SPORT
Favoritele s-au calificat în sferturile Cupei României, faza judeţeană
• Tricolorul Lanurile este singura echipă din Liga a V-a rămasă în competiţie • următoarea fază a Cupei României are loc pe 10 mai
Tricolorul Lanurile este singura echipă din Liga a V-a care a reuşit să
depăşească optimile de finală ale Cupei României, faza judeţeană la fotbal. Trupa coordonată Iulian Bibicu a câştigat detaşat, 6-3, partida cu Voinţa Vişani, principalii artizani ai succesului fiind Văsii, autor al unui hat trick, şi Bertescu, acesta trecându-şi în cont o “dublă” în acest joc.
Cel mai echilibrat joc a fost cel de la Tichileşti dintre Dunărea şi Viitorul Însurăţei, meci în care victoria oaspeţilor a fost decisă de Mucea în cel de-al treilea minut de prelungire al reprizei a doua. Lidera, CS Făurei a primit două cadouri din partea gazdelor în primele 22 de minute apoi, pentru formaţia manageriată de Bănel Nicoliţă au mai înscris Omer Vlad, Goicea şi Novac.
CS Făurei a debutat cu dreptul şi în cea de a doua competiţie oficială din acest sezon, pe care doreşte să o câştige, iar valoarea lotului îi permite să-şi realizeze şi acest obiectiv.
Victoria Traian şi-a asigurat de asenenea, prezenţa în sferturile competiţiei după victoria la scor, 6-1, obţinută pe terenul Chimia din Lacu Sărat, în faţa satelitului Daciei Unirea.
Pandurii Tudor Vladimirescu a câştigat cu 4-1 disputa cu Voinţa Şuţeşti, iar Gloria Movila Miresii s-a impus cu 3-2, în deplasare, în faţa satelitului Victoriei Traian.
Voinţa Făurei Sat nu s-a prezentat la Victoria Cazasu astfel că Banciu şi colegii săi au câştigat la “masa verde”. În faza următoare a competiţiei s-a calificat şi Viitorul Ianca, formaţie care s-a impus la scor, 5-1, pe stadionul Ştefan Vrăbioru, în faţa propriului satelit. Sferturile Cupei României, faza judeţeană, au loc pe 10 mai, tragerea la sorţi a partidelor urmând a se efectua pe data de 8 mai.
Rezultatele şi marcatorii:
Dunărea Tichileşti – Viitorul Însurăţei 5-6 (1-1)
Mocanu (min. 35), Sfârtoc (min. 50), Datcu (min. 75, 78), I. Gheorghe (min. 82) / V. Gheorghe (26, 62, 92), Ivan (min. 57), Baicu (min. 69), Mucea (min. 93)
Dacia Unirea 2 Brăila – Victoria Traian 1-6 (0-2)
Puia (min. 49) / Barbu (min. 9), Neagu (min. 42), Ciocan (min. 63, 79), Bălănică (min. 82), Veber (min. 88)
Pandurii Tudor Vladimirescu – Voinţa Şuţeşti 4-1 (2-1)
I. Şerbănescu (min. 15, 80), Fătu (min. 44), Goleanu (min. 56) / Cârlan (min. 22)
Victoria Cazasu – Voinţa Făurei Sat 3-0 neprezentare
Tricolorul Lanurile – Voinţa Vişani 6-3 (4-1)
Stoica (min. 14), Văsii (min. 24, 40, 43), Bertescu (min. 58, 73) / Nazâru (min. 20), Dobrică (min. 68, 82)
Voinţa Găiseanca – CS Făurei 0-5 (0-4)
F. Bardaş (min. 10 – autogol), Racu (min. 22 – autogol), Vlad (min. 25), Goicea (min. 27), Novac (min. 52)
Victoria 2 Traian – Gloria Movila Miresii 2-3 (1-2)
Bratosin (min. 29), Minea (min. 54) / Lipan (min. 2), Spiţă (min. 24), Ştergărel (min. 83)
Viitorul 2 Ianca – Viitorul Ianca 1-5 (0-2)
Hrincă (min. 78) / Iacob (min. 32, 72), Crăciun (min. 45, 81), Ghiviciu (min. 76)
SPORT
Juventus, lider în Campionatul de Minifotbal Brăila după 9 etape
Derby-ul etapei a 9-a, ultima a primului tur din campionatul de minifotbal, s-a disputat între United – Juventus. A fost un meci viu disputat. Juventus a condus la pauză cu scorul de 3-1, însă United a reușit să restabilească egalitatea imediat după pauză.
Prestația excelentă a lui Claudio Ene a stabilit scorul final al meciului, 5-3, pentru Juventus.
În urma acestui rezultat, Juventus ocupă primul loc în clasament, la o distanță de 3 puncte față de United și la 6 puncte față de All Stars.
Pretenașii&Keleș-Auto a stabilit scorul etapei, 13-0, în partida cu Viitorul, jucătorul meciului fiind Filippo Tarozzi, cu 5 goluri marcate.
Golul zilei a fost marcat de Adrian Paraschiv (Steaua Dunării).
După 9 etape podiumul arată astfel:
- Juventus 27 de puncte
- United 24 de puncte
- All Stars 21 de puncte
Rezultatele și marcatorii etapei a 9-a, ultima a primului tur de campionat:
- Viitorul – Pretenașii&Keleș-Auto 0-13 (0-5). Marcatori: Filippo Tarozzi 5, Silviu Crăciun 3, Valentin Dumitrana 2, Răzvan Stratulat 2, Valentin Baciu 1;
- All Stars– FC Fusion 6-1 (4-0). Marcatori: Vlad Omer 2, Cristian Dobre 2, Manuel Pârlețeanu 1, Viorel Tănase 1 / Viorel Oltenacu 1;
- MFC Casa Aldea – Steaua Dunării 7-3 (0-1). Marcatori: Alexandru Cazan 2, Neguțu Cazan 2, Nicușor Streche 2, Nicușor Toader 1 / Adrian Paraschiv 2, Leonard Aftodor 1;
- United – Juventus 3-5 (1-3). Marcatori: Aurelian Constantinescu 1, Leonard Coteț 1, Marius Mocanu 1 / Claudio Ene 3, Mădălin Fătu 2;
Meciul Toporașii Buzăului – MFC Gallop a fost amânat.
SPORT
Performanță mondială pentru comuna Chiscani!
• Ioana Radu, medaliată cu aur • antrenorul emerit Daniel Mihai, cel care a format-o pe sportivă, a devenit arbitru internațional
Comuna Chiscani a fost reprezentată cu succes la Campionatul Mondial de Karate Tradițional ITKF, desfășurat în perioada 24–31 octombrie 2026, la Cairo, Egipt. Sportiva Ioana Radu a cucerit medalia de aur la proba de kumite echipe, obținând un rezultat deosebit pentru România.
Alături de sportivă s-a aflat antrenorul emerit Mihai Daniel, deținător al gradului 5 DAN, cu o vastă experiență în karate-ul tradițional, acumulată inclusiv în Italia, unde a activat ca antrenor înainte de revenirea în România.
Mihai Daniel a participat la Campionatul Mondial în calitate de antrenor al sportivei Ioana Radu, iar în urma absolvirii cursului internațional Master Class, a obținut și calificarea de arbitru internațional, marcând astfel o nouă realizare în cariera sa sportivă. Participarea la cursul de perfecționare a fost achitată integral din fonduri personale.
Participarea la Campionatul Mondial a fost posibilă datorită sprijinului financiar acordat de Primăria Comunei Chiscani și Consiliul Local Chiscani.
„Mulțumim Primăriei Comunei Chiscani și Consiliului Local Chiscani pentru sprijinul financiar acordat și pentru susținerea sportivilor de performanță ai comunei. Fără această susținere, participarea noastră la Campionatul Mondial din Egipt nu ar fi fost posibilă. Suntem mândri că am reprezentat comuna Chiscani și România și că ne-am întors acasă cu un titlu mondial”, ne-a declarat sensei Daniel Mihai.
Medalia de aur a Ioanei Radu și recunoașterea profesională obținută de antrenorul Mihai Daniel aduc un nou motiv de mândrie comunității din Chiscani și confirmă importanța susținerii sportului de performanță.
Ioana Radu, invitată să predea la clubul WANKAN din Cairo
Un moment deosebit al deplasării în Egipt l-a reprezentat invitația primită de sportiva Ioana Radu din partea antrenorului Ahmed Hassouna, reprezentant al Clubului Sportiv WANKAN din Cairo, care îi cunoștea performanțele din competițiile europene și mondiale, de a conduce antrenamente ale clubului egiptean.
Ioana Radu și antrenorul său, Mihai Daniel, 5 DAN, erau deja cunoscuți și apreciați pentru activitatea și rezultatele lor în cadrul competițiilor europene și mondiale de karate tradițional.
Această recunoaștere a stat la baza invitației de a susține antrenamente pentru două grupe de sportivi egipteni, cu două zile înaintea competiției, un schimb de experiență care a pus în valoare pregătirea și experiența celor doi români.
























