Social Media

Editorial

Cum să închizi şcolile, pentru zăpada mieilor?

Timp de citire: 4 minute

În ţara asta, toate au luat-o razna. Mai nou, la sfârşitul săptămânii trecute, şcolile din Capitală şi din câteva judeţe din sudul ţării au fost închise din cauza…ninsorii mieilor. Cursurile au fost suspendate datorită condiţiilor meteo, a ninsorii de sfârşit de martie, iar copiii au fost nevoiţi să stea în casă, cu nasul lipit de geam şi să privească jocul fulgilor de nea din faţa calculatorului sau a telefonului de ultimă generaţie. Din bătrâni se spune că, după Zilele Babelor, care sunt la începutul lunii lui Mărţişor, vin Zilele Moşilor, mai blânde, după care, urmează ninsoarea mieilor. Bunicii spuneau că ultima ninsoare, care poate fi şi la început de aprilie, pune capăt frigului şi iernii şi dă undă verde primăverii şi că această zăpadă, cu fulgi mari şi pufoşi este ca aurul pentru pământ şi pentru cei care îl lucrează… Dar, cine mai lucrează astăzi pământul şi câţi dintre noi mai înţelegem semnele lui?
Acum, toate tainele naturii sunt încorsetate în coduri galbene şi portocalii, iar noi ne baricadăm neputincioşi în spatele primei rafale de vânt sau de ninsoare. Ne închidem copiii sau nepoţii în casă şi privim stupefiaţi la ce se întâmplă în jurul nostru din fotoliul postat în faţa televizorului. Ne plângem de viscol şi de ploi, de zăpezi şi de inundaţii şi ne resemnăm dând like-uri pe reţelele de socializare pentru victoriile Simonei Halep sau pentru performanţa lui Tibi Uşeriu, singura persoană din lume care a reuşit să câştige de trei ori la rând cel mai dur maraton din lume, românul care a stârnit admiraţia tuturor, cucerind Cercul Polar.
La sfârşitul săptămânii trecute, cursurile în unităţile de învăţământ de stat din capitală şi din alte câteva judeţe au fost suspendate pentru că ninsoarea a fost abundentă, iar vântul s-a intensificat. Nu a fost viscolul de la Polul Nord, dar, în opinia Gabrielei Firea, primarul general al capitalei, decizia a fost luată din dorinţa de a nu-i expune pe copii unor fenomene meteo extreme. O decizie responsabilă, de altfel, dacă avem în vedere faptul că toate orele pierdute vor fi recuperate. Dar, când şi…cum?  Vacanţe au fost destule, materia este multă, unele şcoli au fost închise şi la sfârşitul lunii februarie, când, de asemenea, a fost anunţat cod portocaliu de ger şi de ninsori. Cu siguranţă, recuperarea va fi o provocare atât pentru copii, cât şi pentru unităţile de învăţământ închise în aceste zile, fie ele de stat sau particulare. Dar, cu ce risc?
Cu ani în urmă, când nu existau coduri galbene sau portocalii, iar zăpezile erau cât casa, mergeam la şcoală printre nămeţi, pe creasta gardurilor, iar Crivătul ne biciuia obrajii, ne învârtea pe loc şi ne troienea potecile. Atunci, ne bucuram de ploi, de zăpezi sau de arşiţa verii, dar niciodată şcolile nu se închideau din cauza condiţiilor meteo. Părinţii sau bunicii săpau tranşee sau pârtii prin zăpada de februarie sau de martie, iar noi ne bucuram de fiecare anotimp. Acum, la sfârşit de Mărţişor, a căzut o pătură de zăpadă, iar şcolile s-au închis, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. În ce lume trăim? Ce vrem să facem din această generaţie de copii? Câte ore vor lucra de acum în plus în fiecare zi şi cum vor reuşi? Cum să închizi şcolile, pentru zăpada mieilor?

Editorial

Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!

Publicat

în

Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!

Liderul PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a fost citat ca martor de DNA Iași. Popa a dat declarații cam două ore joi, 1 octombrie. A doua zi, vineri, 2 octombrie, Ilie Bolojan a fost la DNA Iași unde a stat cam trei ore, tot în calitate de martor.

Dosarul este legat de o presupusă mită uriașă de 1,5 milioane euro pe care omul de afaceri din Vaslui Fănel Bogos ar fi dat-o ca să intre la premierul demis pentru a-l schimba pe directorul DSVSA Vaslui.

De altfel, în aceeași oală cu șeful DSVSA Vaslui este și Alexandru Bociu, șeful suprem al ANSVSA, care-ar fi refuzat să-l schimbe din funcție pe subalternul lui din Vaslui.

Conform unor surse de încredere, Alexandru Bociu a deranjat multă lume bună din PNL tocmai pentru că el aplică legea și nu execută ordine de partid.

Conform altor surse, inclusiv Alexandru Popa, liderul PNL Brăila, s-ar fi străduit să-l schimbe după ce Bociu nu l-a ”executat” pe Costică Peltea omul PSD din fruntea DSVSA Brăila. Cică Peltea nu i-ar fi dat lui Popa autorizație pentru un abator! Mai mult, după scandalul uriaș cu variola la ovine care-a lovit ferme din Brăila unde s-au depistat animale neînregistrate legal, Bociu a demis întreaga conducere a DSVSA, inclusiv adjunctul care era omul PNL.

La acest moment, DSVSA Brăila este condusă de specialiști trimiși de la București de același incomod Bociu. Pe de altă parte, ziarul Comunitatea a obținut o declarație de la deputatul Alexandru Popa, conform căreia el a fost citat ca martor al apărării: „Sunt un profesionist în agricultură (…) Nu am avut nicio treabă cu dosarul propriu-zis, dar am fost citat de doamna Trăilă (Cristina Trăila, secretar general al Guvernului Bolojan, în prezent inculpată în acest dosar- n.n) ca martor din partea dumneaei, ca să pot să dau o expertiză mai mult tehnică”.

Logic, asta înseamnă că Trăilă are încredere în Popa, că doar nu este singurul profesionist în agricultură din țara asta. Mai mult, am putea afirma că Popa i-ar putea fi dator! Cu ce , nu se știe! În fond, nimănui nu-i convine să depună mărturie la DNA, decât dacă nu are loc de întors.

Apoi, dacă știi că ești total neimplicat în practicile toxice ale demiterilor și numirilor după propriile interese în acest caz, de ce mergi cu avocatul de mână? Sincer, când ești complet nevinovat, când nu ai făcut nimic care să miroasă a trafic de influență, de ce ai nevoie de avocat?

Un răspuns ar putea fi legat de maniera controversată de instrumentare a dosarelor, dar și de măsurile preventive care au un puternic iz politic, de aici și scăderea dramatică a credibilității justiției în general. Ca să nu mai vorbim de maniera în care se face justiție la televizor.

În acest context, nu putem să nu ne aducem aminte cum a tratat PNL Brăila, în frunte cu Alexandru Popa și numitul Chivu Cătălin, episodul în care, în urma unui denunț, DNA a ridicat documente de la Consiliul Județean legate de HC Dunărea.

Vă aduceți aminte că Francisk Chiriac, președintele CJ, și Adrian Manole, președintele HC Dunărea, erau deja condamnați de liderii PNL și Chivu? Acum aceiași liberali în frunte cu numitul Chivu nu mai scot o vorbă! Culmea, nu se mai aude nimic în legătură cu acel dosar in rem, deși au trecut atâtea luni! Sau poate procurorii așteaptă alegerile locale… Orice e posibil!

Citește articolul complet

Editorial

Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei, și? De parcă ar fi primul!

Publicat

în

Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei și? De parcă ar fi primul!

Constituția este stâlpul democrației! Când se încalcă o dată legea fundamentală a statului, puteți fi siguri că vor urma și alte încălcări, din ce în ce mai ”justificate”, până se va ajunge ca respectarea Constituției să devină excepția.

În ultimii ani au fost multe încălcări și aș aminti de încălcările flagrante ale drepturilor și libertăților cetățenești în perioada pandemiei. Pe o ură colectivă  – vacciniști versus anti-vacciniști – guvernele (Orban, dar mai ales Câțu) din acea perioadă și-au bazat așa-zisele reguli, care-au încălcat în lanț drepturile și libertățile cetățenești.

Un singur aspect reamintesc: cum să impui vaccinarea cu un vaccin experimental, când cetățenii sunt atât de diferiți, au boli, au alergii, au slăbiciuni etc etc. Ei bine, s-a putut și poporul plătește și va plăti în continuare pentru milioanele și milioanele și milioanele de doze, care ar fi trebuit administratate tuturor, cam câte 6 de căciulă. ”Noroc” că a izbucnit războiul Rusia – Ucraina astfel că, peste noapte, a dispărut și Covid-ul și regulile absurde.

Următoarea încălcare flagrantă a Constituției a fost atunci când i s-a interzis Dianei Șoșoacă, președintele S.O.S România, să candideze la președinția țării. Ion Iliescu care se bucura de o popularitate imensă nu a avut curajul să facă așa ceva atunci când a candidat Corneliu Vadim Tudor din partea PRM. Să ne aducem aminte cât de dur și amenințător era în limbaj C.V. Tudor. Până la urmă, liderul PRM a fost învins democratic la vot.

Dacă Diana Șoșoacă era lăsată să candideze, cu siguranță ”mânca” din voturile lui Călin Georgescu și niciunul nu ajungea în turul 2. Părerea mea! Sau poate ajungea, dar nu cu un scor atât de mare și atunci ”proeuropenii” se aliau în spatele candidatului pro-occidental, care câștiga democratic alegerile.

Acum, după atâtea luni de la învestirea lui Nicușor Dan, sincer, nu era mai bună Elena Lasconi? A treia oră când s-a încălcat fragrant legea fundamentală a țării a fost când s-au anulat alegerile prezidențiale – turul I -, când s-au calificat Călin Georgescu și Elena Lasconi. Pe ce motiv? Nicușor Dan a promis  desecretizarea documentelor, că le va face publice ca să priceapă toată lumea de ce s-au anulat alegerile prezidențiale, o premieră în România post-comunistă. Nu s-a desecretizat nimic, că nu aveau ce. În schimb, Călin Georgescu a fost martirizat și a intrat în categoria adulaților. Ferească Dumnezeu să zici ceva de Georgescu!

Dar cum a fost sacrificată Elena Lasconi pentru Nicușor Dan, vă mai aduceți aminte? Iar acum progresiștii nu-l mai înghit pe președintele Dan! S-au lipit de Ilie Bolojan care este și el un ”Mesia”, adulat, indiferent ce-ar face. Să te ferească Dumnezeu să zici ceva de Bolojan!

În fine, abia acum vine lovitura de grație: preaiubitul și întâiul matematician al țării, Nicușor Dan a început să interpreteze Constituția ca pe un text de la Limba Română. Fără nicio legătură cu Matematica. Astfel că, întâi l-a propus pe Tomac, al cărui partid nici nu a intrat în Parlament. Acum l-a desemnat pe Veștea, peste capul Bolojan al PNL, ceea ce a dus deja la împărțirea liberalilor în două tabere. În plus, o dă încontinuu că el ”nu vrea” un guvern votat de AUR sau cu membri AUR pe post de miniștri.

Păi, cum vine asta? Votanții AUR nu sunt români? Nicușor Dan nu este președintele tuturor românilor, ci doar al ”proeuropenilor”? Am zis-o și-o repet: întâi președintele să fi desemnat un premier de la PSD, partidul situat pe locul I la ultimele parlamentare. Dacă Grindeanu&Co nu treceau un guvern de Parlament, la rând intra AUR! Dacă nici AUR nu făcea nimic, a treia oară votau toți parlamentarii cu ochii închiși, orice guvern. Asta-i formula rezultată după ultimele parlamentare! Este practic imposibil fără PSD sau fără AUR. Și dacă partidele ”proeuropene” nu se înțeleg între ele, atunci hai la anticipate! De ce-i este frică lui Nicușor Dan să respecte Constituția?

Ce crede el sau altcineva – Bolojan, Veștea, Grindeanu, Fritz –  că dacă împart, pe față, alegătorii românii în cetățeni de mâna întâi și cetățeni de mâna a doua, după votul exprimat la ultimele alegeri, Europa va ajuta România cu bani, dacă nu-și îndeplinește jaloanele pe care tot ai noștri conducători le-au negociat? Nu, fraților! Stați liniștiți! Uitați-vă la țările din jur cum tratează interesul național. Cu atenție! Că vremurile se schimbă!

Ai noștri conducători însă, par din ce în ce mai mult rupți de realitatea în care trăiesc românii și își permit să facă ”fițe” de parcă am fi o țară bananieră, fără Constituție, fără democrație, fără reguli.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧