Social Media

Politică

Deputatul PSD Vasilică Priceputu, prima promisiune îndeplinită

Actualizat:
Timp de citire: 6 minute
vasile priceputu

În luna noiembrie, cu ocazia preluării mandatului de deputat după demisia social-democratului Mircea Florin, Vasilică Priceputu, fost consilier județean, a vorbit public despre două dintre țintele sale principale în acest mandat: reducerea taxării muncii în România și consultarea mult mai activă a mediului de afaceri, dar și crearea unei punți de legătură pentru cetățeni. La vremea respectivă, noul deputat a anunțat că deja are în pregătire o primă întâlnire cu mediul de afaceri brăilean. Într-adevăr, joia trecută,   Tabiet Garden & Events a găzduit conferința ”Achizițiile publice – provocări și soluții practice”, un eveniment amplu organizat la inițiativa Cabinetului Parlamentar – deputat Vasilică Priceputu, în parteneriat cu o echipă de profesioniști ai Asociației Experților în Achiziții (AEXA). Întâlnirea a reunit reprezentanți ai administrației publice locale și centrale, primari din județ, specialiști în achiziții, membri ai mediului de afaceri și ai instituțiilor publice interesate de un domeniu considerat astăzi esențial pentru buna funcționare a statului: achizițiile publice.

În intervenția sa, deputatul Vasilică Priceputu a reamintit angajamentul public pe care și l-a asumat în campania electorală, acela de a transforma dialogul dintre toți partenerii implicați în viața social-economică a județului Brăila într-un proces real de consultare colectivă, capabil să genereze soluții comune la provocările cu care se confruntă comunitatea.”În campania electorală, mi-am asumat angajamentul de a folosi dialogul dintre toți partenerii implicați în viața social-economică a județului Brăila ca pe un proces real de consultare colectivă, menit să devină un instrument solid pentru rezolvarea, în comun, a provocărilor cu care ne confruntăm. Evenimentul de azi marchează primul pas în această direcție și reprezintă parte din strategia echipei noastre de a întări încrederea că, alături de mediul privat și administrația publică, putem construi o colaborare care să servească binele comunității”, a precizat deputatul.

Un eveniment necesar pentru un domeniu aflat în continuă schimbare
Deputatul Vasilică Priceputu, inițiatorul conferinței, a subliniat în deschiderea evenimentului necesitatea organizării unui astfel de dialog aplicat, care să pună la aceeași masă teoreticieni ai legislației, practicieni și beneficiari direcți ai procedurilor de achiziții: ”Această conferință a fost o oportunitate reală de a analiza, juridic și practic, problemele și blocajele din domeniul achizițiilor publice, alături de specialiști de marcă, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai administrației locale și centrale. Strategia echipei mele este de a folosi dialogul ca instrument de consultare colectivă, pentru a găsi împreună soluții și, de ce nu, pentru a formula propuneri de modificări legislative.”
Parlamentarul PSD  a precizat că a dorit „o altfel de conferință”, în care specialiștii să prezinte spețe concrete, iar după fiecare intervenție să aibă loc dezbateri interactive, orientate spre soluții viabile în practică. Inițiativei s-a alăturat și deputata Doinița Ciocan, care a apreciat demersul colegului său și a transmis că, în actualul mandat, va susține identificarea unor mecanisme legislative și procedurale menite să simplifice și să eficientizeze întregul proces al achizițiilor publice. Prezent la conferință, Ștefan Fusea, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură (C.C.I.A) Brăila, a subliniat necesitatea unui dialog constant între mediul de afaceri și autoritățile publice, evidențiind faptul că predictibilitatea și claritatea procedurilor de achiziții sunt esențiale pentru dezvoltarea economică a județului.


Mesaje de susținere din partea liderilor locali
Interesul pentru tema conferinței a fost confirmat și prin prezența oficialităților locale.
Președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac, a transmis un mesaj de susținere pentru administrațiile publice și mediul de afaceri, subliniind importanța colaborării între toate instituțiile implicate în implementarea proiectelor publice. La rândul său, primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir, a salutat inițiativa: ”Legislația achizițiilor este într-o continuă schimbare. În administrație, uneori ne bucurăm când reușim să semnăm contracte, alteori ne confruntăm cu frustrare când apar contestații și termenele se prelungesc. Oamenii au așteptări de la noi, iar astfel de întâlniri ne ajută să clarificăm probleme, să discutăm interactiv și să tragem concluzii utile.”
 

Specialiștii AEXA: spețe reale și soluții practice
Partea centrală a evenimentului a fost dedicată prezentărilor realizate de experții Asociației Experților în Achiziții (AEXA), recunoscuți pentru expertiza lor în legislația și practica achizițiilor publice: Adrian Ceparu – Președinte AEXA, Florin Irimia – Președinte Executiv AEXA, Corina Bostan – avocat, colaborator în cadrul Societății de Avocați ”Ceparu și Irimia”. Aceștia au prezentat spețe reale, situații întâlnite în practica recentă, blocaje juridice, dar și interpretări legislative care pot conduce la aplicarea corectă a procedurilor și la evitarea contestațiilor. Intervențiile lor au stimulat discuții dinamice cu participanții, care au prezentat la rândul lor probleme specifice comunităților pe care le reprezintă.

Un dialog apreciat de participanți: speranțe pentru viitoare îmbunătățiri legislative
Primarii și specialiștii în achiziții din județul Brăila au apreciat modul profesionist în care au fost abordate temele sensibile, precum și caracterul aplicat al spețelor. Mulți au subliniat că astfel de întâlniri sunt extrem de necesare, într-un domeniu în care legislația se modifică frecvent, iar interpretările diferitelor instituții pot crea blocaje majore în derularea proiectelor publice.
Participanții și-au exprimat speranța că discuțiile purtate se vor concretiza, în viitor, în propuneri legislative sau în ghiduri de bună practică, care să simplifice și să eficientizeze întreg procesul de achiziții publice.

Reamintim că deputatul PSD Vasilică Priceputu este face parte din trei Comisii parlamentare: antreprenoriat și turism, transporturi și infrastructură, apărare.

Politică

Preț mai mic la combustibili pentru agricultori

• președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat săptămâna trecută că va depune luni, 9 noiembrie, în Parlament, la Comisia de Agricultură, un proiect prin care fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili • mai precis, Popa are în plan scutirea de TVA și accize direct la pompă pentru fermieri • deputatul a dorit să sublinieze că propunerea sa nu ar avea un impact negativ pentru bugetul statului român • întrebat dacă ar susține o astfel de inițiativă legislativă, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, fermier la rându-i, a precizat că ideea ar fi spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, dar că va susține orice proiect care vine în sprijinul agricultorilor • deputatul-fermier Vasilică Priceputu (PSD) nu a oferit niciun punct de vedere

Publicat

în

Preț mai mic la combustibili pentru agricultori
Deputatul-fermier Alexandru Popa a depus luni un proiect la Comisia pentru Agricultură

Președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a ieșit recent ”la rampă” pentru a anunța un proiect de lege pe care dorește să îl inițieze, de pe urma căruia fermierii ar putea obține un preț mai mic la combustibili.

În cadrul unei conferințe de presă susținută săptămâna trecută la sediul PNL Brăila, Popa a vorbit despre propunerea sa, cu mențiunea că are de gând să depună proiectul la începutul acestei săptămâni, mai precis luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului. Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori.

Proiectul, potrivit lui Popa: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. Luni, voi depune un proiect în Camera Deputaților, un proiect la Comisia de Agricultură, prin care fermierii vor fi scutiți din momentul achiziției motorinei, de acciză și de subvenții (n.r. – contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în data de 9 noiembrie, Popa a precizat că urma să depună proiectul până în ora 16.00).

Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii. M-am uitat în contabilitate: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.

Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici  nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul.

Economia ar putea merge în investiții ale agricultorilor

În plus, sursa citată a mai adăugat că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă. După cum a mai punctat Popa, cu excepția ultimului an agricol, în istoria recentă, fermierii din județul Brăila nu au reușit să facă profit sau să aibă o producție mulțumitoare, astfel că lucrurile s-ar putea regla prin măsura pe care o propune.

”Astfel, cei 4 lei sunt investiți în alte lucruri, cum ar fi inputurile (semințe, îngrășăminte etc n.red.). În momentul în care cumperi inputurile cash, reușești să ai un discount mult mai mare, reușești să nu mai mergi să iei linii de credite. Sunt multe lucruri care se pot acoperi. Repet, impactul bugetar pentru statul român este zero. Doar în limita cotelor pe care le-am primit de la APIA, și aici mă gândesc la cereale. Avem 78 litri pe hectar, în fiecare an, care sunt subvenționați de Uniunea Europeană și de statul român.

La oleaginoase tot 78 l, iar la legume avem 148 litri pe hectar. Achiziția motorinei cu 6 lei, repet – poate spun a 3-a, a 4-a oară-, nu are impact bugetar, dar ajută foarte mult fermierul român. Pentru că, la acest moment, achiziția motorinei și achiziția îngrășămintelor devine una dintre cele mai costisitoare pentru un fermier. La un hectar înființat, până la momentul recoltării, consumul este între 80 și 100 litri – depinde de tehnologia pe care o folosești. Cu 4 lei sunt 300 – 350 litri, pe care, oricum îi iei, dar nu-i mai aștepți de la statul român. Cu lunile. Uneori cu anii”, a conchis Popa.

Sorin Moise: «Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine. Dar măsură concretă și nu populism!»

Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului

Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în legătură cu anunțul făcut de Popa, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, a precizat că ideea pare împrumutată de la actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), care ar fi atins subiectul în timpul audierilor din Parlament, la momentul formării Guvernului Luca Niculescu, audieri la care a participat și Alexandru Popa.

”Am auzit această idee la audierile ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu, unde a participat și domnul deputat Popa. Probabil de acolo a împrumutat ideea. Deci este cumva o idee copiată. Nu știu dacă au avut discuții împreună, ca domnul deputat Popa să depună acest proiect de lege sau nu.

Din câte cunosc, inițiativa ar trebui să vină, cel mai probabil, și ca o ordonanță de urgență sau ca hotărâre de Guvern. De asemenea, este interesant de văzut dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe (n.r. – Alexandru Nazare). Am prea puține date ca să știu ce a stat la baza deciziei domnului Popa. Dacă are deja niște discuții purtate cu ministrul de Finanțe, în acest sens și are ok-ul ministrului pentru a face această propunere legislativă, e foarte bine. Adică ar fi un lucru bun dacă s-ar întâmpla.

Domnul deputat, dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe, ar putea să ne spună dacă are «ok-ul» ministrului de Finanțe pentru acest PLx. Și care este punctul de vedere al ministrului. Pentru că fiind vorba despre acciză și TVA trebuie să aibă punct de vedere de la Ministerul de Finanțe”, a declarat Moise.

Întrebat dacă ar susține acest proiect în condițiile în care întrunește condițiile amintite, Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului.

”Sigur că aș susține proiectul. Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine! Dar măsură concretă și nu populism!”, a mai afirmat senatorul.

Tot pe acest subiect am încercat să obținem un punct de vedere și de la deputatul PSD Brăila Vasilică Priceputu, la rându-i fermier, însă parlamentarul nu ne-a transmis nimic până la acest moment.

Citește articolul complet

Politică

Mihai Tudose: ”Reducerea țintei de emisii auto poate fi un pas spre salvarea industriei europene”

• ”Politica asta de decarbonizare a afectat competitivitatea și locurile de muncă din sectorul auto European”, a punctat europarlamentarul roman • ”De aceea, susțin criticile aduse de Asociația Producătorilor Europeni de Automobile, care consideră că flexibilitatea oferită autoturismelor fabricate în UE este prea limitată, ca domeniu de aplicare și ca durată”, a adăugat vicepreședintele Comisiei pentru Securitate și Apărare din Parlamentul European

Publicat

în

Mihai Tudose: ”Reducerea țintei de emisii auto poate fi un pas spre salvarea industriei europene”

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a declarat că propunerea Parlamentului European de reducere a obiectivului privind emisiile de CO₂ ale mașinilor noi poate reprezenta un pas spre salvarea industriei auto europene.

”Poate fi doar un pas simbolic sau poate constitui un moment de cotitură, cu consecințe benefice pentru economie și cetățeni”, a avertizat Mihai Tudose.

”Știm că se vrea eliminarea treptată, în UE, a autoturismelor și autoutilitarelor noi, echipate cu motoare cu ardere internă. Politica asta de decarbonizare a afectat  competitivitatea și locurile de muncă din sectorul auto european.

Pentru a mai repara din răul deja făcut, Comisia Europeană a propus, în decembrie anul trecut, revizuirea obiectivului pentru anul 2035, privind parcul de vehicule și camionete din UE, de reducere a emisiilor de CO₂ nu cu 100%, ci cu 90% față de nivelul de referință din 2021.

Miercuri, Comisia de Mediu din Parlamentul European a votat pentru reducerea țintei inițiale, de 100%, la 87,5% pentru autoturisme și 80% pentru vehiculele comerciale ușoare. Urmează votul în plenul Parlamentului European, în sesiunea din decembrie, pentru ceea ce va constitui mandatul Parlamentului în negocierile cu Consiliul Uniunii Europene.

La nivel europarlamentar, acordul între Socialiști, Populari și Liberali, pe un subiect atât de sensibil, e considerat un semnal încurajator pentru coaliția pro-europeană, pe fondul renegocierii de poziții, la jumătatea mandatului. Sunt dezamăgit, însă, de lipsa de curaj și ambiție, pe care o trădează diferența infimă față de propunerea Comisiei Europene.

De aceea, susțin criticile aduse de Asociația Producătorilor Europeni de Automobile, care consideră că flexibilitatea oferită autoturismelor fabricate în UE este prea limitată, ca domeniu de aplicare și ca durată.

Speranța majoră rămâne la Consiliu, unde România și celelalte state membre, producătoare de mașini, trebuie să se bată pentru apărarea industriei auto, prin adecvarea la realitate a obiectivelor de mediu”, a declarat Mihai Tudose, vicepreședinte al Comisiei pentru Securitate și Apărare din Parlamentul European.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧