Social Media

Editorial

Dezbină și condu!

Timp de citire: 6 minute

Vă mai amintiți? În urmă cu doi ani, criticam pensionarii. Nu aveam niciodată loc de ei în autobuze și tramvaie. Îi găsea ieșitul din casă fix când nevoia de transport era mai mare. Sufocau și supraaglomerau orice vehicul, mai ales în momentele cheie. Chiar era o problemă reală pentru oraș. Mârâiam pe la toate colțurile, care pe unde putea, dar niciodată cu adevărat nu am mers în curtea „Braicar” să luăm de guler conducerea și să-i cerem socoteală că nu e capabilă să asigure o flotă adaptată nevoilor orașului și, mai mult, că din incompetență și/sau nepăsare, și acel puțin pe care îl avea îl rânduia după un program făcut pe genunchi. N-am sancționat niciodată civic, în adevăratul sens, cârpăceala și mântuiala care guvernau de ani de zile compania. Ne-a fost mult mai ușor să umilim pensionarii.
Tot până acum doi ani, înroșeam rețelele de socializare cu critici și nemulțumiri legate de sistemul de învățământ. Dădeam de pereți cu copii și profesori la grămadă și le puneam în cârcă toate eșecurile și problemele. Rareori ne-am revoltat însă pe adevărații vinovați și am recunoscut franc realitatea – avem un sistem complet depășit, subfinanțat, care nu stimulează nici elevii, nici dascălii, că fiecare zi din fiecare școală din țara asta e o luptă pentru supraviețuire. Sistemul este însă un mamut, de ce să ne complicăm! E mult mai ușor să învinovățim copiii și dascălii.
La fel și în Sănătate și Asistență Socială. La fel și în Administrația Publică  – câte ocări n-am adresat acestei tagme favorizate, bugetarii, ținând cu dinții de lucrurile mici, mici de tot, fără măcar să ne închipuim adevărata dimensiune a dezastrului. Nu mai zic de polițiști, procurori, judecători, cărora le punem în cârcă toate nedreptățile din lume, uitând, de fapt, că biblia lor e legea, iar legea asta e atât de strâmbă pentru că e făcută de aceiași oameni strâmbi, nepregătiți, puși pe căpătuială, rupți complet de realitate, concentrați doar pe ei și ai lor, care gestionează și dictează tot, de la Educație la Sănătate, de la Economie la Mediu, de la Agricultură la Bănci. Oameni pe care, însă, exact noi i-am girat cu încrederea, visele și speranțele noastre. Iar dacă ei sunt atât de strâmbi, este fix pentru că noi i-am ales așa. Dar, de ce să ne facem mea culpa!? E mult mai ușor să înjurăm.
Toate acestea însă, astăzi, par nimicuri. Ne-am învățat să trăim în devălmășie cu ele, aproape ne-au intrat în ADN. Ele, problemele, dar și modul în care noi, ca popor, reacționăm. Cum? Așa cum o facem de 30 de ani încoace. Înverșunați, răi, uneori hidos de răi, alegând ținte ușoare. Pentru că din structura asta a ADN-ului nostru, atât de strâmb modificată de greutățile și mojiciile pe care de 30 de ani (ba chiar mai mult) le tot îndurăm, a fost efectiv smuls curajul.
Am devenit niște lași trăncănitori – iar rețelele sociale ne adapă din plin toate orgoliile astea mărunte – lipsiți complet de simțul responsabilității și reciprocității, de empatie și de grija față de celălalt. De aceea, astăzi, ne este atât de ușor să pierdem orice urmă de înțelegere și eleganță și să ne tăvălim prin noroi unii pe alții, din nou clar divizați în două mari categorii – vaccinați și nevaccinați.
N-ai niciun drept să-mi reproșezi sau să mă umilești că m-am vaccinat și să tot cauți interese meschine în spatele deciziei mele. Nici eu n-am dreptul să te critic, să te acuz că n-ai făcut-o și să-ți pun în cârcă toată nenorocirea asta. Totul ține, practic, de respect. Dar e obligația noastră să ne protejăm reciproc și să vedem lucrurile exact așa cum sunt, din cea mai largă perspectivă.
Rupe-te două secunde din bulă, vaccinat sau nevaccinat, șterge cu buretele tot ce ai aflat până acum despre Covid, amintește-ți măcar fugitiv de lucrurile pe care le-am scris la începutul acestui editorial și o să înțelegi: și eu, și tu suntem la fel de vulnerabili în fața acestui sistem strâmb, prost și corupt. Iar ceea ce ne transformă în victime sigure și ușoare este exact această veșnică discordanță de opinie.
Divide et impera! Exact de dezbinarea asta are nevoie sistemul. Ca să-și poată face toate mendrele, are nevoie ca noi să ne mâncăm unii pe alții, să ne consumăm toată puterea și priceperea în această falsă luptă, de această dată, vaccinați-nevaccinați. Pentru că un popor unit le-ar fi cerut socoteală pentru fiecare viață pierdută sau distrusă, pentru fiecare decizie bălmăjită, pentru fiecare sancțiune dată cu nedreaptă măsură. Și primul lucru pe care l-ar fi întrebat, l-ar fi scandat în piețe și l-ar fi transformat în viral pe rețele ar fi fost: cum naiba, la o populație de 20 milioane de locuitori să nu-ți permiți în țara asta să aloci, într-o asemenea tragedie, măcar 2000 de paturi de terapie intensivă pentru Covid (plus personalul aferent, bineînțeles)!?
Și încă ceva, în fața unui popor unit, niciun guvern, nicio autoritate nu și-ar fi permis această bătaie de joc, că nu pot să-i spun campanie de informare/comunicare. Un popor corect informat nu și-ar fi numărat zilnic morții cu sutele, sau, măcar, din compasiune și decență, nu și i-ar fi aruncat dintr-o tabără în alta. Ne-am fi comportat cu măsură și am fi înțeles din start că în toată povestea asta atât de tristă, de distrugătoare, chiar nu este vorba despre noi și voi. E vorba doar de NOI! Noi, cei cu frica și cu morții. Noi, victime pentru a infinita oară ale acestui sistem strâmb, care rezistă de 30 de ani încoace doar așa: Dezbină și stăpânește!

Editorial

Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!

Publicat

în

Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!

Liderul PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a fost citat ca martor de DNA Iași. Popa a dat declarații cam două ore joi, 1 octombrie. A doua zi, vineri, 2 octombrie, Ilie Bolojan a fost la DNA Iași unde a stat cam trei ore, tot în calitate de martor.

Dosarul este legat de o presupusă mită uriașă de 1,5 milioane euro pe care omul de afaceri din Vaslui Fănel Bogos ar fi dat-o ca să intre la premierul demis pentru a-l schimba pe directorul DSVSA Vaslui.

De altfel, în aceeași oală cu șeful DSVSA Vaslui este și Alexandru Bociu, șeful suprem al ANSVSA, care-ar fi refuzat să-l schimbe din funcție pe subalternul lui din Vaslui.

Conform unor surse de încredere, Alexandru Bociu a deranjat multă lume bună din PNL tocmai pentru că el aplică legea și nu execută ordine de partid.

Conform altor surse, inclusiv Alexandru Popa, liderul PNL Brăila, s-ar fi străduit să-l schimbe după ce Bociu nu l-a ”executat” pe Costică Peltea omul PSD din fruntea DSVSA Brăila. Cică Peltea nu i-ar fi dat lui Popa autorizație pentru un abator! Mai mult, după scandalul uriaș cu variola la ovine care-a lovit ferme din Brăila unde s-au depistat animale neînregistrate legal, Bociu a demis întreaga conducere a DSVSA, inclusiv adjunctul care era omul PNL.

La acest moment, DSVSA Brăila este condusă de specialiști trimiși de la București de același incomod Bociu. Pe de altă parte, ziarul Comunitatea a obținut o declarație de la deputatul Alexandru Popa, conform căreia el a fost citat ca martor al apărării: „Sunt un profesionist în agricultură (…) Nu am avut nicio treabă cu dosarul propriu-zis, dar am fost citat de doamna Trăilă (Cristina Trăila, secretar general al Guvernului Bolojan, în prezent inculpată în acest dosar- n.n) ca martor din partea dumneaei, ca să pot să dau o expertiză mai mult tehnică”.

Logic, asta înseamnă că Trăilă are încredere în Popa, că doar nu este singurul profesionist în agricultură din țara asta. Mai mult, am putea afirma că Popa i-ar putea fi dator! Cu ce , nu se știe! În fond, nimănui nu-i convine să depună mărturie la DNA, decât dacă nu are loc de întors.

Apoi, dacă știi că ești total neimplicat în practicile toxice ale demiterilor și numirilor după propriile interese în acest caz, de ce mergi cu avocatul de mână? Sincer, când ești complet nevinovat, când nu ai făcut nimic care să miroasă a trafic de influență, de ce ai nevoie de avocat?

Un răspuns ar putea fi legat de maniera controversată de instrumentare a dosarelor, dar și de măsurile preventive care au un puternic iz politic, de aici și scăderea dramatică a credibilității justiției în general. Ca să nu mai vorbim de maniera în care se face justiție la televizor.

În acest context, nu putem să nu ne aducem aminte cum a tratat PNL Brăila, în frunte cu Alexandru Popa și numitul Chivu Cătălin, episodul în care, în urma unui denunț, DNA a ridicat documente de la Consiliul Județean legate de HC Dunărea.

Vă aduceți aminte că Francisk Chiriac, președintele CJ, și Adrian Manole, președintele HC Dunărea, erau deja condamnați de liderii PNL și Chivu? Acum aceiași liberali în frunte cu numitul Chivu nu mai scot o vorbă! Culmea, nu se mai aude nimic în legătură cu acel dosar in rem, deși au trecut atâtea luni! Sau poate procurorii așteaptă alegerile locale… Orice e posibil!

Citește articolul complet

Editorial

Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei, și? De parcă ar fi primul!

Publicat

în

Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei și? De parcă ar fi primul!

Constituția este stâlpul democrației! Când se încalcă o dată legea fundamentală a statului, puteți fi siguri că vor urma și alte încălcări, din ce în ce mai ”justificate”, până se va ajunge ca respectarea Constituției să devină excepția.

În ultimii ani au fost multe încălcări și aș aminti de încălcările flagrante ale drepturilor și libertăților cetățenești în perioada pandemiei. Pe o ură colectivă  – vacciniști versus anti-vacciniști – guvernele (Orban, dar mai ales Câțu) din acea perioadă și-au bazat așa-zisele reguli, care-au încălcat în lanț drepturile și libertățile cetățenești.

Un singur aspect reamintesc: cum să impui vaccinarea cu un vaccin experimental, când cetățenii sunt atât de diferiți, au boli, au alergii, au slăbiciuni etc etc. Ei bine, s-a putut și poporul plătește și va plăti în continuare pentru milioanele și milioanele și milioanele de doze, care ar fi trebuit administratate tuturor, cam câte 6 de căciulă. ”Noroc” că a izbucnit războiul Rusia – Ucraina astfel că, peste noapte, a dispărut și Covid-ul și regulile absurde.

Următoarea încălcare flagrantă a Constituției a fost atunci când i s-a interzis Dianei Șoșoacă, președintele S.O.S România, să candideze la președinția țării. Ion Iliescu care se bucura de o popularitate imensă nu a avut curajul să facă așa ceva atunci când a candidat Corneliu Vadim Tudor din partea PRM. Să ne aducem aminte cât de dur și amenințător era în limbaj C.V. Tudor. Până la urmă, liderul PRM a fost învins democratic la vot.

Dacă Diana Șoșoacă era lăsată să candideze, cu siguranță ”mânca” din voturile lui Călin Georgescu și niciunul nu ajungea în turul 2. Părerea mea! Sau poate ajungea, dar nu cu un scor atât de mare și atunci ”proeuropenii” se aliau în spatele candidatului pro-occidental, care câștiga democratic alegerile.

Acum, după atâtea luni de la învestirea lui Nicușor Dan, sincer, nu era mai bună Elena Lasconi? A treia oră când s-a încălcat fragrant legea fundamentală a țării a fost când s-au anulat alegerile prezidențiale – turul I -, când s-au calificat Călin Georgescu și Elena Lasconi. Pe ce motiv? Nicușor Dan a promis  desecretizarea documentelor, că le va face publice ca să priceapă toată lumea de ce s-au anulat alegerile prezidențiale, o premieră în România post-comunistă. Nu s-a desecretizat nimic, că nu aveau ce. În schimb, Călin Georgescu a fost martirizat și a intrat în categoria adulaților. Ferească Dumnezeu să zici ceva de Georgescu!

Dar cum a fost sacrificată Elena Lasconi pentru Nicușor Dan, vă mai aduceți aminte? Iar acum progresiștii nu-l mai înghit pe președintele Dan! S-au lipit de Ilie Bolojan care este și el un ”Mesia”, adulat, indiferent ce-ar face. Să te ferească Dumnezeu să zici ceva de Bolojan!

În fine, abia acum vine lovitura de grație: preaiubitul și întâiul matematician al țării, Nicușor Dan a început să interpreteze Constituția ca pe un text de la Limba Română. Fără nicio legătură cu Matematica. Astfel că, întâi l-a propus pe Tomac, al cărui partid nici nu a intrat în Parlament. Acum l-a desemnat pe Veștea, peste capul Bolojan al PNL, ceea ce a dus deja la împărțirea liberalilor în două tabere. În plus, o dă încontinuu că el ”nu vrea” un guvern votat de AUR sau cu membri AUR pe post de miniștri.

Păi, cum vine asta? Votanții AUR nu sunt români? Nicușor Dan nu este președintele tuturor românilor, ci doar al ”proeuropenilor”? Am zis-o și-o repet: întâi președintele să fi desemnat un premier de la PSD, partidul situat pe locul I la ultimele parlamentare. Dacă Grindeanu&Co nu treceau un guvern de Parlament, la rând intra AUR! Dacă nici AUR nu făcea nimic, a treia oară votau toți parlamentarii cu ochii închiși, orice guvern. Asta-i formula rezultată după ultimele parlamentare! Este practic imposibil fără PSD sau fără AUR. Și dacă partidele ”proeuropene” nu se înțeleg între ele, atunci hai la anticipate! De ce-i este frică lui Nicușor Dan să respecte Constituția?

Ce crede el sau altcineva – Bolojan, Veștea, Grindeanu, Fritz –  că dacă împart, pe față, alegătorii românii în cetățeni de mâna întâi și cetățeni de mâna a doua, după votul exprimat la ultimele alegeri, Europa va ajuta România cu bani, dacă nu-și îndeplinește jaloanele pe care tot ai noștri conducători le-au negociat? Nu, fraților! Stați liniștiți! Uitați-vă la țările din jur cum tratează interesul național. Cu atenție! Că vremurile se schimbă!

Ai noștri conducători însă, par din ce în ce mai mult rupți de realitatea în care trăiesc românii și își permit să facă ”fițe” de parcă am fi o țară bananieră, fără Constituție, fără democrație, fără reguli.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧