Administrație
E oficial: S-au demarat procedurile de reziliere a contractului cu Brai-Cata
• asta au aprobat consilierii municipali, ieri, în cadrul unei şedinţe ordinare tensionate • după minute bune de înşiruiri de nemulţumiri, acuzaţii privind datorii, luări de cuvânt şi explicaţii, membrii CLM şi-au dat ok-ul pentru demararea procedurilor de reziliere a contractului cu Brai-Cata
Membrii CLM Brăila au aprobat începerea procedurilor de reziliere a contractului cu societatea Brai-Cata SRL, ca urmare a nemulţumirilor apărute privind modul în care operatorul şi-a făcut treaba în ultima perioadă. Subiectul a “încins spiritele” la nivelul aleşilor locali, astfel că s-a ajuns la minute în şir de discuţii pe această temă în cadrul şedinţei ordinare. Pe scurt, prin acest proiect, consilierii notifică societatea ca în termen de 7 zile lucrătoare de la data comunicării hotărârii, să reia activităţile de salubrizare prevăzute în contractul de delegare din 2011, impunând totodată şapte măsuri de îmbunătăţire a executării seviciului. Printre altele, creşterea numărului de angajaţi pentru curăţenia stradală, asigurarea dotărilor personalului, utilaje şi autospeciale, dotarea cu puncte gospodăreşti, dotări necesare pentru deszăpezire etc. Mai mult, în proiect se vorbeşte despre cum s-a ajuns în această situaţie, punctând printre alte nemulţumiri legate de nerespectarea prevederilor contractuale privind colectarea gunoiului şi efectuarea acţiunilor dedeszăpezire şi faptul că societatea nu a anunţat că în luna septembrie 2019 a avut licenţa de funcţionare suspendată de către ANRSC, tot ca urmare a prestării nemulţumitoare de servicii în alte judeţe.
După perioada anunţată, dacă societatea nu respectă termenii impuşi de Consiliu, cel mai probabil va urma rezilierea contractului.
Cert este că aşa cum a anunţat primarul, sectorul de care se ocupa Brai-Cata până acum va fi preluat de ceilalţi doi operatori ECO şi RER.
Val de nemulţumiri din rândurile consilierilor
Interesant de precizat este faptul că mai mulţi consilieri municipali de la PSD, şi nu numai, au ţinut să ia cuvântul pentru a prezenta punctul de vedere al cetăţenilor nemulţumiţi de Brai-Cata. S-a vorbit despre faptul că gunoaiele nu au mai fost ridicate de săptămâni întregi în anumite zone, dar şi că nu s-a colectat separat. PND-istul Bogdan Botea a precizat că toate firmele de salubrizare din Brăila au probleme. Plecând de la ideea că rezilierea contractului cu Brai-Cata s-ar face numai în urma unui proces ce ar putea dura, consilierul a insistat să fie mai degrabă accelerat sistemul integrat de management al gunoiului, pentru a exista un singur operator în judeţ. Liberalul Petrică Popa a cerut lămuriri de la directorul SUPAGL Brăila, Dumitru Munteanu în privinţa datoriilor Serviciului către societate. Acesta din urmă a explicat că plata către Brai-Cata este la zi şi că ar mai trebui să se achite încă 300.000 lei pentru prestaţiile de luna trecută. Dar a recunoscut că există un proces pe rol pentru o sumă de 1,7 milioane lei, bani care nu s-au plătit în urmă cu câţiva ani, pentru că societatea nu şi-ar fi executat serviciile promise. Mai mult, Munteanu a dorit să sublinieze şi că mare parte din banii plătiţi de SUPAGL pentru serviciile Brai-Cata au mers către creditori şi nu către societate, ca urmare a problemelor pe care compania le are în alte judeţe.
Şi reprezentanţii Brai-Cata au nemulţumirile lor
Prezent la şedinţă, Bogdan Constantinescu, managerul general al companiei Brai-Cata a încercat să explice de ce societatea a ajuns în această situaţie dificilă, însă a avut doar 3 minute la dispoziţie. Acesta a acuzat faptul că administraţiile publice locale fac confuzie între colectarea selectivă a gunoiului şi selectarea acestuia şi că nu s-au adaptat la legislaţia în vigoare, fapt care a creat greutăţi operatorului să îşi facă treaba, dar care va conduce în 2020 şi către o amendă usturătoare.
“Este o problemă care trenează din anul 2010, din faptul că de atunci nu s-a modificat regulamentul de salubritate în conformitate cu legea. În continuare – şi aici este o situaţie generală-, legea nu a fost actualizată. Se confundă colectarea selectivă, care nu mai este în lege de ani de zile, cu colectarea separată. Asta înseamnă colectarea de cel puţin patru fracţii reciclabile, plus rezidual, plus biodegradabil. Există în regulamentul de salubritate actual nişte inadvertenţe care ne fac pe noi să nu putem să prestăm serviciul”, a declarat Constantinescu.
Acesta şi-a oferit disponibilitatea de a presta în continuare serviciile până la stabilirea unui operator unic în judeţul nostru.
În ciuda discursului reprezentanului Brai-Cata proiectul a fost aprobat de consilieri. Singurii care s-au abţinut au fost cei 7 consilieri PNL, Lucian Căprariu şi PND-istul Bogdan Botea.
Dragomir «a dat de pământ» cu Brai-Cata
Abia după vot a luat cuvântul şi primarul Marian Dragomir, venind cu o serie de acuzaţii grave la adresa societăţii Brai-Cata. Acesta a anunţat în primul rând că proiectul privind stabilirea unui operator unic pus în operă de CJ Brăila este aproape gata “în proporţie de 99,99%” şi că urmează să se finalizeze caietul de sarcini şi să fie demarată licitaţia publică. Ulterior, edilul-şef a vorbit câteva minute bune despre toate problemele adunate la nivelul serviciilor prestate de Brai-Cata în oraş. Acesta a amintit de faptul că salariaţii nu şi-au primit salariile la timp, a făcut comparaţii între lefurile conducerii şi cele ale angajaţilor, a amintit faptul că au existat episoade când oraşul nu a fost deszăpezit la timp de către operator, că deşi Brai-Cata are o staţie de sortare nu a pus-o niciodată în funcţiune şi multe altele. De asemenea, a ţinut să sublinieze că la întâlnirea de anul acesta cu societăţile de deszăpezire, unde au participat şi reprezentanţii Brai-Cata, aceştia ar fi recunoscut că Primăria Brăila a plătit integral pentru deszăpezire, însă societatea a preferat să facă altceva cu sumele primite şi a acumulat datorii la alţi agenţi economici pe care i-a subcontractat. Dragomir a adăugat că banii municipalităţii pentru serviciile de salubrizare au mers strict către plata datoriilor societăţii, deci la executorii din alte judeţe.
“Brai-Cata are în continuare alte sume ca executări silite în valoare de 5.198.000 lei. Chiar dacă prin absurd, Primăria Municipiului Brăila ar plăti acea sumă de 1.700.000 lei, care reprezintă penalitatea pentru că societatea nu a colectat selectiv, aşa cum avem prevederi legale şi cum a votat în unanimitate acest CLM, ce să acoperi cu banii aceştia din cele peste 5 milioane lei de executări silite pe care le are societatea peste tot?!”, a declarat Dragomir.
Mai mult, edilul-şef a făcut o selecţie de zeci de articole apărute în presa locală din Brăila şi alte oraşe unde Brai-Cata prestează sau a prestat servicii, în care societatea era criticată din varii motive. Ba mai mult, edilul-şef a selectat şi anunţuri de la unele primării din ţară care le solicitau cetăţenilor să îşi întrerupă colaborarea contractuală cu acest operator.
După minute bune în care primarul a atacat societatea, arătându-şi nemulţumirea faţă de modul în care şi-a făcut treaba, Constantinescu a solicitat să i se permită să ia cuvântul din nou pentru a veni cu un drept la replică, însă consilierii nu au mai fost de acord, în special după ce primarul anunţase că societatea nu a informat municipalitatea că ANRSC i-a suspendat licenţa de funcţionare timp de 30 de zile.
Vom reveni.
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















