Local
Drama unei mame. Ameninţată cu moartea de propriii fii
• o femeie de 68 de ani, din satul Gemenele, a ajuns să trăiască în teroare din cauza celor doi fii care au ajuns să o lovească şi să o ameninţe cu moartea, în repetate rânduri • partea vătămată a cerut emiterea unui ordin de protecţie, numai că actul nu i-a speriat prea tare pe cei doi fii, unul de 44 şi celălalt de 45 de ani • încă din octombrie 2019, mama de 68 de ani, este vizitată frecvent de fii, aceştia fiind mereu în stare de ebrietate şi puşi pe fapte violente • femeia a cerut în repetate rânduri ajutorul poliţiştilor care i-au găsit pe fii în curtea locuinţei de multe ori, sau chiar în casă • procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au dispus trimiterea în judecată a celor doi bărbaţi, pentru infracţiunile de încălcare a ordinului de protecţie şi distrugere
Femeie din Gemenele, terorizată de cei doi fii. În repetate rânduri, bărbaţii au ajuns să îşi lovească mama şi să o ameninţe cu moartea, supăraţi că femeia le-a cerut să nu mai vândă cereale din gospodărie pentru a-şi cumpăra băutură. S-a emis ordin de protecţie, încă din toamna anului trecut, bărbaţii fiind obligaţi să plece din casă şi să păstreze o anumită distanţă faţă de mama lor. Ei nu au ţinut cont de lege şi au dat mereu buzna în casa femeii. Aceasta a cerut, în repetate rânduri, ajutorul poliţiştilor, care mereu i-au găsit pe bărbaţii de 44 şi 45 de ani în curtea locuinţei, fiind acuzaţi de încălcarea ordinului de protecţie. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au definitivat cercetările în acest caz de violenţă domestică şi au dispus trimiterea în judecată a celor doi bărbaţi. Instanţa va decide pedeapsa pe care o merită fiii agresivi.
Evacuaţi din locuinţă. Unul dintre fii a încălcat de 7 ori ordinul de protecţie
După cum se arată în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, procurorul de caz a dispus trimiterea în judecată faţă de inculpatul N.C., în vârstă de 44 de ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de încălcare a ordinului de protecţie prevăzut de art. 32 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice şi distrugere. Este vorba despre 7 fapte penale, din datele de 21, 28 şi 31 octombrie 2019, din 1 noiembrie 2019, plus alte trei fapte din ianuarie, februarie şi martie 2020. La rândul său, celălalt fiu al femeii, N.I. în vârstă de 45 de ani, a fost cercetat pentru infracţiunea de încălcare a ordinului de protecţie (4 fapte – 31.10.2019, 12.02.2020, 12.03.2020 şi 29.03.2020).
În baza rechizitoriului s-a reţinut faptul că la data de 15 octombrie 2019, în jurul orei 20.15, numiţii N.I. şi N.C. şi-au lovit şi ameninţat cu moartea mama, respectiv pe persoana vătămată N.I.I., în vârstă de 68 de ani, pe motiv că aceasta le-a cerut să nu mai vândă cereale din gospodărie pentru a-şi cumpăra băutură. În cauză s-a întocmit dosarul penal 5892/P/2019, a fost începută urmărirea penală pentru faptele de violenţă în familie şi ameninţare, iar numiţii N.C. şi N.I. au devenit suspecţi în cauză. Sesizarea faptelor a fost efectuată de către mama celor doi, prin apel de urgenţă 112. “Partea vătămată a solicitat Judecătoriei Brăila emiterea unui ordin de protecţie, având în vedere starea de fapt, astfel că numiţii N.C. şi N.I. au fost obligaţi prin sentinţa civilă a Judecătoriei Brăila să păstreze o distanţă minimă de 200 metri, faţă de victima N.I.I, evacuarea temporară a suspecţilor din locuinţa familiei, situată în satul Gemenele şi interzicerea suspecţilor de a lua contact prin orice mijloc, inclusiv telefonic, poştal, electronic sau în orice alt mod cu reclamanta, respectiv mama acestora. Prin ordonanţa din 28 octombrie 2019, organele de cercetare penală au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de N.C. şi N.I., în calitate de suspecţi, pentru infracţiunile de violenţă în familie şi ameninţare”, au stabilit anchetatorii.
În stare de ebrietate, bărbaţii au venit la locuinţa familiei
Potrivit procurorului de caz, în data de 21 octombrie 2019, unul dintre fii a nesocotit dispoziţiile instanţei şi s-a apropiat de locuinţa mamei sale, la o distanţă mai mică de 200 de metri. Organele de cercetare penală au fost sesizate prin apel 112 de către persoana vătămată şi s-a dispus începerea urmăririi penale pentru încălcarea ordinului de protecţie. În declaraţia sa, femeia a afirmat că în data menţionată, în jurul orei 17.30, a ajuns în faţa locuinţei sale N.C. în stare vădită de ebrietate care insista să intre în locuinţă, fapt pentru care a solicitat intervenţia organelor de cercetare penală, totodată a solicitat şi tragerea la răspundere penală a fiului său pentru fapta săvârşită. În data de 28 octombrie 2019, N.C. a fost găsit, din nou, de organele de cercetare în curtea imobilului din comuna Gemenele unde se afla şi persoana vătămată N.I.I., apropiindu-se de aceasta la o distanţă mai mică de 200 metri şi s-a întocmit dosar penal, fiind dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale.
În data de 31 octombrie, în jurul prânzului, inculpatul N.C. împreună cu inculpatul N.I. au intrat în locuinţa în care se afla persoana vătămată N.I.I. mama acestora, unde au consumat băuturi alcoolice când au fost găsiţi de organele de cercetare penală în curtea imobilului din Gemenele.
Fiul a luat o ţeavă metalică şi şi-a lovit mama
În data de 12 februarie 2020, au stabilit anchetatorii, inculpatul N.I. a venit la domiciliul mamei sale N.I.I., a lovit-o şi la rândul său a fost agresionat de mama sa, care încerca să scape de lovituri. Cei doi nu au formulat plângere penală pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, astfel că s-a dispus începerea urmăririi penale tot pentru infracţiunea de încălcare a unui ordin de protecţie.
În declaraţia sa, persoana vătămată a spus că, la data de 12 februarie, în jurul orei 14.30, fiul său N.I. a venit la locuinţa sa în stare avansată de ebrietate şi a luat o ţeavă metalică cu care a început să o lovească în zona spatelui. Pentru a se apăra, femeia a spus că a luat un ciob de geam găsit prin curte şi l-a aruncat în direcţia fiului său, lovindu-l la piciorul stâng. Femeia a sesizat apoi cele întâmplate prin apel 112, solicitând intervenţia ambulanţei. Totuşi, partea vătămată N.I.L. a afirmat că s-a împăcat cu mama sa privitor la săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie.
În data de 11 martie 2020, se mai arată în rechizitoriu, inculpatul N.C. aflat în stare avansată de ebrietate a pătruns în curtea imobilului şi apoi în locuinţa mamei sale şi a început să distrugă toate geamurile imobilului, mama apelând serviciul 112. S-a constatat că fiul încălcase, din nou, ordinul de protecţie, provocând şi distrugeri ale locuinţei. Inculpatul N.C. a recunoscut faptele comise şi a spus că totul s-a produs pe fondul consumului de alcool.
În data de 12 martie 2020, în toiul nopţii, la ora 1.45, celălalt fiu al femeii, N.I., a fost depistat de către organele de poliţie în curtea locuinţei familiei şi s-a întocmit dosar penal. Inculpatul a dat vina tot pe alcool. În ziua de 29 martie 2020, în jurul orei 21.00, mai arată procurorii, inculpatul N.I. a pătruns în curtea locuinţei mamei sale şi după o discuţie contradictorie cu aceasta a distrus mai multe geamuri ale locuinţei. Bărbatul a afirmat că în seara respectivă a mers la mama sa şi i-a cerut de mâncare, însă după ce a mâncat el a refuzat să plece, deşi mama i-a spus că nu are voie să locuiască acolo. El atunci a luat un băţ de pe sol şi a spart geamurile de la ferestre şi uşa de acces.
După cum arată procurorii, pe raza comunei, inculpaţii sunt cunoscuţi cu un comportament deviant şi violent pe fondul consumului de alcool, în trecut aceştia fiind condamnaţi la pedepse privative de libertate, N.I. pentru tâhărie şi vătămare corporală, iar N.C. pentru tentativă de omor şi vătămare corporală gravă, plus alte infracţiuni.
Prin adresa din 7 martie 2020, Primăria comunei Gemenele a comunicat faptul că N.C. este înregistrat cu un număr de 31 de procese verbale de contravenţie cu o valoare de peste 25.000 lei, iar N.I. cu 17 procese verbale de contravenţie cu o valoare de peste 18.000 lei, majoritatea pentru apelare falsă sau nejustificată a organelor de cercetare penală şi încălcarea normelor de convieţuire socială.
După ce procurorii au dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi, dosarul a fost trimis spre soluţionare către Judecătoria Brăila.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















