Sport
Dacia Unirea şi Blue Stars au bătut palma pentru fuziune
• cele două cluburi au încheiat un protocol de colaborare la nivelul echipelor de juniori • jucătorii vor evolua în sezonul următor sub denumirea de Dacia Unirea • însă activitatea noului Centru de copii şi juniori va fi coordonată de Blue Stars • “Acest protocol se doreşte a fi o «construcţie» solidă pentru viitorul fotbalului brăilean”, a declarat Cătălin Boboc, preşedintele clubului Blue Stars
Marţi după-amiază, într-o conferinţă de presă organizată la sediul clubului “Blue Stars”, conducerea acestei grupări fotbalistice a anunţat oficial că a încheiat un protocol de colaborare cu Dacia Unirea. O înţelegere scrisă pentru un an, parafată de preşedinţii celor două cluburi, Cătălin Boboc şi Vasile Popa.
Potrivit protocolului, echipele de juniori A, B, C, D, E ale clubului de juniori de la “Blue Stars” s-au unit cu cele ale Daciei Unirea şi în sezonul următor vor evolua în campionatele naţionale sub denumirea de Dacia Unirea Brăila. De activitatea Centrului de copii şi juniori nou constituit prin acest protocol se va ocupa conducerea clubului Blue Stars.
Cei doi preşedinţi le-au explicat copiilor şi părinţilor de la cele două cluburi prezenţi la această acţiune că obiectivele care s-au stabilit prin acest protocol sunt îndrăzneţe şi au ca finalitate crearea unui centru puternic, unul care în viitorul apropiat să dea jucători valoroşi echipei de seniori, Dacia Unirea.
“Acest protocol se doreşte a fi o «construcţie» solidă pentru viitorul fotbalului brăilean. Am trecut peste orgolii şi am ajuns la o înţelegere care, cred eu, va fi benefică fotbalului brăilean. Niciunul dintre cele două cluburi nu avea grupe performante de juniori. Noi am făcut selecţii în această vară ca să alcătuim echipele de juniori A şi B, dar tot nu era ceea ce ne doream şi atunci am decis să colaborăm cu Dacia Unirea, iar în final am semnat acest protocol. Jucătorii noştri vor fi transferaţi la Dacia Unirea şi vor juca pe numele acestei formaţii în sezonul următor. Dar activitatea Centrului de copii şi juniori va fi controlată de noi. La finalul protocolului vom trage linie şi vom analiza rezultatele, însă eu sunt convins că suntem pe un drum bun. De aceea consider ca lucru primordial crearea unor echipe care să se lupte de la egal la egal cu toate adversarele din viitorul campionat. Să creăm cât mai repede o pepinieră pentru formaţia de seniori”, a declarat Cătălin Boboc, preşedintele clubului Blue Stars.
“Din acest moment avem proiecte comune pentru dezvoltarea fotbalului brăilean. Prin acest protocol sperăm să realizăm un centru juvenil puteric, aceasta fiind, în opinia mea, unica soluţie viabilă pentru viitorul fotbalului brăilean. În felul acesta se poate crea un mediu propice pentru performanţă. Scopul nostru comun este acela de a crea o pepinieră pentru echipa de seniori. Copiii brăileni să nu mai plece la alte cluburi, ci să rămână să joace la Brăila, la Dacia Unirea”, a explicat Vasile Popa, vicepreşedintele Daciei Unirea.
Cei doi şefi ai cluburilor brăilene de fotbal nu au confirmat numele antrenorilor care se vor ocupa de grupele de copii şi juniori, însă, cu siguranţă, printre cei care se vor ocupa de echipele A, B, C, D şI E se vor regăsi Laurenţiu Ivan, Daniel Pleşa, precum şi Cristi Baltă, antrenori care, de altfel, au fost prezenţi la acest eveniment.
Arte marțiale
Ștefan Vrânceanu, campion mondial la Milano
• în promoția Petrosyan Mania, brăilenul l-a pus la podea pe italianul Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare • Vrânceanu se antrenează la clubul ”Doru Team”, care a mai dat un campion mondial, pe Valentin Mavrodin
Doru Team Brăila este clubul unde munca și cunoștințele de zeci de ani bat orice piedici. Cel mai titrat club brăilean de kickboxing a reușit o performanță istorică pe 7 noiembrie 2026. În această zi, în palmaresul clubului brăilean de kickboxing Doru Team și în cel al sportului românesc s-a scris o nouă pagină glorioasă: Ștefan Vrânceanu a devenit campion mondial la Milano, în cadrul galei Petrosyan Mania.
Sportivul brăilean, pregătit de sensei Dorel Beșleagă, l-a învins pe italianul Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare. Înaintea meciului cu Vrânceanu, italianul era considerat cel mai bun produs al academiei fraților Petrosyan, fiind considerat de către specialiștii italieni din domeniu drept cel mai bun kickboxer din istorie.
După acest meci, Ștefan Vrânceanu devine noul campion mondial. Titlul ajunge la Brăila, unde este legitimat sportivul, mai precis la CS Doru Team Brăila, club afiliat Federației Române de Budokai și IBK Kyokushin All-Round Fighting. Vrânceanu este posesor al centurii negre 1 Dan. Noul campion mondial practică acest sport de la vârsta de 7 ani, acesta având 19 ani în prezent.







TKO, în repriza a cincea
”Sâmbătă, 7 noiembrie, Ștefan a urcat în ring la Milano, în main event-ul galei Petrosyan Mania, împotriva italianului Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare.
”Au fost 5 reprize de câte 3 minute, o luptă grea, în care Ștefan a demonstrat caracter, determinare și valoare. În repriza a 5-a, a venit momentul decisiv, în care Vrânceanu i-a aplicat un mawashi geri geodan (high kick) și italianul a fost numărat pentru prima oară. După acest moment, Ștefan a insistat cu brațele, pentru că era luat în brațe ori de câte ori încerca să facă orice, și a reușit să-i aplice niște croșee adversarului, care a fost numărat a doua oară. După numărătoare, arbitrul a oprit meciul pentru că italianul se clătina grav, iar încă o lovitură era fatală. Victorie prin abandon. Centura mondială la 65 kg vine acasă, la Brăila, este a doua centură în decurs de o lună și 4 zile”, ne-a declarat sensei Dorel Beșleagă.
Sursa citată l-a elogiat în continuare pe elevul său pentru prestația de la Milano.
”Ștefan Vrânceanu vine pe un val de victorii prin KO. În data de 2 octombrie, la Tulcea, în Gala EFC, gala vestitului luptător constănțean Alex Filip, a câștigat piramida categoriei 67 kg după două victorii, amândouă terminate cu KO”, a continuat reputatul antrenor brăilean.
Bucurie în tabăra brăileană după succesul răsunător din Italia
”Bucuria mea după victoria lui Ștefan în meciul de la Milano a fost foarte mare, pentru că a fost la ei acasă și de obicei dacă nu câștigi prin KO nu ai cum să câștigi altfel…
Acest câștig nu este întâmplător, pentru că sportivii mei au peste 150 de meciuri la amatori, multe la semi pro și destule la profesioniști, unde au câștigat în fața multor luptători deja consacrați și mai mari de vârstă.
Ștefan a ajuns să lupte pentru acest titlu mondial după victoria din piramida de la -67 kg unde a câștigat titlul și centura în ambele meciuri prin KO.
Pe această cale, vreau să le mulțumesc tuturor celor care ne-au fost alături, celor care ne-au sprijinit pentru această deplasare, dar și celor care ne susțin de-a lungul timpului.
Mulțumim Tănase Octavian TMR Carpet Clean, TMR Self-Wash La Zăpada, Adrian Roșca, Plase pescărești, Radu Medeleanu Alex Filip, Alexandru Mitan, Vasile Varga, Emil Gym Sala Culturism, Robert Gabriel și tuturor susținătorilor și prietenilor noștri din mediul on-line!!!!
Un mulțumesc special lui Valentin Mavrodin, elevul meu și colegul lui Ștefan, campionul mondial ISKA și DFS la categoria 70 kg, care a venit tocmai din Irlanda pentru a fi alături de noi. Așa cum noi am fost și vom fi întotdeauna alături de el, și el ne-a demonstrat ce înseamnă prietenia adevărată!
Mulțumim tuturor prietenilor și colegilor lui de antrenament, care l-au sprijinit pe Șuncă (porecla cu care este cunoscut Ștefan Vrânceanu printre apropriați n.red.) și au contribuit la această victorie!”, a mai adăugat Dorel Beșleagă.
Ștefan Vrânceanu: ”O bucurie greu de descris în cuvinte!”
Tânărul campion ne-a povestit despre dificultățile întâmpinate în ring și despre determinarea cu care a luptat până în ultimul moment. ”Victoria obținută la Milano înseamnă foarte mult pentru mine. A fost un meci greu, cu un adversar puternic, care mi-a pus probleme încă din prima repriză. Am fost trimis la podea, dar nu m-am gândit nicio secundă să renunț. Am știut că trebuie să mă ridic, să rămân concentrat și să continui să lupt.
Cred că astfel de momente arată cel mai bine ce înseamnă sportul de performanță. Nu este vorba doar despre lovituri sau despre cine este mai puternic, ci și despre mentalitate, caracter și capacitatea de a merge mai departe atunci când lucrurile nu ies așa cum ți-ai dorit.
Să câștig în Italia, în fața publicului adversarului, și să obțin titlul mondial este o bucurie greu de descris în cuvinte. În spatele acestui rezultat sunt multe ore de antrenament, sacrificii, disciplină și oameni care au crezut în mine.
Vreau să îi mulțumesc antrenorului meu, Dorel Beșleagă, întregii echipe Doru Team Brăila, familiei și tuturor celor care m-au susținut și au fost alături de mine. Această victorie nu este doar a mea, ci și a tuturor celor care au contribuit la drumul meu.
Pentru mine, acest titlu nu reprezintă un punct final, ci o motivație în plus să muncesc, să evoluez și să demonstrez că pot ajunge și mai departe. Sunt mândru că am putut reprezenta România și că am adus acest rezultat acasă”, ne-a declarat campionul mondial.
”Doru Team”, cel mai vechi club de kickboxing din Brăila. Campionii Mavrodin și Vrânceanu se antrenează de la vârsta de 11, respectiv 7 ani
Potrivit antrenorului Dorel Beșleagă, ”Doru Team” este cel mai vechi club de kickboxing din Brăila. ”Practicăm kickboxing din anul 2001, iar până atunci practicam karate Kyokushin. Mi-au trecut prin mână mii de elevi dornici să facă mișcare și să învețe arte marțiale de contact și dintre ei am avut sute de medalii la competiții naționale și internaționale dar și în gale semi- pro și profesioniste de kickboxing și de MMA. Datorită dezvoltării foarte puternice a kickboxing-ului în ultimul timp, cu generația lui Mavrodin și Vrânceanu am reușit cele mai mari performanțe, pentru că pe acești copii i-am antrenat de la vârsta de 11 ani și respectiv 7ani”, ne-a mai declarat Dorel Beșleagă.
Handbal
HC Dunărea Brăila, la un pas de grupele EHF European League! Meci decisiv duminică, în Polivalentă
HC Dunărea Brăila este foarte aproape de o calificare în grupele EHF European League, iar duminică, 15 noiembrie, are șansa de a face pasul decisiv. Echipa pregătită de Bogdan Burcea întâlnește formația norvegiană Molde, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă, în returul confruntării pentru accederea în faza grupelor.
Brăilencele pornesc cu un avantaj important: au pierdut prima manșă din Norvegia la o singur gol diferență, astfel că o victorie la cel puțin două goluri în partida de pe teren propriu le-ar asigura calificarea.
Victorie la Zalău înaintea duelului european
HC Dunărea vine după o victorie convingătoare în campionat, obținută în deplasare, la HC Zalău. Formația brăileană s-a impus la scor, după o partidă în care echilibrul s-a menținut în primele 45 de minute.
Rezultatul reprezintă un moral bun înaintea confruntării cu Molde, în care miza este una importantă pentru parcursul european al echipei.
Un rol esențial îl poate avea și publicul din Brăila. Clubul speră ca Sala Polivalentă să fie plină duminică, așa cum s-a întâmplat la mai multe dintre partidele disputate pe teren propriu în acest sezon.
„Pe 15 noiembrie avem nevoie de o sală plină! Împreună luptăm pentru calificare!”, este mesajul transmis de HC Dunărea suporterilor.
Cât costă biletele la HC Dunărea – Molde
Biletele pentru partida retur au fost puse în vânzare luni, 9 noiembrie. În prima zi, abonații au avut prioritate și au putut cumpăra bilete pentru locurile pe care le ocupă în mod obișnuit la meciurile echipei.
Ulterior, biletele au devenit disponibile pentru toți suporterii, atât la casieria Sălii Polivalente, cât și online, pe platforma Eventim.
Prețurile sunt de 35 de lei pentru adulți și 15 lei pentru copii și persoanele cu handicap mediu sau ușor.
Clubul precizează că abonamentele nu sunt valabile la meciurile din competițiile europene.
Duminică, HC Dunărea are nevoie de sprijinul tribunelor pentru a transforma avantajul terenului propriu într-o calificare europeană.






















