Politică
Dan Barna a promovat la Brăila importanţa votului la Europarlamentare
• preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, s-a aflat sâmbătă într-o campanie de strângere de semnături pentru participarea Alianţei 2020 USR PLUS la alegerile Europarlamentare • acesta a încercat să explice importanţa participării masive la urne la acest scrutin, tocmai pentru a trage un semnal de alarmă actualilor guvernanţi că lucrurile nu se petrec deloc pe gustul românilor • Barna s-a întâlnit cu brăilenii în Parcul Monument, unde s-au strâns semnături
Liderul Uniunii Salvaţi România (USR), Dan Barna, a venit, sâmbătă, în oraşul nostru pentru a sta de vorbă cu brăilenii şi a le solicita semnăturile astfel încât Alianţa 2020 USR PLUS să poată participa la alegerile Europarlamentare. USR-iştii se află într-o campanie la nivel naţional şi continuă să se întâlnească cu oamenii, chiar dacă afirmă că au strâns deja numărul necesar de semnături de 200.000 pentru a se putea înscrie în alegeri. Cu această ocazie, Barna a mers în Parcul Monument, unde s-a întâlnit cu brăilenii, iar înainte de asta a participat la o întâlnire cu membrii de partid şi o conferinţă de presă la sediul USR Brăila, unde a vorbit, printre altele, despre importanţa ieşirii masive la urne, cu ocazia alegerilor Europarlamentare, tocmai pentru a trage un semnal de alarmă adresat actualilor guvernanţi cu privire la nemulţumirile românilor.
“Suntem în plină precampanie pentru alegerile din 26 mai, alegerile Europarlamentare. Eu le consider fundamentale pentru România. Ştiu că exista percepţia că sunt cele mai puţin interesante alegeri pentru societatea din România, pentru că Bruxelles-ul e departe şi nu ştie nimeni ce se întâmplă acolo, dar de data aceasta, după doi ani şi jumătate în care PSD şi Liviu Dragnea au transformat Guvernul şi Parlamentul într-o casă de avocatură care s-a ocupat doar de dosarul Dragnea, românii au ocazia ca, prin vot, să îşi exprime nemulţumirea faţă de faptul că timp de doi ani şi jumătate, în loc să discutăm despre autostrăzi, despre spitale regionale sau despre curicula din educaţie şi cum îi facem pe tineri să rămână în ţară, am discutat doar Justiţie. Acest lucru nu poate să continue. Şi primul pas este acela ca pe 26 mai oamenii să iasă şi să voteze. Este un pas prin care se poate transmite acestei majorităţi o aşteptare pe care o ştiu şi de la cetăţenii din Brăila cu care am discutat până acum, aceea că România trebuie să rămână un stat în Europa. Şi că obiectivele României sunt legate de Schengen, de euro, de întoarcerea Diasporei acasă şi nu de problemele personale ale lui Liviu Dragnea, repet”, a declarat Barna.
Acesta i-a felicitat pe USR-iştii brăileni pentru faptul că au reuşit să strângă aproape 3.000 de semnături şi a punctat că deşi Alianţa a depăşit limita de 200.000 de semnături, va continua campania la nivelul oraşelor, pentru a se întâlni cu cetăţenii.
Barna susţine că românii au ocazia să voteze binele, nu răul cel mai mic
Barna a promovat cu această ocazie şi lista Alianţei 2020 USR PLUS la alegerile Europarlamentare, precizând că în opinia sa, este “de departe cea mai credibilă şi mai profesionistă listă de europarlamentari pe care a avut-o România vreodată”. Acesta a adăugat că obiectivul Alianţei este unul cât se poate de simplu: să trimită la Bruxelles oameni de care să fim mândri şi care să ne facă cinste.
“Atât de simplu este! Oameni care să nu ne facă de râs cu sacoşe de rafie pline de cumpărături ca singură performanţă de luni şi ani de mandat, oameni care să nu ne facă de râs prin declaraţii stângace, sau oameni care să nu ne facă de râs prefăcându-se că se încurcă în numărarea unor buletine de vot cum a fost cazul ultima dată. Pentru că toate acestea, de fapt, ne pun pe noi, ca ţară, într-o situaţie jenantă. Pare că am trimis acolo oameni care nu au niciun interes pentru pentru reprezentarea decentă şi de bun-simţ a României. Dacă ne uităm la cine se află pe lista USR PLUS, vorbesc de Dacian Cioloş, Cristian Ghinea, Dragoş Pâslaru, Clotilde Armand, Vlad Botoş, Nicolae Ştefănuţă sau Ramona Strugariu şi sunt doar cei din partea de sus, Vlad Gheorghe de asemenea. Sunt oameni cu studii relevante, cu diplome reale de la universităţi recunoscute internaţional. Şi sunt oameni cu experienţe şi cariere reale. Ceea ce e un lucru foarte important şi din păcate, rar în România de astăzi. Dacă ne uităm la studiile şi la experienţele profesionale ale unora dintre europarlamentarii actuali ne e cam jenă, diplomele le găsim în zone exotice de Românie, unde nu sunt universităţi. Toate acestea trebuie să se schimbe şi de data aceasta nu mai suntem în situaţia de a vota răul mai mic, cum România a fost pusă în cei 30 de ani de la Revoluţie în mod constant. Avem ocazia să votăm şi o bucată de bine”, a conchis Barna.
Politică
Preț mai mic la combustibili pentru agricultori
• președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat săptămâna trecută că va depune luni, 9 noiembrie, în Parlament, la Comisia de Agricultură, un proiect prin care fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili • mai precis, Popa are în plan scutirea de TVA și accize direct la pompă pentru fermieri • deputatul a dorit să sublinieze că propunerea sa nu ar avea un impact negativ pentru bugetul statului român • întrebat dacă ar susține o astfel de inițiativă legislativă, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, fermier la rându-i, a precizat că ideea ar fi spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, dar că va susține orice proiect care vine în sprijinul agricultorilor • deputatul-fermier Vasilică Priceputu (PSD) nu a oferit niciun punct de vedere
Președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a ieșit recent ”la rampă” pentru a anunța un proiect de lege pe care dorește să îl inițieze, de pe urma căruia fermierii ar putea obține un preț mai mic la combustibili.
În cadrul unei conferințe de presă susținută săptămâna trecută la sediul PNL Brăila, Popa a vorbit despre propunerea sa, cu mențiunea că are de gând să depună proiectul la începutul acestei săptămâni, mai precis luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului. Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori.
Proiectul, potrivit lui Popa: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. Luni, voi depune un proiect în Camera Deputaților, un proiect la Comisia de Agricultură, prin care fermierii vor fi scutiți din momentul achiziției motorinei, de acciză și de subvenții (n.r. – contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în data de 9 noiembrie, Popa a precizat că urma să depună proiectul până în ora 16.00).
Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii. M-am uitat în contabilitate: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.
Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul.
Economia ar putea merge în investiții ale agricultorilor
În plus, sursa citată a mai adăugat că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă. După cum a mai punctat Popa, cu excepția ultimului an agricol, în istoria recentă, fermierii din județul Brăila nu au reușit să facă profit sau să aibă o producție mulțumitoare, astfel că lucrurile s-ar putea regla prin măsura pe care o propune.
”Astfel, cei 4 lei sunt investiți în alte lucruri, cum ar fi inputurile (semințe, îngrășăminte etc n.red.). În momentul în care cumperi inputurile cash, reușești să ai un discount mult mai mare, reușești să nu mai mergi să iei linii de credite. Sunt multe lucruri care se pot acoperi. Repet, impactul bugetar pentru statul român este zero. Doar în limita cotelor pe care le-am primit de la APIA, și aici mă gândesc la cereale. Avem 78 litri pe hectar, în fiecare an, care sunt subvenționați de Uniunea Europeană și de statul român.
La oleaginoase tot 78 l, iar la legume avem 148 litri pe hectar. Achiziția motorinei cu 6 lei, repet – poate spun a 3-a, a 4-a oară-, nu are impact bugetar, dar ajută foarte mult fermierul român. Pentru că, la acest moment, achiziția motorinei și achiziția îngrășămintelor devine una dintre cele mai costisitoare pentru un fermier. La un hectar înființat, până la momentul recoltării, consumul este între 80 și 100 litri – depinde de tehnologia pe care o folosești. Cu 4 lei sunt 300 – 350 litri, pe care, oricum îi iei, dar nu-i mai aștepți de la statul român. Cu lunile. Uneori cu anii”, a conchis Popa.
Sorin Moise: «Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine. Dar măsură concretă și nu populism!»

Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în legătură cu anunțul făcut de Popa, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, a precizat că ideea pare împrumutată de la actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), care ar fi atins subiectul în timpul audierilor din Parlament, la momentul formării Guvernului Luca Niculescu, audieri la care a participat și Alexandru Popa.
”Am auzit această idee la audierile ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu, unde a participat și domnul deputat Popa. Probabil de acolo a împrumutat ideea. Deci este cumva o idee copiată. Nu știu dacă au avut discuții împreună, ca domnul deputat Popa să depună acest proiect de lege sau nu.
Din câte cunosc, inițiativa ar trebui să vină, cel mai probabil, și ca o ordonanță de urgență sau ca hotărâre de Guvern. De asemenea, este interesant de văzut dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe (n.r. – Alexandru Nazare). Am prea puține date ca să știu ce a stat la baza deciziei domnului Popa. Dacă are deja niște discuții purtate cu ministrul de Finanțe, în acest sens și are ok-ul ministrului pentru a face această propunere legislativă, e foarte bine. Adică ar fi un lucru bun dacă s-ar întâmpla.
Domnul deputat, dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe, ar putea să ne spună dacă are «ok-ul» ministrului de Finanțe pentru acest PLx. Și care este punctul de vedere al ministrului. Pentru că fiind vorba despre acciză și TVA trebuie să aibă punct de vedere de la Ministerul de Finanțe”, a declarat Moise.
Întrebat dacă ar susține acest proiect în condițiile în care întrunește condițiile amintite, Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului.
”Sigur că aș susține proiectul. Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine! Dar măsură concretă și nu populism!”, a mai afirmat senatorul.
Tot pe acest subiect am încercat să obținem un punct de vedere și de la deputatul PSD Brăila Vasilică Priceputu, la rându-i fermier, însă parlamentarul nu ne-a transmis nimic până la acest moment.
Politică
Mihai Tudose: ”Reducerea țintei de emisii auto poate fi un pas spre salvarea industriei europene”
• ”Politica asta de decarbonizare a afectat competitivitatea și locurile de muncă din sectorul auto European”, a punctat europarlamentarul roman • ”De aceea, susțin criticile aduse de Asociația Producătorilor Europeni de Automobile, care consideră că flexibilitatea oferită autoturismelor fabricate în UE este prea limitată, ca domeniu de aplicare și ca durată”, a adăugat vicepreședintele Comisiei pentru Securitate și Apărare din Parlamentul European
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a declarat că propunerea Parlamentului European de reducere a obiectivului privind emisiile de CO₂ ale mașinilor noi poate reprezenta un pas spre salvarea industriei auto europene.
”Poate fi doar un pas simbolic sau poate constitui un moment de cotitură, cu consecințe benefice pentru economie și cetățeni”, a avertizat Mihai Tudose.
”Știm că se vrea eliminarea treptată, în UE, a autoturismelor și autoutilitarelor noi, echipate cu motoare cu ardere internă. Politica asta de decarbonizare a afectat competitivitatea și locurile de muncă din sectorul auto european.
Pentru a mai repara din răul deja făcut, Comisia Europeană a propus, în decembrie anul trecut, revizuirea obiectivului pentru anul 2035, privind parcul de vehicule și camionete din UE, de reducere a emisiilor de CO₂ nu cu 100%, ci cu 90% față de nivelul de referință din 2021.
Miercuri, Comisia de Mediu din Parlamentul European a votat pentru reducerea țintei inițiale, de 100%, la 87,5% pentru autoturisme și 80% pentru vehiculele comerciale ușoare. Urmează votul în plenul Parlamentului European, în sesiunea din decembrie, pentru ceea ce va constitui mandatul Parlamentului în negocierile cu Consiliul Uniunii Europene.
La nivel europarlamentar, acordul între Socialiști, Populari și Liberali, pe un subiect atât de sensibil, e considerat un semnal încurajator pentru coaliția pro-europeană, pe fondul renegocierii de poziții, la jumătatea mandatului. Sunt dezamăgit, însă, de lipsa de curaj și ambiție, pe care o trădează diferența infimă față de propunerea Comisiei Europene.
De aceea, susțin criticile aduse de Asociația Producătorilor Europeni de Automobile, care consideră că flexibilitatea oferită autoturismelor fabricate în UE este prea limitată, ca domeniu de aplicare și ca durată.
Speranța majoră rămâne la Consiliu, unde România și celelalte state membre, producătoare de mașini, trebuie să se bată pentru apărarea industriei auto, prin adecvarea la realitate a obiectivelor de mediu”, a declarat Mihai Tudose, vicepreședinte al Comisiei pentru Securitate și Apărare din Parlamentul European.






















