Social Media

Local

Director nevinovat, prejudiciu nerecuperat

Timp de citire: 7 minute

* în urma apelului formulat împotriva sentinței primei instanțe care aplicase pedepse cu suspendare foștilor directori din Balta Mică, magistrații Curții de Apel Galați au dat acum soluția finală în acest dosar * la instanța superioară s-a dispus achitarea inculpatului Moisei Radu Gheorghe (foto), la data faptei director al Administrației Parcului Natural Balta Mică a Brăilei, care primise anterior o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare * Duțu Gheorghe, diriginte de șantier, și Constantin Matei, administrator SC “Urban Serv” SRL Brăila, au fost și ei achitați * instanța a redus pedepsele cu suspendare aplicate inculpatului Buricea Alexandru Eduard, reprezentant al Administrației Parcului Natural, și inculpatei Băutu Nicoleta, reprezentanta SC “Loracom” SRL Brăila
 
Magistrații Curții de Apel Galați au dat sentința finală în dosarul “Jaf și corupție în Balta Mică a Brăilei”. S-a dispus achitarea fostei conduceri, dar și a altor doi inculpați acuzați de fapte de corupție, prin folosirea necuvenită a unor fonduri de aproape un milion de euro. Doi inculpați au primit pedepse cu suspendare.
După cum se arată în soluția dată de Curtea de Apel Galați, postată pe site-ul instanței, s-a dispus achitarea inculpatului Moisei Radu Gheorghe pentru infracțiunea de abuz în serviciu, la data faptei director al Administrației Parcului Natural Balta Mică a Brăilei, care primise anterior o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare. Duțu Gheorghe, diriginte de șantier, și Constantin Matei, administrator SC “Urban Serv” SRL Brăila, au fost și ei achitați. Instanța a redus pedepsele cu suspendare aplicate inculpatului Buricea Alexandru Eduard, reprezentant al Administrației Parcului Natural, și inculpatei Băutu Nicoleta, reprezentanta SC “Loracom” SRL Brăila.
Astfel, la ședința din data de 2 aprilie 2021, instanța a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Galați și de inculpați. S-a desființat în parte sentința penală din 07.04.2020 a Tribunalului Brăila.” În rejudecare: dispune achitarea inculpatului Moisei Radu Gheorghe; achitarea inculpatului Matei Constantin; achitarea inculpatei SC Urban Serv SRL Brăila; achitarea inculpatului Duțu Gheorghe. Reduce de la 2 ani închisoare la 6 luni închisoare, pedeapsa principală aplicată inculpatului Buricea Alexandru Eduard. Dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii, aplicate inculpatului Buricea Alexandru Eduard, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni. Reduce de la 1 an și 6 luni închisoare la 4 luni închisoare, pedeapsa principală aplicată inculpatei Băutu Nicoleta, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii, aplicate inculpatei Băutu Nicoleta, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 4 luni. Înlătură obligația inculpaților Moisei Radu Gheorghe, Duțu Gheorghe, Matei Constantin și SC Urban Serv SRL Brăila de plată a sumei de 214.915,86 lei către partea civilă Regia Națională a Pădurilor Romsilva – Administrația Parcului Natural Balta Mică a Brăilei R.A. Înlătură obligația inculpatului Duțu Gheorghe de plată a sumei de 7.511,28 lei către partea civilă Romsilva”, au decis judecătorii instanței superioare.
S-a menținut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanța de instituire a unor măsuri asiguratorii din data de 08.04.2016 asupra imobilului situat în municipiul Brăila, proprietatea inculpatei persoană juridică SC Urban Serv SRL Brăila. A fost respins, ca fiind nefondat, apelul declarat de inculpata SC Loracom SRL Brăila împotriva aceleiași sentințe penale. Sentința pronunțată de Curtea de Apel Galați este definitivă.
 
Sentințele date de Tribunalul Brăila
Reamintim că, în luna aprilie 2020, Tribunalul Brăila a dat sentința în dosarul “Jaf în Balta Mică a Brăilei”. Moisei Radu Gheorghe, la data faptei director al Administrației Parcului Natural Balta Mică a Brăilei, a primit o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare, Duțu Gheorghe, diriginte de șantier, și Constantin Matei, administrator SC “Urban Serv” SRL Brăila, au primit câte 2 ani și 4 luni închisoare cu suspendare. Trei inculpați au fost achitați.
După cum se arată în soluția Tribunalului Brăila, inculpata persoană juridică SC URBAN SERV SRL Brăila a fost condamnată la pedeapsa principală de 11.000 lei amendă pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele ei, faptă săvârșită în perioada septembrie 2009 – octombrie 2010. Inculpatul Buricea Alexandru Eduard a fost condamnat la o pedeapsă principală de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă săvârșită în perioada aprilie – mai 2011. S-a dispus suspendarea executării pedepsei. Inculpata Băutu Nicoleta fusese condamnată la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, faptă săvârșită în lunile aprilie-mai 2012, cu suspendare.
 
Acuzațiile procurorilor DNA
În aprilie 2016, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților Moisei Radu Gheorghe, la data faptei director al Administrației Parcului Natural Balta Mică a Brăilei și președinte al comisiei de evaluare a ofertelor, Albu Bogdan Paul, Brezuică Daniela și Andrei Anca Elena, membri ai comisiei de evaluare a ofertelor. Acuzațiile erau de abuz în serviciu. Pe lista inculpaților se mai aflau Constantin Matei și SC “Urban Serv” SRL Brăila, firma la care acesta este administrator, Duțu Gheorghe, diriginte de șantier, Buricea Alexandru, la data faptei director în Balta Mică a Brăilei, Băutu Nicoleta, administrator al SC “Loracom” SRL Brăila.
Procurorii DNA au arătat faptul că, în cadrul unui proiect “LIFE”, reprezentantul legal al Administrației Parcului Natural Balta Mică a Brăilei, inculpatul Moisei Radu Gheorghe, a depus cererea de finanțare europeană nerambursabilă privind “Conservarea, refacerea și managementul durabil în Insula Mică a Brăilei.” Costul total al proiectului a fost estimat la 978.419 euro, din care ajutorul financiar nerambursabil era de 489.209 euro. În cadrul acestui proiect aprobat la data de 06 iulie 2009, inculpații au acceptat oferta SC “Urban Serv” SRL Brăila, reprezentată de Constantin Matei, deși cunoșteau faptul că această societate nu avea dotarea tehnică necesară execuției lucrărilor hidrotehnice și nici nu a demonstrat experiența anterioară. S-a încheiat un contract de lucrări de reabilitare hidrologică a Bălții Mici a Brăilei privind construirea unor canale pentru refacerea conexiunii fluviului Dunărea în vederea alimentării din amonte a sistemului de lacuri din Insula Fundu Mare și construirea unor stăvilare, totul în valoare de 67.200 euro. Directorul parcului a avizat la plată către SC “Urban Serv” SRL Brăila facturi de 282.939,73 lei, reprezentând, printre altele, și lucrări care nu erau prevăzute în proiect. În cadrul aceluiași proiect, pe 20 aprilie 2011, între Administrația Parcului Natural, reprezentată atunci de Buricea Alexandru Eduard, și SC “Loracom” SRL Brăila, reprezentată de Băutu Nicoleta, a fost încheiat un alt contract de lucrări – “Servicii de amenajare peisagistică – Realizare gard de împrejmuire”. Și în acest caz, s-a atestat, în mod nereal, furnizarea materialului lemnos și executarea lucrării. Acestea sunt doar câteva dintre acuzațiile aduse celor în cauză de procurori.
Nici la ora actuală nu este rezolvată în totalitate problema alimentării cu apă din Dunăre a sistemului de lacuri din Insula Fundu Mare, dovadă a faptului că respectivul proiect cu finanțare europeană nu prea și-a atins scopul.

Local

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere

Publicat

în

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.

Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.

Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.

Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei

Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.

În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.

Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.

Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic

În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.

Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată

Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.

Citește articolul complet

Local

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Publicat

în

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.

În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.

Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.

La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧