LOCAL
DNA sapă jaful de la Agricol
• peste 2,6 milioane lei trebuie să plătească Primăria Brăila pentru o investiţie neterminată, astfel încât să scape de o poprire pe conturi • practic, cu această sumă, administraţia locală este obligată de instanţă să plătească oalele sparte de Ministerul Educaţiei, care în 2008, sub guvernarea lui Emil Boc s-a angrenat în investiţii uriaşe în sistemul de învăţământ, onorate cu greu pe timpul crizei şi sistate apoi complet de Guvernul Victor Ponta • investiţia la care facem referire este Campusul Şcolar al fostului Liceu Agricol, care, pentru o cheltuială de peste 4,6 milioane lei s-a ales cu: un internat lăsat pradă ploilor, după ce acoperişul a fost decopertat şi abandonat, un bloc pentru profesori care s-a materializat într-o groapă imensă plină de buruieni, o cantină şi o sală de sport complet distruse după ce au fost victimele mai multor valuri de inundaţii • în sfârşit, după aproape 10 ani de procese şi bani aruncaţi în vânt, în brambureala de la Agricol vor să facă lumină procurorii DNA •
Un proiect cu finanţare guvernamentală, bine gândit în ideea asigurării unor condiţii mai bune de învăţare şi cazare pentru elevii brăileni, dar manageriat execrabil, a degenerat în ameninţări cu executarea silită, zece ani de procese, popriri pe conturile Primăriei, a cărei calitate a fost doar de girant, şi o datorie de milioane de lei care grevează bugetul municipalităţii, fără absolut niciun beneficiu pentru comunitate. Cam aşa arată, pe scurt, filmul jalnic al proiectului Liceului Tehnologic “Gh. K. Constantinescu” (fostul Liceu Agricol), privind realizarea unui Campus Şcolar modern. Peste 4,6 milioane lei au dovedit experţii că s-au aruncat pe apa sâmbetei, din care aproape 2 milioane bani de la guvern, iar 2,6 din bugetul Brăilei, sumă pe care primăria este obligată prin instanţă să o plătească, pentru a scăpa de o poprire pe conturi. Cu ce s-a ales Liceul Agricol după tot acest efort bugetar? Cu patru lucrări de construcţie ori modernizare începute în 2008 şi neterminate, care zac şi acum abandonate, degradându-se tot mai mult pe zi ce trece. Concret: un internat amenajat pe interior, dar al cărui acoperiş a fost semi-decopertat şi lăsat pradă ploilor şi ninsorilor, o cantină care a suferit o serie de inundaţii ce au compromis-o aproape complet, o groapă pe post de fundaţie a unui bloc de locuinţe ce trebuia construit pentru profesorii tineri şi o sală de sport termoizolată, dar care, de asemenea, a fost afectată, în timp, de ploi şi inundaţii.
Interesant este că firma «Alco Plus», care a câştigat iniţial licitaţia şi a efectuat parte din lucrări, a intrat demult în faliment, dar creanţele solicitate s-au tot rostogolit de la o firmă la alta, astfel că, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, Primăria Brăila, în calitate de girant, a rămas bună de plată. Plată a oalelor sparte de Ministerul Educaţiei în înfruntarea dintre două guverne rivale: Boc şi Ponta. Singura veste bună vine chiar de la primarul Marian Dragomir, care, convins că undeva pe parcursul derulării acest proiect cineva a greşit, a recunoscut că pe fir au intrat recent şi procurorii DNA.
Cum s-a ajuns aici
În 2008, Liceul Tehnologic “Gh. K. Constantinescu” avea nevoie de renovări masive. Corpul clădirii în care învăţă elevii este foarte vechi, deteriorat, prin urmare s-a încercat în disperare orice soluţie de salvare. În acest context, şcoala a fost inclusă într-un program foarte generos de campusuri şcolare, susţinut financiar de Guvernul României prin Ministerul Educaţiei. Perioada de înflorire economică de la vremea respectivă a determinat Guvernul să dea şcolilor sume mari de bani, ca să demareze proiecte atractive, dar foarte costisitoare. Din păcate, minunea nu a durat foarte mult pentru că finanţările au fost sistate complet câţiva ani mai târziu, astfel că firmele de construcţii au început să îşi ceară banii pe lucrările efectuate în avans. La Liceul Agricol s-a dorit reabilitarea internatului, a cantinei, a sălii de sport şi construirea unei clădiri noi de locuinţe pentru profesori tineri. O idee bună, însă transpusă foarte prost în realitate. În internat s-a realizat o parte dintre lucrările de interior, dar după aceea s-a decopertat clădirea şi a fost apoi lăsată aşa, la cheremul ploilor şi zăpezilor. Rezultatul a fost compromiterea nivelului trei al clădirii, al acoperişului, infiltraţii în toate camerele internatului, indiferent de nivel. La cantină, lucrările, deşi ceva mai avansate, au fost afectate în toţi aceşti ani de o serie de inundaţii la demisol care au produs mucegai şi au compromis fundaţia. Tot ploile au degradat în timp şi sala de sport, care a fost tremoizolată la exterior, tencuită la interior şi văruită la vremea respectivă. Cât despre noua clădire pentru profesori, aceasta a rămas doar la stadiul de proiect, în locul ei zăcând o groapă imensă, plină de buruieni, pe post de fundaţie. Cu alte cuvinte, în urma acestui proiect şcoala a rămas fără internat, fără cantină, pentru că nu le poate folosi, şi a mai fost scoasă şi datoare, ajungând vedetă la nivel naţional cu titulatura “primul liceu din România executat silit”.
O poveste încâlcită
Valoarea totală a acestui proiect, demarat prin Ministerul Educaţiei, se ridică la 31.221.607 lei. Potrivit unei informări care a ajuns, recent, pe masa de lucru a consilierilor municipali brăileni, până în decembrie 2016 din această sumă se plătiseră 844.500 lei direct de la bugetul de stat şi 1.677.915 lei prin finanţări primite de la bugetul de stat către cel local în ideea susţinerii proiectului. Tot potrivit acestei informări, la momentul sistării investiţiei, lucrările erau în stadiul de realizare 40%. Despre faptul că sumele din informare sunt aruncate aşa, la grămadă, nu defalcat, în baza unui deviz exact, nici nu mai are rost să amintim!
Revenind la momentul startului proiectului, imediat după primele alocări de la Ministerul Educaţiei, Grupul Şcolar “Gh. K. Constantinescu” a încheiat un contract de lucrări cu grupul de firme SC Alco Plus SA Brăila, Integral SA Buzău şi SC Rombet SA Bacău. Muncitorii au deschis şantierul şi, deşi încă din 2009, pe fondul crizei financiare, era din ce în ce mai clar că bani nu vor mai veni, lucrările de reabilitare au continuat, fiind stopate abia la sfârşitul lunii august. De la acel moment până în iulie 2012, firma nu a mai emis niciun fel de factură, asta în condiţiile în care în august 2011 a fost declarată insolvenţa firmei, iar în aprilie 2012 s-a declanşat falimentul “Alco Plus”. Abia în iulie 2012 au fost facturate prima dată lucrări în valoare de 7,7 milioane de lei, însă factura a fost stornată la sfârşitul lunii, pentru că şcoala a anunţat firma că nu are fonduri. În documentele contabile ale şcolii a fost găsită însă o altă factură, emisă în septembrie 2012, pentru aceeaşi sumă, care nu a mai fost stornată. În baza acesteia, deşi nu a fost semnată şi deci asumată de conducerea şcolii, firma a dat în judecată instituţia şi a câştigat în instanţă dreptul de a executa silit unitatea de învăţământ. Interesant de menţionat este şi faptul că, din motive încă necunoscute, la proces şcoala nu a fost reprezentată de nimeni, aşa că firma a prezentat dovezile considerate de ea necesare şi a câştigat, iar şcoala a rămas bună de plată. Fiindcă SC Alco Plus a intrat în faliment, SC Integral Buzău, în calitate de lider al asocierii a preluat procesul, şi deci sentinţa de obligare a Liceului «Gh. K. Constantinescu» la plata acestei datorii uriaşe. Ulterior, firma din Buzău a cesionat la rândul său creanţa către SC Perascenso SRL Brăila, această societate fiind cea care a solicitat la Judecătoria Brăila poprirea conturilor Primăriei Municipiului, lucru pe care l-a şi obţinut într-un final. După câţiva ani de procese, s-a realizat o expertiză tehnică, studiu care a condus la concluzia că suma cerută este prea mare şi că lucrările executate au fost în valoare de numai 4.683.624 lei. Astfel, SC Perascenso SRL şi-a redus pretenţiile. Totuşi, luna trecută, după o serie de negocieri purtate de noua administraţie, plecând de la faptul că o parte din banii ceruţi au fost deja plătiţi de către Guvern (cele două tranşe), Primăria Brăila a reuşit să ajungă la o sumă definitivă de plată de 2,6 milioane de lei, pentru a încheia episodul. Potrivit primarului Marian Dragomir, banii au fost prinşi deja în buget şi urmează să fie adoptată o hotărâre de CLM pentru achitarea în patru tranşe, în următorii 2 ani.
Ce a negociat Municipalitatea
Primarul Marian Dragomir a ţinut să sublinieze, recent, că municipalitatea a trimis la începutul anului o adresă către Pavel Năstase, ministrul Educaţiei, în care a explicat situaţia privind problemele apărute cu seria de proiecte finanţate de la bugetul de stat, din care a făcut parte şi cel de la Liceul Agricol şi a cerut lămuriri, însă fără prea mare succes. Astfel, în paralel, reprezentanţii Primăriei, au continuat negocierile cu SC Perascenso SRL Brăila pentru a încerca să elimine poprirea pe conturi, lucru pe care l-au reuşit, după cum a explicat edilul-şef.
“Am avut o întâlnire cu reprezentanţii societăţii «Perascenso» şi a executorului. Aceştia au dat dovadă de înţelegere şi vreau să le mulţumesc pentru acest lucru. Au deblocat conturile Muncipiului Brăila. Am încheiat o minută pentru plata eşalonată din momentul în care Consiliul Local va aproba această tranzacţie. Suma respectivă va fi împărţită la patru şi în fiecare trimestru o să plătim o pătrime din ea. Cu alte cuvinte, ne vom încadra pe bugetul anului 2017 şi 2018. Ei au acceptat – şi era şi normal, de altfel -, ca din totalul sumei de aproximativ 4.800.000 lei să scădem banii care deja au fost plătiţi pentru lucrările aferente. Astfel că rămânem la o sumă de aproximativ 55% (n.r. – 2.679.080 lei) pe care o mai avem de plată”, a declarat Dragomir.
Interesant însă, edilul-şef a mai adăugat şi că modul în care a decurs întreg acest proiect al fostului Liceu Agricol a suscitat şi interesul procurorilor DNA Galaţi, însă nu a putut oferi mai multe detalii despre ancheta în curs.
Întrebat în legătură cu investiţiile începute la fostul Liceu Agricol şi dacă acestea vor putea fi continuate după plata datoriei, Dragomir a ridicat din urmeri şi a subliniat că are alte priorităţi. “Deocamdată, absolut nimic nu se va mai face acolo. Noi o să ne ducem pe alte zone în perioada următoare. Campusul respectiv mai are de aşteptat”, a conchis edilul-şef.
Şi alte unităţi de învăţământ din Brăila ridică steguleţe roşii
După cum se arată în cadrul adresei pe care municipalitatea a trimis-o Ministerului Educaţiei, cazul Liceului “Gh. K. Constantinescu” nu este unic la Brăila. Sistarea finanţării s-a întâmplat şi la: Colegiul Naţional “Ana Aslan”, care a avut un proiect legat de construcţia grădiniţei nr. 40 cu program normal (1.338.700 lei rămaşi de decontat); Liceul Pedagogic “D.P. Perpessicius” a avut tot reabilitarea campusului şcolar (8.327.871 lei rămaşi de decontat); Şcoala Gimnazială “Alexandru I. Cuza” a dorit consolidarea şi reabilitarea şcolii “Spiru Haret” (6.775.674 lei rămaşi de decontat); Şcoala Gimnazială “George Coşbuc” – şi-a propus atunci construirea grădiniţei nr. 50 (1.629.372 lei rămaşi de decontat).
Edilul-şef Marian Dragomir nu a negat faptul că şi celelalte proiecte prinse în această finanţare a Ministerului Educaţiei ar putea să ridice probleme în viitorul apropiat.
“Există astfel de posibilităţi în viitor. Dar nu ştiu dacă se va întâmpla în mandatul meu sau al viitorului primar. Cert este că în această situaţie, în urma întâlnirii pe care am avut-o, am reuşit să clarificăm nişte lucruri legate de Liceul Agricol. Am făcut acea adresă către Ministerul Educaţiei, la care am primit un răspuns nefavorabil din punctul nostru de vedere. Pentru că, deşi prin dânşii s-a încheiat contractul, acum spun că atât au avut bugetul, acelea au fost sumele alocate şi asta e. Însă pentru situaţia de la Liceul Agricol, să spunem aşa, există în prezent această cercetare a organelor abilitate pentru că s-ar fi comandat lucrări suplimentare dincolo de banii prinşi în buget, de către conducerea liceului de atunci. Din acest motiv este şi dosarul penal. Eu consider că nu este normal ca Primăria Municipiului Brăila, care nu a fost parte contractantă să plătească acum pentru obligaţiile asumate de alţii. Dar noi suntem proprietarii clădirii, am fost chemaţi în garanţie şi asta e situaţia”, a conchis Dragomir.
La rândul său, inspectorul şcolar general Brăila, Cătălin Canciu a recunoscut că în viitorul apropiat astfel de situaţii ar mai putea apărea şi în cazul celorlalte şcoli care au făcut proiecte finanţate de Minister prin acest program. “Dacă sunt litigii de natură financiară, da, se poate întâmpla acest lucru”, a declarat Canciu.
PND-istul Bodan Botea vrea reprezentarea Primăriei de avocaţi profesionişti
Membru în Consiliul de Administraţiei al Colegiului Tehnic “Gh. K. Constantinescu”, consilierul municipal PND Bogdan Botea (avocat) a ţinut, recent, să facă mai multe precizări în momentul în care s-a dezbătut informarea privind acest proiect la CLM. Acesta a afirmat că în 2012, când s-a luat decizia ca municipalitatea să plătească cele 7,6 milioane de lei, procesul s-a derulat fără niciun fel de apărare, lucru pe care îl consideră inadmisibil. În consecinţă, Botea a solicitat achiziţionarea unui serviciu juridic în aces sens. În replică, Ion Drăgan, secretarul municipiului l-a invitat pe PND-ist să realizeze o propunere scrisă din partea Consiliului de Aministraţie al liceului, care să fie supusă votului în CLM.
Directorul Liceului Agricol îşi pune speranţele în ajutorul Primăriei
Trebuie precizat că de la momentul începerii acestui proiect la fostul Liceu Agricol Brăila, pe fotoliul de director s-au perindat mai multe persoane. După cum ne-a informat ISJ Brăila, la startul lucrărilor de construcţie a campusului, director era Maria Râşnoveanu (care a decedat între timp). Unitatea de învăţământ a fost condusă apoi de Nicolae Frîncu, după care de Ramona Chiper până în 2016, când director a venit actualul manager, Mona Marcu.
Redactorii “Obiectiv – Vocea Brăilei” au luat legătura cu directorul Liceului Agricol pentru a vedea în ce stadiu se află investiţia şi dacă, odată plătită datoria de către Primărie, proiectul ar putea continua în vreun fel. Aceasta a apreciat că starea clădirilor rămâne deplorabilă şi într-un proces continuu de degradare. Chiar dacă recunoaşte că internatul încă are probleme cu ploile şi ninsorile din pricina acoperişului distrus, aceasta a precizat că în cazul cantinei şi a sălii de sport nu au mai fost înregistrate inundaţii care să afecteze şi mai mult structura clădirilor. Cât despre posibilitatea ca proiectele să meargă mai departe după plata datoriei, directorul şi-a manifestat speranţa că municipalitatea va încerca să o ajute.
“Noi am realizat solicitări către Primărie să ne ajute să menţinem stadiul actual al lucrărilor făcute la campus, să nu se degradeze pentru ca apoi să fim nevoiţi să investim din nou. Sunt convinsă că dacă vom avea ajutorul domnului primar şi al comunităţii locale, lucrările nu vor fi lăsate de izbelişte. În prezent, campusul nu este folosit. Dar când se vor termina litigiile şi în urma unor investiţii va putea fi folosit. Cu siguranţă se va discuta în Consiliul Local problema aceasta, în urma adreselor pe care le vom mai face şi pe care oricum deja le-am făcut. Rămâne la decizia lor”, a declarat Mona Marcu.
Cine este SC Perascenso SRL Brăila
Potrivit datelor Oficiului Naţional al registrului Comerţului, firma Perascenso Consulting SRL Brăila este deţinută de avocat Antonio Aurelian Iordan (42 ani) în calitate de asociat unic. De asemenea, compania îl are ca administrator pe Ionel Bălan. Domeniul principal de activitate îl reprezintă consultanţa pentru afaceri şi management. Compania a fost înregistrată la Registrul Comerţului în septembrie 2012 şi are un capital social de 200 lei. Data ultimei înregistrări în registrul comerţului a fost 15 octombrie 2014.
LOCAL
Tren blocat 77 de minute între Făurei şi Buzău
• călătorii, lăsați să aștepte în câmp, fără explicații • până la urmă, trenul a ajuns la destinație cu 99 de minute întârziere
Duminică, 1 noiembrie, trenul personal Galaţi – Braşov, cu plecare din Brăila la ora 7,33 şi având în componenţa sa patru vagoane arhipline, îndeosebi cu studenţi, a rămas blocat în câmp, timp de 77 de minute, între Făurei şi Buzău, se pare că din cauza defectării locomotivei.
Situația ne-a fost adusă la cunoștință de un cititor al cotidianului nostru, afectat direct de problemă. În aceeaşi zi, următorul tren (particular) Galaţi – Bucureşti, cu plecare la ora 8,06 din Brăila a ajuns la Bucureşti cu o întârziere de 19 minute.
Astfel de incidente se întâmplă frecvent și nu mai reprezintă nicio noutate. Orice călător este conștient că orarul plecărilor și sosirilor în stațiile CFR este fix doar pe hârtie, în practică totul fiind la cheremul hazardului.
Unii ar vrea, totuși, ca măcar cei de la CFR să aibă bunul simț să ofere explicații atunci când apar inerentele întârzieri. De exemplu cititorul care ne-a contactat în timpul incidentului cu trenul Galați – Brașov se plânge că a încercat în zadar să afle de ce s-a oprit garnitura în câmp și cât mai are de așteptat până va fi repusă în mișcare.
Am încercat, la rândul nostru, să obținem amănunte dar, ca să afli detalii prin «informaţii CFR», îți vine să te lipseşti: ba nu ţi se răspunde la telefon, ba, dacă ai norocul să răspundă totuși cineva, primești răspunsuri de genul «Nu cunosc situația, eu abia am venit din concediu, dar vă puteţi adresa la Regionala Galaţi, nu ştiu la ce număr».
Am găsit pe cont propriu numărul regionalei, am sunat, dar evident că nu a răspuns nimeni…
De la operatoarea din Brăila, căreia îi mulțumim totuși pentru bunăvoința de a ne răspunde la telefon, am aflat că nu mai există de 7 ani un serviciu propriu-zis de relații cu clienții!
Într-un final, am aflat că amintitul tren de Braşov a ajuns la destinație cu o întârziere de 99 de minute. Călătorilor nu le-a explicat nimeni cu exactitate de ce s-a întâmplat asta.
LOCAL
Week-end încărcat pentru pompierii brăileni. Accident cu trei victime, incendii și o misiune mai puțin obișnuită
• weekend aglomerat pentru pompierii brăileni care în doar 48 de ore au fost solicitați să intervină în 42 de situații de urgență • de la incendii, un accident rutier soldat cu trei victime, o posibilă scurgere de gaze și chiar o misiune de salvare a unei pisici blocate într-un copac, echipajele au avut parte de misiuni dintre cele mai diverse
Un weekend plin pentru pompierii brăileni, care au fost solicitați să intervină în 42 de situații de urgență, în decurs de numai 48 de ore. Accidente rutiere, incendii, o posibilă scurgere de gaze și chiar o misiune de salvare a unei pisici rămase într-un copac s-au numărat printre evenimentele care au mobilizat echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Dunărea” Brăila.
Potrivit bilanțului transmis de ISU Brăila, intervențiile au avut loc în perioada 30 octombrie 2026, ora 07:00 – 2 noiembrie 2026, ora 07:00.
Incendiu de vegetație și deșeuri, pe o stradă din municipiu
Prima intervenție importantă a avut loc vineri, la ora 12:05, când un echipaj al Detașamentului 1 de Pompieri Brăila, cu o autospecială de stingere, a asigurat zona pentru aterizarea și decolarea elicopterului SMURD. Câteva ore mai târziu, la 17:40, pompierii au fost solicitați pe strada Ștefan Mihăilescu Brăila, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată și gunoi. În urma incendiului au ars aproximativ 50 de kilograme de deșeuri menajere și o anvelopă auto. Conform primelor cercetări, cauza probabilă a fost un foc aprins pentru arderea resturilor vegetale, care a fost lăsat nesupravegheat.
O pisică blocată într-un copac, salvată de pompieri
Sâmbătă, la ora 15:55, salvatorii au avut parte de o misiune mai puțin obișnuită. Aceștia au fost chemați pe strada Ghioceilor din municipiul Brăila, unde o pisică rămăsese blocată într-un copac. Pentru salvarea animalului, Detașamentul 1 de Pompieri Brăila a intervenit cu o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime. Misiunea s-a încheiat cu bine, pisica fiind recuperată și preluată de locatarii din zonă.
Accident rutier cu trei victime, pe Șoseaua Râmnicu Sărat
Duminică după-amiază, la ora 15:45, pompierii și un echipaj SMURD au fost solicitați la un accident rutier produs pe Șoseaua Râmnicu Sărat, în municipiul Brăila. În urma evenimentului au rezultat trei victime, toate conștiente, care prezentau traumatisme minore. Acestea au fost preluate de echipajele SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean Brăila și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Brăila.
Miros de gaze într-un apartament de pe strada Hipodrom
La numai 25 de minute după intervenția la accident, respectiv la ora 16:10, pompierii Detașamentului 1 Brăila au fost solicitați pe strada Hipodrom. Proprietarul unui apartament sesizase un miros de gaze și a cerut ajutor. Pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, iar în urma verificărilor efectuate, echipa Distrigaz a decis sistarea alimentării cu gaze până la remedierea defecțiunii.
Incendiu într-o gospodărie din Vultureni
Seara, la ora 20:10, un alt echipaj de pompieri, din cadrul Gărzii de Intervenție Făurei, a intervenit în localitatea Vultureni, comuna Cireșu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie. Flăcările au distrus aproximativ patru metri liniari de gard din lemn. Potrivit pompierilor, cauza probabilă a incendiului a fost fumatul în locuri neamenajate și aruncarea la întâmplare a resturilor de țigară aprinse.
33 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD
Pe lângă intervențiile menționate, echipajele de pe ambulanțele SMURD au acordat primul ajutor medical prespitalicesc unui număr de 33 de persoane din municipiul Brăila și din alte localități ale județului. Persoanele care au avut nevoie de îngrijiri au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Brăila. Totodată, trei persoane au fost transportate către ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Brăila, pentru continuarea asistenței medicale.
Recomandările pompierilor pentru prevenirea incendiilor
În contextul intervențiilor provocate de arderea nesupravegheată a resturilor vegetale și de aruncarea neglijentă a țigărilor aprinse, pompierii reamintesc cetățenilor importanța respectării măsurilor de prevenire a incendiilor. Un foc lăsat nesupravegheat sau un rest de țigară aruncat la întâmplare pot provoca incendii cu urmări grave, punând în pericol locuințe, bunuri și vieți omenești. Pentru informații utile despre prevenirea situațiilor de urgență și comportamentul în cazul producerii acestora, cetățenii pot accesa platforma www.fiipregatit.ro sau pot descărca gratuit aplicația DSU, disponibilă în Google Play Store și App Store.
























