Local
Dosarul «Cămătarii. Reţeaua Sgîrcitu». Judecaţi în libertate
• luna trecută, magistraţii Tribunalului Brăila au prelungit măsura controlului judiciar faţă de inculpaţii Sgîrcitu Titi, Croitoru Ion, Croitoru Lenuţa, Ştefan (fostă Sgîrcitu) Liliana Valentina şi Ştefan Claudiu Daniel • aceştia au formulat apel la Curtea de Apel Galaţi şi aici s-a revocat măsura preventivă faţă de patru dintre ei • singura care a rămas sub control judiciar este fosta d-nă Sgîrcitu • deşi şi aceasta a formulat cerere de revocare a măsurii, Tribunalul Brăila a respins-o • instanţa superioară va lua decizia finală
Dosarul «Cămătarii. Reţeaua Sgîrcitu» este încă în curs de judecată pe rolul Tribunalului Brăila, următorul termen fiind stabilit pentru data de 7 mai. Cei mai mulţi dintre inculpaţi au reuşit să scape de măsura preventivă a controlului judiciar, doar fosta doamnă Sgîrcitu, Liliana Valentina Ştefan, încercând încă să scape de această măsură. În martie, magistraţii Tribunalului Brăila au prelungit măsura controlului judiciar faţă de inculpaţii Sgîrcitu Titi, Croitoru Ion, Croitoru Lenuţa, Ştefan (fostă Sgîrcitu) Liliana Valentina şi Ştefan Claudiu Daniel, însă ei au formulat apel la Curtea de Apel Galaţi şi au obţinut câştig de cauză. CA Galaţi a revocat măsura preventivă faţă de patru dintre ei, cu excepţia fostei doamne Sgîrcitu. “Admite contestaţiile formulate de inculpaţii Sgîrcitu Titi, Croitoru Ion, Croitoru Lenuţa şi Ştefan Claudiu Daniel. Desfiinţează, în parte, încheierea de şedinţă din data de 05.03.2019, pronunţată de Tribunalul Brăila. Revocă măsura preventivă a controlului faţă de inculpaţii Sgîrcitu Titi, Croitoru Ion, Croitoru Lenuţa şi Ştefan Claudiu Daniel. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii contestate”, au decis judecătorii CA Galaţi.
La acest moment, pe rolul Tribunalului Brăila se află înregistrată cererea privind “revocare măsură preventivă” formulată de inculpata Ştefan Liliana Valentina. La şedinţa din 2 aprilie, instanţa a respins solicitarea inculpatei de revocare a măsurii controlului judiciar, aceasta formulând contestaţie. Dosarul a fost trimis la CA Galaţi unde se va lua decizia finală.
În aprilie 2017, membrii grupării de cămătari Sgîrcitu au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT. Inculpaţii Titi Sgîrcitu, Ion şi Lenuţa Croitoru, Liliana Valentina Ştefan (fostă Sgîrcitu), Maria Pană, Dumitrel Pană şi Claudiu Daniel Ştefan sunt acuzaţi de comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, camătă, şantaj în formă continuată, influenţarea declaraţiilor, înşelăciune, evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani în formă continuată.
Potrivit procurorilor, s-a reţinut faptul că, în anul 2009, a fost înfiinţată societatea SC Ahmeya Pharm, administrator fiind Liliana Sgîrcitu. Începând cu anul 2011, inculpata a deturnat obiectul de activitate al societăţii constituind împreună cu soţul său Titi Sgîrcitu, cu Serghiev Iolanda, contabila firmei, şi Boboc Luciana, un grup infracţional organizat, în scopul comiterii unor infracţiuni şi în vederea obţinerii în acest mod de beneficii patrimoniale. Astfel, prin intermediul SC Ahmeya Pharm SRL, în complicitate cu medici şi funcţionari din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Brăila, cu ştiinţa majorităţii angajaţilor din cadrul celor două puncte de lucru ale societăţii, sus-numita a decontat ilegal sume importante de bani, simulând eliberarea unor medicamente din stocuri scriptice în baza unor reţete fictive, eliberate de medici specialişti sau de familie. Dosarul “Ahmeya” este tot în curs de judecată pe rolul Tribunalului Brăila.
La sfârşitul anului 2008, arată procurorii, premergător comiterii infracţiunilor menite să prejudicieze Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate, inculpaţii Sgîrcitu Titi, Croitoru Ion (unchiul soţiei lui Titi Sgîrcitu) şi Croitoru Lenuţa (soţia lui Croitoru Ion) – au conceput şi dezvoltat o grupare criminală, obiectivul primordial al acesteia fiind comiterea unor infracţiuni de violenţă împotriva persoanelor cărora în prealabil le fuseseră acordate împrumuturi băneşti cu dobândă.
Oamenilor li se impunea, prin constrângere, încheierea, de regulă, a unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil, iar mulţi au rămas fără case, mai ales că primeau ameninţări. De fiecare dată, inculpatul Titi Sgîrcitu a acţionat din umbră, după cum au stabilit procurorii, membrii familiei soţiei fiind scoşi în faţă.
Instanţa va decide pedepsele pentru cei acuzaţi în cele două dosare.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















