Sport
CS Făurei continuă cursa pentru realizarea eventului
• liderul Ligii a IV-a este în semifinalele Cupei României, faza județeană • în penultimul act au mai ajuns Viitorul Galbenu, CSC Tricolorul Viziru și Voința Surdila Găiseanca
Meciul derby al sferturilor de finală ale Cupei României, faza județeană, a avut loc la Romanu, între Daous Dava 2018 Brăila și CS Făurei, o partidă cu răsturnări de scor.
Daous Dava 2018 Brăila a deschis scorul în minutul 26, prin Ștefan Spătaru, însă numai după trei minute CS Făurei a beneficiat de un penalti. Costel Roșu a marcat și scorul a redevenit egal, 1-1.
La ultima fază a primei reprize, Fătu a trimis mingea în bară, aceasta a revenit în teren iar Georgian Chihaia a marcat, astfel că la pauză echipa gazdă conducea cu 2-1.
În minutul 47, Fătu a trimis din nou mingea în bară. Echipa gazdă a continuat să joace la un nivel ridicat și, în minutul 52, s-a desprins la 3-1, grație unui gol spectaculos, marcat de Silviu Crăciun.
CS Făurei a beneficiat de o lovitură liberă dar Alin Radu (min. 56) a trimis mingea în transversală. Liderul Ligii a IV-a a reușit să reducă din diferență în minutul 64, prin Cristea, apoi a egalat în minutul 67, după reușita lui Stelian Nicoliță. S. Nicoliță a înscris golul victoriei în minutul 74.
Daous Dava 2018 Brăila a avut două imense ocazii de a egala și a trimite meciul în prelungiri, însă Silviu Crăciun și Chihaia au ratat din prejma careului mic, iar CS Făurei s-a calificat în semifinale.
Singurul meci din sferturi care a avut nevoie de prelungiri pentru desemnarea câștigătoarei a avut loc la Tudor Vladimirescu. Cu un jucător mai puțin din minutul 90+1, Vialli Gheorghiță, echipa din Viziru a realizat una dintre surprizele acestei etape și a eliminat-o din Cupă pe Șoimii Tudor Vladimirescu, grație unui gol marcat în prelungiri de Alin Vizireanu.
O altă mare surpriză a constituit-o victoria cu 2-1 a echipei din Liga a V-a, Voința Surdila Gaiseanca, în partida cu Suporter Club Progresul Brăila, formație care evoluează în Liga a IV-a.
În semifinalele Cupei României, faza județeană s-au calificat CS Făurei, Viitorul Galbenu, CSC Tricolorul Viziru și Voința Surdila Găiseanca.
Rezultatele înregistrate în sferturile de finală ale Cupei României, faza județeană
» Victoria 2 Traian – Viitorul Galbenu 3-6. Cristi Done (min. 35), Romeo Ichim (min. 49), Adrian Ghiță (min. 56) / Ionuț Roman (min. 5, 31), Victor Ferică (min. 28), Șerban Feraru (min. 50), Florin Ion (min. 71), Iulian Feraru (min. 79);
» Suporter Club Progresul Brăila – Voința Surdila Găiseanca 1-2. Cosmin Straua (min. 90+1) / Marius Mocanu (min. 42), Ionel Aliman (min. 50);
» Daous Dava 2018 Braila – CS Făurei 3-4. Ștefan Spătaru (min. 26), Georgian Chihaia (min. 45), Silviu Crăciun (min. 52) / Costel Roșu (min. 29 – penalty), Cristea (min. 64), Stelian Nicoliță (min. 67, 74);
» Șoimii Tudor Vladimirescu – CSC Tricolorul Viziru 4-5, după reprizele de prelungire. Ioan Șerbănescu (min. 41, 45+1), Valentin Buzea (min. 64), Ionuț Comșa (min. 75) / Vialli Gheorghiță (min. 6, 32), Ștefan Munteanu (min. 34), Alexandru Bobocea (min. 81), Alin Vizireanu (min. 108).
Handbal
Victorie pentru HC Dunărea Brăila, 23-30, la Zalău, în etapa a 10-a din Liga Florilor
Marți după-amiază, HC Dunărea Brăila a câștigat cu 30-23 meciul din etapa a 10-a din Liga Florilor susținut în deplasare la HC Zalău.
Partida a fost echilibrată până la jumătatea reprizei a doua. Cu un lot valoric superior, formația pregătită de Bogdan Burcea a condus ostilitățile în teren și pe tabelă și în final a obținut o victorie meritată și mai aproape de valoarea lotului.
Kirdiasheva a dezghețat tabela în secunda 40, Adelina Iordache a egalat la 1-1 în minutul 4 și tot ea a înscris golul de 2-1 pentru gazde, prin care HC Zalău a condus pentru prima dată în acest meci.
Au urmat două egalități la 2-2 și la 3-3, iar de la acest scor HC Dunărea a marcat de trei ori, ultima dată prin Mihaela Mihai și s-a desprins la 6-3, în minutul 10. Formația brăileană a continuat să dicteze ritmul partidei, a condus la unul două goluri, iar în minutul 23 avea din nou trei lungimi avans, 12-9.
HC Zalău nu a renunțat la luptă și în minutul 27 a restabilit egalitatea la 13-13. Echipa gazdă a condus la un gol pentru a doua oară în acest meci, 14-13, gol Alexia Niță, dar la pauză a fost egalitate, 14-14, grație reușitei semnate de Katarina Jezic.
Repriza a doua a început într-o notă echilibrată
Jezli a marcat pentru 15-14, Elena Roșu a egalat, 15-15, după care au urmat alte patru egalități, ultima la 19-19, după care HC Dunărea a înscris două goluri prin Necula și Elena Roșu și s-a desprins la 21-19.
În minutul 46 era 22-20 pentru HC Dunărea iar următorul gol a venit în minutul 50, moment în care Mohamed a marcat pentru 23-20. HC Dunărea a jucat la turație maximă pe final de meci și s-a impus cu 30-23.
Pentru HC Dunărea au marcat: Raicea 6 goluri, Kirdiasheva 6, E. Roșu 5, Boiciuc 3, Klikovac 3, Mihai 2, Necula 2, Mohamed 2, Jezic 1. Curmenț a avut 10 intervenții, Șerban 2 intervenții.
Fotbal
Campionatul de Minifotbal Brăila. Juventus rămâne lider și după etapa a 10-a
Primele trei clasate au obținut victorii clare în etapa a 10-a din Campionatul de Minifotbal Brăila. Liderul campionatului, Juventus, s-a impus la scor, 11-5, în partida cu penultima clasată, Viitorul. Jucătorul partidei a fost Claudio Ene, autor a 6 goluri.
United a câștigat cu 6-0 meciul cu echipa de pe locul al 4-lea, All Stars. Un succes important l-a obținut Pretenașii&Keleș-Auto, 4-2, cu Toporașii Buzăului. FC Fusion a rămas cu zero puncte și după runda a 10-a.
Rezultatele și marcatorii etapei a X-a
- MFC Casa Aldea – MFC Gallop 8-1 (2-1). Marcatori: Nicușor Streche 2, Ene Mihai 2, Alexandru Cazan 2, Stănel Ion 2 / Ștefan Ardeleanu 1;
- Toporașii Buzăului – Pretenașii&Keleș-Auto 2-4 (1-3). Marcatori: Alexandru Luca 2 / Dragoș Postolache 1, Filippo Tarozzi 1, Alin Simion 1, Răzvan Stratulat 1;
- FC Fusion – Steaua Dunării 4-7 (3-3). Marcatori: Claudiu Braniște 2, George Burtea 1, Mihai Aloman 1 / Viorel Ivan 4, Leonard Aftodor 1, Ștefan Aftodor 1, Adrian Paraschiv 1;
- All Stars- United 0-6 (0-3). Marcatori: Leonard Coteț 4, Aurelian Constantinescu 1, Marian Spânu 1;
- Viitorul – Juventus 5-11 (2-6). Marcatori: Gabriel Gherghișan 4, Cristian Enciu 1 / Claudio Ene 6, Victor Ferică 3, Mădălin Fătu 1, Costel Roșu 1.






















