Social Media

SPORT

Dacia Unirea, calificată al doilea an la turneul zonal al juniorilor C

Timp de citire: 2 minute

• faza următoare va fi organizată pe 2 şi 3 iunie de Academia de Fotbal “Gheorghe Hagi” • Dacia Unirea este repartizată în grupă alături de  CS Voluntari şi CSM Focşani
 
Ediţia 2016-2017 a turneului judeţean de fotbal din cadrul Campionatului Naţional rezervat juniorilor C, competiţie la care au participat şapte echipe, două de la Dacia Unirea, Stars, Viitorul Ianca, Sportul Chiscani, Luceafărul şi AS Jirlău, a fost câştigată de echipa clubului fanion al fotbalului brăilean, Dacia Unirea. Dacă locul întâi i-a revenit echipei Dacia Unirea formate din fotbalişti născuţi în 2002, poziţa a doua a fost adjudecată de acelaşi club, însă cu fotbaliştii născuţi în 2003. Ambele formaţii sunt pregătite de profesorul Cătălin Teodor. Dacia Unirea a încheiat competiţiea cu victorii pe linie şi cu un golaveraj foarte bun, 118 goluri înscrise şi doar 13 primite. Iar golgeterul turneul judeţean a fost Marius Soare, atacant care şi-a trecut în cont 25 de reuşite.
Etapa de zonă va fi organizată de Academia de Fotbal “Gheorghe Hagi”, pe 2 şi 3 iunie, iar în urma tragerii la sorţi Dacia Unirea face parte din grupa A alături de CS Voluntari şi CSM Focşani, iar în grupa B se regăsesc Viitorul Constanţa, Junior Galaţi şi Delta Tulcea.
Dacia Unirea Brăila va juca pe 2 iunie, de la ora 18.00, cu CS Voluntari, şi pe 3 iunie, de la ora 12.00, cu CSM Focşani. Primele clasate din fiecare grupă se vor întâlni pe 3 iunie, de la ora 16.00, în finala competiţiei, învingătoarea urmând a se califica la turneul final.
“Felicit jucătorii pentru calificarea obţinută. Avem un lot valoros şi vom participa la etapa zonală, încrezători că putem realiza o performanţă frumoasă”, a declarat profesorul Cătălin Teodor.
Lotul de jucători al echipei Dacia Unirea Brăila grupa 2002: Roberto Chirilă, Florin Bortan, Darius Vişan, Ştefan Cîineanu, Răzvan Avramescu, Silviu Sloată, Vali Robu, Alin Ion, Andrei Ichim, Daniel Mihalcea, Răzvan Păvălache, Gabriel Ion, Marius Soare, Marius Dulă, Argintin Niţă, Ionuţ Ciupercă, Alin Şerban, Nicu Gheorghe, Gabi Coteţ, Andrei Oncioiu, Marian Ionescu.

SPORT

Juventus, lider în Campionatul de Minifotbal Brăila după 9 etape

Publicat

în

Juventus, lider în Campionatul de Minifotbal Brăila după 9 etape

Derby-ul etapei a 9-a, ultima a primului tur din campionatul de minifotbal, s-a disputat între United – Juventus. A fost un meci viu disputat.  Juventus a condus la pauză cu scorul de 3-1, însă United a reușit să restabilească egalitatea imediat după pauză.

Prestația excelentă a lui Claudio Ene a stabilit scorul final al meciului, 5-3, pentru Juventus.

În urma acestui rezultat, Juventus ocupă primul loc în clasament, la o distanță de 3 puncte față de United și la 6 puncte față de All Stars.

Pretenașii&Keleș-Auto a stabilit scorul etapei, 13-0, în partida cu Viitorul, jucătorul meciului fiind Filippo Tarozzi, cu 5 goluri marcate.

Golul zilei a fost marcat de Adrian Paraschiv (Steaua Dunării).

După 9 etape podiumul arată astfel:

  1. Juventus 27 de puncte
  2. United 24 de puncte
  3. All Stars 21 de puncte

Rezultatele și marcatorii etapei a 9-a, ultima a primului tur de campionat:

  • Viitorul – Pretenașii&Keleș-Auto 0-13 (0-5). Marcatori: Filippo Tarozzi 5, Silviu Crăciun 3, Valentin Dumitrana 2, Răzvan Stratulat 2, Valentin Baciu 1;
  • All Stars– FC Fusion 6-1 (4-0). Marcatori: Vlad Omer 2, Cristian Dobre 2, Manuel Pârlețeanu 1,  Viorel Tănase 1 / Viorel Oltenacu 1;
  • MFC Casa Aldea – Steaua Dunării 7-3 (0-1). Marcatori: Alexandru Cazan 2, Neguțu Cazan 2, Nicușor Streche 2, Nicușor Toader 1 / Adrian Paraschiv 2, Leonard Aftodor 1;
  • United – Juventus 3-5 (1-3). Marcatori: Aurelian Constantinescu 1, Leonard Coteț 1, Marius Mocanu 1 / Claudio Ene 3, Mădălin Fătu 2;

Meciul Toporașii Buzăului – MFC Gallop a fost amânat.

Citește articolul complet

SPORT

Performanță mondială pentru comuna Chiscani!

• Ioana Radu, medaliată cu aur • antrenorul emerit Daniel Mihai, cel care a format-o pe sportivă, a devenit arbitru internațional

Publicat

în

Performanță mondială pentru comuna Chiscani!

Comuna Chiscani a fost reprezentată cu succes la Campionatul Mondial de Karate Tradițional ITKF, desfășurat în perioada 24–31 octombrie 2026, la Cairo, Egipt. Sportiva Ioana Radu a cucerit medalia de aur la proba de kumite echipe, obținând un rezultat deosebit pentru România.

Alături de sportivă s-a aflat antrenorul emerit Mihai Daniel, deținător al gradului 5 DAN, cu o vastă experiență în karate-ul tradițional, acumulată inclusiv în Italia, unde a activat ca antrenor înainte de revenirea în România.

Mihai Daniel a participat la Campionatul Mondial în calitate de antrenor al sportivei Ioana Radu, iar în urma absolvirii cursului internațional Master Class, a obținut și calificarea de arbitru internațional, marcând astfel o nouă realizare în cariera sa sportivă. Participarea la cursul de perfecționare a fost achitată integral din fonduri personale.

Participarea la Campionatul Mondial a fost posibilă datorită sprijinului financiar acordat de Primăria Comunei Chiscani și Consiliul Local Chiscani.

„Mulțumim Primăriei Comunei Chiscani și Consiliului Local Chiscani pentru sprijinul financiar acordat și pentru susținerea sportivilor de performanță ai comunei. Fără această susținere, participarea noastră la Campionatul Mondial din Egipt nu ar fi fost posibilă. Suntem mândri că am reprezentat comuna Chiscani și România și că ne-am întors acasă cu un titlu mondial”, ne-a declarat sensei Daniel Mihai.

Medalia de aur a Ioanei Radu și recunoașterea profesională obținută de antrenorul Mihai Daniel aduc un nou motiv de mândrie comunității din Chiscani și confirmă importanța susținerii sportului de performanță.

Ioana Radu, invitată să predea la clubul WANKAN din Cairo

Un moment deosebit al deplasării în Egipt l-a reprezentat invitația primită de sportiva Ioana Radu din partea antrenorului Ahmed Hassouna, reprezentant al Clubului Sportiv WANKAN din Cairo, care îi cunoștea performanțele din competițiile europene și mondiale, de a conduce antrenamente ale clubului egiptean.

Ioana Radu și antrenorul său, Mihai Daniel, 5 DAN, erau deja cunoscuți și apreciați pentru activitatea și rezultatele lor în cadrul competițiilor europene și mondiale de karate tradițional.

Această recunoaștere a stat la baza invitației de a susține antrenamente pentru două grupe de sportivi egipteni, cu două zile înaintea competiției, un schimb de experiență care a pus în valoare pregătirea și experiența celor doi români.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧