Social Media

Administrație

Demolare cu parfum de abuz

Actualizat:
Timp de citire: 7 minute
Demolare cu parfum de abuz featured image

• după 13 ani în care a plătit chirie și taxe pentru o tarabă amplasată legal în Piața Mare, o producătoare de flori din Brăila s-a trezit, peste noapte, somată să desființeze construcția ”în termen de o zi lucrătoare”• deși deține contracte semnate anual cu Administrația Piețelor și Târgurilor Brăila, aceasta s-a văzut cu tarabele ridicate fără explicații • am solicitat un punct de vedere de la Administrația Piețelor, dar instituția ne-a răspuns că are nevoie de 30 de zile – termenul legal – pentru a ”identifica informațiile solicitate” • informațiile solicitate sunt cele în baza cărora se presupune că a fost emisă respectiva decizie de desființare a tarabei în cauză!

O sesizare primită la redacția noastră de la un producător local de flori, cu activitate atestată încă din anul 2004, readuce în atenție problema modului în care sunt gestionate spațiile comerciale din piețele brăilene. Este vorba despre  Vasilica Neculai, producător autentic, care de 13 ani își vinde florile – de la panseluțe, zambile și narcise, până la bujori și petunii – în zona Pieței Halelor – Grivița, în baza unor contracte legale de închiriere, încheiate cu Administrația Piețelor și Târgurilor (APT) Brăila.De la flori, la notificare de demolare în 24 de ore
Potrivit documentelor puse la dispoziția redacției, doamna Neculai a deținut în mod constant contracte de închiriere anuale, începând cu anul 2012. Ultimul, contractul nr. 68/01.01.2025, prevedea plata lunară a chiriei pentru ”folosirea tarabei, utilități, alte cheltuieli și suprafața ocupată suplimentar”. Cu toate acestea, la data de 24 septembrie 2025, aceasta a primit o notificare oficială din partea APT Brăila prin care era somată să ”desființeze, în termen de o zi lucrătoare de la comunicare, construcția provizorie amplasată pe domeniul public”, fiind invocat faptul că spațiul ar fi ocupat ”fără existența unui contract de închiriere”. ”Am crezut că este o greșeală, pentru că eu am contract valabil, plătesc la zi, așa cum fac de 13 ani. Le-am cerut lămuriri, dar nu mi s-a mai răspuns. În schimb, tarabele au fost ridicate”, a declarat pentru redacția noastră  Vasilica Neculai.
Deși în notificarea APT nr. 4623/24.09.2025 era indicată doar copertina care adăpostea tarabele, menționată drept ”amplasament provizoriu”, la doar câteva zile după trimiterea documentului au fost ridicate și tarabele propriu-zise, în ciuda faptului că în fotografiile anexate se făcea referire strict la copertină. Intervenția a avut loc în lipsa reclamantei, iar în interiorul tarabelor se aflau bunuri personale. Când, pe 3 octombrie 2025, aceasta s-a prezentat la administratorul pieței pentru a cere lămuriri, i s-a comunicat sec că ”așa au primit dispoziție”, fără alte explicații. Singurul detaliu oferit a fost că bunurile pot fi recuperate oricând, acestea aflându-se ”în posesia administrației”.

Sesizări și contradicții: un istoric de răspunsuri care se bat cap în capSituația nu este una apărută peste noapte. Încă din 2019, Administrația Piețelor și Târgurilor Brăila a făcut mai multe încercări de a ridica cele două tarabe de flori, invocând motive diferite de la un an la altul — de la presupusa obstrucționare a accesului la un panou publicitar, la respectarea măsurilor anti-COVID sau riscul ipotetic ca, în caz de incendiu, autospecialele ISU să nu poată pătrunde în piață. Toate aceste argumente au fost însă infirmate de instituțiile abilitate, inclusiv de Poliția Locală și ISU „Dunărea” Brăila, care au confirmat că tarabele nu blochează accesul și respectă reglementările legale.
Mai mult, locația respectivă a fost stabilită chiar de către APT Brăila, prin contractul nr. 287/01.10.2012, în care se menționează amplasamentul exact al tarabelor, în sectorul flori. ”Nimeni nu a ocupat cu forța acest spațiu”, ne spune Vasilica Neculai, subliniind că poziționarea a fost indicată de administrația piețelor, încă de acum 13 ani. Totuși, în 2025, Administrația a decis că aceleași tarabe ”strică imaginea pieței”. Așa am înțeles că tufănelele și zambilele afectează estetica Pieței Mari, nu însă și coroanele funerare care sunt așezate peste tot, și de care dacă nu ești atent, te poți împiedica.Relocare în sectorul zarzavat: flori printre pungi și mărar
După ridicarea tarabelor, APT Brăila a decis relocarea activității în sectorul zarzavat, o zonă în care nu există alte spații destinate comercializării florilor. ”Poate există o asemănare între lalele și mărar sau între narcise și pungi de plastic. Pentru că acolo se vând saci, pungi și alte obiecte, dar flori nu”, ne spune aceasta, vizibil nemulțumită de decizie. Surse din piață afirmă că în urma unor lucrări efectuate la Piața de Producători, mai mulți comercianți au fost relocați temporar, însă fără să fie afectați cei care aveau contracte în derulare. În cazul de față, însă, măsura pare să fi fost aplicată doar unui singur comerciant, un detaliu care ridică întrebări legate de criteriile de selecție și de transparența deciziilor luate de APT Brăila.Răspunsul oficial: ”Identificăm informațiile solicitate”Redacția noastră a transmis o solicitare oficială către Administrația Piețelor și Târgurilor S.A. Brăila, cerând un punct de vedere clar privind motivele care au stat la baza notificării, criteriile de relocare și lipsa unei comunicări prealabile.
În răspunsul primit, reprezentantul legal al instituției ne-a transmis că: ”Durata necesară pentru identificarea și difuzarea informațiilor solicitate depășește termenul de 10 zile prevăzut de art. 7 alin. 1 din Legea 544/2001, urmând ca răspunsul să vă fie comunicat în maximum 30 de zile”. Cu alte cuvinte, APT Brăila are nevoie de o lună pentru a identifica motivele propriei decizii privind ridicarea unei tarabe care figurează în evidențele sale încă din 2012 și pentru care s-au încasat, fără întrerupere, chirii și taxe.Întrebări rămase fără răspuns
De ce nu a existat același tip de comunicare în momentul relocării altor producători, atunci când s-au efectuat lucrări la piață? Cum se explică faptul că, timp de 13 ani, APT Brăila a emis contracte și facturi pentru o tarabă care, brusc, ”nu mai avea contract”?
Și mai ales: de ce florile unui producător local, care plătește taxele la zi, ajung să fie considerate un ”pericol pentru imaginea pieței”, în timp ce alte spații rămân neatinse?
Concluzie provizorieCazul doamnei Vasilica Neculai, producător local care de peste un deceniu aduce culoare în Piața Mare, nu este doar despre o tarabă ridicată abuziv. Este despre modul în care administrația piețelor tratează micii producători, cei care, prin munca lor, dau viață piețelor tradiționale din Brăila. Redacția noastră va urmări în continuare acest subiect și va reveni cu detalii imediat ce APT Brăila va comunica oficial motivele pentru care florile unui producător cu acte în regulă au devenit, peste noapte, indezirabile.

Administrație

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării

Publicat

în

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.

Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.

După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.

Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.

Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.

În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.

Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.

Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.

Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.

În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.

Citește articolul complet

Administrație

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale

Publicat

în

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.

Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.

Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.

Ajutor după un incendiu devastator

Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.

Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.

În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.

Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente

Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.

Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.

Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.

În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.

Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.

Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită

Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.

Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.

Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.

În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.

Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.

Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧