Cultură
Dublă lansare de carte a brăilenilor Adriana Bogatu şi Adrian Vank la Bucureşti
• autorii romanului “Dresorul de cactuşi” au scos de sub teascuri a doua carte în coautorat • este vorba de volumul “…Şi duminică e tot sâmbătă”, apărut în Editura Creator • noul roman e o “mărturie în timp real a transformărilor prin care trece omul contemporan confruntat cu pandemia de coronavirus” • dubla lansare de carte a prof. Adriana Bogatu şi a jud. Adrian Victor Vank a avut loc la Librăria Diverta, de pe Lipscani
Eveniment editorial de excepţie, protagonişti fiind un profesor de limba şi literatura română, de la CNNB, cu aproape trei decenii de activitate la catedră, şi un magistrat de carieră de la Judecătoria Brăila. Prof. Adriana Bogatu şi jud. Adrian Victor Vank, autorii romanului “Dresorul de cactuşi”, apărut la finele anului trecut, “recidivează”. Cei doi brăileni au scos de sub teascuri, tot în coautorat, volumul “…Şi duminică e tot sâmbătă”, de data aceasta la Editura Creator.
Chiar de Ziua Internaţională a Educaţiei (5 octombrie), Editura Creator şi partenerii săi au organizat lansarea volumelor semnate de Adriana Bogatu şi Adrian Victor Vank, la Librăria Diverta (Lipscani), chiar în inima Bucureştiului. Luni, la ora 17.30, brăilenii şi-au lansat noul volum alături de deja celebrul “Dresor de cactuşi” (care, în luna februarie, a adunat laolaltă, la Teatrul “Maria Filotti”, peste 200 de intelectuali din Brăila, din alte câteva judeţe ale ţării şi din capitală).
Invitaţi la dubla lansare de carte a scriitorilor brăileni au fost Doru Dinu Glăvan, preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Manuela Alma Ciornei, judecător la Tribunalul Bucureşti, dr. George Vlaicu, avocat scriitor şi Dana Anghelescu, managerul Editurii Creator. Moderator al evenimentului a fost actriţa şi scriitoarea Claudia Motea.
Potrivit Editurii Creator, noul roman al prof. Adriana Bogatu şi al jud. Adrian Vank e o mărturie în timp real a transformărilor prin care trece omul contemporan confruntat cu pandemia de coronavirus în anul 2020. “Acţiunea depăşeşte limitele spaţiale şi se încadrează în universal, prin abordarea psihologică, socială, filosofică a fiinţei umane aflate într-un moment de criză. Trecând de la un timp în care nu purta mănuşile şi măştile la vedere la unul în care acestea sunt vizibile şi obligatorii, omul eliberează din el «fiare» care nu vor mai putea fi niciodată închise. Realităţile strict autohtone sunt cele cunoscute, cotidiene, dar se «îmbogăţesc» cu absurdul noilor realităţi impuse de pandemie”, precizează organizatorii evenimentului editorial.
În schimb, în “Dresorul de cactuşi”, autorii pun degetul pe rănile deschise ale unora dintre incertitudinile şi dramele de conştiinţă pe care le recunoaştem ca fiind şi ale noastre şi “îşi spun lucruri de dincolo de timp cu o seninătate de sinucigaşi la a treia încercare”. “Dresorul de cactuşi” este un roman atipic, scris de un profesor de limba şi literatura română – autor a trei volume publicate între anii 2007-2016 – şi un magistrat de carieră ale cărui texte fuseseră adunate în timp, fără să fi văzut lumina tiparului. O lucrare realistă, cu texte impresionante, ce prezintă experienţe trăite chiar de către autori.
Adriana Bogatu a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi este cadru didactic la Colegiul Naţional “Nicolae Bălcescu” din anul 1995, când a devenit titular al Colegiului prin concurs naţional de titularizare. În anul 2009, a publicat primul său roman, “Confesiuni ipotecate sau roman pentru un singur cititor” (Editura “Aldo Press”). În anul 2012, Adriana Bogatu a publicat cel de-al doilea roman, “Clepsidre fără nisip”, la aceeaşi editură, iar în 2016 volumul de tablete epico-lirice “Portretul tău cu ochii mei” (Editura “Dexon Office”). Cărţile prof. Bogatu s-au bucurat de un mare succes, tirajele epuizându-se imediat după lansare.
Adrian Victor Vank a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, precum şi Institutul Naţional al Magistraturii (INM), activând ca magistrat şi ocupând, pe rând, mai multe funcţii de conducere: şef secţie, vicepreşedinte şi preşedinte al Judecătoriilor Brăila şi Galaţi.
Cultură
„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați
• expoziția poate fi vizitată în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00 • proiectul expozițional este realizat de Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine, în colaborare cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”
Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, din Galați, a găzduit marți, 10 noiembrie 2026, vernisajul expoziției „Principii și principesele României”. Proiectul expozițional este organizat de Muzeul Eparhial din Galați, în parteneriat cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, iar expoziția poate fi vizitată, de brăileni și gălățeni deopotrivă, în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00.
La manifestarea culturală desfășurată în Salonul Oficial al Muzeului Eparhial au fost prezenți: Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de oameni de cultură, artiști, profesori, clerici, numeroși elevi și studenți.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, pr. Rareș Bucur, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat manifestarea și a adresat un cuvânt de apreciere pentru organizarea acestei expoziții de excepție, subliniind faptul că evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Eparhiei Dunării de Jos.
Părintele Arhiepiscop Casian a mai arătat că această expoziție – realizată de Muzeul Pelișor, în colaborare cu Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine – ilustrează modul în care Monarhia Română a promovat arta, educația copiilor și păstrarea tradițiilor naționale, considerându-le adevărate „perle ale coroanei” și un model demn de urmat pentru tânăra generație.
„În cadrul sărbătorilor închinate Apostolului cel dintâi chemat, Sfântul Andrei, un loc aparte îl ocupă manifestările artistice, spirituale și culturale, cu atât mai mult cu cât această capelă se bucură de patronajul ceresc al celui mai mare iubitor de cultură dintre voievozii noștri, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu. În egală măsură, Suveranii României – Regele Carol I, Regele Ferdinand, Regina Elisabeta și Regina Maria – și-au dăltuit frumusețea sufletească în specificul românesc al artei. Însă arta cea mai frumoasă o arată această expoziție de la Muzeul Peleş: «perlele coroanei» pentru regi au fost copiii lor, iar creșterea, educația, împurpurarea și înveșmântarea lor în ținuta românească pot constitui un imbold şi un îndemn pentru educația de astăzi, în duhul modernităţii şi al tradiţiei ca la Casa Regală. Este o expoziție dedicată, în special, tinerilor și copiilor. Să dea Dumnezeu să rodească această inițiativă!”, a precizat ierarhul Dunării de Jos.
Expoziția este dedicată Principesei Maria (1870-1874), unica fiică a cuplului regal Carol I și Elisabeta, precum și copiilor Regelui Ferdinand I și ai Reginei Maria: Principesele Elisabeta (1894-1956), Maria (1900-1961) și Ileana (1909-1991), alături de Principii Nicolae (1903-1978) și Mircea (1913-1916).
Potrivit organizatorilor, expoziția surprinde modul în care vlăstarele regale au fost educate de guvernante și profesori de elită ai vremii, pregătindu-se pentru rolul istoric pe care aveau să și-l asume la maturitate, în special după trecerea la cele veșnice a Regelui Ferdinand I, în anul 1927.
„Publicul prezent a admirat panourile cu reproduceri foto din viața privată și publică a principilor și principeselor României – de la instantanee din copilărie și adolescență, până la portrete oficiale care au imortalizat momente cruciale din istoria națională”, a mai transmis, într-un comunicat, pr. Rareș Bucur.
Cultură
Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila
• conferința „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” va avea loc vineri, 13 noiembrie, de la ora 9:00, în Sala ProArte a Centrului de Creație • invitați: prof. univ. dr. Elena Enache și masterand Robert Bratosin
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Municipiului Brăila – în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” și Penitenciarul Brăila – organizează vineri, 13 noiembrie 2026, începând cu ora 9:00, Conferința tematică intitulată „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” – un eveniment dedicat dezbaterii provocărilor cu care ne confruntăm în contextul actual.
Discuția va fi moderată de managerul CJCPCT Brăila, Petronela Alina Sulicu, alături de invitata specială, prof. univ.dr. Elena Enache și de masterand Robert Bratosin, care vor oferi perspective academice și practice asupra modului în care tehnologia, inteligența artificială, ne modelează gândirea și obiceiurile.
„Într-o eră în care inteligența artificială influențează tot mai mult activitățile zilnice, educația și piața muncii, conferința își propune să exploreze echilibrul dintre eficiența tehnologică și riscul dependenței digitale. Evenimentul are un format interactiv și incluziv, reunind în aceeași sală membrii Uniunii Județene „Solidaritatea” a Pensionarilor și persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila. Această inițiativă urmărește facilitarea dialogului deschis și a integrării sociale prin intermediul educației și al dezbaterilor pe teme contemporane”, precizează organizatorii conferinței de vineri, 13 noeimbrie. Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook:Centrul.de.Creatie.Braila, iar accesul va fi liber, în limita locurilor disponibile.






















