Social Media

Social

Febra cumpărăturilor s-a mai domolit, ieri, la Brăila

Timp de citire: 3 minute

• în faţa supermarketurilor nu mai era aglomeraţie • de dimineaţă s-au semnalat cozi în faţa unor instituţii precum ANAF şi la ghişeele unor furnizori de servicii, cum ar fi Electrica • brăilenii aşezaţi la rând nu prea respectau distanţa recomandată de 1 metru faţă de persoana din faţă • la orele amiezei, aglomeraţia dispăruse peste tot
 
În urma unor sesizări primite la redacţie privind aglomerări sau cozi în anumite puncte din oraş, am făcut în jurul orelor 13.00 un tur de recunoaştere. Am început cu supermarketurile Lidl şi Penny din Bariera Călăraşilor, unde era linişte şi pace – nici urmă de cozi, iar politica privind măsurile de prevenţie era aplicată corespunzător la ambele magazine. La Kaufland – Dorobanţilor şi Carrefour – Râmnicul Sărat aceeaşi situaţie, semn că brăilenii au destule provizii pentru a întâmpina situaţia de urgenţă.
La ANAF şi Finanţe părea să nu se îmbulzească nimeni, în jurul orei 13.00, însă semnalele primite la redacţie indicau faptul că, de dimineaţă, cozile fuseseră destul de mari, la intrarea în instituţiile respective. 
La bancomatul CEC de pe Str. 1 Decembrie 1918, colţ cu Str. Roşiori erau aproximativ 12 persoane care îşi aşteptau rândul pentru tranzacţie, fără a respecta, însă, distanţa minimă de 1 metru indicată de autorităţi. 
Astfel, ieri după amiază, părea că febra cumpărăturilor a mai scăzut, comparativ cu zilele trecute. Dar, după cum am mai specificat, încă mai pot exista aglomerări în anumite puncte din oraş, în anumite momente din zi. De obicei dimineaţa, când persoanele mai în vârstă sunt mai active, şi seara când se termină programul de lucru, pentru că, în ciuda stării de criză, sunt destui oameni care încă merg la serviciu.
Pe Dorobanţi, la Electrica, în jurul orei 14.00, era o coadă în stradă alcătuită din doar 4-5 persoane. Dimineaţă, însă, lucrurile au stat cu totul altfel. Asta ne-a transmis un brăilean care mersese, dis-de-dimineaţă, să plătească factura de curent la unul din ghişeele SC “Electrica” SA de pe B-dul Dorobanţilor. Cu toate că programul este de la ora 9.00, oamenii se aşezaseră la coadă mai devreme, pe treptele instituţiei. Nici vorbă să respecte distanţa minimă de un metru până la cel din faţă. Se ştie însă că la plata facturilor Electrica SA (la fel şi a celor UPC, de altfel), trebuie să iei mai întâi bon de ordine.
“Oamenii stau la coadă, îmbulziţi, afară, pentru că “cineva” a hotărât că numărul de ordine se ia după ce se intră în clădire… în loc să permită celor care aşteaptă să plătească să stea cât mai izolaţi unul de celălalt”, ne-a spus, indignat, brăileanul.

Vorbe din duh

E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

Publicat

în

Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.

„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)

„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)

„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)

Citește articolul complet

Social

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Publicat

în

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.

Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.

Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.

Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.

Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.

Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027

Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.

Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.

Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.

Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.

Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie

Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.

În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.

Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧