Administrație
Fântânile arteziene de pe Esplanadă nu mai pot fi folosite
• două defecţiuni a căror remediere ar costa în jur de 2.500 lei ţin instalaţiile nefuncţionale • nu se ştie cine ar trebui să facă reparaţiile • autorităţile locale spun că acestea ar trebui efectuate de firma “Tancrad”, deoarece fântânile încă se mai află în garanţie după reparaţiile capitale din perioada 2011 – 2013 • “Tancrad” refuză, afirmând că defecţiunile au apărut pentru că fântânile nu au fost întreţinute corespunzător • conducerea CUP “Dunărea” se arată dispusă să facă reparaţiile în regie proprie, dacă Primăria va fi de acord • deocamdată, nu se ştie când vor începe lucrările • depunerile apărute anul trecut pe componentele de inox nu au fost îndepărtate nici până la ora actuală, deşi cei de la CUP “Dunărea” promiteau încă de astă toamnă că se vor ocupa de problemă
Fântâna cinetică de pe Esplanadă, monumentul care ar trebui să fie mândria Brăilei în faţa turiştilor ajunşi prin zonă, are toate şansele să rămână uscată şi nemişcată pe toată durata verii. Deşi ar trebui ca fântâna arteziană să fie intens folosită, în această perioadă când temperaturile din timpul zilei au început deja să ajungă în jurul valorii de 30 grade Celsius, lucrurile nu stau deloc aşa. Şi asta deoarece câteva piese din angrenajul instalaţiei s-au defectat şi nu are cine să le repare. După cum se ştie, atât ansamblul de fântâni arteziene cât şi întreg platoul Esplanadei, cu scările care coboară spre faleza Dunării, au intrat într-un proces de reparaţii capitale care au costat 14,2 milioane de lei, fiind efectuate de firma gălăţeană “Tancrad” SRL. Lucrările s-au derulat în perioada 2011 – 2013. Acum, autorităţile locale şi Compania de Utilităţi Publice “Dunărea”, care are în administrare fântânile arteziene de pe Esplanadă, susţin că înlocuirea pieselor defecte ar trebui făcută de gălăţenii de la “Tancrad”, deoarece ansamblul de fântâni arteziene încă se află în perioada de garanţie. Firma “Tancrad” refuză, însă, să facă acest lucru. “Nu avem de ce să intervenim pe cheltuiala noastră, deoarece problemele apărute nu ţin de garanţia lucrării ci de întreţinerea necorespunzătoare a obiectivului. În primii trei ani după finalizarea lucrărilor de reabilitare, cât ne-am ocupat noi de mentenanţă, totul a funcţionat corespunzător. După ce fântânile nu au mai fost în grija noastră, au apărut defecţiuni cauzate de modul de exploatare. E adevărat că fântânile arteziene încă se află în perioada de garanţie, însă asta nu înseamnă că trebuie să acoperim toate problemele, indiferent de natura lor. Şi la o maşină nouă trebuie să îi schimbi uleiul periodic, chiar dacă este în perioada de garanţie. Dacă fântânile respective ar fi fost întreţinute bine, nu ar fi apărut defecţiunile existente în prezent”, ne-a declarat Lucian Stanciu, directorul “Tancrad” SRL Galaţi.
Conducerea CUP “Dunărea” Brăila nu este de acord cu justificările celor de la “Tancrad”, dar cu toate acestea spune că ar fi dispusă să facă reparaţiile cu bani de la bugetul companiei, în condiţiile în care şi Primăria va fi de acord cu acest lucru. “Mentenanţa ar fi trebuit asigurată de Tancrad pe toată durata garanţiei. Dacă firma respectivă refuză în continuare să facă reparaţiile necesare, CUP Dunărea le va face în regie proprie. Am întocmit un referat cu costurile acestor reparaţii pe care îl vom supune atenţiei Primăriei. Dacă Primăria ne dă undă verde, facem lucrarea, fiindcă nu este normal ca fântânile arteziene de pe Esplanadă, în special fântâna cinetică, să nu fie puse în funcţiune pe durata sezonului estival”, ne-a declarat directorul Silviu Mangiurea.
Din referatul întocmit de CUP “Dunărea” reiese că ansamblul de fântâni arteziene de pe Esplanadă nu poate fi pus în funcţiune din două motive. În primul rând, este defectă electrovana de la staţia de pompare, astfel că nu se poate asigura umplerea instalaţiei fântânii cinetice circulare şi a celei dreptunghiulare. În al doilea rând, cablul de fibră optică ce transmite semnalul de comandă la fântâna de tip cascadă, din dreptul scărilor, este rupt, astfel că nu mai este posibilă funcţionarea fântânii Cascadă în regim automat, simultan cu fântâna Circulară.
Remedierea acestor defecţiuni ar costa puţin în jur de 2.500 lei. Astfel, înlocuirea electrovanei are un cost aproximativ de 1.480 lei, fără TVA, iar înlocuirea fibrei optice, pe porţiunea ruptă şi deteriorată, adică aproximativ 40 metri liniari de cablu suspendat pe stâlpi, cu confecţiile metalice aferente, ar costa circa 690 lei, fără TVA.
Piesele de inox au coclit anul trecut şi nu au fost curăţate nici până la ora actuală
Aşa cum lesne poate fi observat la faţa locului, pe lângă defecţiunile existente la instalaţiile subterane, fântânile arteziene de pe Esplanadă mai au o problemă, despre care cotidianul nostru a atras atenţia încă din toamna anului trecut: piesele componente nu mai au aspectul de inox lustruit, aşa cum ar trebui, arătând mai degrabă a cupru coclit. Directorul Mangiurea spunea astă toamnă că intenţionează să ia mostre de pe suprafaţa inoxului, pentru a stabili cu exactitate care este natura acelor depuneri, astfel încât să se găsească soluţii de remediere a problemei. “Bănuim că s-au depus săruri din apă, dar trebuie luate mostre şi făcută o analiză de laborator pentru a vedea cu exactitate despre ce este vorba şi care ar fi metoda cea mai indicată pentru a îndepărta acest strat de calamină de pe piesele din inox. În funcţie de rezultatele de la laborator se va şti dacă piesele pot fi curăţate cu ajutorul unor soluţii chimice sau dacă este nevoie de o şmirgheluire cu granulaţii fine”, ne declara, în octombrie 2017, Silviu Mangiurea.
Pe lângă depunerile care au înegrit inoxul altădată atât de strălucitor al fântânii arteziene, la o privire mai atentă ies în evidenţă şi “cârpăcelile” făcute în timpul operaţiunilor de reabilitare a acestui obiectiv, derulate în perioada 2011 – 2013. Firma “Tancrad” Galaţi a făcut, printre altele, şi reparaţii prin sudură ale unor elemente din componenţa fântânii cinetice. Sudura executată atunci are, însă, un aspect cât se poate de urât, fiind departe de ceea ce ar fi trebuit. De altfel, diferenţa dintre sudura originală, realizată în 1989 de meseriaşi din cadrul fostei uzine de excavatoare “Progresul”, şi cea făcută în urmă cu cinci ani, de “meseriaşii” tocmiţi de “Tancrad” este mai mult decât evidentă.
Directorul Silviu Mangiurea, afirma, tot în toamna anului trecut, că se pot corecta greşelile din perioada reabilitării, deoarece specialistul de la “Progresul” care s-a ocupat în anii ’80 de realizarea pieselor de inox concepute de regretatul arhitect Constantin Lucaci lucrează în prezent la CUP “Dunărea”. “Cel care a lucrat la piesele originale nu se afla în Brăila în perioada când fântâna arteziană intrase în reabilitare. Între timp, s-a întors acasă şi s-a angajat la noi, aşa că acum ne poate ajuta, cu experienţa dumnealui, să corectăm anumite deficienţe legate de sudarea pieselor de inox sau de alte amănunte”, ne-a declarat Mangiurea.
Din toamnă şi până acum, CUP “Dunărea” nici nu a curăţat componentele de inox şi nici nu a corectat sudura executată grosolan în timpul lucrărilor de reabilitare de acum câţiva ani. Directorul Silviu Mangiurea ne-a spus, ieri, că se vor rezolva şi aceste aspecte, dar după ce se vor repara defecţiunile care ţin fântânile nefuncţionale. “Ca să curăţăm piesele de inox trebuie montate schele, ori nu putem face acest lucru până când nu repunem fântâna în funcţiune şi facem o pornire de probă. Iar fântâna cinetică nu poate fi pornită dacă sunt schelele montate, pentru că are componente care se mişcă”, ne-a explicat Mangiurea.
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















