Social Media

Local

Dosarul «Hoți de miliarde». Sentință definitivă

Timp de citire: 7 minute

* chiar dacă a beneficiat de o reducere a pedepsei, hoțul de miliarde Vasile B. nu a scăpat de închisoare * cel de-al doilea inculpat, Neculai V., este judecat într-un alt dosar, procesul fiind în curs, însă până la stabilirea pedepsei acesta a reușit să scape de arestul de preventiv * fapta a fost comisă în dimineața zilei de 15 aprilie 2019, când suspecții au furat importanta sumă de bani –  5 miliarde de lei vechi –  din mașina unui om de afaceri brăilean, parcată pe strada Miron Costin, din Brăila
 
Instanța superioară a dat condamnarea finală față de unul dintre inculpații din dosarul «Hoți de miliarde». În urma apelului formulat, inculpatul gălățean Vasile B. a beneficiat de o reducere a pedepsei, însă nu a reușit să scape de închisoare. Acesta are de executat pedeapsa 2 ani, 4 luni și 1.376 zile închisoare, după cum se arată pe site-ul Curții de Apel Galați.
Cel de-al doilea inculpat, acuzat de același furt de miliarde, nu și-a primit încă pedeapsa, fiind judecat într-un dosar separat aflat pe rolul Judecătoriei Brăila, următorul termen fiind stabilit pentru luna ianuarie 2021. Acesta a reușit recent să scape de arestul preventiv, măsura fiind înlocuită cu controlul judiciar.
Fapta a fost comisă în dimineața zilei de 15 aprilie 2019, când cei doi suspecți au furat o importantă sumă de bani – 5 miliarde de lei vechi -, din mașina unui om de afaceri brăilean, autoturismul în care se aflau banii fiind parcat pe strada Miron Costin, din Brăila. Suspecții de furt au fost prinși la scurt timp și trimiși la arest.
 
A sperat că scapă mai ușor, însă judecătorii i-au dat vești proaste
În luna iulie, Judecătoria Brăila a dat sentința în dosarul «Hoți de miliarde», faptă comisă în urmă cu mai bine de un an, pe strada Miron Costin din municipiu. Unul dintre gălățenii acuzați de furtul a 5 miliarde lei vechi din mașina unui om de afaceri brăilean, adică inculpatul Vasile B., a primit pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare, la care se adaugă un rest dintr-o pedeapsă mai veche, adică 1.628 zile închisoare. Inculpatul condamnat a formulat apel, dosarul fiind trimis la Curtea de Apel Galați, unde s-a dat sentința finală în luna noiembrie. S-a desființat sentința primei instanțe și s-a dispus rejudecarea, fiind admis apelul declarat de inculpatul Vasile B. „Desființează în parte sentința penală din 17.07.2020 a Judecătoriei Brăila și în rejudecare: constată că inculpatul B. Vasile beneficiază de considerarea ca executate a unui număr suplimentar de 252 zile închisoare, considerate ca executate suplimentar în perioada 24.07.2012 – 02.02.2016, când a fost arestat în executarea pedepsei de 13 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală din 14.12.2009 a Curții de Apel București, definitivă prin nerecurare la 19.03.2010, astfel că restul rămas neexecutat din această pedeapsă se reduce în mod corespunzător de la 1.628 zile închisoare la 1.376 zile închisoare (prin deducerea perioadei totale considerate ca executate suplimentar de 252 zile închisoare). Reduce pedeapsa rezultantă finală stabilită prin sentința penală apelată în sarcina inculpatului B. Vasile, ca urmare a revocării liberării condiționate din executarea pedepsei de 13 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală a Curții de Apel București, de la 2 ani, 4 luni și 1.628 zile închisoare, la 2 ani, 4 luni și 1.376 zile închisoare. Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Menține starea de arest a inculpatului B. Vasile și deduce din pedeapsa aplicată acestuia durata reținerii și a arestului preventiv de la 15.04.2019 la zi.  Definitivă”, este soluția pronunțată în ședință publică la data de 20 niembrie și postată pe site-ul Curții de Apel Galați.
Față de cel de-al doilea inculpat, Neculai V.,  Judecătoria Brăila a dispus formarea unui nou dosar, acesta fiind în curs de judecată.
 
Al doilea inculpat a scăpat de arest
Dosarul în care cei doi gălățeni au fost judecați pentru infracțiunile de furt calificat și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat, a fost înregistrat pe rolul instanței, în luna mai 2019. Unul dintre acuzați nu a fost condamnat, însă acesta a reușit recent să iasă din arest. La ședința din data de 20 noiembrie, Judecătoria Brăila a admis cererea formulată de inculpatul  Neculai V. și a înlocuit măsura arestării preventive luată față de inculpat cu măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Prima instanță a dispus punerea în libertate a inculpatului Neculai V. la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, dacă nu este arestat în altă cauză. S-a impus inculpatului ca, pe timpul cât se află sub control judiciar, să respecte unele obligații. El trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura cu privire la schimbarea locuinței, să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat. „Atrage atenția inculpatului V. Neculai că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Cu drept de contestație în termen de 48 ore de la comunicare pentru inculpatul V. Neculai și pentru Ministerului Public- Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila”, se arată în soluția pronunțată în noiembrie de Judecătoria Brăila.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria (PJ) Brăila au formulat contestație împotriva măsurii primei instanțe, însă la data de 24 noiembrie, judecătorii Tribunalului Brăila au respins ca nefondată contestația PJ Brăila formulată împotriva soluției din data de 20 noiembrie a Judecătoriei Brăila. A fost menținută ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond, decizia fiind definitivă. Inculpatul a fost pus în libertate.
Reamintim că furtul de miliarde a fost comis în dimineața zilei de 15 aprilie 2019, când suspecții au venit la locul faptei cu o mașină care figura ca fiind furată în Timișoara. După cum au stabilit anchetatorii, indivizii au furat banii din mașina unui om de afaceri brăilean, parcată pe strada Miron Costin, din Brăila. Patronul firmei “Ximena”, Jan Sterescu, a rămas fără încasările de peste weekend. în numai câteva minte, o jumătate de milion de lei a dispărut la foc automat, dintr-un autoturism “Volkswagen Touareg” aflat pe strada din cartierul Lacu Dulce. Luneta mașinii a fost spartă, se pare cu tocul unui pistol neletal, trei cartușe fiind găsite la fața locului. Afaceristul tocmai pusese banii în mașină, apoi a revenit la firmă pentru puțin timp, însă a auzit alarma mașinii. Când a revenit, luneta era spartă, iar banii de negăsit. Păgubitul a sunat imediat la numărul de urgență112, polițiștii mergând la fața locului pentru cercetări.
În aceeași zi în care a fost comisă fapta din Brăila, la scurt timp, cei doi inculpați au fost depistați pe raza municipiului Galați. Ei au ajuns în spatele gratiilor.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila i-a trimis în judecată pe cei doi gălățeni acuzați  care au furat banii afaceristului care are o firmă de distribuție țigări și cafea. După ce au luat imensa sumă de bani de la administratorul SC “Ximena Distributie” SRL Brăila, hoții au ajuns în spatele gratiilor.

Local

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere

Publicat

în

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.

Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.

Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.

Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei

Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.

În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.

Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.

Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic

În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.

Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată

Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.

Citește articolul complet

Local

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Publicat

în

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.

În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.

Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.

La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧