Sănătate
Cum să avem copii sănătoşi
* despre rolul alimentaţiei corecte a copiilor şcolari în contextul înmulţirii cazurilor obezităţii juvenile şi malnutriţiei ne învaţă Marius Bobotan, ing. de industrie alimentară, specialist în nutriţie, director executiv Titan Group (foto) * copiii au nevoie de explicaţii pe înţelesul lor, nu de interdicţii sau “bani de buzunar” pentru junk food * atât şcoala cât şi administraţia locală şi centrală se pot implica activ în acest proces educativ care salvează viaţa viitorului adult
În preadolescenţă copiii nu cresc doar în înălţime şi greutate, ci îşi modifică şi compoziţia corporală, numărul de celule se multiplică şi cantitatea de nutrienţi necesară în această perioadă este foarte mare. De asemenea şi nivelurile hormonale sunt la capacitate maximă, pregătind organismul pentru pubertate. O mare problemă semnalată de specialiştii nutriţionişti în această perioadă când totul se întâmplă pe repede înainte şi care tinde să devină emblematică pentru generaţiile actuale de copii este malnutriţia.
Malnutriţia se referă atât la aportul alimentelor în cantităţi insuficiente (lucru mai puţin întâlnit în statele dezvoltate), cât şi la aportul insuficient sau necorelat al principalilor nutrienţi (proteine, glucide, lipide, săruri, vitamine).
Acest ultim aspect al malnutriţiei prin deficitul de nutrienţi este mult mai prezent în lumea modernă şi se datorează adoptării unui stil de alimentaţie nesănătos şi unei avalanşe de produse neechilibrate nutriţional pe piaţa alimentară.
Copiii aleg singuri ce mănâncă de la 10 ani şi de regulă se “otrăvesc”
„Copiii trebuie să ştie că fiecare aliment pe care îl introduc în corpul lor le afectează sănătatea”, spune Danelle Fisher, MD, preşedinte de Pediatrie la Providence Saint John’s Health Center din Santa Monica, CA.
De la 10 ani, un copil are capacitatea intelectuală de a face propriile alegeri alimentare. Însă dacă vrea doar bomboane, rolul părinţilor nu e să le interzică, ci să-l informeze asupra efectelor negative ale dulciurilor în exces. Dacă doreşte doar cartofi prăjiţi, trebuie să afle că aceştia pot duce la boli cardiovasculare grave la 20 de ani.
Până la 9-10 ani, copilul va mânca ceea ce îi pune părintele în farfurie, deoarece nu are capacitatea intelectuală să facă alegeri alimentare. În această perioadă, mâncarea nu este doar un strict necesar pe care îl oferiţi copilului ci şi educaţie.
Un studiu recent arată că pacheţelul pentru şcoală preparat dimineaţa de părinţi a fost înlocuit cu banii de buzunar care se duc pe junk food-ul de la chioşcul din curtea şcolii. Este gustarea de ora 10.00 pe care o iau copiii din cele mai multe şcoli din România. Ce ar putea să facă părinţii? Să le ofere celor mici în primul rând informaţie despre junk food şi despre cum acest tip de mâncare distruge sistemele digestiv, renal şi aparatul cardiovascular şi să se asigure că cei mici vor deprinde obicieiuri sănătoase de alimentaţie.
Pentru a preveni riscurile unei alimentaţii necorespunzătoare, OMS a elaborat “Planul de acţiune 2008-2013 pentru Strategia mondială privind alimentaţia, exerciţiul fizic şi sănătatea”, conform căruia autorităţile trebuie să susţină populaţia să consume alimente sănătoase, să practice exerciţii fizice, să promoveze aceste măsuri în şcoli şi să determine industria alimentară să producă alimente sănătoase la preţuri accesibile.
“Trăieşte sănătos, mănâncă inteligent!” – soluţii
Consumul de porţii mari de mâncare a crescut în contextul în care doar 63,9% dintre părinţi cunosc piramida alimentaţiei corecte. În prezent, există un proiect social educaţional, “Trăieşte sănătos, mănâncă inteligent!”, ca măsură de politică administrativă locală, care vizează promovarea unui stil de viaţă sănătos pentru elevii şcolilor din Sectorul 1, Bucureşti şi din alte câteva şcoli din câteva judeţe reprezentative. Proiectul prevede apropierea nutriţioniştilor de copilul şcolar şi în acelaşi timp servirea unei mese calde în şcoală după meniuri vizate de nutriţionişti.
Iniţiativa e binevenită, în condiţiile în care cei mai mulţi dintre noi nu au avut parte de o educaţie alimentară solidă şi s-ar dovedi cu adevărat benefică dacă s-ar extinde la nivel naţional.
Pentru un copil aflat în preadolescenţă, între 10 şi 14 ani, această educaţie alimentară este esenţială. În primul rând, trebuie să avem în vedere ce schimbări se petrec în corpul unui copil începând din preadolescenţă. Aceste informaţii trebuie însuşite de către părinţi mai întâi şi apoi comunicate, prieteneşte, copiilor. Preadolescenţa este perioada în care apare rezistenţa fiziologică la insulină.
Colectivitatea şi Alimentaţia toxică
Alimentaţia în timpul şcolii diferă de cea din timpul vacanţelor. Diferenţa majoră vine din partea pacheţelului de la şcoală, care de multe ori este nepotrivit, întrucât conţine preponderent carbohidraţi.
Meniul în cadrul şcolilor trebuie avizat de nutritionişti şi trebuie să conţină pe lângă informaţia strict alimentară (alimente, alergeni, feluri de mâncare) şi elemente nutriţionale (compoziţie de nutrienţi, mod de combinare alimente etc ). Tocmai de aceea trebuie să îi învăţăm pe copiii noştri să distingă nutrienţii, nu caloriile. Sunt oricum prea mici pentru asta, dar necesarul de calorii poate fi obţinut şi dintr-o bucată de slănină cu cartofi sau din carnea cu legume de culoare verde. Beneficiul este însă diferit.
Copiii trebuie să mănânce raportat şi la activitatea fizică. De aceea, este bine să îi îndemnăm către un sport, individual sau de echipă. Chiar dacă pare timp pierdut, nu este. Sportul şi şcoala trebuie să se îmbine într-un mod echilibrat.
Părinţii primii vinovaţi
Copiii nu cresc doar în înălţime şi greutate, ci îşi modifică şi compoziţia corporală, numărul de celule adipoase se multiplică şi cantitatea de grăsime creşte pregătind organismul pentru pubertate. Aceasta este perioada cea mai importantă din punct de vedere ponderal pentru viitorul adult, pentru că odată formate celulele adipoase nu dispar şi nu mor.
Vă aşteptăm comentariile cu privire la această nouă rubrică care va continua cu publicarea de reţete sănătoase pentru alimentaţia copiilor.
„Bagajul” de adipocite dezvoltat până la pubertate,împreună cu apetitul corespunzător acestuia, va rămâne constant toată viaţă, deci copiii nu trebuie lasaţi să acumuleze kilogrameîn plus.
Copiii sunt oglinda părinţilorşi vor imita obiceiurile alimentare pe care la vădîn casă, de aceea este important caîntreaga familie să aibă un stil de viaţă sănătos.
Recomandări pentru familiile cu copii:
⁃ Nu folosiţi mâncarea pe post de recompensă sau pedeapsă
⁃ Implică copiiiîn cumpărarea alimentelor, gătitul mâncăriişi pregătirea mesei
⁃ Respectaţi noţiunea de porţie corectă, adaptată nevoilor unui copil
⁃ Reduceţi consumul de produse cu conţinut crescut de zahărşi grăsime (patiserie, biscuiţi, snacks-uri, mezeluri)
⁃ Obișnuiţi copiii cu un mic dejun regulat
⁃ Apelaţi la gustări sănătoase, mai puţîn concentrateîn zahăr (fructe proaspeteşi uscate, produse lactate, seminţeşi fructe oleaginoase)
⁃ Evitaţi consumul excesiv de fructe
⁃ Explicaţi-le copiilor care e rolul dulciurilorşi de ce organismul lor nu are nevoie de el zilnic
⁃ Consumaţiîmpreună cuîntreaga familie alimente simple, gătiteîn casăşi evitaţi semipreparatele
⁃încurajaţi statul la masăşi mâncatul cu simţurile, evitând alte activităţi care să distragă atenţia copiilor
⁃ Obișnuiţi-i pe cei mici să se joaceîn aer liber, să se miște, să fie activi
⁃ Petreceţi timpşi discutaţi cu copiii voștri,întrebaţi-i ce simtşi ajutaţi-i să-și identifice emoţiileşi sentimentele; de multe ori ei apelează la mâncare pentru a obţine o stare de bine, nu pentru că le e foame.
Importanţa nutritionistuluişi a mediucului endocrinologîn tulburările metabolice
În copilărie şi adolescenţă nu se poate vorbi despre regim alimentar.
Dacă un copil este supraponderal, trebuie mers la medicul endocrinolog si la nutritionist. Greutateaîn exces este o boală care trebuie tratată, nu un detaliu fizic!
Un copil gras esteîntotdeauna un copil subnutrit.
Regimul alimentar al unui copil gras se rezumă la disocierea alimentară, dar nu pe zile, ci pe ore. Adică va mânca dimineaţă doar lapte, peste 2 ore doar o prăjitură preparatăîn casă, peste alte 2 ore carne cu salată, peste alte 2 ore pâine integrală cu leguminoase, peste alte 2 ore o salată de fructe, peste alte 2 ore peşte cu legume.
Hrana corectă din 2în 2 ore diversificata, cu nitrienti de buna calitate ţine glicemia sub control şi copilul nu va mai abuza de dulciuri sau fast food!
Cel mic poate avea kilogrameîn plus nu doar din cauza alimentaţiei, ci şi a unui hormon numit grelină, care reglează senzaţia de foame şi saţietate. La copii supraponderali, secreţia lui este scăzută. Se numeşte deficit hormonal şi trebuie tratat de către endocrinolog!
Faceţi eforturi să rezolvaţi problema greutăţii mariînainte de 18 ani. Dacă adolescentul depăşeşte această vârstă cu o greutate mare, are peste 80% riscuri să rămână toată viaţa obez, cu toate problemele asociate acestei boli.
Sănătate
Glicemia, un test mic pentru o problemă mare. Diabetul nu așteaptă! Medicii vin în mijlocul comunității
• diabetul și obezitatea devin două dintre cele mai serioase provocări pentru sănătatea publică, iar medicii atrag atenția că prevenția nu mai poate fi amânată • cu ocazia Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului, Revista Repere Medicale aduce în prim-plan această realitate printr-o amplă campanie de informare și testare gratuită, desfășurată la Galați, Brăila și Ianca, cu implicarea medicului diabetolog Dr. Cristina Chiriță-Voineag, doctor în Științe Medicale
Un test de glicemie poate dura doar câteva minute, însă informația pe care o oferă poate reprezenta începutul unui drum important către un diagnostic precoce și o viață mai sănătoasă. Pornind de la această realitate, Revista Repere Medicale organizează, cu prilejul Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului, o amplă campanie de informare, educație pentru sănătate și testare gratuită, care va aduce prevenția mai aproape de comunitățile din Galați, Brăila și Ianca.
Un rol important în această campanie îl are dr. Cristiana Chiriță-Voineag, medic primar și doctor în Științe Medicale, care se implică frecvent în acțiuni de informare, educație pentru sănătate și prevenție, considerând că astfel de inițiative sunt esențiale pentru conștientizarea riscurilor asociate diabetului și obezității.
Prin participarea activă la întâlnirile cu publicul, medicul trage un semnal de alarmă asupra consecințelor unui stil de viață nesănătos și insistă asupra importanței depistării precoce a factorilor de risc, a controalelor medicale periodice și a adoptării unor obiceiuri sănătoase, subliniind că prevenția trebuie să înceapă înainte de apariția bolii, nu după instalarea acesteia.
Marcarea Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului, sărbătorită anual pe 14 noiembrie, nu înseamnă doar o serie de evenimente dedicate unei afecțiuni cronice, ci reprezintă un prilej de a readuce în atenția publică o problemă medicală cu implicații profunde asupra sănătății individuale și colective. Diabetul zaharat continuă să fie una dintre marile provocări ale medicinei contemporane, iar asocierea tot mai frecventă cu obezitatea, sedentarismul și dezechilibrele metabolice impune o abordare complexă, în care prevenția și educația medicală trebuie să ocupe un loc central.
În spatele unui diagnostic de diabet se află, de multe ori, ani întregi în care factorii de risc au fost ignorați, controalele medicale au fost amânate, iar semnalele transmise de organism nu au primit atenția necesară. Tocmai de aceea, campaniile de screening și informare au o importanță deosebită: îi ajută pe oameni să-și cunoască starea de sănătate, să înțeleagă riscurile și să solicite ajutor medical înainte ca eventualele dezechilibre să evolueze către complicații.
Dr. Cristiana Chiriță-Voineag, implicare activă în promovarea prevenției
Unul dintre momentele importante ale campaniei va avea loc sâmbătă, 14 noiembrie, la Brăila Mall, unde brăilenii vor putea beneficia de testare gratuită a glicemiei și informații medicale de specialitate, sub îndrumarea șef lucrări dr. Cristiana Chiriță-Voineag, medic primar, doctor în Științe Medicale și șef de lucrări la disciplina Diabet, Nutriție și Boli de Metabolism din cadrul Facultății de Medicină și Farmacie a Universității ”Dunărea de Jos” din Galați.
Prezența medicului într-o astfel de campanie depășește cadrul unei simple acțiuni de testare. Este vorba despre o întâlnire directă între specialist și comunitate, într-un spațiu accesibil, în care oamenii pot primi informații medicale corecte, pot înțelege mai bine factorii care le influențează sănătatea și pot afla ce pași trebuie să urmeze atunci când rezultatele testărilor indică posibile probleme. Experiența clinică și activitatea universitară îi permit medicului să abordeze prevenția dintr-o perspectivă complexă, care îmbină practica medicală, cercetarea și educația. În cazul diabetului zaharat, această abordare este cu atât mai importantă cu cât boala nu trebuie privită exclusiv prin prisma valorilor glicemiei, ci în contextul întregului profil metabolic al pacientului. Un aspect asupra căruia specialistul atrage atenția în mod deosebit este legătura dintre obezitate și diabetul zaharat de tip II.
Excesul ponderal, în special acumularea grăsimii la nivel abdominal, favorizează apariția rezistenței la insulină, mecanism care poate conduce, în timp, la creșterea glicemiei și la instalarea diabetului. De aceea, evaluarea unei persoane nu trebuie să se oprească la o singură valoare. Glicemia, tensiunea arterială, colesterolul și trigliceridele sunt indicatori care trebuie urmăriți împreună, deoarece dezechilibrele lor pot indica un risc metabolic și cardiovascular crescut. Pentru Dr. Cristiana Chiriță-Voineag, asemenea acțiuni reprezintă și o oportunitate de a transmite un mesaj esențial: prevenția nu începe în cabinetul medicului, atunci când boala este deja instalată, ci în viața de zi cu zi, prin alegeri alimentare corecte, mișcare, monitorizare medicală și informare.
Diabetul și obezitatea, două probleme care nu mai pot fi privite separat
Tema centrală a campaniei a fost dezvoltată și în cadrul conferinței ”Diabetul zaharat și obezitatea: o asociere cu impact major asupra sănătății”, organizată de Revista Repere Medicale în data de 12 noiembrie 2026, începând cu ora 09:00, la Grădina Botanică din Galați. Evenimentul și-a propus să aducă împreună profesioniști din domeniul medical pentru o dezbatere asupra relației dintre diabetul zaharat și obezitate, două afecțiuni strâns legate, care contribuie semnificativ la creșterea riscului de boli cardiovasculare și a altor complicații cronice. Obezitatea nu reprezintă doar o problemă de ordin estetic sau o consecință a unui stil de viață dezechilibrat. Este o afecțiune complexă, cu mecanisme metabolice și hormonale, care poate influența funcționarea întregului organism.
În special obezitatea abdominală este asociată cu un risc crescut de rezistență la insulină, hipertensiune arterială, dislipidemie și diabet zaharat de tip II. În acest context, controlul greutății corporale devine o componentă importantă a prevenției. O alimentație echilibrată, reducerea consumului de produse ultraprocesate, limitarea zaharurilor, activitatea fizică regulată și respectarea controalelor medicale pot contribui la reducerea riscului metabolic. Mai mult, depistarea precoce a prediabetului oferă posibilitatea intervenției înainte de instalarea diabetului zaharat de tip II. Acesta este unul dintre motivele pentru care medicii insistă asupra evaluărilor periodice, în special în cazul persoanelor supraponderale, sedentare sau cu antecedente familiale de diabet.
De ce este important să ne testăm glicemia?
Unul dintre mesajele centrale ale campaniei este că diabetul poate evolua mult timp fără manifestări evidente. Setea excesivă, urinările frecvente, oboseala persistentă, vederea încețoșată sau scăderea inexplicabilă în greutate pot reprezenta semnale ale unei probleme metabolice, însă absența simptomelor nu exclude existența bolii. Testarea glicemiei este un prim pas în evaluarea riscului, însă o valoare obținută în cadrul unei acțiuni de screening nu reprezintă, singură, un diagnostic de diabet.
Rezultatele care ridică suspiciuni trebuie urmate de consult medical și investigații de laborator recomandate de specialist, precum glicemia à jeun (sau pe nemâncate) și hemoglobina glicată (HbA1c). Tocmai această diferență dintre screening și diagnostic trebuie înțeleasă de populație. O testare gratuită poate atrage atenția asupra unei posibile probleme, dar confirmarea diagnosticului și stabilirea conduitei medicale aparțin medicului. Prin participarea specialiștilor, campania își propune să transforme simpla testare într-un demers real de educație pentru sănătate.
Testări gratuite în Galați, Brăila și Ianca
Acțiunile dedicate Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului se vor desfășura în mai multe locații, astfel încât cât mai multe persoane să poată beneficia de evaluarea gratuită a glicemiei și de informații despre prevenirea diabetului zaharat. Programul campaniei este următorul:
– 12 noiembrie 2026 | Grădina Botanică din Galați | ora 09:00 – Conferința ”Diabetul zaharat și obezitatea: o asociere cu impact major asupra sănătății”, dedicată profesioniștilor din domeniul medical.
– 14 noiembrie 2026 | Selgros Galați | 10:00–13:00 – Testarea gratuită a glicemiei, cu sprijinul echipei medicale Regina Maria.
– 14 noiembrie 2026 | Brăila Mall | 10:00–18:00 – Testare gratuită și informare medicală, sub îndrumarea șef lucrări dr. Cristiana Chiriță-Voineag.
– 15 noiembrie 2026 |Selgros Galați | 10:00–13:00 – Continuarea acțiunii de screening, cu sprijinul echipei medicale Regina Maria.
– 15 noiembrie 2026 | Casa de Cultură Ianca | 10:00–13:00 – Determinarea gratuită a glicemiei și promovarea prevenției diabetului zaharat, sub îndrumarea șef lucrări dr. Cristiana Chiriță-Voineag.
Participarea este o ocazie pentru cetățeni de a acorda câteva minute propriei sănătăți, de a-și verifica glicemia și de a afla care sunt factorii ce pot favoriza apariția diabetului.
Sănătate
O nouă materie ar putea deveni obligatorie în școli. Ce vor învăța elevii, potrivit planului ministrului Alexandru Rogobete
Educația pentru sănătate ar putea deveni materie obligatorie în școlile din România, după ce ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că pregătește, împreună cu Ministerul Educației, introducerea unor module dedicate acestui domeniu.
Acestea ar urma să fie adaptate în funcție de vârsta elevilor și să includă teme precum alimentația, prevenția bolilor, vaccinarea, sportul și adoptarea unui stil de viață sănătos. Ministrul susține că disciplina trebuie să fie obligatorie, deoarece varianta opțională riscă să nu fie aplicată în școli.
Anunțul a fost făcut în cadrul conferinței naționale România Inteligentă, „Soluții pentru boala secolului XXI – Parteneriat în lupta cu obezitatea”, organizată de Antena 3 CNN. Alexandru Rogobete a explicat că prevenirea problemelor de sănătate trebuie să înceapă încă din copilărie și că școala are un rol important în formarea unor obiceiuri sănătoase.
Ministrul Sănătății vrea ca educația pentru sănătate să fie obligatorie
Alexandru Rogobete a precizat că a discutat deja cu ministrul Educației despre introducerea acestei componente în programa școlară și că există deschidere pentru proiect.
Oficialul consideră că educația pentru sănătate nu ar trebui să rămână o disciplină opțională, deoarece experiențele anterioare arată că o astfel de abordare nu garantează desfășurarea efectivă a cursurilor.
„Educația în școli va fi o materie obligatorie. Va fi obligatorie, pentru că, dacă rămâne opțională, nu se va face. Am avut experiența asta în trecut și cred că trebuie să depășim această barieră”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Acesta a explicat că demersul trebuie să aibă o abordare mai amplă, care să nu se limiteze la informațiile medicale.
„Cred că în această situație, pentru această componentă, este nevoie de o abordare 360 de grade, pentru că aici nu discutăm doar despre medicină, discutăm și despre educație pentru sănătate. Și aș începe cu acest aspect”, a afirmat Alexandru Rogobete.
Ce vor învăța elevii la noua materie
Potrivit ministrului, modulele de educație pentru sănătate ar urma să fie organizate în funcție de grupele de vârstă, astfel încât informațiile să fie adaptate nivelului de înțelegere al copiilor.
Printre subiectele care ar putea fi abordate se numără alimentația, prevenția, screeningul, vaccinarea, activitatea fizică și adoptarea unui stil de viață sănătos.
„Mă bucur că avem un ministru al Educației deschis la această propunere. Am avut discuții prealabile deja cu dumnealui și pregătim pentru anul viitor un modul de educație pentru sănătate în școli, structurat pe grupe de vârstă, care să includă, pe lângă zonele specifice, și această componentă, de exemplu, alimentația”, a declarat ministrul.
Alexandru Rogobete a insistat și asupra importanței explicării unor noțiuni medicale de bază încă din primii ani de școală.
„Cred că este important să le explicăm copiilor, în funcție de vârstă, cât de importante sunt screeningul și prevenția, vaccinarea, care este tot o componentă a prevenției, sportul și stilul de viață”, a mai spus acesta.
Obezitatea, una dintre problemele majore de sănătate publică
Ministrul Sănătății a făcut anunțul în contextul discuțiilor despre obezitate, o problemă care afectează un număr tot mai mare de persoane.
Potrivit datelor prezentate în cadrul conferinței, aproximativ șapte din zece persoane din România sunt supraponderale, iar aproape patru din zece adulți suferă de obezitate. Boala este asociată cu peste 200 de complicații și generează costuri importante pentru sistemul medical.
În acest context, autoritățile consideră că prevenția trebuie să înceapă înainte de apariția problemelor de sănătate, iar educația copiilor privind alimentația și mișcarea poate contribui la formarea unor comportamente sănătoase.
Deocamdată, introducerea disciplinei obligatorii nu este o măsură adoptată. Ministerele urmează să stabilească forma concretă a modulelor și modalitatea în care acestea vor fi incluse în programa școlară.






















