Sport
Cupa “Moş Crăciun” la minifotbal a debutat cu jocuri spectaculoase
• partida Viitorul Ianca – Rebis Făurei s-a încheiat la egalitate, 3-3 • echipa din Ianca a condus cu 3-0 dar formaţia lui Bănel Nicoliţă a restabilit egalitatea în ultimele 14 minute • scorul serii a fost stabilit de Pretenaşii, 6-1, în partida cu Luceafărul
Conform aşteptărilor, prima etapă a Cupei “Moş Crăciun” la minifotbal a fost una cu partide spectaculoase şi cu mulţi fani ai sportului rege în tribuna Sălii Polivalente. Peste 350 de spectatori au urmărit patru partide “incendiare”, cu toate că rezultatele înregistrate la finalul lor, poate nu reflectă acest lucru. Cu o singură excepţie, cea a primului meci, Viitorul Ianca – Hotel Rebis, în care scorul a fost egal, 3-3, în celelalte partide s-au impus favoritele.
În primul joc al zilei s-au întâlnit echipele care în acest campionat se luptă şi în Liga a IV-a la promovare, Viitorul Ianca şi Rebis Făurei, formaţie care cu mici excepţii, cea a lui Bănel Nicoliţă şi Gabriel Niţă, are în componenţă jucătorii de la CS Făurei. Cu Andrei Crăciun şi Necoară titulari, Viitorul Ianca a controlat ostilităţile în prima repriză şi la pauză conducea cu 2-0. Crăciun a deschis scorul în minutul 13 iar Cireş a stabilit scorul primei reprize încă din minutul 17, 2-0 pentru Viitorul. După o acţiune personală, Necoară a marcat pentru 3-0 în minutul 26 şi partida părea jucată. Însă Rebis Făurei, cu Bănel Nicoliţă, Silviu Moise şi Chirică în prim plan, a preluat iniţiativa şi, în minutul 28, a redus din diferenţă, prin Moise. Opt minute mai târziu, Moise a înscris din nou şi partida se relansa. Pe fondul unui joc electrizant, când mai erau doar două minute, Percă a restabilit egalitatea şi până la finalul meciului niciuna dintre combatante nu şi-a mai creat nicio ocazie mare de gol.
A urmat un alt meci cu “scântei”, cel dintre Spartanii Cazasu, la care au evoluat jucătorii de la ACSC Cazasu din Liga a IV-a, în frunte cu antrenorul Marian Samuilă, şi Kinder, grupare formată din profesorii de educaţie fizică la care s-au adăugat trei noutăţi, veteranul Tudorel Pelin, Costel Roşu şi Gabriel Bosoi, însă acesta din urmă nu a ajuns la timp de la Iaşi ca să poată evolua în acest joc.
Bogoş a deschis scorul în minutul 5, iar trei minute mai târziu Matei a irosit o mare şansă de a restabilii egalitatea. Bogoş (min. 12), după o superbă pasă a lui Roşu, a dus scorul la 2-0 pentru Kinder dar după numai două minute Viorel Banciu a profitat de o gafă a portarului Dudulea şi a redus din diferenţă. Roşu a marcat pentru 3-1 în minutul 16 dar la trei minute de la reluare Banciu a marcat al doilea gol pentru Spartanii şi partida se relansa. Pelin ( min. 25) a trimis mingea în bară, iar la faza următoare Bogoş i-a pasat lui Pelin, iar acesta a marcat şi era 4-2 pentru Kinder. Neguţu Cazan şi Urmeş au irosit două mari ocazii pentru Spartanii, iar în minutul 38 Viorel Ivan a stabilit scorul final al partidei, 5-2 pentru Kinder.
Tot cu 5-2 s-a impus şi FC Buzăului în partida cu Dinamo. Pentru învingători au marcat Marius Dima 2, Dorin Tudor, Draghia şi Manole, iar pentru Dinamo a înscris Lazăr de două ori.
Pretenaşii şi Luceafărul au continuat spectacolul din Polivalentă. Mult mai experimentată, câştigătoarea ediţiei precedente, Pretenaşii, cu Vasilică Gheorghe, Emanuel Moldoveanu şi Pascu în prim plan a marcat de patru ori în prima repriză. Vasilică Gheorghe a deschis scorul şi a fost servant la una dintre cele două goluri marcate de Pascu, cel de-al patrulea gol fiind înscris de Liviu Boariu. Luceafărul a irosit câteva mari şanse de gol prin Liviu Gheorghe şi a înscris o singură dată prin Mădălin Calu. Moldoveanu şi Vasilică Gheorge au marcat şi după pauză, iar Pretenaşii a câştigat cu 6-1 partida cu Luceafărul.
Sport
HC Dunărea Brăila a pierdut la un gol diferență cu Molde. Calificarea în grupele EHF European League se va juca la Brăila
• HC Dunărea Brăila a fost învinsă la un gol, 30-29, în Norvegia, de Molde • returul se va juca duminică, 15 noiembrie, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă Danubius din Brăila • formația brăileană păstrează șanse reale de calificare în grupele EHF European League
În returul de la Brăila, HC Dunărea Brăila are nevoie să se impună la cel puțin 2 goluri în fața celor de la Molde pentru a se califica în grupele acestei competiții. După partida tur, echipa antrenată de Bogdan Burcea păstrează șanse importante de calificare în EHF European League.
Meciul cu nordicele a început într-o notă de echilibru. Tveiten a marcat pentru gazde, Laslo a marcat de la 7 metri și a restabilit egalitatea, 1-1.
Molde s-a desprins la 5-1 în minutul 10, apoi a urmat un gol semnat de Mohamed. Echipa gazdă s-a detașat la cinci lungimi, 7-2, în minutul 11, dar treptat jocul s-a echilibrat iar în minutul 25 Necula a egalat la 13-13.
Molde a gestionat însă mai bine finalul de repriză și după primele 30 de minute conducea la o diferență de 2 goluri, 16-14.
Pauza a fost un sfetnic bun pentru echipa brăileană, iar acest lucru s-a regăsit și pe tabelă.
Deși Molde a condus la trei lungimi în două rânduri, în minutul 38 Boiciuc a egalat la 19-19 și tot ea a marcat pentru 20-20.
Molde s-a mai desprins o dată la patru lungimi în minutul 47, 26-22.
Ultimele 10 minute au fost decisive în privința victoriei. Elena Roșu a egalat la 27-27 în minutul 54 și echipa brăileană a avut șansa de a conduce pentru prima dată în meci dar a irosit-o.
Cu câteva secunde înainte de final a fost din nou egalitate, 29-29, însă ultimul cuvânt l-a avut Molde, care a înscris golul victoriei prin Tveiten, iar formația norvegiană a câștigat partida tur cu 30-29.
Returul dintre HC Dunărea Brăila și Molde se va juca duminică, 15 noiembrie, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă Danubius din Brăila. Câștigătoarea acestei ”duble” se va califica în grupele EHF European League, care vor începe în luna ianuarie a anului 2027.
Pentru Dunărea Brăila au marcat
- Kirdiasheva – 6 goluri
- Mihai 5
- E. Roșu 5
- Boiciuc 3
- Laslo 3
- Jezic 2
- Mihăilă 1
- Mohamed 1
- Lixăndroiu 1
- Rebeca Necula 1
- Klikovac 1
Elena Șerban a avut 7 intervenții, Bianca Curmenț 2 intervenții, Trusova o intervenție.
Pentru Molde au înscris
- Tveiten 8 goluri
- Obaidli 7
- Kamburce 5
- Petersson 3
- S. Obaidli 2
- Loseth 2
- Eiriksson 1
- Røhne 1
- Simonsen 1
Skogstrand a avut 11 intervenții.
Sport
Fotbal Liga a IV-a | Derby-ul etapei a 10-a se dispută la Urleasca: Victoria Traian – Daous Dava 2018 Brăila
Etapa a 10-a din Liga a IV-a programează sâmbătă, 7 noiembrie, un nou derby, Victoria Traian – Daous Dava 2018 Brăila, o partidă care va avea loc la Urleasca, de la ora 11:00, între liderul campionatului și echipa de pe locul al 3-lea.
Victoria Traian are 22 de puncte, adversara sa are 18 puncte, dar și un joc mai puțin disputat.
Se anunță un meci echilibrat între două formații care au în componență fotbaliști experimentați, cu multe partide în Liga III-a, unii dintre ei și cu jocuri în Liga a II-a.
Un alt meci interesant se dispută la Făurei, între CS Făurei, locul al 9-lea, și ACS Comunal Cazasu, poziția a 5-a.
Sunt două formații avide de puncte, echipa gazdă pentru a urca în clasament, formația din Cazasu pentru a-și menține șansele de a prinde turneul play-off.
Viitorul Însurăței – Viitorul Galbenu este de asemenea o partidă care suscită interes în această rundă.
Duminică, de la ora 11:00, la Baza Sportivă Chiscani, se dispută ultimul meci al rundei a 10-a, adversare fiind Suporter Club Progresul Brăila, o formațe care mizează pe tineri fotbaliști, și CS Local Mircea Vodă, una dintre revelațiile acestui sezon competițional.
Etapa a 10-a programează meciurile
Sâmbătă, 7 noiembrie, ora 11:00
- Viitorul Ianca – CSC Tricolorul Viziru
- Șoimii Tudor Vladimirescu – Viitorul Cireșu
- Victoria Traian – Daous Dava 2018 Brăila
- Viitorul Însurăței – Viitorul Galbenu
- CS Făurei – ACS Comunal Cazasu
Duminică, 8 noiembrie, ora 11:00
- Suporter Club Progresul Brăila – CS Local Mircea Vodă
Clasamentul la zi
- Victoria Traian – 22 puncte
- Viitorul Ianca – 21 puncte
- Daous Dava 2018 Brăila – 18 puncte
- Viitorul Cireșu – 17 puncte
- ACS Comunal Cazasu – 15 puncte
- CS Local Mircea Vodă – 13 puncte
- Viitorul Galbenu – 13 puncte
- Viitorul Însurăței – 12 puncte
- CS Făurei – 8 puncte
- Suporter Club Progresul Brăila – 7 puncte
- CSC Tricolorul Viziru – 4 puncte
- Șoimii Tudor Vladimirescu – 0 puncte






















