Social Media

Sport

Doi candidaţi în cursa pentru postul de director al CSM Brăila

Timp de citire: 4 minute

• joi, 7 noiembrie, se va susţine, din nou, concursul pentru ocuparea funcţiei de director al Clubului Sportiv Municipal Brăila •  Claudiu Pisică îşi încearcă norocul iar, după ce în septembrie a picat acelaşi concurs cu 37,85 puncte • de data aceasta, are un contracandidat ce vine din lumea sportului, Dan Căpăţînă
 
La aproximativ o lună de la organizarea primului concurs pentru funcţia de director al Clubului Sportiv Municipal Brăila după demisia lui Dumitru Blănaru, Ministerul Tineretului şi Sportului pune iar postul la „bătaie”. Dacă, în septembrie, singurul candidat înscris, Claudiu Pisică, a picat examenul cu 37,85 de puncte, acum acesta s-a înscris din nou. Pe lista publicată de MTS mai apare însă un al doilea candidat, Dan Căpăţînă.
Claudiu Pisică este interimar al CSM Brăila din iunie 2019, iar înainte a fost „organizator de competiţii” la HC Dunărea, existând la momentul respectiv zvonuri că acest post ar fi fost creat special pentru el. Potrivit unui CV mai vechi postat pe internet, Pisică a urmat cursurile Grupului Şcolar Grigore Moisil, în perioada 2001-2005. Are studii superioare, însă în domeniul Silviculturii: între anii 2005-2009 a fost student al Universităţii Transilvania din Braşov, la Facultatea Silvicultură şi Exploatare Forestiere, specializarea Exploatări forestiere. Tot în timpul studenţiei, Pisică a fost agent de marketing în sectorul pensiilor private, dar şi animator la petreceri pentru copii. Ulterior, a reintrat în domeniul vânzărilor. Aici se încheie CV-ul disponibil pe internet. Despre actualul interimar de la CSM Brăila se mai ştie că este fratele PSD-istului Ionuţ Marius Pisică, fost consilier municipal, director al societăţii de salubrizare, „Eco SA”.
Celălalt candidat, Dan Căpăţină, vine din lumea sportului. Este antrenor de kickbox la un club sportiv privat din municipiu. În trecut, a absolvit Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi din Drăgăşani şi este licenţiat în Drept (Universitatea „Spiru Haret” – Facultatea de Drept şi Administraţie Publică). În 2014, a urmat un curs de instructor de arte marţiale, devenind instructor de arte marţiale în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. În paralel, a devenit antrenor după ce a participat la cursurile Centrului Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor şi a reuşit să pună bazele propriei asociaţii, „Club Sportiv Urban Warrior Gym”. Clubul are în jur de 70 de elevi şi multe premii câştigate la competiţiile de kickboxing. În 2018, a demisionat din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, dedicându-se sportului în totalitate. Tot anul trecut, a organizat la Brăila, cu sprijinul Federaţiei Române de Arte Marţiale de Contact, Campionatul Naţional de Kickbox, K1 şi Cupa României la Kickbox.
Revenind la concursul pentru funcţia de director al CSM Brăila, săptămâna trecută s-a încheiat perioada de depunere a dosarelor de concurs, iar peste câteva zile urmează să aibă loc proba scrisă, mai exact pe 7 noiembrie.
 
Cătălin Iordache despre respingerea lui Pisică la primul concurs: «Cât de prost să fii să dai concursul singur şi să nu îl iei?!»
Despre concursul pe care l-a picat iniţial Claudiu Pisică a comentat şi consilierul judeţean PND Cătălin Iordache, în cadrul unei conferinţe de presă. Vorbind la modul general despre concursurile de la Stat, a acuzat că toate partidele care vin la guvernare îşi „plasează” oamenii în funcţii-cheie şi l-a dat exemplu pe Pisică: “Fiecare partid care vine îşi nominalizează oamenii. Sunt o groază de situaţii şi dumneavoastră le ştiţi, în care idioţi, de exemplu Pisică de la PSD, a dat al dracului concurs singur şi nu a reuşit să îl ia. Singur l-a dat! Singur! Şi nu a putut să ia concursul! Deci cât de prost să fii să dai concursul singur şi să nu îl iei?! Adică e exact ca în bancul ăla tâmpit: alergi singur şi ieşi al doilea. Dar nu e nimic, îl mai dă acum că e peste câteva zile”, a declarat Iordache.
 

Fotbal

Fotbal Liga a IV-a | Succes cu 2-0 pentru Victoria Traian în derby-ul cu Daous Dava 2018 Brăila

Publicat

în

Fotbal Liga a IV-a | Succes cu 2-0 pentru Victoria Traian în derby-ul cu Daous Dava 2018 Brăila

Penultima etapă a turului din Liga a IV-a la fotbal avea programate 6 meciuri, dar unul dintre acestea, Suporter Club Progresul Brăila – CS Local Mircea Vodă, care trebuia să aibă loc duminică, a fost reprogramat la cererea echipei brăilene, pentru data de 18 noiembrie.

Două jocuri s-au încheiat foarte repede. La Tudor Vladimirescu meciul a durat doar 11 minute. Șoimii Tudor Vladimirescu a început meciul cu doar 7 jucători iar în minutul 11 unul s-a accidentat și meciul a fost oprit definitiv.

La acel moment, Viitorul Cireșu conducea cu 2-0 grație golurilor marcate de Alin Radu (min. 5) și Robeto Anghelache (min. 10). 

O situație similară a fost la Ianca. În minutul 37, echipa din Viziru, care a venit doar cu 11 jucători la Ianca, s-a retras de pe teren.

Victoria Traian, succes meritat

Derby-ul etapei, Victoria Traian – Daous Dava 2018 Brăila, a avut două părți distincte. O primă repriză echilibrată, în care principala preocupare a celor două combatante a fost aceea de a-și anihila adversara. Fazele de poartă au fost puține în primele 45 de minute.

Dumitrana a avut o șansă de a marca în minutul 25, iar două minute mai târziu Paul Ioan a șutat de la 20 de metri, dar Dinu a fost la post. Stroe a avut o șansă de a înscrie, după ce portarul Păun a ieșit inoportun din propriul careu, dar a trimis mingea pe lângă poartă.

În repriza a doua, Victoria Traian a controlat ostilitățile în teren și a reușit să deschidă scorul prin Cireașă, după o pasă foarte bună a lui Băluță. Ghiță a centrat perfect pentru Dumitrana, însă colegul său aflat în fața porții a ratat. În minutul 68, Rareș Băluță a prins un șut cum rar se vede pe stadioane și a trimis minge la încheietura barelor porții apărate de Dinu, un eurogol și la 2-0 partida era jucată.

Derby-ul a fost arbitrat impecabil de o brigadă de arbitri formată din Marius Marchidanu la centru, președintele Comisiei Județene de Fotbal Brăila, ajutat la cele două linii de Gabriel Novac și Florin Lascu.

Victoria Traian: Păun – Bălan (min. 63: A. Ciocan), C. Pascu, V. Baciu, Cireașă – Păvălache, Chivu (min. 84: Chirovan), P. Ioan, Băluță – Dumitrana, Ghiță.

Daous Dava 2018 Brăila: Dinu – Lazăr, Orășanu, Veber, Tiutiu – C. Ștefan (min. 72: A. Spătaru), Chihaia, Fătu, Stroe (min. 76: Ghiță), D. Cazan (min. 69: Simion), S. Crăciun (min. 68: I. Huțu).

Rezultatele și marcatorii din meciurile disputate în etapa a 10-a

  • Viitorul Ianca – CSC Tricolorul Viziru 4-0. Răzvan Czetz (min. 12), Robert Cioarec (min. 14), Nicușor Streche (min. 20), Filippo Tarozzi (min. 27);
  • Șoimii Tudor Vladimirescu – Viitorul Cireșu 0-2. Alin Radu (min. 5), Roberto Anghelache (min. 10);
  • Victoria Traian – Daous Dava 2018 Brăila 2-0. Alexandru Cireașă (min. 63), Rareș Băluță (min. 68);
  • Viitorul Însurăței – Viitorul Galbenu 2-4. Florin Ivan (min. 38), Marius Coman (min. 54) / Vasile Feraru (min. 28), Marius Crîngașu (min. 32), Iulian Feraru (min. 64), Georgel Pungă (min. 67);
  • CS Făurei – ACS Comunal Cazasu 4-2. Stelian Nicoliță (min. 6), Marian Bolozan (min. 20), Valentin Ivan (min. 54), Alexandru Niță (min. 90+5) / Marius Dima (min. 52), Nicușor Toader (min. 84).
Citește articolul complet

Handbal

HC Dunărea Brăila a pierdut la un gol diferență cu Molde. Calificarea în grupele EHF European League se va juca la Brăila

• HC Dunărea Brăila a fost învinsă la un gol, 30-29, în Norvegia, de Molde • returul se va juca duminică, 15 noiembrie, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă Danubius din Brăila • formația brăileană păstrează șanse reale de calificare în grupele EHF European League

Publicat

în

HC Dunărea Brăila a pierdut la un gol diferență cu Molde. Calificarea în grupele EHF European League se va juca la Brăila

În returul de la Brăila, HC Dunărea Brăila are nevoie să se impună la cel puțin 2 goluri în fața celor de la Molde pentru a se califica în grupele acestei competiții. După partida tur, echipa antrenată de Bogdan Burcea păstrează șanse importante de calificare în EHF European League.

Meciul cu nordicele a început într-o notă de echilibru. Tveiten a marcat pentru gazde, Laslo a marcat de la 7 metri și a restabilit egalitatea, 1-1.

Molde s-a desprins la 5-1 în minutul 10, apoi a urmat un gol semnat de Mohamed. Echipa gazdă s-a detașat la cinci lungimi, 7-2, în minutul 11, dar treptat jocul s-a echilibrat iar în minutul 25 Necula a egalat la 13-13.

Molde a gestionat însă mai bine finalul de repriză și după primele 30 de minute conducea la o diferență de 2 goluri, 16-14.

Pauza a fost un sfetnic bun pentru echipa brăileană, iar acest lucru s-a regăsit și pe tabelă.

Deși Molde a condus la trei lungimi în două rânduri, în minutul 38 Boiciuc a egalat la 19-19 și tot ea a marcat pentru 20-20.

Molde s-a mai desprins o dată la patru lungimi în minutul 47, 26-22.

Ultimele 10 minute au fost decisive în privința victoriei. Elena Roșu a egalat la 27-27 în minutul 54 și echipa brăileană a avut șansa de a conduce pentru prima dată în meci dar a irosit-o.

Cu câteva secunde înainte de final a fost din nou egalitate, 29-29, însă ultimul cuvânt l-a avut Molde, care a înscris golul victoriei prin Tveiten, iar formația norvegiană a câștigat partida tur cu 30-29.

Returul dintre HC Dunărea Brăila și Molde se va juca duminică, 15 noiembrie, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă Danubius din Brăila. Câștigătoarea acestei ”duble” se va califica în grupele EHF European League, care vor începe în luna ianuarie a anului 2027.

Pentru Dunărea Brăila au marcat

  • Kirdiasheva – 6 goluri
  • Mihai 5
  • E. Roșu 5
  • Boiciuc 3
  • Laslo 3
  • Jezic 2
  • Mihăilă 1
  • Mohamed 1
  • Lixăndroiu 1
  • Rebeca Necula 1
  • Klikovac 1

Elena Șerban a avut 7 intervenții, Bianca Curmenț 2 intervenții, Trusova o intervenție.

Pentru Molde au înscris

  • Tveiten 8 goluri
  • Obaidli 7
  • Kamburce 5
  • Petersson 3
  • S. Obaidli 2
  • Loseth 2
  • Eiriksson 1
  • Røhne 1
  • Simonsen 1

Skogstrand a avut 11 intervenții.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧