportivii mei au peste 150 de meciuri la amatori, multe la semi pro și destule la profesioniști, unde au câștigat în fața multor luptători deja consacrați și mai mari de vârstă.
Ștefan a ajuns să lupte pentru acest titlu mondial după victoria din piramida de la -67 kg unde a câștigat titlul și centura în ambele meciuri prin KO.
Pe această cale, vreau să le mulțumesc tuturor celor care ne-au fost alături, celor care ne-au sprijinit pentru această deplasare, dar și celor care ne susțin de-a lungul timpului.
Mulțumim Tănase Octavian TMR Carpet Clean, TMR Self-Wash La Zăpada, Adrian Roșca, Plase pescărești, Radu Medeleanu Alex Filip, Alexandru Mitan, Vasile Varga, Emil Gym Sala Culturism, Robert Gabriel și tuturor susținătorilor și prietenilor noștri din mediul on-line!!!!
Un mulțumesc special lui Valentin Mavrodin, elevul meu și colegul lui Ștefan, campionul mondial ISKA și DFS la categoria 70 kg, care a venit tocmai din Irlanda pentru a fi alături de noi. Așa cum noi am fost și vom fi întotdeauna alături de el, și el ne-a demonstrat ce înseamnă prietenia adevărată!
Mulțumim tuturor prietenilor și colegilor lui de antrenament, care l-au sprijinit pe Șuncă (porecla cu care este cunoscut Ștefan Vrânceanu printre apropriați n.red.) și au contribuit la această victorie!”, a mai adăugat Dorel Beșleagă.
Ștefan Vrânceanu: ”O bucurie greu de descris în cuvinte!”
Tânărul campion ne-a povestit despre dificultățile întâmpinate în ring și despre determinarea cu care a luptat până în ultimul moment. ”Victoria obținută la Milano înseamnă foarte mult pentru mine. A fost un meci greu, cu un adversar puternic, care mi-a pus probleme încă din prima repriză. Am fost trimis la podea, dar nu m-am gândit nicio secundă să renunț. Am știut că trebuie să mă ridic, să rămân concentrat și să continui să lupt.
Cred că astfel de momente arată cel mai bine ce înseamnă sportul de performanță. Nu este vorba doar despre lovituri sau despre cine este mai puternic, ci și despre mentalitate, caracter și capacitatea de a merge mai departe atunci când lucrurile nu ies așa cum ți-ai dorit.
Să câștig în Italia, în fața publicului adversarului, și să obțin titlul mondial este o bucurie greu de descris în cuvinte. În spatele acestui rezultat sunt multe ore de antrenament, sacrificii, disciplină și oameni care au crezut în mine.
Vreau să îi mulțumesc antrenorului meu, Dorel Beșleagă, întregii echipe Doru Team Brăila, familiei și tuturor celor care m-au susținut și au fost alături de mine. Această victorie nu este doar a mea, ci și a tuturor celor care au contribuit la drumul meu.
Pentru mine, acest titlu nu reprezintă un punct final, ci o motivație în plus să muncesc, să evoluez și să demonstrez că pot ajunge și mai departe. Sunt mândru că am putut reprezenta România și că am adus acest rezultat acasă”, ne-a declarat campionul mondial.
”Doru Team”, cel mai vechi club de kickboxing din Brăila. Campionii Mavrodin și Vrânceanu se antrenează de la vârsta de 11, respectiv 7 ani
Potrivit antrenorului Dorel Beșleagă, ”Doru Team” este cel mai vechi club de kickboxing din Brăila. ”Practicăm kickboxing din anul 2001, iar până atunci practicam karate Kyokushin. Mi-au trecut prin mână mii de elevi dornici să facă mișcare și să învețe arte marțiale de contact și dintre ei am avut sute de medalii la competiții naționale și internaționale dar și în gale semi- pro și profesioniste de kickboxing și de MMA. Datorită dezvoltării foarte puternice a kickboxing-ului în ultimul timp, cu generația lui Mavrodin și Vrânceanu am reușit cele mai mari performanțe, pentru că pe acești copii i-am antrenat de la vârsta de 11 ani și respectiv 7ani”, ne-a mai declarat Dorel Beșleagă.
Handbal
HC Dunărea Brăila, la un pas de grupele EHF European League! Meci decisiv duminică, în Polivalentă
HC Dunărea Brăila este foarte aproape de o calificare în grupele EHF European League, iar duminică, 15 noiembrie, are șansa de a face pasul decisiv. Echipa pregătită de Bogdan Burcea întâlnește formația norvegiană Molde, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă, în returul confruntării pentru accederea în faza grupelor.
Brăilencele pornesc cu un avantaj important: au pierdut prima manșă din Norvegia la o singur gol diferență, astfel că o victorie la cel puțin două goluri în partida de pe teren propriu le-ar asigura calificarea.
Victorie la Zalău înaintea duelului european
HC Dunărea vine după o victorie convingătoare în campionat, obținută în deplasare, la HC Zalău. Formația brăileană s-a impus la scor, după o partidă în care echilibrul s-a menținut în primele 45 de minute.
Rezultatul reprezintă un moral bun înaintea confruntării cu Molde, în care miza este una importantă pentru parcursul european al echipei.
Un rol esențial îl poate avea și publicul din Brăila. Clubul speră ca Sala Polivalentă să fie plină duminică, așa cum s-a întâmplat la mai multe dintre partidele disputate pe teren propriu în acest sezon.
„Pe 15 noiembrie avem nevoie de o sală plină! Împreună luptăm pentru calificare!”, este mesajul transmis de HC Dunărea suporterilor.
Cât costă biletele la HC Dunărea – Molde
Biletele pentru partida retur au fost puse în vânzare luni, 9 noiembrie. În prima zi, abonații au avut prioritate și au putut cumpăra bilete pentru locurile pe care le ocupă în mod obișnuit la meciurile echipei.
Ulterior, biletele au devenit disponibile pentru toți suporterii, atât la casieria Sălii Polivalente, cât și online, pe platforma Eventim.
Prețurile sunt de 35 de lei pentru adulți și 15 lei pentru copii și persoanele cu handicap mediu sau ușor.
Clubul precizează că abonamentele nu sunt valabile la meciurile din competițiile europene.
Duminică, HC Dunărea are nevoie de sprijinul tribunelor pentru a transforma avantajul terenului propriu într-o calificare europeană.






















