Economie
De la 1 octombrie, amenzi de până la 50.000 lei pentru lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu
• ISU Brăila atrage atenţia că termenul prorogat pentru obţinerea acestei autorizaţii a fost valabil doar până la 30 septembrie • categoriile de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu sunt menţionate în HG 571/2016
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Dunărea” Brăila atrage atenţia că, începând cu data de 01 octombrie a.c., beneficiarii sau proprietarii construcţiilor care au obligaţia obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu sunt pasibili de sancţionare contravenţională, pentru nedeţinerea acestui document. Asta în condiţiile în care termenul prorogat pentru obţinerea respectivei autorizaţii a fost valabil doar până la 30 septembrie.
Biroul de presă al ISU Brăila precizează că, potrivit prevederilor legale, punerea în funcţiune fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu a construcţiilor şi amenajărilor noi ori a celor existente la care s-au executat lucrări de modificare/schimbare de destinaţie, atrage după sine aplicarea sancţiunilor contravenţionale, cu amenzi cuprinse între 20.000 – 50.000 lei. Categoriile de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu sunt menţionate în HG 571/2016.
“Pe lângă aplicarea legii în sfera sancţionatorie amintită anterior, instituţia noastră reafirmă disponibilitatea pentru soluţionarea situaţiilor obiectivelor care funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu şi intrarea în legalitate, prin certificarea îndeplinirii măsurilor de securitate la incendiu şi eliberarea actului administrativ. Totodată, menţionăm că obligaţia solicitării şi obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu revine, potrivit legii, beneficiarilor/investitorilor construcţiilor. De asemenea, facem precizarea că documentaţia tehnică, în baza căreia se emite autorizaţia de securitate la incendiu, trebuie întocmită, conform prevederilor legale, de către proiectanţi şi certificată de către verificatorii de proiecte, atestaţi. Reamintim faptul că, pentru obţinerea acestui act administrativ, instituţia noastră nu percepe taxe. În cazul în care este constatată încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă pot decide oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor, sancţiune care nu este condiţionată de existenţa autorizaţiei de securitate la incendiu. Criteriile pentru aplicarea măsurii complementare de oprire a funcţionarii ori utilizării sunt reglementate în HG 915/2015”, se precizează într-un comunicat de presă al ISU “Dunărea” Brăila.
Reprezentanţii ISU informează că, în primele opt luni ale anului 2017, s-au depus eforturi susţinute pentru soluţionarea celor 225 solicitări în vederea emiterii avizelor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu. În urma verificării documentaţiilor tehnice şi a lucrărilor din teren, la nivel judeţului au fost emise 24 avize de securitate la incendiu şi 5 autorizaţii de securitate la incendiu.
De asemenea, în perioada 01 ianuarie – 31 august a.c., inspectorii de prevenire au derulat 473 acţiuni de îndrumare şi control, pe timpul cărora au aplicat 279 amenzi în cuantum de 445.500 lei.
Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, personalul specializat a acordat asistenţă tehnică de specialitate în 871 cazuri, persoanele responsabile primind îndrumare asupra aspectelor ce trebuie îndeplinite pentru a intra în legalitate.
Totodată, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a elaborat o platformă on-line, sub forma unui ghid practic, prin intermediul căreia, persoanele interesate pot verifica necesitatea obţinerii actelor administrative, respectiv documentele necesare pentru eliberarea acestora, platforma ce poate fi accesată şi de pe site-ul www.isubraila.eu.
Economie
60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru
• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent
Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.
Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.
Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.
Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.
„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.
Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.
Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.
Economie
Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale
• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).
Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.
Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.
În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă; neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.
„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.






















