Local
De ce a fost eliberat Negoiță, șoferul ucigaș din ”Stația Morții”
* în motivarea Judecătoriei Brăila, pusă la dispoziția redactorilor, se arată că petentul – condamnat Marius Negoiță a executat fracția de pedeapsă necesară pentru a fi liberat condiționat * în plus, comportamentul a fost unul corespunzător față de normele mediului penitenciar în perioada executării pedepsei, astfel că instanța a stabilit că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate * în total, Negoiță a stat în închisoare 1.020 zile
Condamnatul Marius Negoiță a avut un comportament corespunzător în penitenciar și a dat dovadă că este pregătit să se reintegreze în societate. În plus, acesta a executat fracția de pedeapsă necesară pentru a fi liberat condiționat. Aceasta a fost concluzia Judecătoriei Brăila care a dispus liberarea condiționată a celui care a provocat tragedia din urmă cu aproape 3 ani din stația de autobuz de pe Șoseaua Râmnicu Sărat.
În motivarea instanței se arată că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila, condamnatul Negoiță Marius a solicitat liberarea condiționată. Analizând actele dosarului, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
”Din procesul verbal al comisiei din cadrul Penitenciarului Brăila rezultă că petentul – condamnat a executat fracția de pedeapsă necesară pentru a fi liberat condiționat. Astfel, pentru a fi propozabil în vederea liberării condiționate trebuia să execute un număr de 1.217 zile. De la data de 21 aprilie 2016 până la data de 4 februarie 2019 a executat efectiv un număr de 1.020 zile, 192 zile conform Legii 169/2017, 0 zile ca urmare a muncii prestate, în total zile câștigate și executate 1.219. Din concluziile aferente procesului verbal rezultă că persoana condamnată nu și-a achitat obligațiile civile, deși a dispus de sume în contul din penitenciar și se propune, cu majoritate de voturi, amânarea pentru două luni. Din caracterizarea întocmită de Penitenciarul Brăila rezultă că în perioada executării pedepsei, persoana condamnată se află la prima analiză în Comisia de propuneri pentru liberarea condiționată. Nerecidivist, fără antecedente penale, se află în regim semideschis și execută o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. A declarat că a absolvit 11 clase, calificarea profesională – electrician auto. Pe parcursul executării pedepsei: nu a fost sancționat disciplinar, a fost recompensat de 4 ori cu suplimentarea drepturilor la pachet și vizită; a participat la activităţi și programe educaționale; nu a fost inclus în activităţi lucrative, nu a avut zile câștig; a acumulat 208 credite. Comportamentul a fost corespunzător față de normele mediului penitenciar în perioada executării pedepsei”, arată judecătorii.
Potrivit art. 100 alin. 1 Cod penal, se mai precizează în motivare, liberarea condiționată în cazul închisorii poate fi dispusă dacă cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani; se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis; a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când se dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; și dacă instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
”Instanța, reținând împrejurările mai sus precizate, constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 100 Cod Penal, atât cu privire la fracția de pedeapsă executată cât și cu privire la comportamentul de la locul de deținere , condamnatul dând dovezi de îndreptare. Prin urmare, apreciindu-se că perioada din pedeapsa executată de către condamnat este suficientă pentru reeducarea sa, scopul pedepsei fiind îndeplinit, instanța, în baza art. 587 Cod procedură penală, raportat la art. 100 Cod penal, va admite cererea de liberare condiționată formulată de către condamnat și va dispune liberarea condiționată a acestuia de sub puterea mandatului de executare a pedepsei emis de Judecătoria Brăila. Va dispune punerea în libertate a condamnatului, dacă nu este arestat în altă cauză”.
Având în vedere toate acestea, în final, instanța a admis cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul Negoiță Marius. În cauză se putea formula contestație, în termen de 3 zile, de către deținut sau Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila. Nu a fost vreo contestație, astfel că bărbatul a putut să plece liniștit acasă.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















