Social Media

Administrație

Faleza Brăilei, ca-n vremurile bune

Timp de citire: 9 minute

* Primăria Municipiului Brăila a început demersuri pentru reabilitarea taluzului de pe Faleză, care ar urma să fie scos, în sfârșit, din bălăriile care l-au năpădit în ultimii 20 de ani * este vizată, de asemenea, și realizarea unei noi zone de agrement în preajma adăpostului pescăresc * este vorba despre două proiecte privind documentațiile de avizare a lucrărilor de intervenții și devizurile generale, aprobate, recent, în CLM Brăila * primarul Marian Dragomir a abordat acest subiect cu o zi înainte de votul proiectelor în plen, arătându-se mai mult decât încântat de faptul că zonele respective își vor schimba în sfârșit înfățișarea, dar și pentru că investițiile se vor face cu fonduri europene
 
Schimbarea aspectului zonei Falezei Dunării continuă încet dar sigur la Brăila. După apariția locului de joacă în formă de corabie de lângă scenă, după refacerea sistemului de irigații și reamenajarea spațiilor verzi, după apariția adăpostului pescăresc, precum și a altor investiții făcute în anii anteriori, iată că autoritățile și-au îndreptat atenția și spre zona taluzului de pe Faleză. De asemenea, se dorește continuarea schimbării aspectului spațiului din apropierea adăpostului pescăresc unde, în locul fostei baze sportive se va realiza o zonă de agrement modernă, cu teren de baschet și nu numai. Iar vestea bună anunțată de primarul Marian Dragomir este că aceste noi investiții se vor realiza prin fonduri europene.
Consilierii municipali au aprobat în cadrul unei ședințe extraordinare ce a avut loc pe 29 iulie, instrumentarea proiectului și aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) și a Devizului General aferente amenajării taluzului Falezei Dunării în scopul valorificării identității locale, precum și Studiul de Fezabilitate, precum și Devizul General pentru amenajarea zonei de agrement ”Fitness Urban”. Cele două investiții au o valoare totală de aproape 7 milioane lei cu TVA, din care municipalitatea se angajează să cofinanțeze puțin peste 3 milioane lei, sumă din care ar trebui să recupereze o parte de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția Generală Pescuit – Autoritatea de Management pentru POPAM. În ambele situații se solicită finanțare din Programul pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020.
 
Bănci, coșuri de gunoi, pergolă și panouri digitale în zona taluzului
Din raportul de specialitate al proiectului privind amenajarea taluzului Falezei Dunării, aflăm că valoare totală a investiției, este de 4.706.451,60 lei cu TVA. Din care construcția plus montajul înseamnă 2.013.350 lei. CLM Brăila se angajează să participe la realizarea proiectului cu o cofinanțare totală de 2.727.931,60 lei. Mai precis, 1.598.580,10 lei fără TVA (reprezentând cheltuielile neeligibile), 379.830 lei contribuția solicitantului la cheltuielile eligibile și 749.521,50 lei TVA aferentă proiectului (din care 448.086,50 lei se vor putea solicita la rambursare din bugetul MADR/DGP AMPOPAM ca fiind TVA aferentă cheltuielilor eligibile proiectului). Orice alte cheltuieli neeligibile impuse de implementarea acestui deziderat vor fi suportate strict din bugetul local sau împrumuturi. Odată realizată, investiția trebuie menținută timp de minim cinci ani. Așa cum am subliniat, se solicită finanțare din Programul pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020, Măsura 2.1. – Revitalizarea și valorificarea identității locale.
Tot în raport se menționează că terenul este amplasat în Municipiul Brăila, Strada Faleză Lot 2, între Bulevardul Independenței și SC Antena 1 – Lot 1, zona Faleză Lot 1/2/2 (între SC Antena 1 și Moara Violatos). Acesta este compus din două părți: 3.888 mp intravilan Municipiul Brăila și un alt teren de 12.367 mp, de asemenea în intravilan.
”Proiectul propune amenajarea zonei pietonale în vederea conservării și promovării specificului local, cu crearea unor facilități și dotări corelate cu integrarea spațiului verde din perimetrul vizat ca zonă de recreere și relaxare, cu facilități și dotări conforme cu normele în vigoare în cadrul Uniunii Europene referitoare la acest tip de investiție”, se precizează în cadrul raportului.
În soluția propusă și descrierea tehnică se vorbește despre refacerea aleilor pietonale cu dale de piatră naturală. Practic, se va reface infrastructura aleilor pietonale pe zona mediană de taluz, păstrându-se aceleași dimensiuni cu cele ale aleilor existente și aceleași trasee pietonale. Se vor reface parapeții și balustradele pe zona mediană taluz. Scările de acces și piațeta cu dale din piatră naturală sau artificială din Str. Pensionatului către faleza inferioară a Dunării, respectiv Str. Fața Portului (se va reface infrastructura scărilor de acces existente și a piațetei semicirculare existente, păstrându-se aceleași dimensiuni). Se vor amenaja locuri de relaxare cu amplasare mobilier urban. Se vor monta panouri digitale informative. Se va reface sistemul de iluminat public.
Mai precis, dotările vor fi următoarele: se propune dotarea cu mobilier urban, astfel că se vor achiziționa 20 de bănci stradale și 20 de coșuri de gunoi, un ansamblu format din pergolă/parasolar și bancă de exterior. Băncile vor fi realizate din materiale pentru exterior (lemn/metal/beton). La fel și coșurile de gunoi. Vor fi cumpărate și 10 panouri de afișaj de exterior cu o lățime minimă de 1.000 mm, lungime de 2.000, diplay 16/9, rezoluție full HD, având posibilitatea de a rula fotografii, filme, materiale de promovare etc. Un sistem de supraveghere video format din minim 16 camere amplasate de-a lungul zonei nou create. Un ansamblu pergolă/parasolar cu bancă de exterior. Pergola va fi realizată din oțel galvanizat și rigle de lemn, cu banca stradală și șezut din rigle de lemn, realizată din beton armat cu formă geometrică pe bază de curbe. Se vor achiziționa cinci bucăți.
 
O nouă zonă de agrement pe Faleză pentru amatorii de mișcare
În ceea ce privește cel de-al doilea proiect privind amenajarea unei zone de agrement ”Fitness urban” pe Faleza Dunării, consilierii au aprobat Studiul de Fezabilitate, precum și Devizul General aferent. Și de această dată se solicită finanțare din Programul pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020, dar pe măsura 1.2. – Consolidarea și diversificarea activităților în zona de pescuit și acvacultură.
Potrivit documentației aprobată de consilieri, valoarea totală a investiției se ridică la 2.233.069,14 lei cu TVA, din care construcția plus montajul 1.122.186,66 lei cu TVA. Municipalitatea se angajează să participe cu o cofinanțare de 354.687,06 lei, astfel: 354.687,06 lei TVA aferentă proiectului (care se va putea solicita în integralitate la rambursare din bugetul MADR/DGP AMPOPAM ca fiind TVA aferentă cheltuielilor eligibile ale proiectului). Și în acest caz, orice alte cheltuieli neeligibile impuse de implementarea proiectului, precum și cheltuielile de întreținere și exploatare se vor suporta din veniturile proprii ale municipalității.
Prin amenajarea zonei de agrement ”Fitness urban” pe Faleza Dunării se dorește constituirea unei unități cu profil social, sportiv-recreativ și de petrecere a timpului liber. Aceasta va funcționa într-un perimetru cu o arie de cca. 1.433 mp, din care zona pietonală 68 mp (dale prefabricate) și 214 mp (beton colorat), 2 mp de zonă pietriș, 127 mp zona de joacă (tartan), 436 mp echipament fitness, 371 mp teren baschet și 215 mp pentru spațiu verde amenajat.
Proiectul propune un parc pentru practicanții sportului în aer liber, prin amenajarea unor zone de fitness urban, cu elemente specifice unui astfel de program sportiv, zone destinate tuturor grupelor de vârstă, precum și realizarea unor spații de ședere/odihnă pentru spectatori, sportivi și vizitatorii viitorului parc. Mai exact, vor fi două arii separate de fitness pentru adulți și seniori. Dar și o zonă destinată copiilor ce va putea fi supravegheată de adulți. În cadrul proiectului se va realiza și circuitul instalațiilor electrice precum și furnizarea și montarea de stâlpi pentru iluminatul arhitectural și cel sportiv, ce vor asigura lumina pe întregul amplasament. Se va furniza și se va instala mobilier urban modern, care să se încadreze armonios în mediul înconjurător. De asemenea se vor amenaja zone de relaxare și spații verzi.
 
Primarul, încântat de schimbarea la față a Falezei
Cu o zi înainte de votul din CLM pentru aceste proiecte, primarul Marian Dragomir a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre atragerea de fonduri europene pentru rezolvarea acestei ultime părți care mai avea un aspect neîngrijit pe Faleza Dunării din Brăila.
”Un lucru foarte important este că în ședința extraordinară a Consiliului Local Municipal (n.r. – ședința a avut loc pe 29 iulie) vom aproba încă două proiecte cu finanțare europeană. Este vorba despre realizarea cu fonduri europene unui parc de fitness pe Faleza Dunării, în continuarea Adăpostului Pescăresc și a  parcului de skate la care deja am primit finanțare. Și un alt lucru extraordinar pentru brăileni este legat de faptul că, anul trecut, în toamnă am finalizat modernizarea Falezei. Zona de promenadă cu sistem de irigații computerizat. Și am gazonat-o. Iar acum, depunem un proiect cu finanțare europeană de aproximativ 900.000 euro pentru modernizarea taluzului. Este vorba despre zona aceea de promenadă, de sus, unde stau foarte mulți tineri. Inclusiv cu cele două piațete și scările pe care am putea să coborâm din zona de taluz până la promenada Falezei. Este un lucru extraordinar faptul că vom depune acest proiect și că vom primi cofinanțare. Pe lângă cofinanțarea de la Uniunea Europeană va fi nevoie să asigurăm și din bugetul Primăriei aproximativ jumătate din sumă. Deoarece investiția este mai mare decât suma maximă care se poate acorda prin fonduri pe acest program”, a explicat Dragomir.
Edilul-șef a estimat că anul viitor, cel târziu în vară sau toamnă, vor putea începe lucrările la aceste proiecte, precizând că termenul de execuție este de 9 luni.
”Celelalte zone de pe Faleză au fost modernizate. Și aceasta are nevoie de modernizare și iată că am găsit finanțarea pe fonduri europene. Am așteptat programul optim și acum depunem”, a conchis edilul-șef.

Administrație

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale

Publicat

în

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.

Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.

Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.

Ajutor după un incendiu devastator

Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.

Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.

În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.

Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente

Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.

Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.

Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.

În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.

Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.

Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită

Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.

Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.

Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.

În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.

Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.

Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.

Citește articolul complet

Administrație

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării

Publicat

în

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.

Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.

După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.

Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.

Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.

În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.

Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.

Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.

Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.

În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧