Administrație
Drumul Expres Brăila-Galaţi, în studiu
* în contextul apariţiei în spaţiul public a unor informaţii potrivit cărora lucrările la Drumul Expres Brăila-Galaţi au început deşi nu a fost emisă autorizaţia de construire, am încercat să aflăm care este situaţia * Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) ne-a transmis un răspuns prin care a informat că deocamdată se derulează anumite studii premergătoare obţinerii autorizaţiei * concret, se fac studii – topografice, geotehnice etc – şi se curăţă terenul, inclusiv de eventualele bombe neexplodate din timpul războiului * subiectul legat de lipsa autorizaţiei pentru acest drum a stârnit un val de atacuri între PSD-işti şi PNL-işti la începutul lunii noiembrie * între timp, cele două „tabere” negociază intrarea împreună la guvernare
Drumul Expres Brăila-Galaţi se află într-o etapă legată de anumite studii şi măsurători necesare emiterii autorizaţiei de construire. Asta a răspuns, recent, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) la o solicitare transmisă de către redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, ca urmare a apariţiei în spaţiul public a unor informaţii potrivit cărora lucrările la acest drum au început fără autorizaţie de construire. Totul a pornit pe 11 octombrie, când fostul Ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat pe reţelele de socializare că s-a dat startul lucrărilor la drumul expres Brăila – Galaţi, pentru care fusese semnat contractul de execuţie în luna aprilie a acestui an. Redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” au fost atunci la faţa locului şi au constatat că într-adevăr existau utilaje pe teren şi că începuse lucrul pe şantier. Undeva la începutul lunii noiembrie au apărut informaţii cum că aceste lucrări s-ar desfăşura fără autorizaţie de construire, astfel că am înaintat o solicitare către CNAIR pentru a vedea cum stau lucrurile cu adevărat. Potrivit răspunsului primit din partea Companiei, pe şantier se poate spune că se lucrează, însă este vorba despre o etapă premergătoare în baza căreia se va emite autorizaţia de construire. Pe scurt, se fac studii şi se curăţă terenul, căutându-se inclusiv eventualele bombe rămase neexplodate din timpul războiului.
”Cu privire la situaţia generată de realizarea obiectivului de infrastructură rutieră «Drum expres Brăila-Galaţi», vă informăm că data de începere a contractului Proiectare şi execuţie (…), comunicată de către Inginer în conformitate cu prevederile contractuale, a fost 01.07.2021 şi reprezintă începerea activităţii de proiectare. Vă aducem la cunoştinţă faptul că, odată cu începerea activităţii de proiectare, a fost demarată activitatea de investigaţii de teren (Studiul geotehnic, topografic, hidrometric, arheologic, hidrologic, geologic), precum şi curăţarea terenului de muniţii neexplodate în coridorul de expropriere al obiectivului de investiţie. Menţionăm că studiile de teren de specialitate, necesare obţinerii avizelor, acordurilor şi Autorizaţiei de Construire, sunt premergătoare activităţii de execuţie a lucrărilor şi se realizează conform prevederilor contractuale şi legale. Perioada de execuţie a contractului va începe de la momentul finalizării perioadei de proiectare şi obţinerii Autorizaţiei de Construire”, ne-au informat reprezentanţii CNAIR.
De altfel, un răspuns similar au primit şi jurnaliştii gălăţeni, care au publicat recent câteva fotografii aeriene cu drumul expres, din care reiese că ruta a început să se contureze, deşi la o stare incipientă deocamdată.
Contre între PSD-işti şi PNL-işti pe tema autorizaţiei la DX Brăila-Galaţi
Apariţia informaţiilor legate de faptul că se lucrează la drumul expres Brăila-Galaţi fără autorizaţie l-au nemulţumit pe deputatul PSD Brăila, Florin Mircea, care a comentat (pe 4 noiembrie) situaţia pe pagina sa de Facebook. Acesta a făcut o referire legată de un comunicat al deputatului PNL Alexandru Popa, care se lăudase cu Drumul Expres Brăila – Galaţi, ca fiind un proiect realizat de liberali. ”Felicitări Penalilor! Aţi făcut următorul pas într-un proiect început de mulţi ani printr-o faptă penală…. dar nu ne miră. E ca toată activitatea guvernamentală din ultimii 2 ani!!!! Printr-o astfel de acţiune, PNL-ul pune în pericol întregul proiect”, scria deputatul social-democrat pe reţelele de socializare.
Replica nu a rămas fără răspuns, astfel că preşedintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a emis un comunicat de presă pe această temă, subliniind că parlamentarul PSD s-a făcut de râs.
”Eu nu ştiu dacă în acest moment există sau nu există autorizaţie de construcţie pentru acel drum, fiindcă nu este treaba mea, ca deputat, să monitorizez derularea unor contracte semnate de CNAIR cu diverse firme private, pentru realizarea unor proiecte. Dar ştiu un lucru: nu este responsabil Guvernul pentru modul în care realizează lucrările nişte firme private care au semnat un contract şi au nişte obligaţii legale. Nu este «penal» Guvernul dacă nişte firme private încalcă legea. Autoritatea care ştie dacă acea firmă are sau nu autorizaţie de construcţie este Consiliul Judeţean Brăila, care este condus tot de un PSD-ist. Domnul Mircea Florin, ca orice PSD-ist, aruncă aiurea cu acuzaţii. Atât înţelege el, că e vina Guvernului dacă o firmă privată face nişte lucrări fără autorizaţie de construcţie. Nu e prima oară când domnul deputat o ia pe arătură, vorbind despre drumuri şi probabil nu va fi nici ultima”, a declarat Popa, ironic, acordându-i nota 4 colegului său de la Cameră.
Contactat telefonic de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, preşedinele CJ Brăila, Francisk Chiriac, a confirmat explicaţia oferită de CNAIR, precizând că momentan se fac studii în zona respectivă, în baza cărora se va emite şi autorizaţia de construire. Acesta a subliniat totuşi că nu Consiliul Judeţean este entitatea care emite această autorizaţie în situaţia de faţă, ci CNAIR. Potrivit lui Chiriac, CJ Brăila ar face acest lucru doar dacă ar fi vorba despre lucrări conexe, aşa cum s-a mai întâmplat în trecut cu alte segmente de drum legate de pod.
Utilaje în zonă
Precizăm că echipa noastră a realizat zilele trecute o vizită pe şantier, însă activitatea era una mult mai puţin intensă decât cea de luna trecută. Totuşi, existau delimitatoare şi chiar am surprins câteva utilaje în zonă.
După cum am mai informat şi cu alte ocazii, CNAIR a semnat contractul pentru Drumul Expres Brăila – Galaţi cu Asocierea SC SA & PE Construct SRL (lider de asociere) – Spedition UMB – Tehnostrade S.R.L., toate acestea fiind firme din cadrul UMB Grup. Valoarea contractului este de 371.416.131,09 lei fără TVA, iar durata de implementare a fost prevăzută pentru 34 luni, din care 10 luni perioada de proiectare şi 24 luni perioada de execuţie a lucrărilor. Perioada de garanţie este de 120 de luni.
Potrivit autorităţilor, Drumul Expres Brăila – Galaţi va fi o variantă alternativă viabilă pentru traficul aglomerat de pe DN22B şi va asigura o conexiune corespunzătoare între cele două oraşe, precum şi cu podul suspendat peste Dunăre din zona Brăila. Drumul expres se va racorda, în zona de nord a municipiului Brăila, cu actualul proiect al şoselei parte din proiectul noului Pod peste Dunăre de la Brăila. Este proiectat pentru viteza de 120 km/h şi va avea o platformă de 22 de metri din care partea carosabilă va fi formată din câte două benzi de câte 3,5 metri pe fiecare sens şi o zonă mediană de 3 metri cu câte 0,75 metri spaţiu pentru parapete, conform informaţiilor din caietul de sarcini. Platforma drumului expres va mai avea patru benzi mici de încadrare de câte jumătate de metru şi câte un acostament înierbat de 1,5 m pe fiecare parte.
Proiectul prevede două poduri peste canale de irigaţii şi două viaducte (câte unul pe sens) peste digul de apărare pentru ape mari al râului Siret, peste calea ferată şi peste râul Siret. Primul viaduct va avea o lungime de 845 de metri şi peste râu drumul expres va trece pe un pod hobanat de 290 de metri. Al doilea viaduct va avea o lungime de 389 de metri, iar traversarea râului Siret se va face printr-un pasaj de 120 de metri.
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















