LOCAL
Distrugătorul de la Casa Avocaţilor
• recidivistul Marcel Mustafa, 36 de ani, a fost trimis în judecată pentru patru infracţiuni de distrugere • diagnosticat cu retard mintal, cu tulburări grave de comportament de tip exploziv, Mustafa a provocat distrugeri unei firme de pe Bulevardul Alexandru Ioan Cuza, a distrus uşa de acces în Casa Avocaţilor şi a provocat pagube Agenţiei Loto de pe strada Chişinău • procurorii solicită instanţei de judecată obligarea inculpatului la tratament medical până la însănătoşire
Adevărat pericol public, recidivistul brăilean Marcel Mustafa, de 36 de ani, individ diagnosticat cu afecţiuni psihice, a fost anchetat şi trimis în judecată pentru sâvârşirea a patru infracţiuni de distrugere, în perioada septembrie 2015 – mai 2016. Potrivit raportului întocmit de comisia de expertiză medico-legală psihiatrică din cadrul Serviciului de Medicină Legală Brăila (SML) „distrugătorul” Mustafa Marcel „prezintă retard mintal uşor cu tulburări grave de comportament de tip exploziv”. Procurorul de caz propune luarea faţă de inculpatul Mustafa Marcel „a măsurii de siguranţă cu caracter medical, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol”, pentru a preîntâmpina sâvârşirea altor fapte penale.
Medicul legist: „Marcel Mustafa are discernământul scăzut”
Potrivit dosarului penal instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, în ziua de 15 septembrie 2015, ora 16:30, recidivistul Marcel Mustafa a pătruns în sala de jocuri aparţinând I.I. Dumitru Ionel, situată pe Bulevardul Al. I. Cuza, pe care o frecventa periodic. În timp ce se juca la unul din aparatele de joc, văzând că pierde bani, Mustafa şi-a descărcat nervii pe dispozitivul electronic. A scos pur şi simplu o piatră din sacoşa pe care o avea la el şi a trântit-o cu putere în ecranul aparatului electronic de jocuri de tip VLT Geminator, distrugându-l.
Angajata unităţii, V.M., a sesizat Poliţia prin apel la 112, informându-l totodată şi pe administratorul I.I. despre incident. Poliţiştii au efectuat apoi cercetări la faţa locului, identificând inclusiv piatra folosită de „distrugătorul” Mustafa.
În ziua de 16 noiembrie 2016, Marcel Mustafa a păstruns în incinta imobilului de pe Calea Călăraşilor nr. 40 A, unde funcţionează Biroul Notarial „Varga şi Asociaţii” şi a urcat la etajul II, unde-şi au sediul profesional mai mulţi avocaţi, solicitând lămuriri cu privire la o cerere pe care, deunăzi, un avocat i-o formulase într-un dosar penal în care era cercetat. Procurorul de caz precizează:
„I s-a solicitat să revină a doua zi, de dimineaţă, întrucât la respectiva oră nu se puteau depune înscrisuri la Judecătoria Brăila, aspect care l-a nemulţumit, proliferând injurii. La ieşirea din imobil, pentru a-şi descărca starea de nervozitate, a trântit de nu mai puţin de 10 ori uşa, provocând degradarea acesteia”.
Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere amplasate la intrarea în clădire. În imagini, la ora 15:11, apare inculpatul care, înainte de a părăsi imobilul, a trântit în mod repetat uşa de acces din termopan cu geam termoizolant, până în momentul în care a distrus sistemul de închidere, respectiv balamalele, amortizorul şi rama de aluminiu a uşii.
În după-amiaza zilei de 12 decembrie 2015, ora 17:34, „distrugătorul” a pătruns în Agenţia Loto 09001 situată la intersecţia străzilor Chişinău cu şoseaua Buzăului, ca să-şi încerce norocul la aparatele de joc. Văzând că pierde, Mustafa şi-a descărcat iarăşi nervii pe dispozitivele electronice. A scos o piatră din sacoşa pe care o avea cu el şi a lovit cu sete ecranele a două aparate de joc, distrugându-le, după care a fugit de la locul faptei.
Angajata agenţiei loto, speriată, a apăsat butonul de panică pentru a cere sprijinul echipei de pază şi protecţie, iar incidentul a fost suprins de camerele de supraveghere amplasate în incinta unităţii. Numai aici pagubele pricinuite se ridică la 1.220 lei.
Potrivit procurorului de caz, în după-amiaza zilei de 13 mai 2016, în jurul orei 12:00, Marcel Mustafa s-a prezentat din nou la sala de jocuri aparţinând I.I. Dumitru Ionel de pe B-dul Al. I. Cuza, chipurile, ca să-şi încerce norocul la aparatele electronice de joc. Cunoscându-i comportamentul violent, angajata unităţii i-a interzis accesul la aparate. Reacţia recidivistului nu s-a lăsat mult aşteptată. „Pe acest fond, inculpatul a decis să se răzbune pe uşa de acces în unitate, trăgând cu forţă de aceasta pentru a o disloca, reuşind să rupă una din balamale, respectiv pe cea de jos şi să o deterioreze pe cea mediană”, precizează acuzarea.
Pe parcursul urmăririi penale, anchetatorii au dispus expertizarea psihiatrică medico-legală a inculpatului Marcel Mustafa, comisia de expertiză concluzionând că acesta „prezintă retard mental uşor cu tulburări grave de comportament de tip exploziv şi că are discernământul scăzut în raport de faptele săvărşite”. Cazul se află în atenţia magistraţilor de la Judecătoria Brăila.
Recidivistul Marcel Mustafa a fost condamnat, în anul 2008, la o pedeapsă de 6 ani şi 6 luni de închisoare.
LOCAL
Week-end încărcat pentru pompierii brăileni. Accident cu trei victime, incendii și o misiune mai puțin obișnuită
• weekend aglomerat pentru pompierii brăileni care în doar 48 de ore au fost solicitați să intervină în 42 de situații de urgență • de la incendii, un accident rutier soldat cu trei victime, o posibilă scurgere de gaze și chiar o misiune de salvare a unei pisici blocate într-un copac, echipajele au avut parte de misiuni dintre cele mai diverse
Un weekend plin pentru pompierii brăileni, care au fost solicitați să intervină în 42 de situații de urgență, în decurs de numai 48 de ore. Accidente rutiere, incendii, o posibilă scurgere de gaze și chiar o misiune de salvare a unei pisici rămase într-un copac s-au numărat printre evenimentele care au mobilizat echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Dunărea” Brăila.
Potrivit bilanțului transmis de ISU Brăila, intervențiile au avut loc în perioada 30 octombrie 2026, ora 07:00 – 2 noiembrie 2026, ora 07:00.
Incendiu de vegetație și deșeuri, pe o stradă din municipiu
Prima intervenție importantă a avut loc vineri, la ora 12:05, când un echipaj al Detașamentului 1 de Pompieri Brăila, cu o autospecială de stingere, a asigurat zona pentru aterizarea și decolarea elicopterului SMURD. Câteva ore mai târziu, la 17:40, pompierii au fost solicitați pe strada Ștefan Mihăilescu Brăila, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată și gunoi. În urma incendiului au ars aproximativ 50 de kilograme de deșeuri menajere și o anvelopă auto. Conform primelor cercetări, cauza probabilă a fost un foc aprins pentru arderea resturilor vegetale, care a fost lăsat nesupravegheat.
O pisică blocată într-un copac, salvată de pompieri
Sâmbătă, la ora 15:55, salvatorii au avut parte de o misiune mai puțin obișnuită. Aceștia au fost chemați pe strada Ghioceilor din municipiul Brăila, unde o pisică rămăsese blocată într-un copac. Pentru salvarea animalului, Detașamentul 1 de Pompieri Brăila a intervenit cu o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime. Misiunea s-a încheiat cu bine, pisica fiind recuperată și preluată de locatarii din zonă.
Accident rutier cu trei victime, pe Șoseaua Râmnicu Sărat
Duminică după-amiază, la ora 15:45, pompierii și un echipaj SMURD au fost solicitați la un accident rutier produs pe Șoseaua Râmnicu Sărat, în municipiul Brăila. În urma evenimentului au rezultat trei victime, toate conștiente, care prezentau traumatisme minore. Acestea au fost preluate de echipajele SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean Brăila și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Brăila.
Miros de gaze într-un apartament de pe strada Hipodrom
La numai 25 de minute după intervenția la accident, respectiv la ora 16:10, pompierii Detașamentului 1 Brăila au fost solicitați pe strada Hipodrom. Proprietarul unui apartament sesizase un miros de gaze și a cerut ajutor. Pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, iar în urma verificărilor efectuate, echipa Distrigaz a decis sistarea alimentării cu gaze până la remedierea defecțiunii.
Incendiu într-o gospodărie din Vultureni
Seara, la ora 20:10, un alt echipaj de pompieri, din cadrul Gărzii de Intervenție Făurei, a intervenit în localitatea Vultureni, comuna Cireșu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie. Flăcările au distrus aproximativ patru metri liniari de gard din lemn. Potrivit pompierilor, cauza probabilă a incendiului a fost fumatul în locuri neamenajate și aruncarea la întâmplare a resturilor de țigară aprinse.
33 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD
Pe lângă intervențiile menționate, echipajele de pe ambulanțele SMURD au acordat primul ajutor medical prespitalicesc unui număr de 33 de persoane din municipiul Brăila și din alte localități ale județului. Persoanele care au avut nevoie de îngrijiri au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Brăila. Totodată, trei persoane au fost transportate către ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Brăila, pentru continuarea asistenței medicale.
Recomandările pompierilor pentru prevenirea incendiilor
În contextul intervențiilor provocate de arderea nesupravegheată a resturilor vegetale și de aruncarea neglijentă a țigărilor aprinse, pompierii reamintesc cetățenilor importanța respectării măsurilor de prevenire a incendiilor. Un foc lăsat nesupravegheat sau un rest de țigară aruncat la întâmplare pot provoca incendii cu urmări grave, punând în pericol locuințe, bunuri și vieți omenești. Pentru informații utile despre prevenirea situațiilor de urgență și comportamentul în cazul producerii acestora, cetățenii pot accesa platforma www.fiipregatit.ro sau pot descărca gratuit aplicația DSU, disponibilă în Google Play Store și App Store.
LOCAL
Tren blocat 77 de minute între Făurei şi Buzău
• călătorii, lăsați să aștepte în câmp, fără explicații • până la urmă, trenul a ajuns la destinație cu 99 de minute întârziere
Duminică, 1 noiembrie, trenul personal Galaţi – Braşov, cu plecare din Brăila la ora 7,33 şi având în componenţa sa patru vagoane arhipline, îndeosebi cu studenţi, a rămas blocat în câmp, timp de 77 de minute, între Făurei şi Buzău, se pare că din cauza defectării locomotivei.
Situația ne-a fost adusă la cunoștință de un cititor al cotidianului nostru, afectat direct de problemă. În aceeaşi zi, următorul tren (particular) Galaţi – Bucureşti, cu plecare la ora 8,06 din Brăila a ajuns la Bucureşti cu o întârziere de 19 minute.
Astfel de incidente se întâmplă frecvent și nu mai reprezintă nicio noutate. Orice călător este conștient că orarul plecărilor și sosirilor în stațiile CFR este fix doar pe hârtie, în practică totul fiind la cheremul hazardului.
Unii ar vrea, totuși, ca măcar cei de la CFR să aibă bunul simț să ofere explicații atunci când apar inerentele întârzieri. De exemplu cititorul care ne-a contactat în timpul incidentului cu trenul Galați – Brașov se plânge că a încercat în zadar să afle de ce s-a oprit garnitura în câmp și cât mai are de așteptat până va fi repusă în mișcare.
Am încercat, la rândul nostru, să obținem amănunte dar, ca să afli detalii prin «informaţii CFR», îți vine să te lipseşti: ba nu ţi se răspunde la telefon, ba, dacă ai norocul să răspundă totuși cineva, primești răspunsuri de genul «Nu cunosc situația, eu abia am venit din concediu, dar vă puteţi adresa la Regionala Galaţi, nu ştiu la ce număr».
Am găsit pe cont propriu numărul regionalei, am sunat, dar evident că nu a răspuns nimeni…
De la operatoarea din Brăila, căreia îi mulțumim totuși pentru bunăvoința de a ne răspunde la telefon, am aflat că nu mai există de 7 ani un serviciu propriu-zis de relații cu clienții!
Într-un final, am aflat că amintitul tren de Braşov a ajuns la destinație cu o întârziere de 99 de minute. Călătorilor nu le-a explicat nimeni cu exactitate de ce s-a întâmplat asta.
























