SPORT
Dacia Unirea pierde la Liești într-un meci cu arbitraj controversat
• formația brăileană a deschis scorul prin Koko • două gafe ale portarului Abah au făcut ca la pauză Sporting să conducă cu 2-1
Sporting Liești a câștigat cu 5-1 meciul cu Dacia Unirea, iar victoria liderului din Seria a 2-a a Ligii a III-a este una meritată, însă scorul de proporții a fost înlesnit de un arbitru de centru, în cazul de față fiind vorba despre Mădălina Diana Ungureanu din Buzău, care a dat voie gazdelor să faulteze la ”liber”, iar trei jucători ai echipei brăilene au fost faultați grosolan fără ca adversarii să fie avertizați.
Este vorba despre căpitanul de echipă Condruz, Buzatu și Eloh. Primul a părăsit terenul în minutul 8, accidentat, cel de-al doilea a încheiat partida cu o amprentă a crampoanelor unui adversar, iar Eloh s-a ales cu buza spartă și niciun jucător al gazdelor care a produs acele daune nu a fost avertizat cu cartonaș galben.
Pe ansamblu, tinerii jucători brăileni au avut o evoluție bună, s-au luptat de la egal la egal în mai multe rânduri, însă valoarea lotului liderului Seriei a 2-a a făcut diferența.
Sporting Liești putea deschide scorul prin Voinea în minutul 7, dar Abah a fost la post. A urmat o acțiune pe dreapta a lui Costea, dar din nou Abah a fost eficient pentru echipa sa. Costin i-a exasperat pe spectatori prin ratarea din minutul 23, după care a urmat o primă mare ocazie a echipei brăilene. Buzatu a șutat la colțul lung, însă, atent, portarul gazdelor a deviat mingea în corner. Lovitura de colț a fost executată de Buzatu, portarul a degajat-o în față, Sava a trimis-o cu capul spre poartă, un fundaș a reușit să o devieze până la Koko, iar atacantul Daciei Unirea a deschis scorul în minutul 20. Sporting Liești a egalat în minutul 21, 1-1, prin Voinea, după o ieșire hazardată la marginea careului de 16 metri a lui Abah. Putea fi 2-1 pentru echipa pregătită de Marian Samuilă, însă după un triunghi de pase, Eloh a ratat din 6 metri singur cu portarul. La pauză a fost 2-1 pentru Sporting Liești, grație unui gol spectaculos marcat de Gicu Iordache, dar din nou cu aportul lui Abah care nu a apreciat corect traiectoria mingei.
Sporting și-a creat multe ocazii dar și-a mărit avantajul la 3-1 abia în minutul 80, din penalty. Voinea a șutat în dreapta portarului dar acesta a intuit traiectoria mingei și a evitat golul, însă Mădălina Diana Ungureanu a dictat, eronat, repetarea loviturii de pedeapsă, iar Voinea a marcat și a dus scorul la 3-1. Costea și Costin au înscris în finalul meciului și Sporting Liești s-a impus cu 5-1.

În minutul 84, meciul s-a întrerupt pentru 5 minute pentru că unui spectator i s-a făcut rău și a fost nevoie de intervenția medicilor.
Dacia Unirea: Abah – Nazâru, Sava, Condruz (min. 8: Ciocan; min. 85: Cioarec), Simion – Bașturea, Budeșteanu (min. 85: Gerea), Buzatu – Koko, Eloh, A. Marcu (min. 70: Constantin).
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR




























