Editorial
Despre Salvare şi UPU. Şi despre Arthur de la Ceptura
Dacă nu îl cunoaşteţi încă, Arthur de la Ceptura este un fel de Nicuşor de la Brăila, mai ferchezuit şi destupat însă. Un personaj pitoresc, făcut celebru de emisiunile tv de tip can-can, un fel de bufon al mediului online, care, spre deliciul „fanilor”, atât cât îl duce mintea-i scurtă, se pune în tot felul de situaţii, unele hazlii, altele penibile. Şi totuşi, în îngustimea lui, Arthur, un tânăr hâtru de altfel, are o doză de viclenie, pe care nu se codeşte să o folosească de fiecare dată când se află în impas.
Ei bine, la un moment dat, Arthur a decis să se însoare şi a postat un anunţ pe internet. În scurt timp, o fată i-a răspuns şi au stabilit să se întâlnească în Ploieşti. Manierat, Arthur a cumpărat din puţinii bani pe care îi avea flori şi bomboane şi s-a aşezat cuminte pe marginea şoselei cu gândul că cineva îşi va face pomană şi-l va duce gratis vreo 30 şi ceva de kilometri până în oraş. N-a fost să fie. Aşa că a căutat o sacoşă netransparentă, a ascuns în ea florile şi bomboalenele, a pus deasupra un pantalon de pijama şi a sunat la 112 acuzând dureri mari abdominale. A venit salvarea, tot drumul s-a văitat, ba chiar atunci când l-a întrebat paramedicul ce are în sacoşă (avea totul planificat în detaliu), a răspuns: schimburi, de-o fi nevoie de operaţie, internare… A intrat urgent pe chirurgie, unde medicul de gardă s-a chinuit vreo 20 de minute să-şi dea seama de diagnostic, căci, evident, dintr-o dată toate simptomele şi durerile au dispărut. Medicul a mai solicitat o opinie din partea unui coleg, doar că, până să ajungă acesta, într-un moment de neatenţie, Arthur a şters-o. A ajuns la întâlnire cu câteva minute întârziere, dar fata îl aştepta. A fost dezamăgit … era aşa de urâtă, că i-a dat florile, bomboanele şi a plecat cu promisiunea fermă că o s-o sune. I-a luat ceva timp să ajungă înapoi la Ceptura, căci, până şi el a realizat că la ambulanţă nu are cum să apeleze din nou.
Aşa l-am cunoscut pe Arthur. Povestind cu mare haz şi lux de amănunte această păţanie, de care era tare mândru, în cadrul unui reportaj legat de serviciul medical de urgenţă şi despre problemele cu care se confruntă. Una dintre ele, apelarea nejustificată, chiar abuzivă a numărului 112. Medicii se plângeau că se pierde timp preţios şi se supraaglomerează camera de gardă de la UPU cu pacienţi cu probleme minore, dese fiind cazurile în care, în urma unor apeluri în care se exagerează simptomele, ambulanţa străbate zeci, chiar sute de kilometri pentru o răceală banală, simple palpitaţii sau o criză de fiere ori rinichi. Asta dacă la celălalt capăt al firului nu sunt tot felul de arthuri şi arthure care folosesc ambulanţa pe post de taxi gratuit. Căci, să nu vă închipuiţi că Arthur este singurul. El este doar cel mai celebru.
De unde şi până unde subiectul acesta? Ei bine, Arthur de la Ceptura mi-a venit în minte în momentul în care am citit articolul despre propunerea liberalilor privind înfiinţarea unor centre medicale de permanenţă. Dacă la nivel de municipiu ar fi doar binevenite, pentru mediul rural, în câteva puncte cheie, cred că ar fi mai mult decât necesare. Nu-mi fac speranţe la ce declara Mihai Tudose, cu centru de permanenţă în fiecare comună, ştiu că nu sunt medici, nu sunt bani, dar măcar unul la câteva… Pe de o parte, s-ar acoperi nevoia de asistenţă medicală pentru miile de locuitori din satele şi comunele în care nu sunt medici de familie sau dacă sunt, ajung o dată, de ori pe săptămână. Ar ajuta şi cabinetele supraaglomerate, cărora Casa de Sănătate le decontează doar un număr limitat de consultaţii pe zi. Şi ar mai fi şi un punct de triaj între pacienţi şi UPU Brăila, astfel încât camera de gardă de la Spitalul Judeţean să nu mai fie permanent arhiplină, iar bolnavii să stea cu orele la rând. Dacă centrele acestea ar avea propriile ambulanţe şi dotări minime pentru a rezolva urgenţele minore, cred că şi pacienţii şi sistemul de sănătate ar avea de câştigat. Evident, nu vorbim de cazurile grave sau delicate. Dar una este să transporţi un bolnav în criză biliară de la Ciocile sau Victoria până la Bărăganu, şi alta e până la Brăila. Nu mai spun de satele din Insula Mare! Pentru că, nici măcar acolo nu avem. Din cunoştinţele mele, la acest moment în tot judeţul este doar un astfel de centru, la Însurăţei, şi ar mai fi Spitalul din Făurei. Înţelegeţi de ce avem nevoie de aceste centre. Pentru că, o fi criza biliară, renală sau răceala o banalitate pentru un medic, dar când la 80 km de oraş ai copilul cu febră 40 sau mama cu dureri acute abdominale, cu vărsături din 5 în 5 minute şi pe nimeni în toţi kilometrii ăştia să te ajute, te doare în cot de codurile de la urgenţe. Şi te apucă toţi nervii când, după atâta chin, stai pe holuri câte 5 – 6 ore fără să te bage nimeni în seamă pentru că, nu-i aşa, în concepţie medicală, colica asta, sau febra, sau tusea, care pe tine te sleieşte, aducându-te la capătul puterilor, este doar ceva MINOR.
Şi ar mai fi ceva, dacă ar fi fost un centru de genul acesta la câţiva kilometri de Ceptura, cel mai sigur nici Arthur n-ar mai fi fost vedetă, nici internetul plin de exemple de genul fufei care a aşteptat salvarea în rochie de seară, pentru că avea o mega-urgenţă… să ajungă până la ora 22.00 în NightClub.
Editorial
Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!
Liderul PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a fost citat ca martor de DNA Iași. Popa a dat declarații cam două ore joi, 1 octombrie. A doua zi, vineri, 2 octombrie, Ilie Bolojan a fost la DNA Iași unde a stat cam trei ore, tot în calitate de martor.
Dosarul este legat de o presupusă mită uriașă de 1,5 milioane euro pe care omul de afaceri din Vaslui Fănel Bogos ar fi dat-o ca să intre la premierul demis pentru a-l schimba pe directorul DSVSA Vaslui.
De altfel, în aceeași oală cu șeful DSVSA Vaslui este și Alexandru Bociu, șeful suprem al ANSVSA, care-ar fi refuzat să-l schimbe din funcție pe subalternul lui din Vaslui.
Conform unor surse de încredere, Alexandru Bociu a deranjat multă lume bună din PNL tocmai pentru că el aplică legea și nu execută ordine de partid.
Conform altor surse, inclusiv Alexandru Popa, liderul PNL Brăila, s-ar fi străduit să-l schimbe după ce Bociu nu l-a ”executat” pe Costică Peltea omul PSD din fruntea DSVSA Brăila. Cică Peltea nu i-ar fi dat lui Popa autorizație pentru un abator! Mai mult, după scandalul uriaș cu variola la ovine care-a lovit ferme din Brăila unde s-au depistat animale neînregistrate legal, Bociu a demis întreaga conducere a DSVSA, inclusiv adjunctul care era omul PNL.
La acest moment, DSVSA Brăila este condusă de specialiști trimiși de la București de același incomod Bociu. Pe de altă parte, ziarul Comunitatea a obținut o declarație de la deputatul Alexandru Popa, conform căreia el a fost citat ca martor al apărării: „Sunt un profesionist în agricultură (…) Nu am avut nicio treabă cu dosarul propriu-zis, dar am fost citat de doamna Trăilă (Cristina Trăila, secretar general al Guvernului Bolojan, în prezent inculpată în acest dosar- n.n) ca martor din partea dumneaei, ca să pot să dau o expertiză mai mult tehnică”.
Logic, asta înseamnă că Trăilă are încredere în Popa, că doar nu este singurul profesionist în agricultură din țara asta. Mai mult, am putea afirma că Popa i-ar putea fi dator! Cu ce , nu se știe! În fond, nimănui nu-i convine să depună mărturie la DNA, decât dacă nu are loc de întors.
Apoi, dacă știi că ești total neimplicat în practicile toxice ale demiterilor și numirilor după propriile interese în acest caz, de ce mergi cu avocatul de mână? Sincer, când ești complet nevinovat, când nu ai făcut nimic care să miroasă a trafic de influență, de ce ai nevoie de avocat?
Un răspuns ar putea fi legat de maniera controversată de instrumentare a dosarelor, dar și de măsurile preventive care au un puternic iz politic, de aici și scăderea dramatică a credibilității justiției în general. Ca să nu mai vorbim de maniera în care se face justiție la televizor.
În acest context, nu putem să nu ne aducem aminte cum a tratat PNL Brăila, în frunte cu Alexandru Popa și numitul Chivu Cătălin, episodul în care, în urma unui denunț, DNA a ridicat documente de la Consiliul Județean legate de HC Dunărea.
Vă aduceți aminte că Francisk Chiriac, președintele CJ, și Adrian Manole, președintele HC Dunărea, erau deja condamnați de liderii PNL și Chivu? Acum aceiași liberali în frunte cu numitul Chivu nu mai scot o vorbă! Culmea, nu se mai aude nimic în legătură cu acel dosar in rem, deși au trecut atâtea luni! Sau poate procurorii așteaptă alegerile locale… Orice e posibil!
Editorial
Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei, și? De parcă ar fi primul!
Constituția este stâlpul democrației! Când se încalcă o dată legea fundamentală a statului, puteți fi siguri că vor urma și alte încălcări, din ce în ce mai ”justificate”, până se va ajunge ca respectarea Constituției să devină excepția.
În ultimii ani au fost multe încălcări și aș aminti de încălcările flagrante ale drepturilor și libertăților cetățenești în perioada pandemiei. Pe o ură colectivă – vacciniști versus anti-vacciniști – guvernele (Orban, dar mai ales Câțu) din acea perioadă și-au bazat așa-zisele reguli, care-au încălcat în lanț drepturile și libertățile cetățenești.
Un singur aspect reamintesc: cum să impui vaccinarea cu un vaccin experimental, când cetățenii sunt atât de diferiți, au boli, au alergii, au slăbiciuni etc etc. Ei bine, s-a putut și poporul plătește și va plăti în continuare pentru milioanele și milioanele și milioanele de doze, care ar fi trebuit administratate tuturor, cam câte 6 de căciulă. ”Noroc” că a izbucnit războiul Rusia – Ucraina astfel că, peste noapte, a dispărut și Covid-ul și regulile absurde.
Următoarea încălcare flagrantă a Constituției a fost atunci când i s-a interzis Dianei Șoșoacă, președintele S.O.S România, să candideze la președinția țării. Ion Iliescu care se bucura de o popularitate imensă nu a avut curajul să facă așa ceva atunci când a candidat Corneliu Vadim Tudor din partea PRM. Să ne aducem aminte cât de dur și amenințător era în limbaj C.V. Tudor. Până la urmă, liderul PRM a fost învins democratic la vot.
Dacă Diana Șoșoacă era lăsată să candideze, cu siguranță ”mânca” din voturile lui Călin Georgescu și niciunul nu ajungea în turul 2. Părerea mea! Sau poate ajungea, dar nu cu un scor atât de mare și atunci ”proeuropenii” se aliau în spatele candidatului pro-occidental, care câștiga democratic alegerile.
Acum, după atâtea luni de la învestirea lui Nicușor Dan, sincer, nu era mai bună Elena Lasconi? A treia oră când s-a încălcat fragrant legea fundamentală a țării a fost când s-au anulat alegerile prezidențiale – turul I -, când s-au calificat Călin Georgescu și Elena Lasconi. Pe ce motiv? Nicușor Dan a promis desecretizarea documentelor, că le va face publice ca să priceapă toată lumea de ce s-au anulat alegerile prezidențiale, o premieră în România post-comunistă. Nu s-a desecretizat nimic, că nu aveau ce. În schimb, Călin Georgescu a fost martirizat și a intrat în categoria adulaților. Ferească Dumnezeu să zici ceva de Georgescu!
Dar cum a fost sacrificată Elena Lasconi pentru Nicușor Dan, vă mai aduceți aminte? Iar acum progresiștii nu-l mai înghit pe președintele Dan! S-au lipit de Ilie Bolojan care este și el un ”Mesia”, adulat, indiferent ce-ar face. Să te ferească Dumnezeu să zici ceva de Bolojan!
În fine, abia acum vine lovitura de grație: preaiubitul și întâiul matematician al țării, Nicușor Dan a început să interpreteze Constituția ca pe un text de la Limba Română. Fără nicio legătură cu Matematica. Astfel că, întâi l-a propus pe Tomac, al cărui partid nici nu a intrat în Parlament. Acum l-a desemnat pe Veștea, peste capul Bolojan al PNL, ceea ce a dus deja la împărțirea liberalilor în două tabere. În plus, o dă încontinuu că el ”nu vrea” un guvern votat de AUR sau cu membri AUR pe post de miniștri.
Păi, cum vine asta? Votanții AUR nu sunt români? Nicușor Dan nu este președintele tuturor românilor, ci doar al ”proeuropenilor”? Am zis-o și-o repet: întâi președintele să fi desemnat un premier de la PSD, partidul situat pe locul I la ultimele parlamentare. Dacă Grindeanu&Co nu treceau un guvern de Parlament, la rând intra AUR! Dacă nici AUR nu făcea nimic, a treia oară votau toți parlamentarii cu ochii închiși, orice guvern. Asta-i formula rezultată după ultimele parlamentare! Este practic imposibil fără PSD sau fără AUR. Și dacă partidele ”proeuropene” nu se înțeleg între ele, atunci hai la anticipate! De ce-i este frică lui Nicușor Dan să respecte Constituția?
Ce crede el sau altcineva – Bolojan, Veștea, Grindeanu, Fritz – că dacă împart, pe față, alegătorii românii în cetățeni de mâna întâi și cetățeni de mâna a doua, după votul exprimat la ultimele alegeri, Europa va ajuta România cu bani, dacă nu-și îndeplinește jaloanele pe care tot ai noștri conducători le-au negociat? Nu, fraților! Stați liniștiți! Uitați-vă la țările din jur cum tratează interesul național. Cu atenție! Că vremurile se schimbă!
Ai noștri conducători însă, par din ce în ce mai mult rupți de realitatea în care trăiesc românii și își permit să facă ”fițe” de parcă am fi o țară bananieră, fără Constituție, fără democrație, fără reguli.






















