Social Media

Local

Dosarul «Ahmeya». Contabila Serghiev a scăpat de arestul la domiciliu, cel puţin în primă instanţă

Timp de citire: 5 minute

• zilele trecute, judecătorii Tribunalului Brăila au dispus înlocuirea arestului la domiciliu faţă de Serghiev Iolanda Ionica cu măsura controlului judiciar • decizia finală va fi luată însă la instanţa superioară • inculpata din dosarul “Ahmeya” a ajuns la arest  după ce a încălcat obligaţiile impuse prin controlul judiciar
 
Aflată de câteva luni în arest la domiciliu, asta după ce a stat anterior în Arestul IPJ Brăila, contabila Serghiev Iolanda Ionica, inculpată în dosarul “Ahmeya”, a obţinut câştig de cauză, în primă instanţă. Zilele trecute, Tribunalul Brăila  a înlocuit măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar. Decizia nu este însă definitivă, în cauză fiind deja formulată contestaţie. La Curtea de Apel Galaţi urmează să se ia decizia finală. “Admite cererea formulată de inculpata Serghiev Iolanda Ionica de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar. Dispune înlocuirea măsurii, pe o durata de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri”, este soluţia dată de Tribunalul Brăila.
Inculpata nu trebuie să uite de obligaţiile impuse. Mai exact, ea trebuie să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemată şi să meargă conform programului la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila – Biroul Supraveghere Judiciară. Dacă pleacă din România fără încuviinţarea instanţei, riscă să se întoarcă la arest, acesta fiind motivul care a şi ajuns anterior în spatele gratiilor.
Decizia care avea să îi dea contabilei de la “Ahmeya” planurile de sărbători peste cap a venit în luna decembrie 2016, după ce chiar ea a făcut greşeala care avea să o coste scump. Acuzata a încălcat obligaţiile impuse prin măsura controlului judiciar. Potrivit unor surse judiciare, ea a vrut să plece din ţară, dar organele care se ocupau cu supravegherea au constatat greşeala inculpatei, au dat alarma, iar procurorii au cerut arestul pentru aceasta. La data de 14 decembrie, prima instanţă, adică Tribunalul Brăila, a dispus arestul preventiv, iar inculpata a formulat contestaţie şi a sperat că la instanţa superioară se va da altă soluţie. Nu a fost însă aşa. În ziua de 23 decembrie, judecătorii Curţii de Apel Galaţi i-au respins contestaţia inculpatei Serghiev şi au dispus arestul. Femeia a fost introdusă în Arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Abia în luna aprilie 2017, inculpata Serghiev a a reuşit să se mute în arest la domiciliu, după ce instanţa a dispus înlocuirea măsurii preventive. Din aprilie, contabila a tot făcut eforturi ca să scape şi de arestul la domiciliu însă judecătorii nu prea au fost de acord. Rămâne de văzut care va fi acum decizia finală a instanţei.
În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi inculpaţi din dosarul “Ahmeya”, adică Ştefan (fostă Sgîrcitu) Liliana Valentina, Creţu Paul şi Vasile Sorica, faţă de ei se menţine controlul judiciar, evident cu obligaţii impuse. Ei trebuie să se prezinte la IPJ Brăila – Biroul Supraveghere Judiciară, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte sunt chemaţi. Inculpaţii nu au voie să plece din ţară decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată şi nici să intre în legătură unul cu celălalt sau martorii cauzei. În caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce le revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu arestul la domiciliu sau chiar arestul preventiv.
Dosarul “Ahmeya” a ajuns pe rolul instanţei, la mai bine de un an de la trimiterea în judecată a inculpaţilor. Asta pentru că s-au invocat excepţii, cei acuzaţi sperând că vor scăpa de răspunderea penală. În aprilie 2017, Tribunalul Brăila a constatat legalitatea probelor în dosar şi a dispus începerea judecăţii, inculpaţii având o listă lungă de infracţiuni, respectiv constituirea grupului infracţional organizat, fraudă informatică, falsul material în înscrisuri şi uzul de fals.
DIICOT – Structura Centrală a dispus trimiterea în judecată a şase inculpaţi în acest dosar complex. Inculpaţii sunt acuzaţi de către anchetatori că, alături de alţi medici specialişti şi foşti angajaţi ai Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, au reuşit să deconteze reţete fictive, prejudiciul cauzat CJAS fiind în sumă de 7.057.613 lei. Potrivit procurorilor, a fost înregistrată în contabilitate achiziţia de medicamente oncologice – o parte achiziţionate chiar de la finalul anului 2010 (decontate în cadrul Programelor Naţionale de Sănătate), fie de la persoane fizice, fie de la firme cu comportament tip fantomă.
Următorul termen de judecată este stabilit pentru luna octombrie.

Local

O eroare de soft a pus în funcțiune sistemele de alarmare din localitățile brăilene de pe malul Siretului. ISU precizează că nu e niciun pericol

Publicat

în

O eroare de soft a pus în funcțiune sistemele de alarmare din localitățile brăilene de pe malul Siretului. ISU precizează că nu e niciun pericol

Un mesaj care ar fi trebuit să fie transmis doar în localitățile aflate în proximitatea Barajului Reconstrucția de pe râul Bistrița, acumularea Piatra Neamț, s-a auzit și în difuzoarele de mare putere ale sistemelor de alarmare montate de-a lungul râului Siret, în județul Brăila.

Mesajul avertiza despre o creștere a nivelului râului ca urmare a unei deversări controlate efectuate la barajul de lângă Piatra Neamț.

Astfel, locuitorii unor așezări brăilene precum Cotu Lung sau Vădeni, unde sunt montate sisteme de înștiințare-alarmare au putut auzi mesajul și s-au gândit că proprietățile lor ar putea fi în pericol.

Ca urmare, mulți au sunat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brăila, pentru a cere lămuriri. ISU a transmis un comunicat de presă prin care a informat că nu există niciun motiv de alarmare, mesajul de la sistemul de alarmare fiind destinat doar localităților din apropierea barajului, transmiterea sa și în localitățile de pe malul Siretului din județul Brăila fiind cauzată de o eroare de soft apărută în sistem.

”Astăzi, 07 noiembrie 2026, în jurul orei 16.00, din cauza unei erori de soft, în sistemul de înștiințare-alarmare la inundații pe râul Siret, care funcționează și pe raza județului Brăila, a fost transmis un mesaj către populație privind deversarea controlată din Barajul Reconstrucția de pe râul Bistrița, acumularea Piatra Neamț. Mesajul nu era destinat localităților brăilene, care nu vor fi afectate de actuala situație. Atunci când va fi necesar, autoritățile locale și populația din localitățile județului Brăila, aflate în albia majoră a râului Siret, vor fi anunțate în timp operativ despre astfel de deversări controlate, astfel încît să poată lua măsuri de autoprotecție”, a transmis ISU Brăila.

Citește articolul complet

Local

Fost șef al IPJ Brăila, cu multă experiență în prafuri, numitul Chivu Cătălin a găsit făină în loc de cocaină!

Publicat

în

Fost șef al IPJ Brăila, cu multă experiență în prafuri, numitul Chivu Cătălin a găsit făină în loc de cocaină!

Azi dimineață, numitul Chivu Cătălin a făcut un filmuleț cu o ”mare” descoperire pe Faleză: niște pungi cu ”praf” alb aruncate într-un coș de gunoi.

Fost șef al IPJ Brăila care a avut de-a face în viața lui profesională cu ceea ce se cheamă prafuri de mare risc, Chivu a considerat că trebuie să anunțe poliția ca să cerceteze ”enormitatea” întâmplată la Brăila, pe Faleza Dunării.

”Ia uitați ce este aici! Eu în clipa asta sun la poliție”, a zis polițistul pensionar ca și când ar fi descoperit niște kilograme de cocaină care ar valora, vă dați seama, o sumă uriașă.

Atât de uriașă încât nici un copil care s-a mai uitat pe la filme polițiste nu ar fi crezut că a fost aruncată la gunoi. Sigur, numitul Chivu nu a ratat ocazia să critice poliția că se mișcă greu, dar că el îi așteaptă pe cei de la Crimă organizată.

Zis și făcut! S-a mobilizat DIICOT-ul, s-au luat probe, s-au trimis la Constanța, așadar s-au consumat resurse din banii contribuabililor ca să i se dovedească numitului Chivu că la mijloc era doar făină.

De fapt, niște puști au făcut o farsă, iar deșteptul polițist pensionar, care a fost anunțat ”de cineva”, a intervenit prompt. Și-o fi pus întrebarea că poate cineva și-a bătut joc de el?

Până una alta, el a dat-o mai departe și-a aruncat-o în cârca DIICOT că poate polițiștii de la Crimă Organizată nu erau suficient de ocupați.

Cu asta se ocupă numitul Chivu Cătălin când nu merge în pelerinaje cu pensionarii de la Asociația ”Ana Aslan” sau când nu controlează activitatea spitalului din Făurei ca membru în Consiliul de Administrație din partea PNL. E ocupat, ce mai!

Poziția oficială a polițiștilor de la Crimă Organizată: făină alimentară

”Având în vedere sesizarea prin apel 112 a polițiștilor și informațiile apărute în spațiul public (postarea lui Chivu – n.n) cu privire la prezența unei substanțe susceptibilă de a avea efect psihoactiv, polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat cercetări cu privire la împrejurările în care a fost depozitată substanța pulverulentă de culoare albă, astfel că a fost identificat un tânăr care ar fi aruncat substanța respectivă în spațiul de depozitare pentru deșeuri, fără a urmări provocarea unei stări de panică în rândul populației sau generarea unor suspiciuni cu privire la natura acesteia, afirmând că este făină alimentară.

Totodată, în urma analizelor de laborator a rezultat că respectiva substanță nu face parte din categoria substanțelor stupefiante sau psihotrope supuse controlului conform Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri cu modificările și completările ulterioare și nici alte substanțe psihoactive”.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧