CULTURĂ
Expoziție de grafică satirică, cărți poștale și ținute vestimentare la Casa Umorului Desenat
• evenimentul va avea loc vineri, 27 februarie, ora 14:00, în somptuoasa clădire de pe Strada Ana Aslan nr. 27 • prima parte a evenimentului este dedicată Expoziției ZECE a artistului Marian Avramescu • în a doua parte, are loc vernisajul Expoziției „Penițe și pe tocuri”, care va include, de asemenea, cărți poștale din colecția Nelu Ivan – Asociația Filatelică „Dunărea” Brăila
Vineri, 27 februarie, începând cu ora 14:00, Casa Umorului Desenat din cadrul Muzeului Brăilei „Carol I” – instituție găzduită de clădirea recent restaurată de pe Strada Ana Aslan nr. 27 – devine scena unui eveniment cultural de excepție. „Publicul brăilean este invitat la o dublă sărbătoare a liniei grafice și a umorului, care aduce împreună mai multe direcții creative, ce se completează reciproc.
Prima parte a evenimentului este dedicată Expoziției „ZECE”, semnată de cunoscutul artist Marian Avramescu”, a precizat curatorul expoziției, Elena Nicoleta Albu, educator muzeal.
Expoziția cuprinde o selecție de portrete și caricaturi ale unor personalități brăilene marcante și ale unor mari actori români și străini. Ea reprezintă, prin excelență, o incursiune în psihologia masculină, surprinzând trăsăturile esențiale ale unor oameni care au scris istorie în cultură și în artă. Într-un gest simbolic, artistul va oferi vizitatorilor aceste portrete în formate inedite, transformând arta portretului într-un dar memorabil.
În oglindă cu galeria masculină, Expoziția „Penițe și pe tocuri” – deschisă publicului în aceeași zi și în aceeași locație – propune o schimbare de perspectivă.
„Centrată pe imaginea simbolică a femeii, această secțiune îmbină grafica satirică cu designul vestimentar, timbre și cărți poștale. Lucrările din Fondul Crihană, realizate de către artiști români și străini, cu o peniță ascuțită care „taxează” stereotipurile sociale cu eleganță, își găsesc ritmuri și rime în cărți poștale din colecția Asociației Filatelice „Dunărea” Brăila (coordonată de colecționarul Nelu Ivan), menite să readucă în amintire plăcerea corespondenței fizice”.
O selecție de ținute vestimentare realizate de un cunoscut designer vestimentar și artist plastic brăilean transformă desenul de linie în artă purtabilă, formând împreună cu celelalte direcții, o antologie vizuală a feminității, între schiță și stil.
Acest dialog între rigoarea portretelor lui Marian Avramescu și spiritul ludic-rebel din „Penițe și pe tocuri” oferă publicului brăilean o experiență completă. „Este o întâlnire între caractere masculine puternice și o feminitate care nu se teme să „dreseze” ispitele într-un loc unde umorul, ca manifest de stil, devine cel mai elegant accesoriu al unei femei, a mai precizat gazda evenimentului cultural”, a mai precizat sursa citată.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR




































