Social Media

Cultură

Din nou la teatru. În aer liber

Timp de citire: 4 minute

• sâmbătă, 20 iunie, de la ora 20.30, actorii  Teatrului MARIA FILOTTI prezintă spectacolul REGELE GOL de Evgheni Şvarţ , regia Lucian Sabados • pentru spectacolul care va avea loc în aer liber, pe scena situată pe strada MIHAI EMINESCU, în parcarea Poliţiei, bilelele s-au epuizat încă de săptămâna trecută, în doar 24 de ore
 
După o perioadă apreciabilă de pandemie, stare de urgenţă şi distanţare socială, în care atât actorii, cât şi spectatorii brăileni au dus dorul spectacolelor, începe Stagiunea Estivală a Teatrului Maria Filotti. Astfel, în fiecare sâmbătă seara, până pe data de 12 septembrie, teatrul brăilean şi Primăria Municipiului ne vor oferi clipe de relaxare şi de bucurie sufletească prin spectacolele care se vor juca pe scena ce va fi amenajată în parcarea din strada Mihai Eminescu. În timp ce actorii se pregătesc pentru viitoarele spectacole, strada Regală a început deja să se îmbrace în straie de sărbătoare, iar conducerea Primăriei Brăilei se implică în amenajarea unui spaţiu cât mai confortabil, dar şi în respectarea condiţiilor care se impun în prevenirea îmbolnăvirilor, a pandemiei şi răspândirea COVID 19.
Sâmbătă, 20 iunie, de la ora 20.30, pe scena exterioară din  parcarea Poliţiei, actorii Teatrului MARIA FILOTTI prezintă prima reprezentatie a acestei stagiuni, spectacolul REGELE GOL de Evgheni Şvarţ , regia Lucian Sabados.
Despre evenimentul cultural de sâmbătă seara, Lucian Sabados, managerul Teatrului MARIA FILOTTI ne-a spus că există o  mobilizare exemplară a tuturor factorilor implicaţi, atât din echipa actorilor şi tehnicienilor din instituţie, cât şi din partea Primăriei Municipiului şi a Poliţiei Locale, dar şi din partea tuturor serviciilor angajate în bunul mers al acestui amplu şi ambiţios program.
Pentru spectacolul REGELE GOL, biletele şi invitaţiile pentru cele 120 de locuri disponibile au fost epuizate încă de săptămâna trecută, în nici 24 de ore. “Achiziţionarea biletelor se face cu 10 zile înainte de spectacol, începând cu ziua de miercuri a săptămânii premergătoare, de la ora 12.00. Pentru spectacolul din această săptămână, biletele şi invitaţiile oferite de Teatru şi de Primărie s-au epuizat de joia trecută, până la prânz. Au venit multe familii, grupuri de prieteni, brăilenilor le-a fost dor de teatru, de spectacole”, ne-a spus managerul instituţiei.
Potrivit sursei citate, există un control foarte riguros pentru buna desfăşurare a manifestărilor culturale în acest sezon estival.
În acest sens, la procurarea biletelor, spectatorilor li s-a solicitat să îşi spună numele şi să lase numărul de telefon, astfel încât să existe o situaţie foarte clară a locurilor ocupate, să se ştie cine şi în vecinătatea cui a stat la spectacolul respectiv, pentru prevenirea unor situaţii nedorite.
„Spectacolele încep la ora 20,30, dar am solicitat tuturor spectatorilor să se prezinte mai devreme, la 19,50, întrucât controlul durează aproximativ 45 de minute. Vor fi două sectoare diferite, cu două intrări diferite, astfel încât persoanele să nu se intersecteze, ne-am gândit la toate detaliile şi am luat toate măsurile de prevenţie  care se impun, legate de pandemia cu COVID 19”, a subliniat managerul Lucian Sabados, adăugând că spectatorii au fost rugaţi să poarte mască pe toată durata spectacolelor.
De reţinut este faptul că, dacă la spectacolul REGELE GOL au fost amenajate 10 rânduri în spaţiul din parcarea Poliţiei, însemnând 120 de locuri, pentru următorul spectacol, ASTA-I TINEREŢEA NOSTRĂ, de Kenneth Lonergan, regia Radu Iacoban, care va fi prezentat sâmbătă, 27 iunie, cât şi pentru celelalte piese, care necesită un spaţiu intim, mai puţin generos, vor fi doar 90 de locuri, repartizate pe 8 rânduri. Şi, nu în ultimul rând, iubitorii de teatru nu trebuie să uite că biletele sau invitaţiile se obţin de la Agenţia Teatrală, cu 10 zile înainte de eveniment.
 

Cultură

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

• expoziția poate fi vizitată în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00 • proiectul expozițional este realizat de Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine, în colaborare cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”

Publicat

în

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, din Galați, a găzduit marți, 10 noiembrie 2026, vernisajul expoziției „Principii și principesele României”. Proiectul expozițional este organizat de Muzeul Eparhial din Galați, în parteneriat cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, iar expoziția poate fi vizitată, de brăileni și gălățeni deopotrivă, în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00.

La manifestarea culturală desfășurată în Salonul Oficial al Muzeului Eparhial au fost prezenți: Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de oameni de cultură, artiști, profesori, clerici, numeroși elevi și studenți.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, pr. Rareș Bucur, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat manifestarea și a adresat un cuvânt de apreciere pentru organizarea acestei expoziții de excepție, subliniind faptul că evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Eparhiei Dunării de Jos.

Părintele Arhiepiscop Casian a mai arătat că această expoziție – realizată de Muzeul Pelișor, în colaborare cu Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine – ilustrează modul în care Monarhia Română a promovat arta, educația copiilor și păstrarea tradițiilor naționale, considerându-le adevărate „perle ale coroanei” și un model demn de urmat pentru tânăra generație.

„În cadrul sărbătorilor închinate Apostolului cel dintâi chemat, Sfântul Andrei, un loc aparte îl ocupă manifestările artistice, spirituale și culturale, cu atât mai mult cu cât această capelă se bucură de patronajul ceresc al celui mai mare iubitor de cultură dintre voievozii noștri, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu. În egală măsură, Suveranii României – Regele Carol I, Regele Ferdinand, Regina Elisabeta și Regina Maria – și-au dăltuit frumusețea sufletească în specificul românesc al artei. Însă arta cea mai frumoasă o arată această expoziție de la Muzeul Peleş: «perlele coroanei» pentru regi au fost copiii lor, iar creșterea, educația, împurpurarea și înveșmântarea lor în ținuta românească pot constitui un imbold şi un îndemn pentru educația de astăzi, în duhul modernităţii şi al tradiţiei ca la Casa Regală. Este o expoziție dedicată, în special, tinerilor și copiilor. Să dea Dumnezeu să rodească această inițiativă!”, a precizat ierarhul Dunării de Jos.

Expoziția este dedicată Principesei Maria (1870-1874), unica fiică a cuplului regal Carol I și Elisabeta, precum și copiilor Regelui Ferdinand I și ai Reginei Maria: Principesele Elisabeta (1894-1956), Maria (1900-1961) și Ileana (1909-1991), alături de Principii Nicolae (1903-1978) și Mircea (1913-1916).

Potrivit organizatorilor, expoziția surprinde modul în care vlăstarele regale au fost educate de guvernante și profesori de elită ai vremii, pregătindu-se pentru rolul istoric pe care aveau să și-l asume la maturitate, în special după trecerea la cele veșnice a Regelui Ferdinand I, în anul 1927.

„Publicul prezent a admirat panourile cu reproduceri foto din viața privată și publică a principilor și principeselor României – de la instantanee din copilărie și adolescență, până la portrete oficiale care au imortalizat momente cruciale din istoria națională”, a mai transmis, într-un comunicat, pr. Rareș Bucur.

Citește articolul complet

Cultură

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

• conferința „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” va avea loc vineri, 13 noiembrie, de la ora 9:00, în Sala ProArte a Centrului de Creație • invitați: prof. univ. dr. Elena Enache și masterand Robert Bratosin

Publicat

în

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Municipiului Brăila – în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” și Penitenciarul Brăila – organizează vineri, 13 noiembrie 2026,  începând cu ora 9:00, Conferința tematică intitulată „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” – un eveniment dedicat dezbaterii provocărilor cu care ne confruntăm în contextul actual.

Discuția va fi moderată de managerul CJCPCT Brăila, Petronela Alina Sulicu, alături de  invitata specială, prof. univ.dr. Elena Enache și de masterand Robert Bratosin, care vor oferi perspective academice și practice asupra modului în care tehnologia, inteligența artificială, ne modelează gândirea și obiceiurile.

„Într-o eră în care inteligența artificială influențează tot mai mult activitățile zilnice, educația și piața muncii, conferința își propune să exploreze echilibrul dintre eficiența tehnologică și riscul dependenței digitale. Evenimentul are un format interactiv și incluziv, reunind în aceeași sală membrii Uniunii Județene „Solidaritatea” a Pensionarilor și persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila. Această inițiativă urmărește facilitarea dialogului deschis și a integrării sociale prin intermediul educației și al dezbaterilor pe teme contemporane”, precizează organizatorii conferinței de vineri, 13 noeimbrie. Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook:Centrul.de.Creatie.Braila, iar accesul va fi liber, în limita locurilor disponibile.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧