Social Media

Editorial

Despre CTP, Biblie şi Patriarhul Daniel

Timp de citire: 6 minute

Sincer, în ultimii ani, rând pe rând “maeştrii” presei, cei care la un moment dat făceau parte din conducerea Clubului Român de Presă şi-au dezvăluit o faţă urâtă, urâtă tare. Rând pe rând despre Sorin Roşca Stănescu, Cornel Nistorescu, Ion Cristoiu, Dumitru Tinu (Dumnezeu să-l ierte!) dar şi despre mai tinerii Dan Andronic, Robert Turcescu şi alţii ca ei au apărut în spaţiul public nişte poveşti oribile, care ţineau fie de corupţie, fie de moralitate în căsnicie, fie de un trecut, mai mult decât dubios, de informatori sau “acoperiţi” pentru Securitatea lui Ceauşescu, dar şi pentru Serviciile Secrete de după ’89, şi nu în ultimul rând de legături murdare cu afacerişti penali precum Sorin Ovidiu Vântu, Sebastian Ghiţă ş.a. Dacă mai amintim şi ce s-a ales de Naşu’, alias Radu Moraru, sau de Dan Diaconescu Direct, cu mizeria lui de televiziune, tabloul e complet. Rând pe rând aceşti inşi s-au îmbogăţit, sacrificându-şi credibilitatea proprie, unii au intrat în politică, alţii s-au pus în slujba unor politicieni macabri aş spune, şi rezultatul a fost prăbuşirea încrederii populaţiei în presă – mai ales că în vremuri de criză, c-a fost dreapta, c-a fost stânga, ajutoarele s-au dat pe ochi frumoşi. În toată această perioadă, Cristian Tudor Popescu a rămas un bastion al credibilităţii prin faptul că, de regulă, criticile sale au mers de la dreapta la stânga simultan, nu a părut că-i ţine în braţe pe unii sau pe alţii, nu a părut că a bătut palma cu unii într-o perioadă, apoi cu alţii în altă perioadă. Nu a părut suspect de bine informat, semn că are legături cu generali din SRI. În fine, a părut OK, chit că şi el ascunde nişte schelete în dulap de pe vremea lui Ceauşescu dar şi de pe vremea când ziarul “Scânteia”, proaspăt devenit “Adevărul”, lăuda mineriadele. În încrâncenarea lui specifică, CTP mi-a părut echilibrat.
În acest context, nu înţeleg ce-l mână în lupta asta asiduă împotriva Bisericii, a moaştelor, a pelerinajelor, a preoţilor, a sărbătorilor creştine şi, în fine, a “vitelor” păstorite de Patriarhul Daniel. Se ştie, CTP este ateu, dar până acum nu am asistat la excese, unul după altul, de parcă Biserica, credincioşii care se încăpăţânează să meargă la moaşte sau sărbătorile creştine în general ar fi de vină pentru tot răul din ţara asta. Deja a devenit o sperietoare, câtă vreme un şef de pe la o echipă de fotbal din Iaşi – iertare, dar nu mă pricep şi nu sunt informată – a declarat la Pro Tv că a chemat preotul pentru o sfeştanie, dar s-a declarat stresat să nu intre în  gura lui CTP.  Iată cum am ajuns la un alt punct. În emisiunea “Realitatea Spirituală”, prof. univ. Dan Dungaciu de la catedra de Sociologie a Universităţii din Bucureşti s-a întrebat retoric unde este intelectualitatea laică din ţara asta care ar putea, argumentat, să contracareze niste poziţii precum cea a lui Popescu: anti- patriarh, anti- creştini, anti, anti, ferm convins că numai el, CTP, ştie ce a vrut să spună Mântuitorul în Noul Testament şi alte astfel de semne ale unei trufii dezgustătoare, dacă-mi permiteţi. Cu excepţia lui Mihail Neamţu, sincer, n-am prea văzut să se înghesuie intelectuali în a le ţine partea şi preoţilor, de fapt valorilor creştine, mai bine zis! Nişte exemple din istorie cu ce a însemnat preoţimea pentru eliberarea acestui popor de sub întunericul cunoaşterii, poate ne-ar fi prins bine. În schimb, am văzut jurnalişti sau realizatori de emisiuni care şi-au asumat public credinţa: Rareş Bogdan, Alex Dima (“România, Te iubesc”), Claudiu Pândaru (DIGI 24) sunt numele care îmi vin acum în minte. Mai mult, cu plăcută surpriză am văzut că sub semnătura lui Cătălin Tolontan a apărut un reportaj cu privire la faţa nevăzută a Bisericii. Cea care ajută, care scoate bani din piatră seacă pentru copii, pentru bătrâni, pentru săraci…
Nu m-am considerat niciodată un intelectual! Cu smerenie vreau să-i transmit lui CTP sau celor ca el următoarele: nu ştiu de câte ori a citit şi ce a vrut să înţeleagă din Noul Testament. Eu pot să afirm că am înţeles următoarele: cu măsura cu care judeci, cu aceea vei fi judecat, urăşte păcatul, dar iubeşte-l pe păcătos. Iată de ce nu pot să fiu de acord cu judecarea de către CTP a Patriarhului Daniel, şi nici a “vitelor” pe care le păstoreşte Preafericitul. Un singur lucru mai adaug: CREDINŢA te poate mântui, CREDINŢA te poate vindeca, CREDINŢA îţi dă puterea să mergi mai departe indiferent de vremuri. De aceea Mântuitorul spune – citez din memorie – dacă aveţi credinţă cât un grăunte de muştar, puteţi muta munţii! A învia morţii, a se vindeca bolnavii născuţi orbi şi câte miracole sunt istorisite în Biblie n-au nimic de-a face cu logica seacă. Este vorba despre credinţă. “Credinţa ta te-a mântuit”, sunt vorbele Mântuitorului din Biblia, pe care a citit-o şi CTP. Iată de ce sfântul părinte Ştefan Argatu, care provine dintr-o familie de sfinţi preoţi, atrage deseori atenţia la mănăstirea de lângă Ciorăşti, unde a construit un aşezământ pentru bătrâni: “Când vă rugaţi să CREDEŢI că vi s-a împlinit deja dorinţa”. Credinţa înseamnă speranţă, iar speranţa înseamnă puterea de a merge mai departe, indiferent de pandemie, boli, necazuri. Ce e rău în asta?

Editorial

Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!

Publicat

în

Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!

Liderul PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a fost citat ca martor de DNA Iași. Popa a dat declarații cam două ore joi, 1 octombrie. A doua zi, vineri, 2 octombrie, Ilie Bolojan a fost la DNA Iași unde a stat cam trei ore, tot în calitate de martor.

Dosarul este legat de o presupusă mită uriașă de 1,5 milioane euro pe care omul de afaceri din Vaslui Fănel Bogos ar fi dat-o ca să intre la premierul demis pentru a-l schimba pe directorul DSVSA Vaslui.

De altfel, în aceeași oală cu șeful DSVSA Vaslui este și Alexandru Bociu, șeful suprem al ANSVSA, care-ar fi refuzat să-l schimbe din funcție pe subalternul lui din Vaslui.

Conform unor surse de încredere, Alexandru Bociu a deranjat multă lume bună din PNL tocmai pentru că el aplică legea și nu execută ordine de partid.

Conform altor surse, inclusiv Alexandru Popa, liderul PNL Brăila, s-ar fi străduit să-l schimbe după ce Bociu nu l-a ”executat” pe Costică Peltea omul PSD din fruntea DSVSA Brăila. Cică Peltea nu i-ar fi dat lui Popa autorizație pentru un abator! Mai mult, după scandalul uriaș cu variola la ovine care-a lovit ferme din Brăila unde s-au depistat animale neînregistrate legal, Bociu a demis întreaga conducere a DSVSA, inclusiv adjunctul care era omul PNL.

La acest moment, DSVSA Brăila este condusă de specialiști trimiși de la București de același incomod Bociu. Pe de altă parte, ziarul Comunitatea a obținut o declarație de la deputatul Alexandru Popa, conform căreia el a fost citat ca martor al apărării: „Sunt un profesionist în agricultură (…) Nu am avut nicio treabă cu dosarul propriu-zis, dar am fost citat de doamna Trăilă (Cristina Trăila, secretar general al Guvernului Bolojan, în prezent inculpată în acest dosar- n.n) ca martor din partea dumneaei, ca să pot să dau o expertiză mai mult tehnică”.

Logic, asta înseamnă că Trăilă are încredere în Popa, că doar nu este singurul profesionist în agricultură din țara asta. Mai mult, am putea afirma că Popa i-ar putea fi dator! Cu ce , nu se știe! În fond, nimănui nu-i convine să depună mărturie la DNA, decât dacă nu are loc de întors.

Apoi, dacă știi că ești total neimplicat în practicile toxice ale demiterilor și numirilor după propriile interese în acest caz, de ce mergi cu avocatul de mână? Sincer, când ești complet nevinovat, când nu ai făcut nimic care să miroasă a trafic de influență, de ce ai nevoie de avocat?

Un răspuns ar putea fi legat de maniera controversată de instrumentare a dosarelor, dar și de măsurile preventive care au un puternic iz politic, de aici și scăderea dramatică a credibilității justiției în general. Ca să nu mai vorbim de maniera în care se face justiție la televizor.

În acest context, nu putem să nu ne aducem aminte cum a tratat PNL Brăila, în frunte cu Alexandru Popa și numitul Chivu Cătălin, episodul în care, în urma unui denunț, DNA a ridicat documente de la Consiliul Județean legate de HC Dunărea.

Vă aduceți aminte că Francisk Chiriac, președintele CJ, și Adrian Manole, președintele HC Dunărea, erau deja condamnați de liderii PNL și Chivu? Acum aceiași liberali în frunte cu numitul Chivu nu mai scot o vorbă! Culmea, nu se mai aude nimic în legătură cu acel dosar in rem, deși au trecut atâtea luni! Sau poate procurorii așteaptă alegerile locale… Orice e posibil!

Citește articolul complet

Editorial

Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei, și? De parcă ar fi primul!

Publicat

în

Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei și? De parcă ar fi primul!

Constituția este stâlpul democrației! Când se încalcă o dată legea fundamentală a statului, puteți fi siguri că vor urma și alte încălcări, din ce în ce mai ”justificate”, până se va ajunge ca respectarea Constituției să devină excepția.

În ultimii ani au fost multe încălcări și aș aminti de încălcările flagrante ale drepturilor și libertăților cetățenești în perioada pandemiei. Pe o ură colectivă  – vacciniști versus anti-vacciniști – guvernele (Orban, dar mai ales Câțu) din acea perioadă și-au bazat așa-zisele reguli, care-au încălcat în lanț drepturile și libertățile cetățenești.

Un singur aspect reamintesc: cum să impui vaccinarea cu un vaccin experimental, când cetățenii sunt atât de diferiți, au boli, au alergii, au slăbiciuni etc etc. Ei bine, s-a putut și poporul plătește și va plăti în continuare pentru milioanele și milioanele și milioanele de doze, care ar fi trebuit administratate tuturor, cam câte 6 de căciulă. ”Noroc” că a izbucnit războiul Rusia – Ucraina astfel că, peste noapte, a dispărut și Covid-ul și regulile absurde.

Următoarea încălcare flagrantă a Constituției a fost atunci când i s-a interzis Dianei Șoșoacă, președintele S.O.S România, să candideze la președinția țării. Ion Iliescu care se bucura de o popularitate imensă nu a avut curajul să facă așa ceva atunci când a candidat Corneliu Vadim Tudor din partea PRM. Să ne aducem aminte cât de dur și amenințător era în limbaj C.V. Tudor. Până la urmă, liderul PRM a fost învins democratic la vot.

Dacă Diana Șoșoacă era lăsată să candideze, cu siguranță ”mânca” din voturile lui Călin Georgescu și niciunul nu ajungea în turul 2. Părerea mea! Sau poate ajungea, dar nu cu un scor atât de mare și atunci ”proeuropenii” se aliau în spatele candidatului pro-occidental, care câștiga democratic alegerile.

Acum, după atâtea luni de la învestirea lui Nicușor Dan, sincer, nu era mai bună Elena Lasconi? A treia oră când s-a încălcat fragrant legea fundamentală a țării a fost când s-au anulat alegerile prezidențiale – turul I -, când s-au calificat Călin Georgescu și Elena Lasconi. Pe ce motiv? Nicușor Dan a promis  desecretizarea documentelor, că le va face publice ca să priceapă toată lumea de ce s-au anulat alegerile prezidențiale, o premieră în România post-comunistă. Nu s-a desecretizat nimic, că nu aveau ce. În schimb, Călin Georgescu a fost martirizat și a intrat în categoria adulaților. Ferească Dumnezeu să zici ceva de Georgescu!

Dar cum a fost sacrificată Elena Lasconi pentru Nicușor Dan, vă mai aduceți aminte? Iar acum progresiștii nu-l mai înghit pe președintele Dan! S-au lipit de Ilie Bolojan care este și el un ”Mesia”, adulat, indiferent ce-ar face. Să te ferească Dumnezeu să zici ceva de Bolojan!

În fine, abia acum vine lovitura de grație: preaiubitul și întâiul matematician al țării, Nicușor Dan a început să interpreteze Constituția ca pe un text de la Limba Română. Fără nicio legătură cu Matematica. Astfel că, întâi l-a propus pe Tomac, al cărui partid nici nu a intrat în Parlament. Acum l-a desemnat pe Veștea, peste capul Bolojan al PNL, ceea ce a dus deja la împărțirea liberalilor în două tabere. În plus, o dă încontinuu că el ”nu vrea” un guvern votat de AUR sau cu membri AUR pe post de miniștri.

Păi, cum vine asta? Votanții AUR nu sunt români? Nicușor Dan nu este președintele tuturor românilor, ci doar al ”proeuropenilor”? Am zis-o și-o repet: întâi președintele să fi desemnat un premier de la PSD, partidul situat pe locul I la ultimele parlamentare. Dacă Grindeanu&Co nu treceau un guvern de Parlament, la rând intra AUR! Dacă nici AUR nu făcea nimic, a treia oară votau toți parlamentarii cu ochii închiși, orice guvern. Asta-i formula rezultată după ultimele parlamentare! Este practic imposibil fără PSD sau fără AUR. Și dacă partidele ”proeuropene” nu se înțeleg între ele, atunci hai la anticipate! De ce-i este frică lui Nicușor Dan să respecte Constituția?

Ce crede el sau altcineva – Bolojan, Veștea, Grindeanu, Fritz –  că dacă împart, pe față, alegătorii românii în cetățeni de mâna întâi și cetățeni de mâna a doua, după votul exprimat la ultimele alegeri, Europa va ajuta România cu bani, dacă nu-și îndeplinește jaloanele pe care tot ai noștri conducători le-au negociat? Nu, fraților! Stați liniștiți! Uitați-vă la țările din jur cum tratează interesul național. Cu atenție! Că vremurile se schimbă!

Ai noștri conducători însă, par din ce în ce mai mult rupți de realitatea în care trăiesc românii și își permit să facă ”fițe” de parcă am fi o țară bananieră, fără Constituție, fără democrație, fără reguli.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧