Sport
Cuza Sport, spectacol sub panouri în Polivalenta brăileană
• echipa noastră a câştigat cu 94-91, după prelungiri, partida cu satelitul echipei Dinamo Bucureşti • la finalul timpului regulamentar de joc, scorul a fost egal, 86-86 • americanul Joshua Keyes a fost principalul marcator al partidei
Sâmbăta trecută, în cadrul etapei a 5-a a Ligii I, Cuza Sport şi Dinamo 2 Bucureşti au oferit spectatorilor brăileni un meci spectaculos, dar cu un final fericit pentru iubitorii baschetului din oraşul nostru. Formaţia pregătită de antrenorul Cătălin Ştefănescu a jucat de la egal la egal cu o adversară, Dinamo 2 Bucureşti, care a avut în componenţă jucători de la prima echipă, cea care evoluează în Liga Naţională. Cel mai prolific jucător al acestui regal baschetbalistic a fost americanul Joshua Keyes, care a marcat 30 de puncte.
Primul sfert a fost echilibrat, iar rezultatul la finalului lui, 23-23, reflectă această afirmaţie. Casale a marcat un coş de 3 puncte, iar Stănescu a dus scorul la 5-0 pentru echipa bucureşteană. Cuza Sport a reuşit să egaleze şi a avut pentru prima dată avantaj pe tabela de marcaj, 16-15, în minutul 5 şi 30 de secunde. Cu un minut şi jumătate înainte de finalul primului act, echipa brăileană avea un avantaj de 3 puncte însă replica bucureştenilor a fost promptă, iar primul sfert s-a încheiat la egalitate.
În primele patru minute ale sfertului al doilea, echipa gazdă s-a distanţat la 13 puncte însă la pauza mare echipa antrenată de Cătălin Ştefănescu conducea la şase puncte diferenţă, 46-40, un avantaj dătător de speranţe, mai ales că şi jocul brăilenilor era unul sigur şi eficient.
Pauza a fost un sfetnic bun pentru gazde, iar Cuza Sport s-a distanţat la 15 puncte, 57-42, de adversara sa în sfertul al treilea. Pe fondul unor greşeli ale gazdelor, Dinamo 2 Bucureşti a reuşit să egaleze şi să se distanţeze la 65-63. DeAllen Jackson a egalat la 65-65, iar Andreiş a marcat un coş de 3 puncte astfel că echipa brăileană a încheiat în avantaj şi sfertul al treilea. Ultimul act din timpul regulamentar al partidei a fost unul nerecomandat cardiacilor. Cuza Sport şi-a creat din nou un avantaj de şase puncte dar în finalul acestuia dinamoviştii au egalat şi au trimis meciul în prelungiri.
Baschetbaliştii brăileni au gestionat foarte bine această parte decisivă a partidei şi s-au impus cu 94-91, la capătul unui meci care a durat peste două ore.
Pentru Cuza Sport au marcat: Joshua Keyes 30 puncte, DeAllen Jackson 18, Alin Andrieş 11, Ciprian Ţelinoiu 10, Adrian Movileanu 10, Florin Voiculeţ 7, Cristian Corneanu 6, Adrian Ţocu, iar de la Dinamo 2 Bucureşti principalul realizator a fost Alin Zaharie cu 28 de puncte înscrise.
Sport
HC Dunărea Brăila a pierdut la un gol diferență cu Molde. Calificarea în grupele EHF European League se va juca la Brăila
• HC Dunărea Brăila a fost învinsă la un gol, 30-29, în Norvegia, de Molde • returul se va juca duminică, 15 noiembrie, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă Danubius din Brăila • formația brăileană păstrează șanse reale de calificare în grupele EHF European League
În returul de la Brăila, HC Dunărea Brăila are nevoie să se impună la cel puțin 2 goluri în fața celor de la Molde pentru a se califica în grupele acestei competiții. După partida tur, echipa antrenată de Bogdan Burcea păstrează șanse importante de calificare în EHF European League.
Meciul cu nordicele a început într-o notă de echilibru. Tveiten a marcat pentru gazde, Laslo a marcat de la 7 metri și a restabilit egalitatea, 1-1.
Molde s-a desprins la 5-1 în minutul 10, apoi a urmat un gol semnat de Mohamed. Echipa gazdă s-a detașat la cinci lungimi, 7-2, în minutul 11, dar treptat jocul s-a echilibrat iar în minutul 25 Necula a egalat la 13-13.
Molde a gestionat însă mai bine finalul de repriză și după primele 30 de minute conducea la o diferență de 2 goluri, 16-14.
Pauza a fost un sfetnic bun pentru echipa brăileană, iar acest lucru s-a regăsit și pe tabelă.
Deși Molde a condus la trei lungimi în două rânduri, în minutul 38 Boiciuc a egalat la 19-19 și tot ea a marcat pentru 20-20.
Molde s-a mai desprins o dată la patru lungimi în minutul 47, 26-22.
Ultimele 10 minute au fost decisive în privința victoriei. Elena Roșu a egalat la 27-27 în minutul 54 și echipa brăileană a avut șansa de a conduce pentru prima dată în meci dar a irosit-o.
Cu câteva secunde înainte de final a fost din nou egalitate, 29-29, însă ultimul cuvânt l-a avut Molde, care a înscris golul victoriei prin Tveiten, iar formația norvegiană a câștigat partida tur cu 30-29.
Returul dintre HC Dunărea Brăila și Molde se va juca duminică, 15 noiembrie, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă Danubius din Brăila. Câștigătoarea acestei ”duble” se va califica în grupele EHF European League, care vor începe în luna ianuarie a anului 2027.
Pentru Dunărea Brăila au marcat
- Kirdiasheva – 6 goluri
- Mihai 5
- E. Roșu 5
- Boiciuc 3
- Laslo 3
- Jezic 2
- Mihăilă 1
- Mohamed 1
- Lixăndroiu 1
- Rebeca Necula 1
- Klikovac 1
Elena Șerban a avut 7 intervenții, Bianca Curmenț 2 intervenții, Trusova o intervenție.
Pentru Molde au înscris
- Tveiten 8 goluri
- Obaidli 7
- Kamburce 5
- Petersson 3
- S. Obaidli 2
- Loseth 2
- Eiriksson 1
- Røhne 1
- Simonsen 1
Skogstrand a avut 11 intervenții.
Sport
Fotbal Liga a IV-a | Derby-ul etapei a 10-a se dispută la Urleasca: Victoria Traian – Daous Dava 2018 Brăila
Etapa a 10-a din Liga a IV-a programează sâmbătă, 7 noiembrie, un nou derby, Victoria Traian – Daous Dava 2018 Brăila, o partidă care va avea loc la Urleasca, de la ora 11:00, între liderul campionatului și echipa de pe locul al 3-lea.
Victoria Traian are 22 de puncte, adversara sa are 18 puncte, dar și un joc mai puțin disputat.
Se anunță un meci echilibrat între două formații care au în componență fotbaliști experimentați, cu multe partide în Liga III-a, unii dintre ei și cu jocuri în Liga a II-a.
Un alt meci interesant se dispută la Făurei, între CS Făurei, locul al 9-lea, și ACS Comunal Cazasu, poziția a 5-a.
Sunt două formații avide de puncte, echipa gazdă pentru a urca în clasament, formația din Cazasu pentru a-și menține șansele de a prinde turneul play-off.
Viitorul Însurăței – Viitorul Galbenu este de asemenea o partidă care suscită interes în această rundă.
Duminică, de la ora 11:00, la Baza Sportivă Chiscani, se dispută ultimul meci al rundei a 10-a, adversare fiind Suporter Club Progresul Brăila, o formațe care mizează pe tineri fotbaliști, și CS Local Mircea Vodă, una dintre revelațiile acestui sezon competițional.
Etapa a 10-a programează meciurile
Sâmbătă, 7 noiembrie, ora 11:00
- Viitorul Ianca – CSC Tricolorul Viziru
- Șoimii Tudor Vladimirescu – Viitorul Cireșu
- Victoria Traian – Daous Dava 2018 Brăila
- Viitorul Însurăței – Viitorul Galbenu
- CS Făurei – ACS Comunal Cazasu
Duminică, 8 noiembrie, ora 11:00
- Suporter Club Progresul Brăila – CS Local Mircea Vodă
Clasamentul la zi
- Victoria Traian – 22 puncte
- Viitorul Ianca – 21 puncte
- Daous Dava 2018 Brăila – 18 puncte
- Viitorul Cireșu – 17 puncte
- ACS Comunal Cazasu – 15 puncte
- CS Local Mircea Vodă – 13 puncte
- Viitorul Galbenu – 13 puncte
- Viitorul Însurăței – 12 puncte
- CS Făurei – 8 puncte
- Suporter Club Progresul Brăila – 7 puncte
- CSC Tricolorul Viziru – 4 puncte
- Șoimii Tudor Vladimirescu – 0 puncte






















