Social Media

Sport

Dacia Unirea a avut 16 jucători la reunire

Timp de citire: 3 minute

* majoritatea, sportivi sub 21 de ani * nu au lipsit veteranii Frunză, Ștefan Leu și Ivan * Tudor Țăranu de la Farul este singura noutate * Pânzaru așteaptă întăriri * salvarea de la retrogradare a rămas obiectivul echipei brăilene
 
Luni la ora 15.00 lotul Daciei Unirea s-a reunit la Stadionul Municipal, iar la prima ședință de pregătire pe care a condus-o Alin Pânzaru și secunul său, Paul Vlad au răspuns prezent 16 jucători. Printre aceștia o singură noutate, Tudor Țăranu, tot un fotbalist sub 21 de ani, venit în probe de la Farul Constanța.
La primul antrenament au participat portarii Ștefan Leu, Olaru și Roberto Chirilă, acesta fiind născut în 2002 și este din propria pepinieră, precum și jucătorii de câmp Frunză, Stănciuleascu, Ivan, Olenic, Dima, Paul Ioan, Niță, Ciucureanu, Puia, Cubleșan, Țăranu, plus încă doi jucători de la echipa de Juniori A, Dan Orășanu și Leonard Coteț.
Conform spuselor lui Pânzaru urmează să vină cei doi fotbaliști de la Pitești, Roșoagă și Eduard Oprea, însă acesta din urmă va fi împrumutat la o altă echipă până în vară, precum și jucătorii de la Cluj, Țicrea, Pop, Banyoi și Bucur. Covaciu va absenta o perioadă mai lungă, el fiind accidentat.
În perioada imediat următoare antrenorul Alin Pânzaru așteaptă întăriri, deși antrenorul a spus că în această perioadă este foarte greu să găsești jucători buni liberi de contract.
Până pe 16 ianuarie jucătorii se vor antrena la Brăila, această perioadă fiind folosită pentru readaptarea organismului la efort, apoi de pe 17 până pe 27 ianuarie lotul Daciei Unirea va pleca în cantonament la Buftea. După 30 ianuarie formația brăileană va intra într-un semicantonament, cu antrenamente și meciuri de verificare la baza sportivă Siderurgistul din Galați.
Conducerea formației brăilene a stabilit ca, în perioada 24 ianuarie – 17 februarie, Dacia Unirea să susțină opt partide de verificare, programul fiind următorul: pe 24 ianuarie Dacia Unirea – CS Afumați, pe 27 ianuarie Dacia Unirea – Chindia Târgoviște, pe 31 ianuarie Dacia Unirea – Sporting Liești, pe 3 februarie Dacia Unirea – Olimpia Rm. Sărat, pe 7 februarie Dacia Unirea – Oțelul Galați, pe 9 februarie Dacia Unirea – Metalul Buzău, pe 14 februarie Dacia Unirea –  Unirea Slobozia, pe 17 februarie Dacia Unirea – Dunărea Călărași.

Sport

HC Dunărea Brăila a pierdut la un gol diferență cu Molde. Calificarea în grupele EHF European League se va juca la Brăila

• HC Dunărea Brăila a fost învinsă la un gol, 30-29, în Norvegia, de Molde • returul se va juca duminică, 15 noiembrie, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă Danubius din Brăila • formația brăileană păstrează șanse reale de calificare în grupele EHF European League

Publicat

în

HC Dunărea Brăila a pierdut la un gol diferență cu Molde. Calificarea în grupele EHF European League se va juca la Brăila

În returul de la Brăila, HC Dunărea Brăila are nevoie să se impună la cel puțin 2 goluri în fața celor de la Molde pentru a se califica în grupele acestei competiții. După partida tur, echipa antrenată de Bogdan Burcea păstrează șanse importante de calificare în EHF European League.

Meciul cu nordicele a început într-o notă de echilibru. Tveiten a marcat pentru gazde, Laslo a marcat de la 7 metri și a restabilit egalitatea, 1-1.

Molde s-a desprins la 5-1 în minutul 10, apoi a urmat un gol semnat de Mohamed. Echipa gazdă s-a detașat la cinci lungimi, 7-2, în minutul 11, dar treptat jocul s-a echilibrat iar în minutul 25 Necula a egalat la 13-13.

Molde a gestionat însă mai bine finalul de repriză și după primele 30 de minute conducea la o diferență de 2 goluri, 16-14.

Pauza a fost un sfetnic bun pentru echipa brăileană, iar acest lucru s-a regăsit și pe tabelă.

Deși Molde a condus la trei lungimi în două rânduri, în minutul 38 Boiciuc a egalat la 19-19 și tot ea a marcat pentru 20-20.

Molde s-a mai desprins o dată la patru lungimi în minutul 47, 26-22.

Ultimele 10 minute au fost decisive în privința victoriei. Elena Roșu a egalat la 27-27 în minutul 54 și echipa brăileană a avut șansa de a conduce pentru prima dată în meci dar a irosit-o.

Cu câteva secunde înainte de final a fost din nou egalitate, 29-29, însă ultimul cuvânt l-a avut Molde, care a înscris golul victoriei prin Tveiten, iar formația norvegiană a câștigat partida tur cu 30-29.

Returul dintre HC Dunărea Brăila și Molde se va juca duminică, 15 noiembrie, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă Danubius din Brăila. Câștigătoarea acestei ”duble” se va califica în grupele EHF European League, care vor începe în luna ianuarie a anului 2027.

Pentru Dunărea Brăila au marcat

  • Kirdiasheva – 6 goluri
  • Mihai 5
  • E. Roșu 5
  • Boiciuc 3
  • Laslo 3
  • Jezic 2
  • Mihăilă 1
  • Mohamed 1
  • Lixăndroiu 1
  • Rebeca Necula 1
  • Klikovac 1

Elena Șerban a avut 7 intervenții, Bianca Curmenț 2 intervenții, Trusova o intervenție.

Pentru Molde au înscris

  • Tveiten 8 goluri
  • Obaidli 7
  • Kamburce 5
  • Petersson 3
  • S. Obaidli 2
  • Loseth 2
  • Eiriksson 1
  • Røhne 1
  • Simonsen 1

Skogstrand a avut 11 intervenții.

Citește articolul complet

Sport

Fotbal Liga a IV-a | Derby-ul etapei a 10-a se dispută la Urleasca: Victoria Traian – Daous Dava 2018 Brăila

Publicat

în

Fotbal Liga a IV-a | Derby-ul etapei a 10-a se dispută la Urleasca: Victoria Traian - Daous Dava 2018 Brăila

Etapa a 10-a din Liga a IV-a programează sâmbătă, 7 noiembrie, un nou derby, Victoria Traian – Daous Dava 2018 Brăila, o partidă care va avea loc la Urleasca, de la ora 11:00, între liderul campionatului și echipa de pe locul al 3-lea.

Victoria Traian are 22 de puncte, adversara sa are 18 puncte, dar și un joc mai puțin disputat.

Se anunță un meci echilibrat între două formații care au în componență fotbaliști experimentați, cu multe partide în Liga III-a, unii dintre ei și cu jocuri în Liga a II-a.

Un alt meci interesant se dispută la Făurei, între CS Făurei, locul al 9-lea, și ACS Comunal Cazasu, poziția a 5-a.

Sunt două formații avide de puncte, echipa gazdă pentru a urca în clasament, formația din Cazasu pentru a-și menține șansele de a prinde turneul play-off.

Viitorul Însurăței – Viitorul Galbenu este de asemenea o partidă care suscită interes în această rundă.

Duminică, de la ora 11:00, la Baza Sportivă Chiscani, se dispută ultimul meci al rundei a 10-a, adversare fiind Suporter Club Progresul Brăila, o formațe care mizează pe tineri fotbaliști, și CS Local Mircea Vodă, una dintre revelațiile acestui sezon competițional.

Etapa a 10-a programează meciurile

Sâmbătă, 7 noiembrie, ora 11:00
  • Viitorul Ianca – CSC Tricolorul Viziru
  • Șoimii Tudor Vladimirescu – Viitorul Cireșu
  • Victoria Traian – Daous Dava 2018 Brăila
  • Viitorul Însurăței – Viitorul Galbenu
  • CS Făurei – ACS Comunal Cazasu
Duminică, 8 noiembrie, ora 11:00
  • Suporter Club Progresul Brăila – CS Local Mircea Vodă

Clasamentul la zi

  1. Victoria Traian – 22 puncte
  2. Viitorul Ianca – 21 puncte
  3. Daous Dava 2018 Brăila – 18 puncte
  4. Viitorul Cireșu – 17 puncte
  5. ACS Comunal Cazasu – 15 puncte
  6. CS Local Mircea Vodă – 13 puncte
  7. Viitorul Galbenu – 13 puncte
  8. Viitorul Însurăței – 12 puncte
  9. CS Făurei – 8 puncte
  10. Suporter Club Progresul Brăila – 7 puncte
  11. CSC Tricolorul Viziru – 4 puncte
  12. Șoimii Tudor Vladimirescu – 0 puncte
Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧