Politică
Dezvăluirile lui Marian Căpăţână, numărul 1 pe lista PNL, la CJ. Cum se sifonează banii judeţului
Marian Căpăţână este o figură atipică în peisajul politic local. Este medicul veterinar care a câştigat ca independent două mandate de consilier judeţean şi, cel mai probabil, l-ar fi putut câştigat liniştit şi pe al treilea, dar a ales să facă pasul în interiorul unui partid. El deschide acum lista de candidaţi pentru Consiliul Judeţean a PNL. Am vorbit cu el deschis despre motivele care l-au determinat să renunţe la independenţă pentru viaţa de partid, dar şi despre felul în care vede dezvoltarea oraşului, despre dependenţa de Dunăre şi despre cine ţine în loc dezvoltarea Brăilei. Am vorbit şi despre mafie, despre felul în care se sifonează banii publici, dar şi despre nostalgia copilăriei.
– Aş vrea să lămurim câteva lucruri de la bun început. Aţi câştigat două mandate de consilier judeţean fără sprijinul unui partid politic. Aţi avut de fiecare dată voturi cât pentru două mandate şi aţi fost, vreme de şapte ani, consilier independent. Aţi reuşit din această poziţie minoritară să forţaţi puterea să finanţeze câteva din proiectele dumneavoastră. Îmi vin în minte Festivalul de Jazz, finanţarea Filarmonicii şi a taberei de sculptură. Anul trecut aţi făcut o mişcare de neînţeles şi aţi intrat în Pro România. De ce?
– Succesul reuşitelor mele în implementarea unor proiecte se datorează în esenţă perseverenţei şi faptului că nu sunt un individ conflictual. Ideile mele s-au concretizat şi pentru că am negociat proiecte pentru comunitate şi nu beneficii de ordin personal. Apoi, poate că mesajul meu electoral este credibil fiindcă am în spate rezultate palpabile în plan profesional şi, nu în ultimul rând, sunt un optimist debordant, care spune un lucru simplu, sincer şi adevărat: puterea schimbării şi energia de a face lucruri stau în fiecare dintre noi! E adevărat,în martie 2019 am intrat în ProRomania, conştient că eram în faţa şansei de a învinge PSD-ul la Brăila. Iar acest lucru era necesar. Nu, nu era necesar. Era vital ca PSD să fie învins în alegeri, iar brăilenii să-şi recapete speranţa că oraşul lor nu este definitiv pierdut. Era important ca PSD să primească o lecţie fiindcă, asa cum am declarat într-o emisiune televizată, transformase ţara, prin măsurile luate în plan economic, social şi în domeniul justiţiei,într-un azil de nebuni. Da, poate mi-am sacrificat ceva din imagine alăturându-mă partidului condus de Victor Ponta,însă a meritat. Pentru prima oară în ani şi ani de zile, PSD a fost îngenuncheat la Brăila! Acum poate părea un lucru minor, dar vă amintiţi zilele acelea? A fost semnalul că se poate! Nu ascund că am sperat ca noul partid să se desprindă de apucăturile clasei politice,însă, aşa cum poate era de aşteptat într-un partid ce-şi trage seva din PSD, Ponta a impus la alegerile prezidenţiale un candidat nemembru al partidului, cu unele acţiuni discutabile în zilele Revoluţiei,în detrimentul domnului rector Sorin Câmpeanu pe care noi, cea mai puternică organizaţie din România,îl sprijineam. După alegerile prezidenţiale, după plecarea domnului Câmpeanu,în urma unei analize din care îmi era limpede că Ponta a transformat partidul într-o feudă proprie, am decis să plec. Atât eu, cât şi colegii alături de care am lucrat.
– V-aţi alăturat de scurt timp Partidului Naţional Liberal şi, aparent peste noapte, aţi devenit cap de listă la Consiliul Judeţean. Acest lucru nu a stârnit nemulţumiri în rândul vechilor liberali?
– Colegii mei sunt la curent cu acest lucru,însă cei mai mulţi brăileni probabil că încă nu ştiu ceea ce o să vă spun. În 1990,în Piaţa Unirii din Timişoara a avut loc o primă manifestare politică organizată de PNL. La eveniment au participat, pe lângă liderii de partid, şi un număr impresionant de oameni , cu precădere tineri timişoreni şi mulţi studenţi din diverse colţuri ale ţării. La microfonul evenimentului a luat cuvântul preşedintele de atunci al partidului, domnul Radu Câmpeanu. Domnia sa şi-a construit discursul pe trei axe. A vorbit despre IMPLICARE, MODERNIZAREA STATULUI ROMÂN şi LIBERTATE. Poate unii dintre voi îşi mai amintesc anii 90, atmosfera de atunci. Eu respiram toată această energie la Timişoara, oraşul revoluţiei! Mesajul domnului Câmpeanu m-a emoţionat, a rezonat într-un fel aparte cu felul meu de a fi şi m-a făcut pe mine, student la Facultatea de Medicină Veterinară, să mă înscriu alături de alţi colegi în PNL. Este un fapt real că acum eu nu m-am înscris în PNL, ci am revenit în PNL. Mai trebuie să adaug faptul că sosirea în rândul organizaţiei locale a PNL este continuarea unei colaborări de şapte ani în Consiliul Judeţean. Proiectele despre care vorbeam mai sus şi pe care am reuşit să le implementez au putut prinde contur şi datorită relaţiei puternice şi de durată cu reprezentanţii PNL. Am găsit aici o echipă de specialişti, oameni cu realizări profesionale în spate şi am venit, la rândul meu, cu o echipă de specialişti care cu certitudine vor consolida echipa existentă. Împreună am construit un program care să scoată Brăila din groapa în care au dus-o cei 30 de ani de administraţie PSD. Şi mai e ceva: cu un pic de diplomaţie, cu ambiţie şi răbdare, ca independent poţi implementa mici proiecte şi am demonstrat că asta se poate. Brăila are însă nevoie de mult mai mult. Are nevoie de un program coerent, de strategie, de bani pentru dezvoltare. PSD a adus Brăila pe ultimul loc la atragerea de fonduri europene. PSD a transformat judeţul în cel mai îmbătrânit judeţ din România! Acestea sunt realităţi dureroase, nu vorbe. Eu mă uit foarte des la Timişoara, oraşul studenţiei mele. Mă uit la oraşe precum Oradea sau Cluj. Credeţi că noi nu putem fi aşa? Putem! Avem însă nevoie de un alt tip de administraţie. Or eu, alături de colegii din PNL, tocmai acest tip de administraţie propunem: modern, digitalizat, activ în căutarea de investitori, centrat pe atragerea de fonduri europene şi pe nevoile oamenilor.
Avem nevoie de o majoritate care să deconecteze mafia de la banii cetăţenilor şi să dezvolte oraşul şi judeţul.
– Zilele trecute a fost congres la PSD, partidul şi-a ales liderii, şi-a pus cenuşă în cap, şi-a arătat cu degetul tătucii. Este capabil PSD să se schimbe?
-PSD-ul, din păcate, dragilor, nu se poate schimba! Priviţi în urmă şi vă veţi îngrozi de câtă minciună şi cinism poate da dovadă aşa numitul partid membru al Internaţionalei socialiste! PSD-ul este un partid al oamenilor muncii? Nu! În anii în care au fost la guvernare au păstrat cel mai mare nivel de taxare al muncii şi tocmai la muncitorul de la baza piramidei sociale. În schimb, au făcut nişte salarii de invidiat în special în administraţie, creând ca pe vremea PCR-ului clase privilegiate! PSD-ul este un partid al pensionarilor? Nu! În anii în care au fost la guvernare au amânat creşterile de pensii de la început de an, aşa cum spune legea, oferind procente populiste în a doua parte a anului, care în sumă reală ofereau per an creşteri de pensii mai mici! Toate creşterile de pensii au fost procentuale, fără limitări în partea superioară a grilelor, creând şi aici categorii de pensionari privilegiaţi, care trăiesc într-un confort pe care un muncitor sau un profesor în plină activitate nici nu-l visează! PSD-ul este un partid care s-a rupt de trecut şi care priveşte spre viitor, viitor alături de celelalte state din marea familie europeană? Nu! De reformă administrativă a statului Român pe perioada guvernării de către PSD nici nu a fost vorba! PSD-ul este un partid care a întreprins toate măsurile administrative pentru consolidarea statului de drept ? Nu! Nu putem uita niciodată cum acest partid încerca să legifereze în Parlament în favoarea infractorilor, cu sau fără gulere albe! Şi nu putem uita niciodată că protecţia Preşedintelui Camerei Deputaţilor din Parlamentul României era asigurată de interlopi! Şi atunci cum de se miră liderii PSD că populaţia plină de năduf, i-a etichetat cu plăcuţa de înmatriculare suedeză? Să ne uităm inclusiv la sloganul PSD de la Brăila: „Eu asfaltez”. Ce credeţi că înseamnă asta? În fond, cine asfaltează? Vă spun eu ce înseamnă! Că doar nu întinde domnul Dragomir bitumul pe şosea, călare pe compresor. Înseamnă că, de fapt, asfaltează doar două firme şi că banii publici, miliarde şi miliarde de lei, se sifonează în buzunarele unor tătuci. PSD şi-a arătat cu degetul tătucii, iar acum creşte alţi tătuci! În ADN-ul PSD,în limbajul şi în comportamentul acestui partid se află o mentalitate totalitară şi un comportament centrat pe jaf. Pe 10 august 2018, acest partid a pus jandarmii să gazeze şi să lovească cetăţenii care aveau dreptul să protesteze. I-aţi văzut pe cei care au participat la acea înăbuşire violentă a revoltelor, demnă de regimul lui Putin sau Lukaşenko, să-şi dea demisia? Nu! Sau, poftim, un alt exemplu. Domnul Grindeanu, premierul care a semnat ordonanţa 13, unde se află acum? În conducerea noului PSD! PSD este partidul care a demantelat sistemul de justiţie şi a eliberat mii de infractori – pedofili, violatori, ucigaşi. Iar lucrul ăsta trebuie spus răspicat. Dacă s-ar fi schimbat, s-ar fi repezit să repare ce a stricat,însă nu, el nu a făcut asta. Iar la Brăila, să fim serioşi, funcţionează cea mai ramforsată structură PSD din ţară. Aici nu s-a schimbat nimic în 30 de ani. Este o organizaţie conectată la banii publici. Eu vă cer să ne trezim în al doisprezecelea ceas! Avem nevoie de o majoritate liberală în consilii, o majoritate care să deconecteze mafia de la banii cetăţenilor şi să dezvolte oraşul şi judeţul. (Interviu realizat de Alexandru Ionescu)
La Brăila mi-am îngropat oameni pe care i-am iubit, la Brăila mi-am crescut copilul. Sunt dependent de Dunăre şi de spiritul acestui oraş.
– Cum credeţi că o să arate Brăila peste 10 ani?
– Când eram copil, iarna, după ninsoare, cu mâinile îngheţate şi ghetele decolorate şi zgâriate de gheaţa şi zăpada prin care înaintam, traversam pasarela pietonală peste calea ferată. Mergeam apoi cu găşcuţa mea din cartierul Chercea, pe strada Gării, apoi prin spatele liceului Bălcescu, până în Grădina Publică. Aici ne jucam cu zăpadă şi, după o vreme, porneam în fugă spre marginea dinspre Dunăre a parcului , unde era o vale abruptă pe care ne lansam ca pe derdeluş, ţipând, cu fundul pe câte o pungă de nylon. După ce ne săturam, transpiraţi şi obosiţi, porneam în dreapta şi, prin spatele magaziilor, ajungeam la strada Împăratul Traian. De fiecare dată,înainte de a începe urcuşul către centru, zăboveam clipe bune pentru a privi la ţinuta impozantă şi la coşul de fum al Morii Violatos ca la o făptură fantastică. Despre numele clădirii am aflat mai târziu, despre propietarul clădirii şi despre cine a construit-o şi mai târziu, iar despre statutul social, averea propietarului şi poziţia lui într-o ierarhie locală, am aflat abia după ani buni de la Revoluţie. Şi de-abia atunci, când am avut toate informaţiile, amînţeles în parte, dar definitoriu grandoarea oraşului de la Dunăre. Şi tot atunci am început să iubesc oraşul şi mai mult şi am hotărât să-i dedic o parte din viaţa mea activă! Ştii, am copilărit aici, la Brăila mi-am îngropat oameni pe care i-am iubit, la Brăila mi-am crescut copilul. Sunt dependent de Dunăre şi de spiritul acestui oraş. Nu plec din Brăila şi îmi doresc să văd cum acest oraş renaşte. Sunt sigur că alături de echipa noastră şi de cetăţenii acestui oraş putem transforma Brăila în Oradea,în Iaşi ori Sibiu. Este şi ultima şansă pentru noi! M-aţi întrebat cum cred că o să arate Brăila, iar eu v-am vorbit despre cele mai dezvoltate oraşe din România, oraşe care au o administraţie liberală. Însă mai important este să vă spun cum nu vreau să fie Brăila. Şi vă spun unde va ajuge Brăila cu PSD încă patru ani la conducere: un oraş în care clanurile interlope vor face legea. Un oraş în care două companii vor deţine monopolul asfaltărilor, un oraş fără antreprenori, un oraş al bătrânilor abandonaţi, un oraş fără presă liberă şi fără cultură. Un oraş pustiu, bolnav, un oraş în ruină. Avem de ales între această realitate şi realitatea unui oraş modern, european. Dar pentru asta avem cu toţii o misiune. Misiunea ca, pe 27 septembrie să mergem la vot. Şi mai vreau să adaug ceva. E o rugăminte pentru toţi brăilenii care au plecat din oraş, dar care au încă buletin de Brăila. Veniţi pe 27 septembrie acasă! Veniţi şi votaţi! Pentru voi, dar şi pentru părinţii, bunicii, copiii şi prietenii voştri! Daţi-ne şansa să salvăm acest oraş, acest judeţ.
Politică
Proiectul ”preț mai mic la combustibili pentru agricultori” al lui Popa, încă nu a apărut la Comisia de Agricultură
* asta ne-au transmis surse politice legat de acest subiect și informația potrivit căreia proiectul anunțat de președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, care vizează ca fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili, încă nu ajunsese la Comisia de Agricultură a Camerei, până ieri, ne-a fost confirmată de Ionel Ciunt, președintele acestei entități * contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, Popa a afirmat că el s-a ținut de cuvânt și a depus proiectul în data de 9 noiembrie, așa cum a anunțat, dar nu direct la Comisie, ci la grupul Parlamentar al PNL, pentru a trece prin comisia juridică și a primi o formă adecvată * Parlamentarul a afirmat că proiectul va ajunge astăzi sau cel târziu luni și la Comisia de Agricultură
Proiectul de lege care propune un preț mai mic la combustibili pentru fermierii români, așteptat la Comisia de Agricultură.
Așa cum am precizat într-o altă ediție a cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a anunțat la finele săptămânii trecute că dorește să inițieze un proiect prin care fermierii ar putea obține un preț mai bun la combustibili.
Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori. Așa cum am informat la vremea respectivă, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PNL Brăila, Popa a afirmat că are de gând să depună acest proiect, luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului.Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” la începutul săptămânii, Popa a precizat că urma să ajungă la Parlament și să depună proiectul.
Interesant este că zilele trecute, surse politice ne-au semnalat că la Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților încă nu ajunsese proiectul ”trâmbițat” de liberal. Ulterior, informația a fost confirmată pe adresa redacției ziarului de către Ionel Ciunt, președintele Comisiei de Agricultură.
Contactat din nou în acest context, Alexandru Popa a afirmat că nu a mințit ci chiar a depus proiectul, doar că procedura este una mai complicată. Mai precis, acesta ne-a transmis că înainte de a ajunge la Comisie proiectul trebuie să treacă prin filtrele grupului PNL, astfel că a fost depus luni și în prezent se află în analiză la comisia juridică a grupului.
”Procedura este următoarea: proiectul se depune întâi la noi, în comisia de specialitate internă, serviciul juridic al grupului parlamentar. Teoretic, trebuia să ajungă a doua zi (n.r. – la Comisia de Agricultură), dar probabil că nu a ajuns. Întâi se verifică legalitatea la noi la grup. Așa pleacă de aici. Deci proiectul este depus la noi la grup, se dă aviz de legalitate, i se dă o formă juridică, pentru că eu am făcut proiectul strict ca un inginer agronom.
Abia atunci când are forma juridică și este totul corect din acest punct de vedere, ajunge la Comisie. Acesta este fluxul. Nu pot să merg eu să o depun direct la Comisie. Trece prin grupul nostru și abia apoi ajunge la Comisie.
Dacă nu a ajuns, probabil că se va întâmpla mâine (n.r. – vineri) sau zilele următoare. Oricum, a fost înregistrat la noi la grup și pot oricând să solicit numărul de înregistrare și să vi-l pun la dispoziție. Dar cei de la grup le adună și le duc la comisii. Nu duc câte un proiect, duc mai multe”, a declarat Popa.
Ulterior, Alexandru Popa a revenit cu un apel telefonic pentru a ne informa că a discutat cu reprezentații grupului parlamentar din care face parte și ne-a transmis că i s-a confirmat că proiectul încă se află la serviciul juridic al grupului parlamentar PNL și că va fi depus la Comisie, cel mai probabil vineri, în a doua parte a zilei, cel târziu luni.
”Repet, aceasta este procedura. Eu l-am depus în forma brută și acum trece prin compartimentul juridic care îi dă o formă corectă din punct de vedere juridic”, a mai adăugat Popa.
Ce propune deputatul
În cadrul conferinței de presă în care a anunțat că are în plan să depună acest proiect, Popa a declarat că acesta: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. (…) Am scos din contabilitate. Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii.
M-am uitat: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.
Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici și nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul, cu mențiunea că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă.
La vremea respectivă, întrebat despre propunerea liberalului, senatorul PSD Brăila, Sorin Moise a precizat că ideea a spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, astfel că aceasta pare ”împrumutată” de Popa, mai ales că a fost prezent la acel eveniment.
Chiar și așa, Moise a punctat că ar susține orice inițiativă benefică pentru fermieri, dar doar dacă proiectul este unul fundamentat, avizat de miniștrii de resort și nu bazat pe declarații populiste.
Politică
Preț mai mic la combustibili pentru agricultori
• președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat săptămâna trecută că va depune luni, 9 noiembrie, în Parlament, la Comisia de Agricultură, un proiect prin care fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili • mai precis, Popa are în plan scutirea de TVA și accize direct la pompă pentru fermieri • deputatul a dorit să sublinieze că propunerea sa nu ar avea un impact negativ pentru bugetul statului român • întrebat dacă ar susține o astfel de inițiativă legislativă, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, fermier la rându-i, a precizat că ideea ar fi spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, dar că va susține orice proiect care vine în sprijinul agricultorilor • deputatul-fermier Vasilică Priceputu (PSD) nu a oferit niciun punct de vedere
Președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a ieșit recent ”la rampă” pentru a anunța un proiect de lege pe care dorește să îl inițieze, de pe urma căruia fermierii ar putea obține un preț mai mic la combustibili.
În cadrul unei conferințe de presă susținută săptămâna trecută la sediul PNL Brăila, Popa a vorbit despre propunerea sa, cu mențiunea că are de gând să depună proiectul la începutul acestei săptămâni, mai precis luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului. Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori.
Proiectul, potrivit lui Popa: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. Luni, voi depune un proiect în Camera Deputaților, un proiect la Comisia de Agricultură, prin care fermierii vor fi scutiți din momentul achiziției motorinei, de acciză și de subvenții (n.r. – contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în data de 9 noiembrie, Popa a precizat că urma să depună proiectul până în ora 16.00).
Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii. M-am uitat în contabilitate: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.
Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul.
Economia ar putea merge în investiții ale agricultorilor
În plus, sursa citată a mai adăugat că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă. După cum a mai punctat Popa, cu excepția ultimului an agricol, în istoria recentă, fermierii din județul Brăila nu au reușit să facă profit sau să aibă o producție mulțumitoare, astfel că lucrurile s-ar putea regla prin măsura pe care o propune.
”Astfel, cei 4 lei sunt investiți în alte lucruri, cum ar fi inputurile (semințe, îngrășăminte etc n.red.). În momentul în care cumperi inputurile cash, reușești să ai un discount mult mai mare, reușești să nu mai mergi să iei linii de credite. Sunt multe lucruri care se pot acoperi. Repet, impactul bugetar pentru statul român este zero. Doar în limita cotelor pe care le-am primit de la APIA, și aici mă gândesc la cereale. Avem 78 litri pe hectar, în fiecare an, care sunt subvenționați de Uniunea Europeană și de statul român.
La oleaginoase tot 78 l, iar la legume avem 148 litri pe hectar. Achiziția motorinei cu 6 lei, repet – poate spun a 3-a, a 4-a oară-, nu are impact bugetar, dar ajută foarte mult fermierul român. Pentru că, la acest moment, achiziția motorinei și achiziția îngrășămintelor devine una dintre cele mai costisitoare pentru un fermier. La un hectar înființat, până la momentul recoltării, consumul este între 80 și 100 litri – depinde de tehnologia pe care o folosești. Cu 4 lei sunt 300 – 350 litri, pe care, oricum îi iei, dar nu-i mai aștepți de la statul român. Cu lunile. Uneori cu anii”, a conchis Popa.
Sorin Moise: «Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine. Dar măsură concretă și nu populism!»

Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în legătură cu anunțul făcut de Popa, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, a precizat că ideea pare împrumutată de la actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), care ar fi atins subiectul în timpul audierilor din Parlament, la momentul formării Guvernului Luca Niculescu, audieri la care a participat și Alexandru Popa.
”Am auzit această idee la audierile ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu, unde a participat și domnul deputat Popa. Probabil de acolo a împrumutat ideea. Deci este cumva o idee copiată. Nu știu dacă au avut discuții împreună, ca domnul deputat Popa să depună acest proiect de lege sau nu.
Din câte cunosc, inițiativa ar trebui să vină, cel mai probabil, și ca o ordonanță de urgență sau ca hotărâre de Guvern. De asemenea, este interesant de văzut dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe (n.r. – Alexandru Nazare). Am prea puține date ca să știu ce a stat la baza deciziei domnului Popa. Dacă are deja niște discuții purtate cu ministrul de Finanțe, în acest sens și are ok-ul ministrului pentru a face această propunere legislativă, e foarte bine. Adică ar fi un lucru bun dacă s-ar întâmpla.
Domnul deputat, dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe, ar putea să ne spună dacă are «ok-ul» ministrului de Finanțe pentru acest PLx. Și care este punctul de vedere al ministrului. Pentru că fiind vorba despre acciză și TVA trebuie să aibă punct de vedere de la Ministerul de Finanțe”, a declarat Moise.
Întrebat dacă ar susține acest proiect în condițiile în care întrunește condițiile amintite, Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului.
”Sigur că aș susține proiectul. Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine! Dar măsură concretă și nu populism!”, a mai afirmat senatorul.
Tot pe acest subiect am încercat să obținem un punct de vedere și de la deputatul PSD Brăila Vasilică Priceputu, la rându-i fermier, însă parlamentarul nu ne-a transmis nimic până la acest moment.






















