Adaugă ca sursă preferată în Google

* apreciază Constanța Abălașei-Donosă, artistul brăilean complex, care a expus imaginea Luceafărului în întreaga lume
 
Grafician, pictor, poet, scriitor, Constanța Abălașei-Donosă este un artist în slujba artei. O creatoare de frumos cu dragoste și dor de Eminescu. Prin lucrările sale, artistul plastic din Orașul cu salcâmi a transmis frumusețea și căldura limbii române și cultura noastră până în Țara Soarelui Răsare, la Palatul Imperial din Beijing și a expus imaginea Luceafărului în întreaga lume.
– În fiecare an, sărbătorim Ziua Culturii Naționale și ziua Poetului nepereche, Mihai Eminescu. În această perioadă, dumneavoastră ați fost mesageul nostru pentru răspândirea versurilor eminesciene atât pe plan local, național dar și internațional. Spuneați undeva că ați început să îl iubiți pe Eminescu de când ați terminat de învățat alfabetul. Cum a început acest DOR DE EMINESCU?
– În unele din scrierile mele despre Domnul Eminescu, spun acest lucru. Am început să-i iubesc poezia și frumosul său chip de cum am învățat să citesc și să scriu alfabetul. Primul impuls spre Eminescu mi l-a făcut bunica dinspre tată, care s-a născut și a trăit în arealul locurilor din apropierea Ipoteștiului. Fiind copil și mergând în vacanțele școlare, bunica îmi povestea și-mi citea din poeziile lui Eminescu. Mi se păreau cărți vechi și rare.Tot de la dânsa am aflat despre alte personalități ale locurilor din Botoșani: Nicolae Iorga, George Enescu, Ștefan Luchian. După ce am terminat primele clase de școală, eu, începând a scrie și a citi, am studiat și despre alți scriitori români din manualele școlare, care mi se păreau adevărate enciclopedii unde se răsfăța textul cu prezentarea grafică. La liceu însă, prof.dr. Ioan Cârâc, pe care-l aveam la limba română, ne cerea să facem comentarii universale despre poezia lui Eminescu! Așa a început totul cu Eminescu!- Cine au fost îndrumătorii dumneavoastră, oamenii cu spirit luminat care v-au călăuzit în drumul căutării Luceafărului?
– Încercările mele cu Domnul Eminescu a fost cu mult înainte de 1989. Primele imagini cu ilustrarea Luceafărului le-am văzut la Iași, în picturile lui Sabin Bălașa. M-au fascinat, spunându-mi: îmi este imposibil să fac așa ceva! Mai târziu am văzut în pregătire la profesorul meu Vespasian Lungu, acuarelă și ex-librisuri pe această temă. Ce am văzut, m-a impulsionat enorm! În tihnă, am început să fac încercare după încercare. Când am simțit că sunt stăpână pe mine cu Eminescu ilustrat, am avut curajul să merg să-i arat profesorului meu de pictură. Văzându-le, a rămas uluit. Acesta a fost curajul meu! Primele colaborări pe acestă temă au fost cu Biblioteca Mihai Eminescu din Botoșani, Biblioteca Panait Istrati din Brăila, și domnul prof.dr. Constantin Mălinaș de la Oradea care era un mare organizator de concursuri naționale și internaționale pe tema Eminescu. După ce au apărut și primele încurajări pentru mine prin obținerea de premii, a început adevărata muncă. Lucram atât de mult la portretul lui Eminescu, încât uneori îmi apărea în vis. Același lucru mi s-a întâmplat cu Ștefan cel Mare în anul 2004. Anul Ștefanian a fost pentru mine un an al credinței și reușitei! În acel an am avut 6 expoziții în țară cu tema „Ctitorii Ștefaniene. ”
– Cum au început primele expoziții personale?
– Prima expoziție personală am avut-o în anul 1973, la Casa Tineretului din Brăila. Eram în clasa a XI-a de liceu și terminasem Școala Populară de Arte – pictură, deoarece pe acestea le urmam în paralel. După acea expoziție au urmat altele și altele. După 1990, personalele mele au avut o tematică bine stabilită.
 
– Anul 2000 a fost declarat de către UNESCO „ANUL  EMINESCU”, la 150 de ani de la nașterea sa, iar participarea dumneavoastră a fost proeminentă la multe activități închinate Poetului. Care au fost cele mai importante dintre acestea?
– Anul 2000 a fost pentru mine un an plin de Eminescu, deoarece am avut o personală la Botoșani și alte cinci participări la expoziții colective în țară. Îmi aduc aminte cu mare emoție de TE DEUM-ul ținut în Biserica Uspenia, unde a fost botezat poetul. Parcă revăd cu ochii minții. Atunci am primit o plachetă jubiliară și bustul lui Eminescu în miniatură. Impresionant!
 
– Expoziția de grafică „DOR DE EMINESCU”, a deschis „ Zilele Eminescu la Botoșani ” iar dumneavoastră ați expus peste 70 de lucrări de grafică în peniță, ilustrații la poezia eminesciană, locurile copilăriei, personalități contemporane cu poetul. Ce a însemnat acea perioadă pentru dumneavoastră și ce alte expoziții au urmat?
– Expoziția „Dor de Eminescu”, a avut loc în anul 2005, când s-au împlinit 155 de ani de la nașterea poetuului. Deschisă la Galeriile Ștefan Luchian, vernisajul a fost pe 14 Ianuarie și cu ea s-au început „Zilele Eminescu”. Expoziția a cuprins 70 de lucrări-grafică în peniță, care au reprezentat  portrete ale poetului și familiei, locurile copilăriei, ilustrații la poezia sa și personalități ale timpului în ex-libris. Bucuria a fost mare pentru mine, deoarece sala a fost arhiplină de iubitori de Eminescu. Pe data de 15 Ianuarie am participat, ca invitat, la depunerea de coroane la Statuia lui Eminescu din fața Teatrului de Stat, apoi la amiază am fost prezentă la Ipotești, la Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, la vernisajul unei expoziții internaționale de pictură cu tema Eminescu, deschisă în Sala Horia Bernea.- Dorul de Eminescu și chipul său luminos v-au purtat cu expozițiile personale nu doar în țară sau în Moldova de peste Prut, ci și în Țara Soarelui Răsare și în China, la Beijing și la Palatul Imperial, de Ziua Culturii Române. Cum a fost primită cultura română pe acele meleaguri?
– „Dor de Eminescu”, „Avem nevoie de Eminescu”, „Eminescu să ne judece”, „Povestea codrului”… au fost temele închinate de mine poetului. De când mă știu îl iubesc pe Eminescu cu mare dor. Prin iubirea și credința mea pentru el ca om trăitor cândva în arealul românesc, spiritul lui m-a purtat ca un mag prin lume. Nimeni nu m-a dus ca el: de la Brăila la Botoșani și la București la Parlamentul României, la Cernăuți și de trei ori la Chișinău, la Asakusa în Japonia și la Beijing în China, în anul 2016, de Ziua Culturii Române. În China am fost invitată de Institutul Cultural Român din Beijing, condus atunci de domnul ambasador Constantin Lupeanu. Expoziția a fost expusă aici și la Palatul Imperial. La Beijing, Mihai Eminescu a fost primit precum regele poeziei de iubire nemuritoare! Citit și tradus de chinezi vorbitori și cunoscători de limba română, mari personalități culturale ca: Ge Baoqwan, Hu Wende, Li Ninglai, Feng Zhichen și prof. univ. dr. Ding Chao, Eminescu este cunoscut în toate țările asiatice și tradus în peste 20 de limbi ale acestui pământ. – Pe lângă zecile de expoziții, aveți și cărți închinate Domnului Eminescu, volume premiate și apreciate de public și de critica literară. Ne puteți oferi câteva amănunte despre aceste cărți?
– Printre toate cărțile mele editate până în prezent, trei dintre ele sunt închinate lui Eminescu. Prima se numește „Avem nevoie de Eminescu” editată la Editura Nico din Târgu Mureș în anul 2013. Prefața ei este semnată de Î.P.S. Părinte Dr. Casian Crăciun, Arhiepiscop la Dunărea de Jos. Cu această carte și cu o alta editată tot în anul 2013, am fost invitată de către Academia de Studii din Chișinău la Salonul Internațional de Carte. Aici, cartea „Avem nevoie de Eminescu” s-a bucurat de mare atenție. În luna august a lui 2015, am fost prezentă la Botoșani cu o expoziție Eminescu și prezentare de carte, organizată de Rodica Rodean, cu Fundația Universul Prieteniei. 
Prin prezența unor mari eminescologi români: Lucia Olaru Nenati, Nae Georgescu, Theodor Codreanu, profesori, scriitori și mulți iubitori de cultură, am primit Premiul „Medalia Teiul de Argint”, pentru grafică și scris. A doua carte cu Eminescu a fost editată în anul 2017, decembrie la Ed. Rafet. Cartea a fost scrisă în urma expoziției din China. Cartea a participat în august 2018 la Târgul de Carte de la Beijing. A treia carte închinată lui Eminescu a fost editată în anul 2019 și are ca mesaj împlinirea a 130 de ani de la moarte. Ea cuprinde 130 de ilustrații la poezia sa și 130 de poeme închinate lui. Cartea a fost editată la Editura Pim Iași. În anul 2018, Centrul de Studii pentru Europa Centrală și de Est din cadrul Universității de Studii din Beijing, I.C.R. Beijing și Uniunea Scriitorilor din China au editat o Antologie de poezie eminesciană, care este ilustrată cu câteva din graficile mele închinate Luceafărului. 
 
– Ce reprezintă Poetul național pentru dumneavoastră?
– Eminescu reprezintă pentru mine o mare valoare, asemeni unui medicament. Necondiționat am nevoie de el, cum am nevoie de aer, de apă și de hrană, de dragoste și de frumos să mă știu în buna mea credință.
 
– Anul 2020 ne-a distanțat social dar și cultural. Cum a fost pentru dumneavoastră anul care s-a încheiat și ce așteptări aveți de la anul 2021?
– Răspund cu sinceritate. Anul 2020 a fost pentru mine un an mai mult decât normal față de anii trecuți. De ce? Fiindcă pandemia și distanțarea socială a început pentru mine încă de la începutul anului 2017. Atunci soarta m-a aruncat în adâncul întunericului, al morții; eu tălmăcind suferința și neputința pe un pat de spital timp de un an și două luni, cu zece operații. Iubindu-l pe Dumnezeu cum îl iubesc și acum, El m-a ținut în Lumină deși eu am fost în întuneric. Din acest motiv prețuiesc și iubesc oamenii care caută ca și mine sufletul Luminii, cu har și smerenie. Cu speranță și răbdare totul va fi trecător în anul 2021.
 
– Ce mesaj aveți pentru iubitorii de cultură și de frumos din Brăila sau din țară?
– Oamenilor de creație în primul rând, oamenilor care cântă,  oamenilor care răspund de cultură și iubitorilor de frumos, fiindcă fără de ei, cei care practică, arta își pierde din valoare, le urez din suflet sănătate, putere de înțelegere și toleranță. În viață, pentru cultură și prietenie să nu precupețeasă nimic: nici timp, nici puțin efort, nici iubirea care este cea mai de preț.