Social Media

Cultură

Emblemă a Brăilei. Casa cu stafii, la vânzare pentru 600.000 de euro

Timp de citire: 6 minute

• ridicată la 1900, pe strada Sfântul Nicolae, de către un negustor de cereale grec, Casa “Jean Troianos” este monument istoric reprezentativ pentru Brăila • în anul 1985, în subsolul clădirii a fost găsit scheletul unei femei • legenda spune că proprietarul casei şi-ar fi ucis soţia şi a zidit-o în beci, după ce a găsit-o cu alt bărbat • de atunci, casa este bântuită • ocupată de trupele bolşevice, celebra casă a fost transformată ulterior în azil, iar bătrânii spun că auzeau noaptea tânguielile femeii ucise • casa este scoasă la vânzare, însă municipalitatea nu mai este interesată să o cumpere
 
Edificiu impresionant, reprezentativ pentru Brăila începutului de secol XX, “Casa Troianos”, de pe strada Ana Aslan (fostă Sf. Nicolae), colţ cu Şcolilor – cunoscută brăilenilor drept “Casa cu stafii” – a fost scoasă la vânzare pentru suma de 600.000 de euro. Clădirea monument istoric merită toţi banii, însă a ajuns o ruină, după ce i s-au pus geamuri termopan, pe vremea când era azil, şi după ce a fost retrocedată, fiind ulterior năpădită de bălării. Timpul e necruţător cu edificiile vechi ale Brăilei. Zidăria “Casei cu stafii” a început să cadă, balustradele abia dacă se mai ţin, iar feroneria – atât de frumoasă cândva – e mâncată de rugină. Din informaţiile pe care le deţinem reiese faptul că, după ce casa-monument a fost retrocedată, Primăria Municipiului Brăila a intenţionat să o cumpere, însă noii proprietari solicitau atunci o sumă uriaşă – se pare că un milion de euro – astfel că a renunţat. Contactat ieri, primarul Marian Dragomir ne-a declarat, fără a intra în detalii, că “Primăria nu mai este interesată de Casa Troianos”. Asta în condiţiile în care preţul casei a scăzut simţitor din 2012 încoace.  
După căderea comunismului, “Casa cu stafii” a fost revendicată de o familie din Elveţia, urmaşii afaceristului Jean Troianos, care, ulterior, a dobândit-o în instanţă. O casă de avocatură din Bucureşti reprezintă interesele acestei familii, iar în prezent se ocupă de vânzarea imobilului, preţul care figurează pe site-urile de specialitate fiind 600.000 euro.
Situată în zona Centrului istoric al Brăilei, “Casa Jean Troianos” – luxoasă, exuberantă, ridicată în stil art-deco – a fost construită în jurul anului 1900, de un bogat negustor de cereale grec. Are o suprafaţă totală de 2.260 mp, din care suprafaţa construită 1.169 mp, ansamblul fiind alcătuit din mai multe corpuri de clădire. “Casa cu stafii” a fost, până în anul 2012, edificiu public, mai precis azil de bătrâni (Căminul de bătrâni “Sf. Nicolae”), după care a fost retrocedată urmaşilor proprietarilor de drept, stabiliţi de ani buni în Elveţia. De altfel, se cunoaşte faptul că, în anii ’20, fiul lui Troianos studia la Lausanne, în Elveţia.
Edificiu monumental, al cărui interior păstrează, încă, grandoarea “caselor boiereşti” de altă dată, “Casa cu stafii” este considerată, pe bună dreptate, unul din cele 12 monumente reprezentative pentru oraşul Brăila, asta şi datorită aurei de legendă care înconjoară clădirea. Se spune chiar că ar fi casă bântuită şi că ar ascunde între pereţii ei tăcuţi secrete înfricoşătoare. Există mărturii cum că, atunci când treci prin vecinătate şi-ţi arunci privirea dincolo de gardul de fier forjat, vezi sclipind la geamul conacului doi ochi strălucitori, ca doi cărbuni aprinşi, care privesc în gol, ca venind dintr-o altă lume.
 
Povestea fascinantă şi tristă a “Casei cu stafii”
 
Edificiul a fost construit de un bogat exportator de cereale din Brăila, un grec împătimit de vânătoare şi de cursele de cai care, orbit de gelozie, şi-ar fi ucis soţia, după care ar fi plecat în Grecia, să i se piardă urma. Casa şi-ar fi schimbat de mai multe ori proprietarii pentru că, se spune, nu se lăsa să fie locuită. Slugile casei povesteau întâmplări tulburătoare despre fantoma Voicăi, soţia bogătaşului, care bântuia noaptea prin casa blestemată, înspăimântându-i pe locatari. Pe vremea ocupaţiei sovietice, când Brăila a gemut, ani buni, sub talpa bocancului bolşevic, Casa Troianos a fost locuită de ruşi, iar după 1957 a fost transformată în azil de bătrâni.
Povestea grecului bogat, care a stăpânit casa de pe Ana Aslan, este una demnă de un film de la Hollywood. Afaceristul era de vreo 60 de ani când a plecat la vânătoare pe întinsa câmpie a Bărăganului şi, iarnă fiind, l-a prins un vifor năprasnic. S-ar fi adăpostit în casa unui ţăran, care avea o fiică, Voica, frumoasă cum nu mai văzuse grecul în toată viaţa lui. Bogătaşul se îndrăgosteşte nebuneşte de copilă şi îi construieşte faimoasa casă din inima Brăilei, însă fericirea lor nu avea să dureze mult. Într-una din seri, măcinat de îndoieli, vine mai devreme de la vânătoare şi îşi găseşte soţia în braţele unei slugi, nimeni altul decât grăjdarul casei. Holteiului nu i-a făcut nimic, însă pe Voica a pedepsit-o crunt: orbit de gelozie, grecul
a împuşcat-o şi i-a zidit trupul în beciul edificiului, să nu mai fie găsită în veci, după care a părăsit definitiv oraşul. Se spune, chiar, că s-ar fi sinucis.
De atunci, casa şi-a schimbat de mai multe ori proprietarul, până ce a ajuns azil de bătrâni. În anul 1985, pe când era renovată şi consolidată, muncitorii au găsit scheletul unei femei de circa 30 de ani, îngropat în zidul de la subsol al casei. Craniul femeii avea o gaură de glonţ.
Bătrânii de la azil, fiecare cu poveştile lor, povesteau deunăzi că auzeau, în puterea nopţii, tânguielile femeii ucise de bărbatul gelos şi paşii fantomei care se aşterneau pe holurile pustii. Multe drame s-au petrecut ulterior între pereţii casei bântuite de pe Ana Aslan, pentru că era locul unde, în fiecare zi, îşi dădeau duhul bătrânii abandonaţi de familii, rămaşi fără un adăpost deasupra capului sau care nu avuseseră urmaşi. Căminul de bătrâni a fost desfiinţat, atunci când clădirea a fost scoasă la vânzare de proprietarii care au revendicat-o.
Povestea “Casei cu stafii” nu s-a terminat. Nu încă. Atâta vreme cât edificiul mai stă în picioare, semeţ, aici se vor ţese alte şi alte legende pe care le vor auzi, “la gura sobei”, copiii şi nepoţii brăilenilor de azi.        
 
 

Cultură

Clădirile trecutului și poveștile neștiute din spatele lor, explorate în acest weekend la Brăila

• ce viitor ar putea avea Cinema Central și cum pot fi readuse în viața comunității clădirile care au definit Brăila modernă? • acestea sunt câteva dintre întrebările la care vor încerca să răspundă arhitecți, cercetători și oameni de cultură, în cadrul evenimentului ”Zilele MuzA la Brăila”, programat pe 14 și 15 noiembrie

Publicat

în

Clădirile trecutului și poveștile neștiute din spatele lor, explorate în acest weekend la Brăila
Deschiderea expozitiei cinema Central. FOTO Lucian Calugarescu

Brăilenii sunt invitați, pe 14 și 15 noiembrie, să redescopere o parte mai puțin explorată a istoriei orașului: arhitectura publică ridicată în perioada anilor ’60–’80. Prin evenimentul ”Zilele MuzA la Brăila. Conversații despre celălalt oraș”, Muzeul de Arhitectură din România propune tururi ghidate, întâlniri și dezbateri despre clădiri care au marcat dezvoltarea orașului și care, chiar dacă fac parte din peisajul cotidian, nu sunt întotdeauna privite ca elemente de patrimoniu.

Ce se va întâmpla cu Cinema Central? Ce valoare au astăzi Sala Polivalentă și Casa Tineretului? Cum pot fi readuse aceste clădiri în viața comunității, fără ca elementele care le definesc să fie pierdute? Sunt câteva dintre întrebările la care organizatorii și invitații evenimentului vor încerca să găsească răspunsuri.

Tururi prin oraș și întâlniri în care se va vorbi despre arhitectura Brăilei

Evenimentele se desfășoară pe parcursul a două zile și continuă demersul expoziției ”Arhitectura celuilalt oraș”, deschisă în octombrie la Cinema Central. Prima întâlnire este programată sâmbătă, 14 noiembrie, când participanții vor putea descoperi, în cadrul unui tur ghidat, clădirile publice construite în perioada socialistă și poveștile din spatele lor. Traseul va porni chiar din expoziție și va continua pe străzile orașului.

Duminică, 15 noiembrie, discuțiile se mută la Teatrul ”Maria Filotti”, unde arhitecți, cercetători, specialiști în patrimoniu și reprezentanți ai administrației publice vor dezbate posibilitățile de valorificare a acestor construcții.

Un subiect important va fi viitorul fostului Cinema Central, clădire aflată în administrarea Primăriei Brăila. Municipalitatea are în vedere transformarea cinematografului într-un spațiu cultural destinat spectacolelor și evenimentelor.

Programul evenimentelor din 14 și 15 noiembrie

Sâmbătă, 14 noiembrie, între orele 14:00 și 17:00, este programat un tur ghidat al expoziției, urmat de o plimbare prin oraș, alături de Mihaela Camelia Roșu și Cristian Bădescu. Întâlnirea va avea loc la Cinema Central, de unde participanții vor porni într-un traseu dedicat arhitecturii publice din anii ’60–’80.

Vor fi prezentate clădiri, povești și transformări care au influențat viața comunității brăilene. Mihaela Camelia Roșu este profesoară de geografie, ghid local certificat și fondatoarea proiectului Walk This Way, Brăila, inițiativă lansată în 2018 din pasiunea pentru patrimoniul și istoria orașului.

Duminică, 15 noiembrie, între orele 11:00 și 13:30, la Sala Studio a Teatrului „Maria Filotti”, va avea loc dezbaterea ”După fantezia modernizării. Ce viitor are «celălalt oraș» al Brăilei?”. Organizatorii recomandă participanților să ajungă începând cu ora 10:30.

Șase invitați din domeniile arhitecturii, cercetării, patrimoniului, managementului cultural și administrației publice vor analiza ce se poate face cu aceste clădiri, cum pot fi adaptate nevoilor actuale și ce rol ar putea avea în viața orașului în următorii ani.

Dezbaterea va fi structurată în trei secțiuni, moderate de Ilinca Păun-Constantinescu, arhitectă, curatoare și coordonatoarea programului MuzA, și Cristian Bădescu, arhitect și co-curator al expoziției ”Arhitectura celuilalt oraș”.

Patrimoniul unei perioade controversate

Prima discuție, intitulată ”Cum recunoaștem valoarea unei moșteniri incomode?”, îi aduce împreună pe arhitecta și cercetătoarea Irina Tulbure-Moldovan, conferențiară la UAUIM București, și pe arhitectul Alex Răuță, cercetător și președinte DOCOMOMO România. Cei doi vor aborda dificultatea de a privi arhitectura perioadei socialiste dincolo de contextul politic în care a fost realizată. Discuția va pune accent pe valoarea arhitecturală și istorică a acestor construcții, dar și pe importanța documentării și protejării lor.

Cum pot redeveni clădirile culturale locuri vii?

A doua secțiune, ”Cum putem construi un program public în aceste clădiri?”, îi reunește pe Monica Sebestyen, arhitectă, manager cultural și directoarea Cinema ARTA din Cluj-Napoca, și pe Radu Nichifor, regizor și manager al Teatrului „Maria Filotti” din Brăila. Dialogul va porni de la experiența readucerii în circuitul cultural a unor spații existente și va încerca să răspundă unor întrebări concrete: cum poate fi construit un program cultural atractiv, cum poate fi apropiat publicul de aceste locuri și ce funcție ar putea avea Cinema Central în peisajul cultural actual al Brăilei?

Transformarea fără pierderea valorii arhitecturale

Ultima secțiune, ”Cum transformăm fără să pierdem?”, îi aduce în dialog pe Corina Anghelescu, arhitect-șef al Municipiului Brăila, și pe Șerban Țigănaș, arhitect, profesor și decan al Facultății de Arhitectură și Urbanism din Cluj-Napoca. Discuția va aborda provocările practice ale intervențiilor asupra clădirilor existente: regimul proprietății, legislația, nevoile actuale ale comunității și calitatea proiectelor de arhitectură. Pornind de la situația Cinema Central, invitații vor analiza cum pot fi adaptate aceste spații la cerințele prezentului, păstrându-le în același timp identitatea și valoarea. La final, publicul va putea interveni în discuție și va avea ocazia să își exprime opiniile despre viitorul cinematografului și al celorlalte clădiri publice importante ale Brăilei.

”Arhitectura celuilalt oraș”, expoziția care poate fi vizitată până pe 14 decembrie

Evenimentul din noiembrie continuă povestea expoziției ”Arhitectura celuilalt oraș”, deschisă pe 3 octombrie la Cinema Central și curatoriată de arhitecții Cristian Ștefănescu și Cristian Bădescu. Expoziția propune o incursiune în arhitectura civică a perioadei de modernizare socialistă și aduce în atenție 11 clădiri reprezentative pentru dezvoltarea Brăilei.

Printre acestea se numără Cinema Central, Primăria, Hotelul Traian și punctele termice CET din cartierul Hipodrom. Prin machete, fotografii de arhivă, imagini actuale și desene, vizitatorii pot descoperi modul în care aceste construcții au contribuit la schimbarea orașului. Ridicate într-o perioadă marcată de industrializare și extindere urbană, ele au oferit noi spații pentru cultură, administrație, sport, comerț și petrecerea timpului liber. Unele și-au păstrat funcțiunea inițială, altele au fost transformate sau au pierdut rolul pentru care au fost construite. Cu toate acestea, continuă să fie repere importante în peisajul urban.

Demersul expozițional își propune să depășească asocierea automată a acestor clădiri cu perioada politică în care au apărut și să aducă în atenție calitățile lor arhitecturale, precum și locul pe care îl ocupă în istoria orașului. Expoziția poate fi vizitată până pe 14 decembrie 2026, în foaierul Cinema Central, situat pe Calea Galați nr. 8. Programul de vizitare este următorul: Vineri: 15:00–19:00; Sâmbătă și duminică: 11:00–17:00.

Cinema Central este a treia clădire pe care MuzA o redeschide temporar publicului în acest an, după Palatul Creditului Funciar Rural din București și Hotelul Ștefănescu din Băile Govora.

Brăila, ultima oprire din primul an al muzeului călător MuzA

Brăila reprezintă a treia și ultima oprire din primul an al proiectului MuzA – Muzeul de Arhitectură din România, dedicat temei curatoriale ”Fantezia”. Aceasta este prima dintre cele patru teme concepute de Ilinca Pop-Gălățianu și Tudor Elian și explorează felul în care a fost imaginat orașul modern în perioada anilor ’60–’80, sub influența ideii de progres și modernizare. Lansat în 2026, MuzA este un muzeu itinerant care își propune să aducă arhitectura mai aproape de public și să deschidă conversații despre relația dintre oameni și spațiile în care trăiesc.

În următorii patru ani, proiectul va ajunge în  alte 11 locuri din România, de la orașe mari la comunități mai mici. Fiecare oprire presupune cercetarea arhitecturii locale, organizarea unei expoziții și desfășurarea unui program public dedicat comunității.

MuzA – Muzeul de Arhitectură din România este un proiect strategic al Ordinului Arhitecților din România, desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Proiectul este finanțat prin Timbrul Arhitecturii și implementat în perioada 2026–2029 de Asociația IDEILAGRAM. Participarea la evenimentele din 14 și 15 noiembrie este gratuită, în limita locurilor disponibile. Mai multe informații despre proiect și evenimente pot fi găsite pe pagina de Facebook și Instagram MuzA, precum și pe site-ul oficial www.muzeuldearhitectura.ro.

Citește articolul complet

Cultură

„Atât de familiar”, povestea a două femei adoptate din același orfelinat din Brăila la începutul anilor ’90, proiecție specială la Palatul Lyra, cu intrare liberă

• sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 18:00, „Atât de familiar” va avea o proiecție specială la Palatul Lyra din Brăila, cu intrare liberă, în prezența regizoarei Rachel Tâpârjan și a producătoarei Elena Martin (Manifest Film) • proiecția va fi urmată de o discuție cu publicul despre realizarea filmului și despre căutările care le-au adus pe cele două protagoniste înapoi la Brăila • ceea ce începe ca o încercare de a găsi familia biologică se transformă într-o poveste despre secrete de familie, relații între mame și fiice și traume transmise între generații

Publicat

în

„Atât de familiar”, povestea a două femei adoptate din același orfelinat din Brăila la începutul anilor ’90, proiecție specială la Palatul Lyra, cu intrare liberă

Două femei adoptate din același orfelinat din Brăila, la începutul anilor ’90, se reîntâlnesc cu trecutul lor în România, într-o căutare care le va schimba felul în care își privesc propriile familii. Ceea ce începe ca o încercare de a găsi familia biologică se transformă într-o poveste despre secrete de familie, relații între mame și fiice și traume transmise între generații.

Filmat pe parcursul a șase ani, documentarul «Atât de familiar» (Something Familiar), regizat de cineasta britanico-română Rachel Tâpârjan și produs de Manifest Film, va avea o proiecție specială la Palatul Lyra din Brăila, pe 14 noiembrie, de la ora 18:00, cu intrare liberă, în prezența regizoarei și a producătoarei Elena Martin.

Facebook event: https://fb.me/e/50YckOdxn

Filmul a avut premiera internațională în cadrul CPH:DOX 2026, unul dintre festivalurile de referință ale cinemaului documentar contemporan, și este nominalizat la trei categorii ale British Independent Film Awards 2026. Recent, regizoarea Rachel Tâpârjan a primit BFI & CHANEL Filmmaker Award pentru viziunea sa cinematografică îndrăzneață, premiu care i-a fost înmânat de actrița Gwendoline Christie.

Dincolo de adopție, o poveste despre familie și identitate

Rachel a crescut în Marea Britanie, iar Mihaela în Canada, la mii de kilometri distanță una de cealaltă. La peste trei decenii de la adopție, Mihaela îi cere ajutorul pentru a-și găsi mama biologică. Rachel acceptă să o însoțească în România și să-i filmeze căutările, fără să bănuiască faptul că această experiență o va aduce față în față cu propria istorie de familie.

Brăila, orașul din care au fost adoptate cele două protagoniste, devine un loc esențial al acestei căutări. Pentru a reconstitui istorii de familie vechi de peste trei decenii, echipa a cercetat documente de adopție și a căutat rude, cu ajutorul localnicilor și al autorităților. Descoperirile făcute de-a lungul anilor au schimbat inclusiv direcția documentarului.

„Atât de familiar” este însă departe de a fi un documentar convențional despre adopțiile internaționale din România anilor ’90. Îmbinând investigația, arhivele personale, secvențele de ficțiune și improvizația, Rachel Tâpârjan construiește un film profund personal, în care adevărurile dureroase coexistă cu umorul, imaginația și speranța.

Una dintre cele mai surprinzătoare alegeri ale regizoarei este de a invita mai multe actrițe, printre care Ozana Oancea, Dana Voicu și Oana Jindiceanu, să interpreteze rolul mamei sale biologice. Rachel le întâlnește pentru prima dată în fața camerei și poartă cu ele, fără un scenariu prestabilit, conversațiile pe care nu le-a putut avea cu propria mamă.

„Creativitatea e o formă de joacă, iar joaca e triumful suprem asupra traumei”, spune regizoarea Rachel Tâpârjan, care este doctor în asistență socială și cadru universitar la Teesside University, în Marea Britanie.

Proiecție specială cu intrare liberă la Palatul Lyra din Brăila, în prezența regizoarei

Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 18:00, „Atât de familiar” va avea o proiecție specială la Palatul Lyra din Brăila, cu intrare liberă, în prezența regizoarei Rachel Tâpârjan și a producătoarei Elena Martin (Manifest Film). Proiecția va fi urmată de o discuție cu publicul despre realizarea filmului și despre căutările care le-au adus pe cele două protagoniste înapoi la Brăila.

Filmul intră în cinematografele din România pe 13 noiembrie, distribuit de Filmways.

Programul proiecțiilor „Atât de familiar”: https://manifestfilm.ro/atat-de-familiar/

„Atât de familiar” (Something Familiar, România–Marea Britanie, 2026, 89 min.) este produs de Manifest Film (România), prin Monica Lăzurean-Gorgan și Elena Martin, în coproducție cu My Accomplice din Regatul Unit, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC), în colaborare cu Televiziunea Română.

Proiectul a fost susținut de BFI & Doc Society (prin BFI Doc Society Fund, sub îndrumarea lui Luke W. Moody si Sandra Whipham), Creative Europe MEDIA, CIRCLE Women Doc Accelerator și Chicken & Egg Films.

Manifest Film este o casa de producție de film cu multiple selecții și premii naționale și internaționale (Sundance, Berlin, Toronto, CPH, IDFA etc.).

Mai multe noutăți despre film:

https://www.facebook.com/ManifestFilm.RO

https://www.instagram.com/manifestfilm.ro

Parteneri media: Radio România Cultural, Cărturești, Adevărul de Weekend, Cinefan, Films in Frame, IQads, Like5, LiterNet, Pagina de Psihologie, Revista FILM, Urban, Zile și Nopți, F-SIDES, FILIA.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧