Sport
Cuza Sport a trecut iar de borna de 100 de puncte înscrise într-un meci
• în ultima etapă a turului, baschetbaliştii brăileni au învins Universitar Ploieşti cu 127-59, pe sferturi 33-16, 34-7, 32-12, 29-24 • Adrian Movileanu a fost cel mai bun marcator al acestei partide
Conform previziunilor, Cuza Sport a câştigat clar, 127-59, meciul cu Universitar Ploieşti şi a mai făcut un pas spre turneul semifinal, primul obiectiv pe care şi l-a propus în acest campionat echipa brăileană. Cu şapte coşuri de 3 puncte în cont şi cu un total de 23 de puncte realizate, Adrian Movileanu a fost cel mai bun marcator al acestei partide programate în ultima etapă a turului Ligii I. Este cel de-al doilea meci în care Cuza Sport a trecut de borna celor 100 de puncte înscrise pe teren propriu într-o partidă, după cel cu SCMU 2 Craiova, câştigat cu 133-41. A fost din nou un antrenament cu public pentru gruparea baschetabalistică de la Dunăre.
Meciul din Polivalentă dintre Cuza Sport şi Universitar Ploieşti a fost controlat cap coadă de echipa brăileană, asta în condiţiile în care antrenorul Cătălin Ştefănescu şi managerul clubului, Mircea Totolici, au mizat în ultimele două sferturi pe juniorii din cadrul clubului.
Doar începutul de meci a fost echilibrat, Cuza Sport a condus cu 4-0 dar ploieştenii au venit la un singur punct, 3-4, iar un minut mai târziu diferenţa dintre cele două combatante era de doar două puncte. De la 9-7 Cuza Sport a luat jocul pe cont propriu, s-a distanţat la 31-11 şi a câştigat primul sfert cu 33-16. În sfertul al doilea, baschetbaliştii brăileni şi-au continuat cursa pentru obţinerea unui rezultat categoric, unul în care să înscrie din nou peste 100 de puncte. Cuza Sport s-a distanţat la 57-18, iar la finalul sfertului al doilea avea 44 de puncte avans, 67-23. Cu toate că aveau deja asigurată victoria, brăilenii au continuat să evolueze la fel de bine şi după pauza mare, oferindu-le astfel fanilor din tribună momente spectaculoase.
La finalul sfertului al treilea, Cuza Sport conducea cu 98-35. În ultimul act al meciului echipa antrenată de Cătălin Ştefănescu s-a distanţat chiar şi la 70 de puncte de adversara sa. Echipa gazdă a condus cu 121-51, 125-55, iar în final s-a impus cu 127-59, ultimele două puncte ale acestei partide fiind marcate de Alexandru Koler
Pentru Cuza Sport au marcat Adrian Movileanu 23 de puncte, Joshua Keyes 19, Şerban Halici 16, Florin Voiculeţ 13, Andrei Sava 12, DeAllen Jackson 10, Cristian Corneanu 9, Alin Andrieş 9, Eduard Urdă 9, Adrian Ţocu 4, Alexandru Koler 2. În acest meci a jucat şi Ciprian Ţelinoiu însă el nu a înscris.
Sport
HC Dunărea Brăila a pierdut la un gol diferență cu Molde. Calificarea în grupele EHF European League se va juca la Brăila
• HC Dunărea Brăila a fost învinsă la un gol, 30-29, în Norvegia, de Molde • returul se va juca duminică, 15 noiembrie, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă Danubius din Brăila • formația brăileană păstrează șanse reale de calificare în grupele EHF European League
În returul de la Brăila, HC Dunărea Brăila are nevoie să se impună la cel puțin 2 goluri în fața celor de la Molde pentru a se califica în grupele acestei competiții. După partida tur, echipa antrenată de Bogdan Burcea păstrează șanse importante de calificare în EHF European League.
Meciul cu nordicele a început într-o notă de echilibru. Tveiten a marcat pentru gazde, Laslo a marcat de la 7 metri și a restabilit egalitatea, 1-1.
Molde s-a desprins la 5-1 în minutul 10, apoi a urmat un gol semnat de Mohamed. Echipa gazdă s-a detașat la cinci lungimi, 7-2, în minutul 11, dar treptat jocul s-a echilibrat iar în minutul 25 Necula a egalat la 13-13.
Molde a gestionat însă mai bine finalul de repriză și după primele 30 de minute conducea la o diferență de 2 goluri, 16-14.
Pauza a fost un sfetnic bun pentru echipa brăileană, iar acest lucru s-a regăsit și pe tabelă.
Deși Molde a condus la trei lungimi în două rânduri, în minutul 38 Boiciuc a egalat la 19-19 și tot ea a marcat pentru 20-20.
Molde s-a mai desprins o dată la patru lungimi în minutul 47, 26-22.
Ultimele 10 minute au fost decisive în privința victoriei. Elena Roșu a egalat la 27-27 în minutul 54 și echipa brăileană a avut șansa de a conduce pentru prima dată în meci dar a irosit-o.
Cu câteva secunde înainte de final a fost din nou egalitate, 29-29, însă ultimul cuvânt l-a avut Molde, care a înscris golul victoriei prin Tveiten, iar formația norvegiană a câștigat partida tur cu 30-29.
Returul dintre HC Dunărea Brăila și Molde se va juca duminică, 15 noiembrie, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă Danubius din Brăila. Câștigătoarea acestei ”duble” se va califica în grupele EHF European League, care vor începe în luna ianuarie a anului 2027.
Pentru Dunărea Brăila au marcat
- Kirdiasheva – 6 goluri
- Mihai 5
- E. Roșu 5
- Boiciuc 3
- Laslo 3
- Jezic 2
- Mihăilă 1
- Mohamed 1
- Lixăndroiu 1
- Rebeca Necula 1
- Klikovac 1
Elena Șerban a avut 7 intervenții, Bianca Curmenț 2 intervenții, Trusova o intervenție.
Pentru Molde au înscris
- Tveiten 8 goluri
- Obaidli 7
- Kamburce 5
- Petersson 3
- S. Obaidli 2
- Loseth 2
- Eiriksson 1
- Røhne 1
- Simonsen 1
Skogstrand a avut 11 intervenții.
Sport
Fotbal Liga a IV-a | Derby-ul etapei a 10-a se dispută la Urleasca: Victoria Traian – Daous Dava 2018 Brăila
Etapa a 10-a din Liga a IV-a programează sâmbătă, 7 noiembrie, un nou derby, Victoria Traian – Daous Dava 2018 Brăila, o partidă care va avea loc la Urleasca, de la ora 11:00, între liderul campionatului și echipa de pe locul al 3-lea.
Victoria Traian are 22 de puncte, adversara sa are 18 puncte, dar și un joc mai puțin disputat.
Se anunță un meci echilibrat între două formații care au în componență fotbaliști experimentați, cu multe partide în Liga III-a, unii dintre ei și cu jocuri în Liga a II-a.
Un alt meci interesant se dispută la Făurei, între CS Făurei, locul al 9-lea, și ACS Comunal Cazasu, poziția a 5-a.
Sunt două formații avide de puncte, echipa gazdă pentru a urca în clasament, formația din Cazasu pentru a-și menține șansele de a prinde turneul play-off.
Viitorul Însurăței – Viitorul Galbenu este de asemenea o partidă care suscită interes în această rundă.
Duminică, de la ora 11:00, la Baza Sportivă Chiscani, se dispută ultimul meci al rundei a 10-a, adversare fiind Suporter Club Progresul Brăila, o formațe care mizează pe tineri fotbaliști, și CS Local Mircea Vodă, una dintre revelațiile acestui sezon competițional.
Etapa a 10-a programează meciurile
Sâmbătă, 7 noiembrie, ora 11:00
- Viitorul Ianca – CSC Tricolorul Viziru
- Șoimii Tudor Vladimirescu – Viitorul Cireșu
- Victoria Traian – Daous Dava 2018 Brăila
- Viitorul Însurăței – Viitorul Galbenu
- CS Făurei – ACS Comunal Cazasu
Duminică, 8 noiembrie, ora 11:00
- Suporter Club Progresul Brăila – CS Local Mircea Vodă
Clasamentul la zi
- Victoria Traian – 22 puncte
- Viitorul Ianca – 21 puncte
- Daous Dava 2018 Brăila – 18 puncte
- Viitorul Cireșu – 17 puncte
- ACS Comunal Cazasu – 15 puncte
- CS Local Mircea Vodă – 13 puncte
- Viitorul Galbenu – 13 puncte
- Viitorul Însurăței – 12 puncte
- CS Făurei – 8 puncte
- Suporter Club Progresul Brăila – 7 puncte
- CSC Tricolorul Viziru – 4 puncte
- Șoimii Tudor Vladimirescu – 0 puncte






















