Social Media

ECONOMIC

Directorul DSVSA Brăila, demis la televizor

* Alexandru Bociu, vicepreședintele ANSVSA, a făcut acest anunț la realitatea.net * același Bociu a amenințat fermierii că nu vor primi bani pentru despăgubiri dacă nu și-au înregistrat corect ovinele * culmea, nici directorul DSVSA Brăila, dr. Costică Peltea, nici primarul din Maxineni nu știau nimic despre această decizie * un lucru este cert: până la această oră, la DSVSA Brăila nu s-a primit niciun document oficial referitor la demiterea lui Peltea * actualul director pare o victimă nouă în războiul politic PNL-PSD

Publicat

în

Alexandru Bociu, vicepreședintele ANSVSA, a anunțat schimbarea conducerii instituției județene după problemele descoperite în timpul controalelor. „Am hotărât să demit conducerea DSVSA Brăila”, a transmis vicepreședintele ANSVSA, citat de realitatea.net. Conform aceleeași surse, Bociu a avertizat că despăgubirile vor fi acordate numai fermierilor care respectă obligațiile sanitare și regulile de identificare a animalelor. Crescătorii care nu își înregistrează corect ovinele și nu respectă măsurile impuse riscă să nu primească bani pentru animalele afectate. Controalele urmăresc atât limitarea focarelor, cât și separarea fermierilor care respectă legea de cei care încearcă să evite regulile, scrie realitatea.net. Conform aceleeași surse, inspectorii ar fi verificat 12.000 de ovine, 35% fiind depistate fără elemente de identificare. Culmea, azi, la ora  15.00, directorul DSVSA Brăila Costică Peltea nu știa nimic despre demiterea sa. Sursa citată ne-a declarat chiar că în cursul zilei de azi a trimis mai multe informări către ANSVSA București, dar nimeni nu i-a zis nimic legat de demiterea sa.

”Încă nu s-a trecut la sacrificarea animalelor bolnave”

”Din fericire, nu au mai fost identificate animale cu semne ale bolii în afară de cele aproximativ 1.600-2.000 din cele patru stâne, identificate inițial.
Nu s-a trecut la sacrificarea animalelor bolnave. Toate exploatațiile de la Măxineni vor rămâne sub observație, iar măsurile preventive vor dura cel puțin 30 de zile. În acest timp, este interzisă mișcarea animalelor (nicio ovină sau caprină nu iese, dar nici nu intră în localitate)”
, ne-a declarat dr. Costică Peltea. Sursa citată a afirmat că a făcut tot ceea ce a fost necesar pentru prevenirea apariției focarului de variolă ovină, în condițiile în care existau focare în majoritatea județelor limitrofe (Buzău, Tulcea, Constanța).
Dr. Peltea consideră că o posibilă cauză a îmbolnăvirilor ar fi comerțul ilegal cu animale.

Ce zice primarul din Măxineni: ”Cu directorul DSVSA am fost pe teren până în urmă cu o oră, nu se știa nimic de nicio demitere!”

Referitor la informațiile apărute, cum că unii ciobani au îngropat deja oile moarte, nu este adevărat, ne-a declarat Ionuț Postolache, primarul comunei Măxineni. ”După ce au început să apară mortalități din cauza bolii, s-a stabilit de comun acord – crescătorii de oi, medicul veterinar de circumscripție, Primăria – ca toate cadavrele să fie adunate de pe câmp, să nu le lăsăm împrăștiate, să tragă coioții de ele, să împrăștie boala. De aceea, pe lângă fiecare stână, s-a săpat o groapă, cu folie de plastic pe fund, și cu var, în care sunt depozitate temporar aceste cadavre. Nu sunt îngropate, nu le-au astupat deja cu pământ, până când nu se stabilesc oficial măsurile care vor fi luate, unde se vor săpa gropile mari etc. Doar le-au pus acolo ca să nu stea împrăștiate pe câmp. Nici nu au interesul ciobanii să le îngroape, că trebuie să facă dovada numărului de animale moarte ca să primească despăgubiri. Acum așteptăm să se decidă măsurile oficiale, dar deocamdată văd că apar tot felul de știri, cu demisii. Cu directorul DSVSA am fost pe teren până în urmă cu o oră, nu se știa nimic de nicio demitere!”, ne-a declarat primarul, punctând că până acum este vorba de 80 de oi moarte în gropile de lângă stâne.

”Legal, UAT-ul pe raza căruia a apărut focarul, cu Consiliul Județean, trebuie să se ocupe de îngroparea animalelor sacrificate. La fel s-a întâmplat și la pesta porcină, Primăria s-a ocupat, dar atunci a fost vorba despre câteva zeci de animale, din gospodăriile oamenilor, pentru că noi nu avem în comună crescătorii de porci cu efective de sute sau mii de capete, cum s-a întâmplat în alte părți. Acum, la ovine, o să fie o operațiune foarte mare, că e vorba de circa 2.000 de capete, trebuie săpate gropi mari, trebuie cărate cadavrele, e nevoie de oameni, de utilaje. Nu avem fonduri suficiente la bugetul local pentru așa ceva. O să fac o adresă către Consiliul Județean să ne ajute”, a mai adăugat Ionuț Postolache.

”Crescătorii afectați trebuie să primească despăgubirile cuvenite”

Referitor la amenințarea lui Bociu că nu toți fermierii vor fi despăgubiți, primarul comunei Măxineni a declarat: ”Crescătorii afectați trebuie să primească despăgubirile cuvenite. Un lucru pe care vreau să îl subliniez foarte clar este faptul că fermierii și crescătorii afectați de această boală nu trebuie transformați în vinovați. Acești oameni nu au provocat această situație. Sunt crescători care și-au făcut munca, și-au îngrijit animalele și, în multe cazuri, au investit ani de zile pentru a-și construi efectivele.

Suntem într-o perioadă economică extrem de dificilă pentru agricultură și zootehnie, iar pierderea unui efectiv poate însemna pentru un fermier pierderea muncii de o viață.

De aceea, în calitate de primar și de medic veterinar, solicit autorităților competente să ne ofere toate garanțiile și clarificările necesare că fermierii ale căror animale vor fi afectate în urma aplicării măsurilor sanitar-veterinare legale vor beneficia de despăgubirile cuvenite, conform legislației în vigoare”. Tot pe pagina personală de Facebook, primarul a mai adăugat: ”Nu avem nevoie de panică și politizare. În același timp, vreau să spun foarte clar că nu sunt de acord cu politizarea acestei tragedii locale pentru crescătorii de animale.

Nu avem nevoie de senzaționalism, panică și acuzații. Avem nevoie de responsabilitate.

Orice informație falsă poate produce panică în rândul crescătorilor, poate afecta grav imaginea unor oameni care muncesc cinstit și poate îngreuna și mai mult activitatea autorităților care încearcă să gestioneze situația. Este o problemă sanitar-veterinară gravă și trebuie tratată cu seriozitate, profesionalism și responsabilitate, nu folosită ca instrument politic sau pentru obținerea de vizualizări”. Ionuț Postolache, un primar apreciat în comunitatea sa, se referă probabil la faptul că eventuala demitere a lui Costică Peltea, susținut de PSD, ar avea legătură cu faptul că actuala conducerea a ANSVSA București este PNL, directorul DSVSA Brăila fiind o țintă în ultimii ani pentru PNL Brăila, condus de deputatul Alexandru Popa, fermier și crescător de animale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile