Local
Definitiv. Pedeapsă mai blândă pentru măcelarul violator de minore
• inculpatul Mircea Iordache din Chiscani, condamnat în primă instanţă la 7 ani închisoare pentru infracţiunea de viol, a beneficiat de o reducere a pedepsei la Curtea de Apel Galaţi • instanţa a admis apelul inculpatului şi a redus cu aproape 1 an pedeapsa principală rezultantă aplicată acestuia, de la 7 ani la 5 ani şi 9 luni închisoare • şi daunele morale acordate părţii civile s-au redus considerabil, de la suma de 35.000 lei la suma de 8.000 lei
Violatorul din Chiscani, Mircea Iordache, cel care a agresat sexual trei minore, pe una chiar în scara unui bloc, a reuşit să îi convingă pe judecătorii instanţei superioară să îi mai reducă din pedeapsă. Condamnat de Judecătoria Brăila la 7 ani închisoare, măcelarul violator a scăpat de aproape 1 an din pedeapsă, valoarea daunelor morale acordate părţii civile fiind de asemenea redusă. Sentinţa aplicată la Curtea de Apel Galaţi este definitivă. “Admite apelul declarat de inculpatul Iordache Mircea împotriva sentinţei penale din 21 septembrie 2018 a Judecătoriei Brăila. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi în rejudecare: reduce de la 1 an închisoare la 3 luni închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu. Reduce de la 5 ani închisoare la 2 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală. Reduce pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului Iordache Mircea de la 7 ani închisoare la 5 ani şi 9 luni închisoare. Reduce daunele morale acordate părţii civile P.I. de la suma de 35.000 lei la suma de 8.000 lei. Menţine măsura arestării preventive a inculpatului Iordache Mircea şi deduce reţinerea şi arestarea preventivă a acestuia de la 16.03.2018 la zi, respectiv 11.12.2018. Definitivă”, este soluţia pronunţată în decembrie de CA Galaţi.
Cunoscut cu antecedente penale, Mircea Iordache, care lucra ca măcelar în străinătate, a profitat de mai multe minore, în luna martie 2018. Pe una a violat-o, însă celelalte două au reuşit să scape la limită.
Experienţe terifiante trăite de trei minore
O minoră care a mers în vizită la o prietenă avea să treacă prin clipe de coşmar, după ce inculpatul a apărut pe neaşteptate în locuinţă. În ziua de 11 martie, Iordache a dat buzna în locuinţa unui prieten şi a obligat-o pe o minoră de 15 ani să facă sex cu el. Minora aflată în plasament la Direcţia pentru Protecţia Copilului Brăila (DGASPC) şi cazată într-un apartament de tip familial, a cerut voie să plece din centru, pentru a-şi vizita o prietenă care locuia pe B-dul Alexandru Ioan Cuza. Cele două au stat de vorbă, apoi prietena a plecat să cumpere un suc de la chioşc, minora rămânând singură în locuinţă. Şi-a făcut apariţia Mircea Iordache, pe care victima îl mai văzuse o dată, în aceeaşi locuinţă, acesta întrebând unde sunt proprietarii. Individul a profitat de faptul că nu mai era nimeni în casă şi s-a aşezat pe pat lângă fată, apoi s-a apucat să o mângâie pe sâni, propunându-i să facă sex şi oferindu-i suma de 30 lei, după cum au stabilit anchetatorii. Persoana vătămată a refuzat propunerile indecente, numai că Iordache Mircea a devenit insistent, a scos banii şi i-a aşezat pe pat lângă persoana vătămată şi a început să o mângâie în zona genitală. În zadar a încercat fata să scape de viol. Ea a fost prinsă de antebraţ, în timp ce încerca să se ridice de pe pat, apoi agresorul a prins-o cu mâinile de gât şi i-a tras tricoul de pe ea. Pedofilul i-a tras apoi şi pantalonii, după care a ameninţat-o că, dacă se mai zbate, “o va tăia cu cuţitul”. Bărbatul a obligat-o pe fată să facă sex cu el, apoi când a auzit că este minoră, având doar 15 ani, şi că va anunţa Poliţia, a plecat grăbit din locuinţă. Violatorul i-a adresat ameninţări fetei şi a avertizat-o să nu spună cuiva ce s-a întâmplat. După ce bărbatul a plecat, prietena victimei s-a întors de la magazin, iar minora agresată şi violată i-a povestit tot. Fata a mers la Poliţie pentru a reclama fapta, ea fiind prezentată la Serviciul de Medicină Legală Brăila, unde medicul legist a confirmat existenţa unui raport sexual. La scurt timp, violatorul a fost arestat, nu înainte însă de a mai agresa sexual încă două victime.
Un brăilean care locuia pe strada Şcolilor a sesizat că fiica sa de 14 ani a fost agresată de un individ chiar în scara blocului. Victima le-a povestit ulterior poliţiştilor că, în ziua de 12 martie 2018, în jurul orei 17.35, s-a despărţit de două colege în Parcul Monument, după care s-a îndreptat spre casă. Fata a ajuns la scară, a sunat la interfon, însă a fost ajunsă din urmă de un bărbat necunoscut. Acesta a intrat după ea în scară şi a prins-o de mijloc, spunându-i că vrea să facă sex oral cu ea. Ţipetele fetei l-au alertat pe tatăl minorei, individul cu gânduri necurate fugind imediat din scara blocului. Tot pe 12 martie, individul a mai acostat o fată pe stradă, în dreptul Complexului Dinamo din cartierul Obor – fapt dovedit de înregistrările video ale camerelor de supraveghere. Victima nu a depus plângere penală şi nu a sesizat poliţia, astfel că nu a putut fi identificată.
Local
O eroare de soft a pus în funcțiune sistemele de alarmare din localitățile brăilene de pe malul Siretului. ISU precizează că nu e niciun pericol
Un mesaj care ar fi trebuit să fie transmis doar în localitățile aflate în proximitatea Barajului Reconstrucția de pe râul Bistrița, acumularea Piatra Neamț, s-a auzit și în difuzoarele de mare putere ale sistemelor de alarmare montate de-a lungul râului Siret, în județul Brăila.
Mesajul avertiza despre o creștere a nivelului râului ca urmare a unei deversări controlate efectuate la barajul de lângă Piatra Neamț.
Astfel, locuitorii unor așezări brăilene precum Cotu Lung sau Vădeni, unde sunt montate sisteme de înștiințare-alarmare au putut auzi mesajul și s-au gândit că proprietățile lor ar putea fi în pericol.
Ca urmare, mulți au sunat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brăila, pentru a cere lămuriri. ISU a transmis un comunicat de presă prin care a informat că nu există niciun motiv de alarmare, mesajul de la sistemul de alarmare fiind destinat doar localităților din apropierea barajului, transmiterea sa și în localitățile de pe malul Siretului din județul Brăila fiind cauzată de o eroare de soft apărută în sistem.
”Astăzi, 07 noiembrie 2026, în jurul orei 16.00, din cauza unei erori de soft, în sistemul de înștiințare-alarmare la inundații pe râul Siret, care funcționează și pe raza județului Brăila, a fost transmis un mesaj către populație privind deversarea controlată din Barajul Reconstrucția de pe râul Bistrița, acumularea Piatra Neamț. Mesajul nu era destinat localităților brăilene, care nu vor fi afectate de actuala situație. Atunci când va fi necesar, autoritățile locale și populația din localitățile județului Brăila, aflate în albia majoră a râului Siret, vor fi anunțate în timp operativ despre astfel de deversări controlate, astfel încît să poată lua măsuri de autoprotecție”, a transmis ISU Brăila.
Local
Fost șef al IPJ Brăila, cu multă experiență în prafuri, numitul Chivu Cătălin a găsit făină în loc de cocaină!
Azi dimineață, numitul Chivu Cătălin a făcut un filmuleț cu o ”mare” descoperire pe Faleză: niște pungi cu ”praf” alb aruncate într-un coș de gunoi.
Fost șef al IPJ Brăila care a avut de-a face în viața lui profesională cu ceea ce se cheamă prafuri de mare risc, Chivu a considerat că trebuie să anunțe poliția ca să cerceteze ”enormitatea” întâmplată la Brăila, pe Faleza Dunării.
”Ia uitați ce este aici! Eu în clipa asta sun la poliție”, a zis polițistul pensionar ca și când ar fi descoperit niște kilograme de cocaină care ar valora, vă dați seama, o sumă uriașă.
Atât de uriașă încât nici un copil care s-a mai uitat pe la filme polițiste nu ar fi crezut că a fost aruncată la gunoi. Sigur, numitul Chivu nu a ratat ocazia să critice poliția că se mișcă greu, dar că el îi așteaptă pe cei de la Crimă organizată.
Zis și făcut! S-a mobilizat DIICOT-ul, s-au luat probe, s-au trimis la Constanța, așadar s-au consumat resurse din banii contribuabililor ca să i se dovedească numitului Chivu că la mijloc era doar făină.
De fapt, niște puști au făcut o farsă, iar deșteptul polițist pensionar, care a fost anunțat ”de cineva”, a intervenit prompt. Și-o fi pus întrebarea că poate cineva și-a bătut joc de el?
Până una alta, el a dat-o mai departe și-a aruncat-o în cârca DIICOT că poate polițiștii de la Crimă Organizată nu erau suficient de ocupați.
Cu asta se ocupă numitul Chivu Cătălin când nu merge în pelerinaje cu pensionarii de la Asociația ”Ana Aslan” sau când nu controlează activitatea spitalului din Făurei ca membru în Consiliul de Administrație din partea PNL. E ocupat, ce mai!
Poziția oficială a polițiștilor de la Crimă Organizată: făină alimentară
”Având în vedere sesizarea prin apel 112 a polițiștilor și informațiile apărute în spațiul public (postarea lui Chivu – n.n) cu privire la prezența unei substanțe susceptibilă de a avea efect psihoactiv, polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat cercetări cu privire la împrejurările în care a fost depozitată substanța pulverulentă de culoare albă, astfel că a fost identificat un tânăr care ar fi aruncat substanța respectivă în spațiul de depozitare pentru deșeuri, fără a urmări provocarea unei stări de panică în rândul populației sau generarea unor suspiciuni cu privire la natura acesteia, afirmând că este făină alimentară.
Totodată, în urma analizelor de laborator a rezultat că respectiva substanță nu face parte din categoria substanțelor stupefiante sau psihotrope supuse controlului conform Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri cu modificările și completările ulterioare și nici alte substanțe psihoactive”.






















