Social Media

Social

Decanul veteranilor brăileni a împlinit 105 ani şi încă se ţine bine

Timp de citire: 3 minute

• zilele trecute, căpitanul în rezervă Constantin Orăşeanu, din satul Tătaru, a fost vizitat de câţiva reprezentanţi ai Garnizoanei Brăila şi ai Asociaţiei Cultul Eroilor • bucuros de oaspeţi, venerabilul veteran a povestit câteva dintre momentele de cumpănă prin care a trecut în timpul războiului • întâlnirea s-a terminat cu un scurt recital oferit sărbătoritului de grupul bărbătesc “La lină fântână”
 
Cel mai în vârstă veteran de război brăilean se numeşte Constantin Orăşeanu, are 105 ani şi locuieşte în satul Tătaru, comuna Dudeşti. Săptămâna trecută, în cadrul campaniei “Cinstim eroii neamului”, venerabilul veteran a primit vizita unei delegaţii formate din reprezentanţi ai Garnizoanei Brăila, Brigăzii 10 Geniu ,,Dunărea de Jos”, ai Asociaţiei Cultul Eroilor, filiala Brăila “General Stan Poetaş” şi ai autorităţilor publice locale.
Emoţiile vizibile nu l-au împiedicat pe căpitanul în retragere Constantin Orăşeanu să le mulţumească oaspeţilor pentru vizită şi pentru atenţia pe care i-au acordat-o, urându-le multă sănătate şi succes în activitatea lor de zi cu zi. În ciuda vârstei înaintate, veteranul a putut conversa fără probleme cu vizitatorii săi, povestindu-le câteva dintre amintirile din timpul războiului ce i-au rămas întipărite în memorie.
“Venerabilul veteran de război a participat în bătăliile celui de-al Doilea Război Mondial, nefiind rănit, dar nu au fost puţine momentele în care glonţul, schija sau obuzul i-au lovit camarazii de armă. Localităţi ca Odesa şi Oarba de Mureş revin de mai multe ori în povestea veteranului cercetaş din Grupul de Cercetare al Regimentului 4 Călăraşi, cu misiuni executate în sprijinul acţiunilor de luptă ale Diviziilor 9 şi 10 Infanterie. Drept recunoştinţă, colonelul Vasile Ionescu, comandantul Brigăzii 10 Geniu «Dunărea de Jos» i-a înmânat acestuia o diplomă de excelenţă, o plachetă cu însemnul heraldic al unităţii şi, pe lângă urările de sănătate, i-a mulţumit pentru credinţa, devotamentul de care a dat dovadă în slujba ţării”, ne-a informat plt. adj. pr. Stelică Mocanu, purtătorul de cuvânt al Brigăzii 10 Geniu.
La finalul întâlnirii, Constantin Orăşeanu a primit un tort din partea Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria”, iar grupul bărbătesc ,,La lină fântână” condus de profesorul Gheorghe Ciucă a cântat câteva melodii, având grijă să-i ureze sărbătoritului un “La mulţi ani” muzical.

Vorbe din duh

E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

Publicat

în

Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.

„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)

„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)

„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)

Citește articolul complet

Social

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Publicat

în

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.

Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.

Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.

Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.

Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.

Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027

Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.

Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.

Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.

Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.

Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie

Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.

În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.

Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧