Social
Direcţia de Asistenţă Socială a început să primească dosare pentru subvenţiile la încălzire
• ajutoarele lunare necesare pentru acoperirea unei părţi din cheltuielile aferente încălzirii locuinţei şi ajutoarele de urgenţă sub formă de lemne de foc se acordă persoanelor care realizează venituri de până la 615 lei • cererile se depun la sediul Direcţiei pentru Asistenţă Socială Brăila, b-dul Al. I. Cuza nr. 134, de luni până joi, între 8.00 şi 16.00
Vremea se răceşte, iar Primăria Municipiului Brăila a început deja demersurile pentru a-i ajuta pe brăilenii cu posibilităţi materiale reduse să îşi încălzească locuinţa pe timp de iarnă. În cadrul celei mai recente şedinţe de Colegiu Prefectural, primarul Marian Dragomir a vorbit despre ajutoarele ce vor fi acordate de cetăţenilor, în vederea asigurării încălzirii în sezonul rece 2017-2018.
Astfel, o primă acţiune o reprezintă acordarea ajutoarelor lunare necesare pentru acoperirea unei părţi din cheltuielile aferente încălzirii locuinţei, suportate de la bugetul de stat. Valoarea acestor ajutoare diferă în funcţie de sistemul de încălzire folosit de familia beneficiară – gaze naturale, lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri, energie electrică – şi se acordă pentru un singur sistem de încălzire, cel principal utilizat.
Subvenţiile se acordă persoanelor care realizează venituri de până la 615 lei, în următoarele cuantumuri: pentru gazele naturale între 20 lei şi 262 lei, lunar; pentru lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri între 16 lei şi maxim 54 lei, lunar; pentru energie electrică între 48 lei şi 240 lei, lunar.
Pentru a deveni eligibile şi pentru a beneficia de ajutoarele de încălzire constând în combustibil solid şi petrolier, gaze naturale şi energie electrică, solicitanţii vor depune la ghişeele Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS) Brăila cererea şi declaraţia pe propria răspundere, însoţită de acte doveditoare privind componenţa familiei, veniturile realizate de membrii acestuia, locuinţa sau bunurile deţinute de aceştia. Depunere dosarelor pentru ajutorul de încălzire a început pe data de 16 octombrie şi se face la sediul DAS Brăila din b-dul Al. I. Cuza nr. 134, de luni până joi, între 8.00 şi 16.00.
Acest tip de ajutor nu este condiţionat de achitarea obligaţiilor de plată la bugetul local. Totuşi, persoanele care deţin sub orice formă (proprietate, închiriere, comodat etc) un alt spaţiu locativ în afara locuinţei de domiciliu, terenuri, autoturisme, motociclete, sau depozite bancare de peste 3.000 lei nu beneficiază de ajutorul pentru încălzirea locuinţei.
În sezonul rece 2016-2017 au fost depuse 1.946 de cereri, după cum urmează
– gaze naturale: 1.336 cereri
– energie electrică: 168 cereri
– lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri: 442 cereri
– lemne de foc în natură: 92 cereri
Peste 1.000 tone de lemne pentru “săracii” Brăilei
În categoria acţiunilor de sprijin intră şi acordarea de ajutoare de urgenţă pentru încălzire sub formă de lemne de foc. Familiile sau persoanele singure pot primi, în mod gratuit, 1.000 kg de lemne, în anumite condiţii de eligibilitate şi sub rezerva achitării de către solicitanţi a obligaţiilor de plată faţă de bugetul local.
“Fac menţiunea că anul trecut erau 500 kg de lemne, anul acesta, pentru că avem foarte multe, am dublat la 1.000 kg. În schimb, toate persoanele care au datorii la bugetul de stat nu beneficiază de această formă de susţinere din partea Primăriei Municipiul Brăila”, a spus primarul Marian Dragomir.
Acest ajutor se acordă de cel mult două ori pe perioada sezonului rece, noiembrie 2017 – martie 2018, iar cererile se pot depune pe tot parcursul anului la sediul DAS Brăila.
Autorul se acordă familiilor şi persoanelor care realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la 625 lei inclusiv, iar pentru anumite situaţii întemeiate şi bine motivate se poate acorda ajutor de urgenţă şi persoanelor care realizează pe membru de familie un venit superior celui stabilit.
Cantitatea totală de combustibil solid de 1.013 tone lemne acoperă necesarul pentru un număr de aproximativ 1.000 de beneficiari.
Social
Tinerii cu salarii de până la 4.000 de lei ar putea primi bani pentru chirie
Tinerii cu vârste între 18 și 29 de ani, care câștigă cel mult 4.000 de lei net pe lună, ar putea primi de la stat bani pentru chirie. Un proiect de lege depus în Parlament propune acordarea unui sprijin lunar de până la 600 de lei, în funcție de orașul în care se află locuința închiriată.
Pentru tinerii care locuiesc în Brăila, ajutorul propus ar putea ajunge la 400 de lei pe lună, dacă inițiativa legislativă va fi adoptată și va intra în vigoare.
Proiectul îi vizează pe tinerii angajați cu vârste între 18 și 29 de ani, care au un venit salarial net lunar de cel mult 4.000 de lei.
Până la 600 de lei pentru chirie
Valoarea sprijinului ar urma să fie stabilită în funcție de localitatea în care se află locuința închiriată.
Astfel, proiectul prevede:
- 600 de lei pe lună pentru chiriașii din București și Cluj-Napoca;
- 500 de lei pe lună pentru cei din Constanța, Brașov, Sibiu, Craiova, Târgu Mureș, Iași, Timișoara și Oradea;
- 400 de lei pe lună pentru locuințele din celelalte localități, categorie în care intră și municipiul Brăila.
Pentru a beneficia de acest sprijin, tinerii ar trebui să aibă un contract de închiriere încheiat pentru cel puțin șase luni și înregistrat conform prevederilor legale. De asemenea, beneficiarul ar trebui să aibă domiciliul sau reședința în locuința închiriată.
Ce alte condiții ar trebui îndeplinite
Potrivit proiectului, beneficiarii nu ar trebui să dețină o locuință în proprietate și nu ar putea locui într-o locuință socială, de serviciu sau destinată tinerilor.
De asemenea, locuința nu ar putea fi închiriată de la soț, soție sau de la rude, inclusiv rude prin alianță, până la gradul al IV-lea.
Inițiativa prevede și o reducere de 50% pentru transportul public local, metropolitan și integrat, precum și pentru abonamentele feroviare nominale de navetă. În anumite condiții, de aceste facilități ar putea beneficia și tinerii care lucrează part-time și urmează cursurile unei instituții de învățământ acreditate.
Măsurile ar putea fi acordate pentru o perioadă cumulată de cel mult 36 de luni.
Deocamdată, însă, este vorba doar despre un proiect de lege depus în Parlament. Tinerii nu pot solicita în prezent aceste ajutoare, deoarece inițiativa trebuie să parcurgă procedura parlamentară și să fie adoptată înainte de a putea intra în vigoare.
Social
Părinții care revin mai devreme la serviciu ar putea primi indemnizația de creștere a copilului în continuare
Un proiect de lege depus în Parlament de patru parlamentari PNL propune majorarea stimulentului de inserție acordat părinților care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului. Dacă inițiativa va fi adoptată, aceștia ar putea primi un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului pe care ar fi încasat-o dacă rămâneau în concediu.
În prezent, părinții care revin la serviciu înainte ca bebelușul să împlinească șase luni beneficiază de un stimulent de inserție de 1.500 de lei pe lună. Cei care se întorc ulterior primesc 650 de lei, în condițiile în care indemnizația medie pentru creșterea copilului este de aproximativ 4.000 de lei.
Inițiatorii proiectului consideră că diferența dintre cele două sume îi determină pe mulți părinți să amâne revenirea în activitate, chiar dacă și-ar dori să se întoarcă mai devreme la muncă.
Ce prevede proiectul de lege
Propunerea legislativă urmărește modificarea articolului 7 din OUG 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor.
Astfel, părinții care obțin venituri impozabile în perioada în care ar fi avut dreptul la concediul de creștere a copilului ar urma să primească un stimulent de inserție egal cu indemnizația lunară.
Proiectul mai prevede menținerea stimulentului de 650 de lei după împlinirea vârstei de doi ani a copilului, respectiv trei ani în cazul copiilor cu dizabilități. Plata ar continua până când copilul împlinește trei ani, respectiv patru ani în cazul celor cu dizabilități.
Inițiativa a fost depusă de senatoarea Gabriela Horga și deputații Raluca Turcan, Robert Sighiartău și Ionel Bogdan.
Când ar putea intra în vigoare noile prevederi
Inițiatorii susțin că măsura ar putea încuraja revenirea părinților pe piața muncii și ar reduce perioada în care aceștia întrerup activitatea profesională pentru a-și crește copiii.
Potrivit comunicatului PNL, România se confruntă cu o scădere accentuată a natalității. În 2025 s-au născut 145.725 de copii, cel mai mic număr înregistrat din 1930 până în prezent.
Proiectul prevede că noile reguli ar urma să se aplice începând cu anul următor publicării legii în Monitorul Oficial. Până atunci, părinții beneficiază de stimulentele stabilite de legislația actuală.






















