Social Media

Social

Elevii din comuna Victoria au colindat pentru Cristi şi au strâns aproape 6.700 lei

Timp de citire: 3 minute

• întreaga comunitate din Victoria a sărit în ajutorul lui Cristi şi a organizat o serie de activităţi pentru a strânge bani • campania a debutat cu un spectacol caritabil, urmat apoi de un târg de prăjituri • îmbrăcaţi în costum popular, în perioada 18-21 decembrie, copiii au mers pe la casele gospodarilor şi la instituţiile din comună • colindătorii au ajuns ieri şi la sediul redacţiei “Obiectiv”
 
Şcoala Gimnazială Victoria, împreună cu structurile arondate – grădiniţa Victoria, Şcoala Mihai Bravu şi grădiniţa Mihai Bravu, sunt şi în acest an alături de Cristian Filip! La iniţiativa Consiliului Şcolar al Elevilor şi sub deviza “Să nu-i uităm niciodată pe cei mai trişti ca noi!”, copiii, profesorii şi părinţii au muncit cot la cot şi au realizat o frumoasă campanie umanitară pentru adolescent. Acţiunea a avut toate ingredientele unei campanii reuşite: spectacol caritabil, târg de prăjituri şi cei mai frumoşi colindători.
Campania a debutat cu un spectacol care a avut loc pe 11 decembrie, când, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale Victoria, elevii au participat la concursuri de karaoke şi dans, în echipe formate la nivelul fiecărei clase.
Activităţile au continuat miercuri, 20 decembrie, cu un Târg de prăjituri, care s-a desfăşurat la nivelul fiecărei structuri arondate. Prăjiturile care au fost oferite spre vânzare nu doar că au arătat foarte bine, dar au fost şi extrem de delicioase.
Cea mai frumoasă activitate s-a desfăşurat în perioada 18-21 decembrie, când elevii din grupul “Padina” au colindat pentru Cristi. Îmbrăcate în costum popular, fetele au colindat gospodăriile şi instituţiile din comună şi din judeţ, iar banii primiţi i-au pus în urna pentru Cristi.
Ultima lor oprire a fost la sediul redacţiei “Obiectiv-Vocea Brăilei”, unde ne-au cântat o serie de colinde, ce ne-au umplut inimile de emoţie şi bucurie.
Toată această frumoasă campanie a avut un rezultat pe măsura eforturilor depuse: 6.670 lei pentru Cristi. De altfel, tot pentru Cristi, colectivul Şcolii Gimnaziale Victoria au organizat o acţiune asemănătoare şi în urmă cu doi ani.
Coordonatorii activităţilor au fost profesorii Gica Tudor, Marian Tătaru, Viorel Chelu şi Mirel Florin Bornaz, director Şcolii Gimnaziale Victoria, alături de toate cadrele didactice ale unităţii de învăţământ. Parteneri au fost Primăria Victoria şi Asociaţia Sportivă Şcolară Astra Victoria.
“Aducem mulţumiri elevilor, părinţilor, autorităţilor locale, cadrelor didactice care s-au implicat în derularea acestui proiect cu scop caritabil. De asemenea, mulţumim domnului primar Stăvărel Dorobanţu. Suntem convinşi că sărbătorile noastre vor fi mai frumoase şi mai liniştite, dacă, din puţinul nostru, oferim cu drag şi contribuim la salvarea unei vieţi. În fond, despre aceasta este Crăciunul, nu?”, spun organizatorii campaniei.
La rândul nostru, dorim să mulţumim întregii comunităţi din comuna Victoria pentru solidaritate, implicare şi generozitate!

Social

Tinerii cu salarii de până la 4.000 de lei ar putea primi bani pentru chirie

Publicat

în

Tinerii cu salarii de până la 4.000 de lei ar putea primi bani pentru chirie

Tinerii cu vârste între 18 și 29 de ani, care câștigă cel mult 4.000 de lei net pe lună, ar putea primi de la stat bani pentru chirie. Un proiect de lege depus în Parlament propune acordarea unui sprijin lunar de până la 600 de lei, în funcție de orașul în care se află locuința închiriată.

Pentru tinerii care locuiesc în Brăila, ajutorul propus ar putea ajunge la 400 de lei pe lună, dacă inițiativa legislativă va fi adoptată și va intra în vigoare.

Proiectul îi vizează pe tinerii angajați cu vârste între 18 și 29 de ani, care au un venit salarial net lunar de cel mult 4.000 de lei.

Până la 600 de lei pentru chirie

Valoarea sprijinului ar urma să fie stabilită în funcție de localitatea în care se află locuința închiriată.

Astfel, proiectul prevede:

  • 600 de lei pe lună pentru chiriașii din București și Cluj-Napoca;
  • 500 de lei pe lună pentru cei din Constanța, Brașov, Sibiu, Craiova, Târgu Mureș, Iași, Timișoara și Oradea;
  • 400 de lei pe lună pentru locuințele din celelalte localități, categorie în care intră și municipiul Brăila.

Pentru a beneficia de acest sprijin, tinerii ar trebui să aibă un contract de închiriere încheiat pentru cel puțin șase luni și înregistrat conform prevederilor legale. De asemenea, beneficiarul ar trebui să aibă domiciliul sau reședința în locuința închiriată.

Ce alte condiții ar trebui îndeplinite

Potrivit proiectului, beneficiarii nu ar trebui să dețină o locuință în proprietate și nu ar putea locui într-o locuință socială, de serviciu sau destinată tinerilor.

De asemenea, locuința nu ar putea fi închiriată de la soț, soție sau de la rude, inclusiv rude prin alianță, până la gradul al IV-lea.

Inițiativa prevede și o reducere de 50% pentru transportul public local, metropolitan și integrat, precum și pentru abonamentele feroviare nominale de navetă. În anumite condiții, de aceste facilități ar putea beneficia și tinerii care lucrează part-time și urmează cursurile unei instituții de învățământ acreditate.

Măsurile ar putea fi acordate pentru o perioadă cumulată de cel mult 36 de luni.

Deocamdată, însă, este vorba doar despre un proiect de lege depus în Parlament. Tinerii nu pot solicita în prezent aceste ajutoare, deoarece inițiativa trebuie să parcurgă procedura parlamentară și să fie adoptată înainte de a putea intra în vigoare.

Citește articolul complet

Social

Părinții care revin mai devreme la serviciu ar putea primi indemnizația de creștere a copilului în continuare

Publicat

în

Părinții care revin mai devreme la serviciu ar putea primi indemnizația de creștere a copilului în continuare

Un proiect de lege depus în Parlament de patru parlamentari PNL propune majorarea stimulentului de inserție acordat părinților care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului. Dacă inițiativa va fi adoptată, aceștia ar putea primi un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului pe care ar fi încasat-o dacă rămâneau în concediu.

În prezent, părinții care revin la serviciu înainte ca bebelușul să împlinească șase luni beneficiază de un stimulent de inserție de 1.500 de lei pe lună. Cei care se întorc ulterior primesc 650 de lei, în condițiile în care indemnizația medie pentru creșterea copilului este de aproximativ 4.000 de lei.

Inițiatorii proiectului consideră că diferența dintre cele două sume îi determină pe mulți părinți să amâne revenirea în activitate, chiar dacă și-ar dori să se întoarcă mai devreme la muncă.

Ce prevede proiectul de lege

Propunerea legislativă urmărește modificarea articolului 7 din OUG 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor.

Astfel, părinții care obțin venituri impozabile în perioada în care ar fi avut dreptul la concediul de creștere a copilului ar urma să primească un stimulent de inserție egal cu indemnizația lunară.

Proiectul mai prevede menținerea stimulentului de 650 de lei după împlinirea vârstei de doi ani a copilului, respectiv trei ani în cazul copiilor cu dizabilități. Plata ar continua până când copilul împlinește trei ani, respectiv patru ani în cazul celor cu dizabilități.

Inițiativa a fost depusă de senatoarea Gabriela Horga și deputații Raluca Turcan, Robert Sighiartău și Ionel Bogdan.

Când ar putea intra în vigoare noile prevederi

Inițiatorii susțin că măsura ar putea încuraja revenirea părinților pe piața muncii și ar reduce perioada în care aceștia întrerup activitatea profesională pentru a-și crește copiii.

Potrivit comunicatului PNL, România se confruntă cu o scădere accentuată a natalității. În 2025 s-au născut 145.725 de copii, cel mai mic număr înregistrat din 1930 până în prezent.

Proiectul prevede că noile reguli ar urma să se aplice începând cu anul următor publicării legii în Monitorul Oficial. Până atunci, părinții beneficiază de stimulentele stabilite de legislația actuală.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧