Social Media

Local

Drogații din spitale

Timp de citire: 5 minute

* în primele 6 luni ale acestui an, numai la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Brăila au ajuns 20 de persoane, tineri care au consumat droguri sub toate formele, cei mai mulți fiind sub influența etnobotanicelor *din păcate, numărul lor este chiar mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut, iar vârsta consumatorilor a scăzut considerabil * după ce au fost stabilizați la UPU, majoritatea pacienților au fost transferați la Spitalul de Psihiatrie, însă nu toți au acceptat internarea aici *din păcate, fenomenul consumului de etnobotanice ia amploare din cauza legii mult prea permisive cu acești consumatori, care își riscă viața, nu și libertatea * principalul factor de risc este, după părerea specialiștilor, anturajul * 
 
 
Situație îngrijorătoare pe străzile Brăilei, care par a fi desprinse dintr-un film de groază. Tot mai mulți tineri sunt surprinși, zilnic, în ipostaze halucinante, inconștienți, cu ochii tulburi și cu mișcări stranii asemenea unor zombie. Este efectul consumului de etnobotanice, în capcana cărora, se pare, cad tineri de toate vârstele și din toate mediile sociale. Și nici nu este de mirare, având în vedere cum s-au schimbat legile. O decizie surprinzătoare a fost luată în luna septembrie a anului trecut, când judecătorii de la Curtea Supremă au stabilit că deținerea de substanțe cu efect psihoactiv pentru consum propriu nu este infracțiune. Această decizie este șocantă, în condițiile în care s-a dovedit clar că etnobotanicele nu sunt cu nimic mai prejos decât drogurile de mare risc, iar asta se vede cel mai bine în spitale, unde ajung mulți consumatori.
Numai în prima jumătate a acestui an, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Brăila au ajuns, inconștienți și în diferite stadii de euforie, 20 de persoane. Este vorba despre 18 pacienți de sex masculin și două de sex feminin, din păcate, cu vârste tot mai fragede, cuprinse între 15 și 44 de ani. Sunt tineri care au ajuns pe patul de spital după ce au consumat etnobotanice, în cele mai multe cazuri, dar și heroină, cocaină, canabis și alte substanțe cu efect psihoactiv care nu au putut fi detectate de specialiști.
Și dacă până acum acest „obicei” era vizibil doar la oraș, mai nou, etnobotanicele se pare că au ajuns și în județ, la țară, de unde au fost preluați cu ambulanțele, de urgență, 3 dintre consumatori, numai în acest an.  „Cei mai mulți dintre ei, respectiv 18 la număr au fost transferați la Spitalul de Psihiatrie Brăila, unul s-a externat la cerere, cu semnătură, iar altul a fugit din spital”, ne-a informat dr. Alina Neacșu, directorul medical al SJU Brăila. În altă ordine de idei, pacienții care au consumat etnobotanice sunt stabilizați la nivelul UPU, iar mai apoi sunt transferați la Spitalul de Psihiatrie, unde se continuă tratamentul de epurare și tratamentul de susținere neurologică. Numai că aici, internarea se face doar cu acordul pacientului, dar cum cei mai mulți au refuzat, în grija specialiștilor de la Psihiatrie au ajuns doar 7 pacienți. Internarea nevoluntară se face doar în cazul în care pacientul nu are discernământ sau reprezintă un pericol pentru sine sau pentru societate. „La noi au ajuns 7 tineri, 6 băieți și o fată. Patru dintre ei au consumat etnobotanice, unul heroină, unul cocaină și canabis și încă o persoană care consumase alte substanțe cu efect psihoactiv. Cei mai mulți  au venit cu tulburări de comportament, de echilibru, de concentrare și somnolenți”, a declarat dr. Andreia Gavrilescu, directorul medical al Spitalului de Psihiatrie Brăila. La externare, acești pacienți se pot adresa unui spital de rang superior sau centrului de luptă Antidrog pentru terapie substitutivă, dacă consumă droguri din categoria celor de mare risc.
Potrivit specialiștilor Antidrog din Brăila, printre factorii de risc ai clienților de etnobotanice sunt posibilitatea procurării relativ ușoare a drogului, relația deficitară cu familia, lipsa alternativei de petrecere a timpului liber și presiunea grupului. Aceasta din urmă este, de altfel, și cel mai important factor de risc, după cum semnalează psihologii Antidrog.
 
Ce sunt etnobotanicele?
 
Potrivit Centrului European pentru Monitorizarea Drogurilor și Dependenței de Droguri (EMCDDA),  în urma unor cercetări care au decodificat structura moleculară și biochimică a ierburilor s-a descoperit că efectele halucinogene descrise de consumatori sunt cauzate de niște substanțe sintetice, adăugate de către producători, care poartă numele de canabinoide. Cei mai întâlniți compuși chimici sunt JWC-018 și CP 47, 495.  Acesția sunt receptori canabinoizi care se fixează pe o celulă și declanșează activitatea acesteia, generând un efect psihoactiv. Substanțele pot fi de până la 28 de ori mai puternice decât THC, elementul psihoactiv din canabis. „Pentru a masca adăugarea componenților chimici sintetici, producătorii completează amestecul cu o cantitate mare de substanțe care nu prezintă niciun risc, precum vitamina E, cafeina sau mentol”, se mai arată în informarea EMCDDA .
Statistica oficială arată că anul trecut, la Brăila, existau în evidențele spitalelor, polițiștilor și a Centrului Antidrog, 180 de brăileni consumatori de substanțe pshihoactive. Mai grav este însă că numărul celor care se droghează este mult mai mare, iar deocamdată nu se cunoaște cu exactitate. Cert este că, de la un an la altul, pe mâinile medicilor ajung tot mai mulți tineri, iar la nivel național s-au și înregistrat cazuri de deces din cauza consumului de etnobotanice.
Sursa foto: observatortv.ro
 

Local

Deținuții din Penitenciarul Brăila, ajutați de jandarmi să se reintegreze în societate

• la sfârșitul săptămânii trecute, jandarmii au fost prezenți la activitatea desfășurată la Penitenciarul Brăila -«Punți spre comunitate – soluții integrate și idei inovatoare», organizată în scopul prevenirii recidivei în rândul deținuților • în cadrul evenimentului și discuțiilor cu persoane private de libertate a fost promovată responsabilitatea, respectarea legii și conviețuirea socială • la sfârșitul lunii octombrie, în cadrul unui alt eveniment dedicat prevenirii recidivei, șase deținuți au gătit pizza alături de copiii lor

Publicat

în

Deținuții din Penitenciarul Brăila, ajutați de jandarmi să se reintegreze în societate

Importanța colaborării instituționale în sprijinirea reintegrării sociale a persoanelor private de libertate. Jandarmii au fost printre deținuți, cu recomandări care să îi ajute să revină la o viață normală și liniștită după eliberare.

Astfel, la sfârșitul săptămânii trecute, Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila a răspuns invitației Penitenciarului Brăila de a participa la activitatea ”Punți spre comunitate – soluții integrate și idei inovatoare”, dedicată consolidării parteneriatelor dintre instituțiile publice, angajatori și organizațiile comunității.

Evenimentul a fost organizat în cadrul Strategiei Naționale de Prevenire a Recidivei 2025–2029.

”Jandarmeria are un rol important în acest demers, prin activitățile de prevenire, menținerea ordinii și siguranței publice, dar și prin implicarea în proiecte și inițiative care promovează responsabilitatea, respectarea legii și conviețuirea socială.
Credem că o comunitate mai sigură se construiește nu doar prin intervenție, ci și prin prevenție, educație, colaborare și responsabilitate comună”,
arată reprezentanții Jandarmeriei Brăila.

Oamenii legii consideră că prin implicarea în astfel de acțiuni preventive, cu participarea tuturor partenerilor instituționali, se poate construi o comunitate mai sigură!

Reintegrarea socială se construiește pas cu pas

Un alt eveniment care face parte din cadrul Strategiei de prevenire a recidivei 2025-2029, coordonat de către specialiștii Serviciului Educație al Penitenciarului Brăila, a avut loc la sfârșitul lunii octombrie.

După cum arată lucrătorii unității de detenție, reintegrarea se constuiește pas cu pas, prin implicare, învățare și oportunități reale de a exersa comportamente pozitive în contexte apropiate de viața din comunitate.

Deprinderea unor abilități practice și consolidarea relațiilor familiale sunt pași importanți în procesul de reintegrare socială.” În acest context, 6 persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila, au participat la o activitate educativă desfășurată la Trattoria Ibrail, unde au pregătit pizza alături de copiii lor, sub îndrumarea personalului. Dincolo de experiența culinară, activitatea a reprezentat o oportunitate de a exersa abilități practice, de a-și dezvolta capacitatea de cooperare, comunicarea și lucrul în echipă, dar și de a-și consolida relația cu familia. Educația înseamnă mai mult decât transmiterea unor cunoștințe. Înseamnă experiențe care formează deprinderi, responsabilitate și încredere în propriile capacități”, se arată în comunicatul Penitenciaruui Brăila, postat pe adresa de Facebook.

Citește articolul complet

Local

Tineri puși pe scandal, liniștiți de jandarmi

• de la începutul lunii noiembrie, jandarmii au desfășurat misiuni pentru asigurarea și menținerea ordinii publice, fiind aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 22.500 de lei • sancțiunile au fost aplicate în urma sesizărilor privind tulburarea liniștii și ordinii publice, în special în situații în care grupuri de tineri au provocat deranj sau au fost implicate în scandaluri în spațiul public

Publicat

în

Tineri puși pe scandal, liniștiți de jandarmi

În perioada 1–9 noiembrie, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila au desfășurat misiuni pentru asigurarea și menținerea ordinii și siguranței publice, atât în municipiu, cât și în județ.

În acest interval, au fost legitimate, prin intermediul aplicației EDAC, 195 de persoane și au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, dintre care 13 avertismente și 38 de amenzi, în valoare totală de 22.500 de lei.

”Sancțiunile au fost aplicate în urma sesizărilor privind tulburarea liniștii și ordinii publice, în special în situații în care grupuri de tineri au provocat deranj sau au fost implicate în scandaluri în spațiul public. De asemenea, au fost desfășurate 17 activități informativ-preventive în unitățile de învățământ și în spațiul public, atât independent, de către cadrele unității, cât și în cooperare cu partenerii instituționali”, arată reprezentanții Jandarmeriei Brăila.

În ceea ce privește misiunile de ordine publică, au fost executate opt misiuni de asigurare a ordinii și siguranței publice, precum și 100 de misiuni de menținere a ordinii publice, desfășurate atât independent, cât și în cooperare cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, în cadrul patrulelor mixte.

Prin aceste activități, jandarmii au urmărit prevenirea faptelor antisociale, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și creșterea gradului de siguranță a cetățenilor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧