SPORT
Dacia Unirea a pierdut în faţa primei clasate din Liga a II-a
• a fost ultima apariţie pe teren propriu a Daciei Unirea în acest sezon competiţional • miercuri, de la ora 17.00, în ultima etapă a acestui campionat, formaţia brăileană va juca la Olimpia Satu Mare
Formaţia brăileană a pierdut la scor de neprezentare, 3-0, ultimul meci disputat pe teren propriu în acest sezon, cel în compania echipei Juventus Bucureşti, grupare care de multe etape este deja promovată în prima ligă. Dacia Unirea şi-a creat două mari ocazii, în primele 10 minute ale primei reprize. Prima şansă de gol a gazdelor s-a consemnat în minutul 8, când Costel Roşu i-a pasat în dreapta lui Eduard Oprea, juniorul echipei brăilene a centrat în faţa porţii însă Niţă a şutat prea slab ca să-l învingă pe Stoian. Două minute mai târziu, tot Roşu a iniţiat o acţiune de atac, i-a pasat colegului din avanposturi, lui Cosmin Neagu, acesta a centrat în faţa porţii dar Ciucureanu a trimis mingea, de la doar opt metri, peste transversală. Replica oaspeţilor a venit în minutul 12, iar Juventus putea trece deja în avantaj numai că Ilin nu s-a descurcat în faţa lui Moglan şi tabela a rămas intactă.
După o scurtă perioadă în care s-a jucat pe contre, Juventus a deschis scorul. Mădălin Mihăescu (min. 28) a trimis mingea în vinclul porţii apărate de Popa, după o centrare foarte bună de pe partea dreaptă a lui Călinţaru. Bucureştenii au forţat majorarea scorului şi au reuşit să-şi îndeplinească obiectivul la ultima fază a primei reprize. Atunci, oaspeţii au obţinut o lovitură de la 11 metri, după un fault al lui Moglan asupra lui Chipirliu. Jucătorul gazdelor a primit şi un cartonaş galben la această fază din partea arbitrului de centru. Numai că aceeaşi fază a avut şi un moment hazliu, pentru că arbitrul de centru, Cătălin Buşi, din Râmnicu Vâlcea, a pierdut cartonaşul galben pe gazon în timp ce urmărea jucătorii şi l-a recuperat pentru a i-l arăta lui Moglan abia după ce i-a fost adus de mijlocaşul echipei bucureştene, Bărbulescu. Chipirliu a transformat penalty-ul acordat oaspeţilor astfel că, după prima repriză, Juventus conducea cu 2-0.
La două minute de la reluare, Paul Ioan şi-a încercat şansa de la distanţă însă nu a reuşit să cadreze mingea pe spaţiul porţii. Dacia Unirea a avut o perioadă ceva mai bună de joc şi ar fi putut reduce din diferenţă în minutul 56, când Cosmin Neagu a şutat înşelător la colţul scurt însă portarul Stoian a reuşit, in extremis, să evite golul. Zece minute mai târziu, tot Neagu a şutat slab din lovitură liberă însă de data aceasta Stoian nu a avut nicio emoţie. În minutul 76, Vasile Buhăescu a reluat mingea, de la marginea careului mic, sub transversală, după o centrare foarte bună a lui Zaharia şi partida era deja jucată. Cu zece minute înainte de finalul partidei, Dacia Unirea a avut şansa de a înscrie golul de onoare, Niţă a intrat în careul advers, a centrat în faţa porţii însă Ciucureanu nu a putut relua mingea în plasa porţii lui Stoian. Juventus Bucureşti s-a impus cu 3-0 în faţa unei formaţii brăilene, Dacia Unirea, a căror jucători au încercat să dea o replică bună adversarei, deşi nu au primit niciun salariu în acest an.
Dacia Unirea: Popa – Niţă, Moglan (min. 50: Necoară), Adăscăliţei, Stănciulescu – E. Oprea (min. 69: Puia), Ciucureanu, P. Ioan (min. 58: Dima), Roşoagă – Roşu, Neagu
Antrenor: Alin Pânzaru
Juventus: Stoian – Beţa (min. 78: Bustea), Wallace, I. Neag, Carabela – Bărbulescu, M. Mihăescu, Călinţaru (min. 62: Zaharia), Neacşu – Chipirliu, Ilin (min. 57: Buhăescu)
Antrenor: Daniel Opriţa
SPORT
Juventus, lider în Campionatul de Minifotbal Brăila după 9 etape
Derby-ul etapei a 9-a, ultima a primului tur din campionatul de minifotbal, s-a disputat între United – Juventus. A fost un meci viu disputat. Juventus a condus la pauză cu scorul de 3-1, însă United a reușit să restabilească egalitatea imediat după pauză.
Prestația excelentă a lui Claudio Ene a stabilit scorul final al meciului, 5-3, pentru Juventus.
În urma acestui rezultat, Juventus ocupă primul loc în clasament, la o distanță de 3 puncte față de United și la 6 puncte față de All Stars.
Pretenașii&Keleș-Auto a stabilit scorul etapei, 13-0, în partida cu Viitorul, jucătorul meciului fiind Filippo Tarozzi, cu 5 goluri marcate.
Golul zilei a fost marcat de Adrian Paraschiv (Steaua Dunării).
După 9 etape podiumul arată astfel:
- Juventus 27 de puncte
- United 24 de puncte
- All Stars 21 de puncte
Rezultatele și marcatorii etapei a 9-a, ultima a primului tur de campionat:
- Viitorul – Pretenașii&Keleș-Auto 0-13 (0-5). Marcatori: Filippo Tarozzi 5, Silviu Crăciun 3, Valentin Dumitrana 2, Răzvan Stratulat 2, Valentin Baciu 1;
- All Stars– FC Fusion 6-1 (4-0). Marcatori: Vlad Omer 2, Cristian Dobre 2, Manuel Pârlețeanu 1, Viorel Tănase 1 / Viorel Oltenacu 1;
- MFC Casa Aldea – Steaua Dunării 7-3 (0-1). Marcatori: Alexandru Cazan 2, Neguțu Cazan 2, Nicușor Streche 2, Nicușor Toader 1 / Adrian Paraschiv 2, Leonard Aftodor 1;
- United – Juventus 3-5 (1-3). Marcatori: Aurelian Constantinescu 1, Leonard Coteț 1, Marius Mocanu 1 / Claudio Ene 3, Mădălin Fătu 2;
Meciul Toporașii Buzăului – MFC Gallop a fost amânat.
SPORT
Performanță mondială pentru comuna Chiscani!
• Ioana Radu, medaliată cu aur • antrenorul emerit Daniel Mihai, cel care a format-o pe sportivă, a devenit arbitru internațional
Comuna Chiscani a fost reprezentată cu succes la Campionatul Mondial de Karate Tradițional ITKF, desfășurat în perioada 24–31 octombrie 2026, la Cairo, Egipt. Sportiva Ioana Radu a cucerit medalia de aur la proba de kumite echipe, obținând un rezultat deosebit pentru România.
Alături de sportivă s-a aflat antrenorul emerit Mihai Daniel, deținător al gradului 5 DAN, cu o vastă experiență în karate-ul tradițional, acumulată inclusiv în Italia, unde a activat ca antrenor înainte de revenirea în România.
Mihai Daniel a participat la Campionatul Mondial în calitate de antrenor al sportivei Ioana Radu, iar în urma absolvirii cursului internațional Master Class, a obținut și calificarea de arbitru internațional, marcând astfel o nouă realizare în cariera sa sportivă. Participarea la cursul de perfecționare a fost achitată integral din fonduri personale.
Participarea la Campionatul Mondial a fost posibilă datorită sprijinului financiar acordat de Primăria Comunei Chiscani și Consiliul Local Chiscani.
„Mulțumim Primăriei Comunei Chiscani și Consiliului Local Chiscani pentru sprijinul financiar acordat și pentru susținerea sportivilor de performanță ai comunei. Fără această susținere, participarea noastră la Campionatul Mondial din Egipt nu ar fi fost posibilă. Suntem mândri că am reprezentat comuna Chiscani și România și că ne-am întors acasă cu un titlu mondial”, ne-a declarat sensei Daniel Mihai.
Medalia de aur a Ioanei Radu și recunoașterea profesională obținută de antrenorul Mihai Daniel aduc un nou motiv de mândrie comunității din Chiscani și confirmă importanța susținerii sportului de performanță.
Ioana Radu, invitată să predea la clubul WANKAN din Cairo
Un moment deosebit al deplasării în Egipt l-a reprezentat invitația primită de sportiva Ioana Radu din partea antrenorului Ahmed Hassouna, reprezentant al Clubului Sportiv WANKAN din Cairo, care îi cunoștea performanțele din competițiile europene și mondiale, de a conduce antrenamente ale clubului egiptean.
Ioana Radu și antrenorul său, Mihai Daniel, 5 DAN, erau deja cunoscuți și apreciați pentru activitatea și rezultatele lor în cadrul competițiilor europene și mondiale de karate tradițional.
Această recunoaștere a stat la baza invitației de a susține antrenamente pentru două grupe de sportivi egipteni, cu două zile înaintea competiției, un schimb de experiență care a pus în valoare pregătirea și experiența celor doi români.
























