Social Media

ÎNVĂȚĂMÂNT

Diversitate în proiecte la Colegiul Tehnic “Costin D. Neniţescu”

Timp de citire: 3 minute

Anul şcolar 2016-2017 a reprezentat pentru Colegiul Tehnic “Costin D. Neniţescu”, o perioadă bogată în proiecte. Directorul Colegiului,  prof. Muşat Angelica, a declarat că multe dintre proiecte se derulează în unitate din anii şcolari precedenţi.
“Pot spune că în cadrul colegiului nostru diversitatea în proiecte a devenit o tradiţie. Începând cu proiectele din prima parte a anului şcolar «Bucuriile toamnei», «Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Andrei» şi continuând cu proiecte din a doua parte a anului şcolar «De Dragobete, iubeşte româneşte», «Semne de primăvară» sau «Asta-i datina străbună», şcoala noastră a colaborat cu şcoli gimnaziale şi  mai multe licee din municipiu şi judeţ dar şi cu şcoli din alte judeţe, pentru că majoritatea proiectelor noastre sunt interjudeţene. Astfel, prin multitudinea de proiecte, dorim să creăm o colaborare trainică şi benefică în sistemul de învăţământ, supus multor schimbări de-a lungul timpului.
Prioritatea, ca de fiecare dată, în orice activitate şcolară sau extraşcolară,  o reprezintă binenţeles elevii, pe care încercăm să îi antrenăm în cât mai multe proiecte tocmai pentru a-i determina să socializeze şi să colaboreze, ţinând cont de faptul că ei preferă mai mult comunicarea din mediul virtual.
Alte proiecte deosebit de atractive desfăşurate în cadrul şcolii noastre şi foarte apreciate de elevi au fost: «Măiestrie şi artă în gastronomie» ,  «Călător în timp», ,«Dăruind vei dobândi», ,«Omagiul pâinii», «Trimite poezia, sărbătoreşte francofonia», «Alege să fii consumator informat, consumator european», «Tentaţiile adolescenţei în consumul cu risc», «Să preţuim libertatea» sau «Pădurea, inima verde a planetei», proiecte la care elevii şcolii dar şi elevii din şcolile gimnaziale au participat cu foarte mare încântare”, a mai menţionat directorul unităţii, prof. Muşat Angelica.
Deopotrivă, directorul adjunct al colegiului, prof. dr. Săraru Violeta Valentina, ne-a declarat că în această perioadă în cadrul colegiului au loc etapele de înscriere a şcolii în Schema de granturi pentru licee- ROSE, unitatea şcolară fiind selectată pentru grant de nivel mare.
Aşa cum ne-a declarat directorul adjunct, acest proiect reprezintă un beneficiu extraordinar pentru Colegiul Tehnic ,, Costin D. Neniţescu”, prioritari fiind elevii. În cadrul proiectului vor avea loc  activităţi remediale în vederea eliminării abandonului şcolar şi a creşterii promovabilităţii examenului de bacalaureat. Elevii vor beneficia de pregătiri suplimentare gratuite, de catering şi transport gratuit în perioada acestor  activităţi. Tot în cadrul proiectului ROSE, în perioada celor 4 ani ai derulării, 2017-2021, vor avea loc şi o serie de activităţi extraşcolare dintre care putem menţiona: formarea unei echipe de dans , vizite la muzee dar şi excursii, toate în beneficiul elevilor.
Astfel, Colegiul Tehnic “Costin D. Neniţescu” îşi aşteaptă şi în acest an bobocii pentru a-i implica în multitudinea de proiecte, alături de colegii mai mari, obiectivul principal al colectivului şcolii fiind creşterea calităţii în învăţământul brăilean  şi  a atractivităţii activităţilor şcolare dar şi extraşcolare.

ÎNVĂȚĂMÂNT

Siguranța rutieră, pericolele din mediul online și prevenirea bullyingului

Publicat

în

Siguranța rutieră, pericolele din mediul online și prevenirea bullyingului

Luni, 19 octombrie a.c., polițiștii inspectoratului de Poliție Județean Brăila – Biroul Siguranța Școlară, Serviciul Rutier și Serviciul Criminalistic au fost prezenți în școlile din municipiul Brăila unde au desfășurat o serie de activități, abordând tematici care să pregătească elevii pentru prevenirea implicării în evenimente ce i-ar putea pune în pericol în spațiul public, acasă, în mediul online sau în unitatea de învățământ.

Întâlnirile realizate de polițiști cu beneficiarii Scolii Gimnaziale „Aurel Vlaicu” Brăila, s-au înscris în Proiectul „Pași siguri spre viitor – Învățăm să ne protejăm!” desfășurat în parteneriat cu I.P.J. Brăila și Inspectoratul Școlar Județean Braila în acest an școlar.

De asemenea, activitatea la Școala Gimnazială ,,Mihai Viteazul” Brăila s-a înscris tot într-un demers de colaborare, încheiat pentru anul școlar 2026 – 2027, în vederea implementării Proiectului „Fii informat, fii in siguranță!”, inițiat la nivelul unității școlare.

Obiectivele activităților realizate de polițiști, sprijiniți de cadrele didactice, au fost:

  • însușirea regulilor de circulație rutieră de către elevi ca pietoni și bicicliști,
  • conștientizarea pericolelor din mediul online (cyberbulling, contacte cu persoanele necunoscute, gestionarea timpului petrecut pe dispozitive conectate la internet),
  • dezvoltarea abilităților emoționale și sociale pentru prevenirea comportamentelor de bullying, contravenționale sau penale;
  • creșterea nivelului de comunicare părinți -copii și sprijinirea parentală a copiilor indiferent de vârsta,
  • promovarea mesajelor transmise în cadrul Proiectului național pentru informarea și conștientizarea părinților „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine.”

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brăila vor continua în această săptămâna activități în mijlocul elevilor, atât din mediul urban cât și din mediul rural.

Citește articolul complet

ÎNVĂȚĂMÂNT

93 de candidați în cursa pentru ocuparea posturilor de conducere

• candidații din județul Brăila care aspiră la funcțiile de director și director adjunct în unitățile de învățământ de stat se pregătesc pentru proba scrisă programată marți, 20 octombrie 2026 • după prima etapă a concursului, 93 de candidați au rămas în cursă pentru ocuparea posturilor de conducere • examenul va testa cunoștințele de management educațional și legislație școlară, printr-un test-grilă cu 20 de întrebări, care trebuie rezolvat în maximum o oră

Publicat

în

93 de candidați în cursa pentru ocuparea posturilor de conducere
Concursul pentru directorii de școli 2026, proba scrisă

Concursul pentru directorii de școli continuă săptămâna aceasta cu una dintre cele mai importante etape: proba scrisă. Potrivit calendarului stabilit pentru concursul din 2026, examenul are loc marți, 20 octombrie, și îi va pune la încercare pe candidații care au trecut de evaluarea competențelor personale.

În județul Brăila, competiția pentru funcțiile de conducere a început cu 124 de dosare de candidatură, pentru cele 127 de posturi disponibile. Candidații au exprimat, în total, 149 de opțiuni pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct.

Prima probă a concursului s-a desfășurat marți, 13 octombrie, și a avut caracter eliminatoriu. În urma evaluării, județul Brăila a înregistrat o rată de promovare de 75,6%, rezultat care îl plasează pe locul al șaselea la nivel național.

Potrivit datelor centralizate după această etapă, 30 de candidați nu au obținut punctajul minim necesar, iar un candidat nu s-a prezentat la evaluare. Astfel, 93 de candidați au rămas în competiție și se pregătesc pentru proba scrisă.

Test-grilă cu 20 de întrebări, în 60 de minute

Proba scrisă urmărește să evalueze cunoștințele candidaților în domeniul managementului educațional și al legislației care reglementează funcționarea unităților de învățământ preuniversitar.

Examenul constă în rezolvarea unui test standardizat cu 20 de itemi, fiecare având patru variante de răspuns, dintre care una singură este corectă.

Candidații vor avea la dispoziție cel mult 60 de minute pentru completarea testului. Fiecare răspuns corect este punctat cu 0,5 puncte, iar pentru promovarea probei este necesară obținerea notei minime 7.

Evaluarea se realizează automat, prin intermediul unei platforme informatice. Potrivit procedurii operaționale, testele sunt susținute pe hârtie, apoi scanate și evaluate cu ajutorul sistemului informatic. Corectarea are loc în sala de concurs, după ora 11:00, în prezența candidatului.

La finalul evaluării, fiecare candidat își poate vedea nota pe ecran și primește o fișă-martor care cuprinde răspunsurile date, variantele corecte și punctajul obținut la fiecare întrebare. Rezultatul probei scrise poate fi contestat în termen de 24 de ore de la comunicare.

Ce bibliografie trebuie să pregătească viitorii directori

Subiectele vor fi elaborate pe baza a șase surse bibliografice, care acoperă legislația școlară, managementul educațional, învățarea și competențele profesionale ale managerului școlar.

Ponderea fiecărei surse în test este următoarea:

  • 25% dintre întrebări vor fi formulate din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023;
  • 25% dintre întrebări vor viza Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 5.726/2024;
  • 20% dintre întrebări vor avea la bază volumul Leadership și management educațional. Teorii și practici actuale, semnat de T. Bush, în 2015;
  • 10% dintre întrebări vor fi din volumul Învățarea vizibilă, de John Hattie, ediția din 2024;
  • 10% dintre întrebări vor viza Profilul profesional al managerului școlar, aprobat prin Ordinul ministrului nr. 3.934/2026;
  • 10% dintre întrebări vor fi formulate pe baza Cadrului de Referință al Curriculumului Național din România pentru învățământul preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului nr. 4.137/2026.

Ponderea cea mai mare revine legislației care reglementează sistemul de învățământ și funcționarea școlilor.

Împreună, Legea învățământului preuniversitar și regulamentul de organizare și funcționare însumează jumătate din test.

Restul întrebărilor urmăresc să verifice înțelegerea principiilor de leadership, a practicilor de management educațional și a reperelor care definesc activitatea unui director de școală.

Elaborarea subiectelor este asigurată de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare, în colaborare cu experți în științele educației și specialiști în psihometrie.

Testele sunt transmise centrelor de concurs în condiții de securitate informatică, iar persoanele implicate în elaborarea și gestionarea acestora au obligația de a respecta confidențialitatea conținutului.

Ce urmează după proba scrisă

Promovarea examenului din 20 octombrie le permite candidaților să continue competiția pentru funcțiile de conducere, însă concursul nu se încheie odată cu afișarea notelor.

Următoarea etapă este evaluarea administrativă a proiectelor planurilor manageriale și a proiectelor planurilor de acțiune, programată în perioada 21 octombrie – 4 noiembrie 2026.

Candidații trebuie să prezinte un proiect de plan managerial pentru unitatea de învățământ la care candidează, document care nu trebuie să depășească 15 pagini în format A4.

Evaluarea se realizează de către comisia de interviu, pe baza grilei prevăzute în metodologia concursului.

Această etapă este eliminatorie, iar candidatul trebuie să obțină cel puțin nota 7 pentru a fi declarat promovat. Nota obținută la evaluarea administrativă nu intră în calculul mediei finale.

În perioada 12–27 noiembrie 2026 este programată proba de interviu, care va avea o durată de cel mult 45 de minute pentru fiecare candidat.

Interviul urmărește evaluarea capacităților și aptitudinilor personale, a competențelor digitale, a modului în care candidații găsesc soluții pentru situații-problemă, precum și a felului în care își susțin proiectul managerial.

Notele sunt acordate de cei cinci membri ai comisiei de evaluare, iar nota finală a interviului reprezintă media aritmetică a notelor acordate de aceștia.

Rezultatele finale ale concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat sunt programate pentru data de 9 decembrie 2026.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧